Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“, în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 14 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Societatea Meridian 22 - S.A. din Lugoj în Dosarul nr. 6.531/3/2017* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.282D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând în acest sens că stabilirea căilor de atac, inclusiv sub aspectul numărului acestora, şi a competenţei instanţelor de judecată este atributul exclusiv al legiuitorului. De asemenea, indiferent că soluţionarea unui anumit litigiu intră în competenţa materială a instanţei de contencios administrativ sau a unei instanţe civile, justiţiabilii beneficiază de aceleaşi garanţii în privinţa drepturilor lor procesuale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 3 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 6.531/3/2017*, Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“, în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 14 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Meridian 22 - S.A. din Lugoj într-o cauză privind soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei încheieri de şedinţă şi a unei decizii civile pronunţate în soluţionarea unei acţiuni în anulare. Instanţa de judecată a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor de lege atacate pentru neconstituţionalitate de reclamantă prin prezenta excepţie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că Decizia nr. 14 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este neconstituţională şi inaplicabilă în speţă, fiind în contradicţie şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în baza căreia autoarea excepţiei consideră că recursul formulat în cauză este admisibil. În caz contrar, arată autoarea excepţiei că textul de lege criticat, care prevede că hotărârea prin care se rezolvă plângerea formulată împotriva procesului-verbal este definitivă, în sensul că se supune numai apelului (astfel cum a stabilit instanţa supremă), o privează de calea de atac a recursului, ceea ce încalcă art. 129 din Constituţie, normă care face referire la „folosirea căilor de atac“ (la plural, deci la dublul grad de jurisdicţie, căi ordinare şi extraordinare). De asemenea, consideră că natura juridică a procesului-verbal prin care se aplică penalităţi ca urmare a constatării unor abateri de la prevederile reglementate atât pentru depăşirea cantităţilor de apă utilizate, cât şi a concentraţiilor de substanţe impurificatoare evacuate în resursele de apă nu este de act administrativ, ci de act comercial, întrucât obiectul de activitate al societăţii, ca profesionist, este unul comercial, domeniu în care competenţa materială o au instanţele civile. Astfel, cauza în care a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu s-a judecat la secţia de contencios administrativ şi fiscal, ci la secţia civilă şi autoarea susţine că este contrar raţionamentului juridic ca o hotărâre definitivă să se judece în apel, iar dacă s-a judecat, întrucât are ca obiect pretenţii băneşti, trebuie să fie deschisă calea de atac a recursului. Invocă în motivarea excepţiei şi Decizia nr. 179 din 8 februarie 2011 prin care Curtea Constituţională a reţinut că hotărârea pronunţată în primă instanţă se atacă cu recurs, dacă este definitivă. 6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiţie nu semnifică accesul la toate structurile judecătoreşti, iar căile de atac se exercită în condiţiile stabilite de lege, condiţii ce nu trebuie să afecteze substanţa dreptului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 20 septembrie 2002, care, în redactarea vizată de autoarea excepţiei, prevedeau următoarele: „(7) Decizia şi procesul-verbal de constatare se comunică unităţii penalizate prin poştă, cu confirmare de primire, în termen de maximum 20 de zile lucrătoare de la data emiterii acesteia. Împotriva procesului-verbal de constatare şi de stabilire a penalităţilor unitatea în cauză poate face plângere, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea comunicării, la judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârşită abaterea. Hotărârea prin care se rezolvă plângerea este definitivă. Procesul-verbal de stabilire a penalităţilor, neatacat în justiţie în termenul stabilit, constituie titlu executoriu.“ 11. Dispoziţiile de lege criticate nu mai sunt în prezent în vigoare în aceeaşi numerotare, deoarece prin art. II pct. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul apelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 12 iunie 2023, a fost modificat conţinutul anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002, iar soluţia legislativă de principiu cuprinsă în art. 6 alin. (7) din aceasta este reglementată în prezent la art. 6 alin. (5) din anexa nr. 3. În considerarea Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea Constituţională examinează dispoziţiile de lege criticate ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, astfel că în prezenta cauză controlul de constituţionalitate va fi exercitat asupra textului de lege criticat, în numerotarea şi redactarea mai sus redată. 12. Prin Decizia nr. 14 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 12 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, la pct. 2 al dispozitivului, că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 raportat la dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările şi completările ulterioare, hotărârea prin care se rezolvă plângerea este supusă numai căii de atac a apelului.“ 13. Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 23 - Libertatea individuală, ale art. 24 - Dreptul la apărare, ale art. 29 - Libertatea conştiinţei şi ale art. 129 - Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la o cale efectivă de atac. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reţine, în prealabil, faţă de circumstanţele de fapt ale cauzei, că autoarea excepţiei a fost penalizată printr-un proces-verbal întocmit de Administraţia Bazinală de Apă Banat pentru depăşirea concentraţiilor maxime admise ale poluanţilor din apele uzate evacuate. Împotriva acestui proces-verbal a formulat plângere la tribunal, însă a fost declinată competenţa în favoarea judecătoriei, care, prin sentinţă, a respins plângerea ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentinţe autoarea excepţiei a declarat apel, respins de către tribunal prin decizie, care a fost atacată, la rândul ei, cu recurs - etapă procesuală în care a ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 15. Dispoziţiile art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 conferă caracter definitiv hotărârii judecătoreşti prin care este soluţionată plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a unor abateri de la reglementările prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002. Întrucât acest act normativ a translatat, sub aspectul regulilor procedurale aplicabile, regimul juridic al Codului de procedură civilă din 1865, după intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă s-a ivit în practică dificultatea interpretării sintagmei „hotărâre definitivă“ în condiţiile în care în concepţia noului Cod de procedură civilă nu mai există hotărâri definitive şi hotărâri irevocabile, ci doar hotărâri definitive. În acest sens, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 dispune că „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «definitivă», de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.“ 16. Fiind sesizată cu o cerere de pronunţare a unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept privind natura juridică a procesului-verbal de constatare a unor abateri de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002, precum şi a căii de atac incidente ca urmare a interpretării dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2012, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a reţinut, prin Decizia nr. 14 din 5 martie 2018, că, prin modificarea operată, legiuitorul nu a vrut, în realitate, decât să înlocuiască o cale de atac prevăzută de vechiul Cod de procedură civilă pentru hotărârile definitive (care nu erau şi irevocabile în concepţia acestui cod), anume recursul, cu o altă cale de atac, apelul, deoarece în concepţia noului Cod de procedură civilă nu mai există hotărâri definitive şi hotărâri irevocabile, ci doar hotărâri definitive, aceasta însemnând, într-o interpretare corectă a dispoziţiilor alin. (3) al art. 7 din Legea nr. 76/2012, că în materie de contencios administrativ nu se schimbă calea de atac a recursului în calea de atac a apelului, pentru aceste hotărâri urmând să subziste calea de atac a recursului. 17. Pornind şi de la considerentele reţinute în Decizia nr. 179 din 8 februarie 2011 – invocată şi de autoarea excepţiei - prin care Curtea Constituţională a considerat firesc ca instituţia publică de interes naţional care asigură aplicarea strategiei şi a politicii naţionale în domeniul apelor, şi anume Administraţia Naţională „Apele Române“, să poată constata încălcarea cerinţelor referitoare la concentraţiile maxime admise ale poluanţilor din apele uzate evacuate în resursele de apă şi să aplice aceste penalităţi prin întocmirea unui proces-verbal de contravenţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că natura juridică a acestui proces-verbal este de act administrativ, întrucât procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 şi de Legea apelor nr. 107/1996 este una cu caracter special. Instanţa supremă a ajuns astfel la concluzia că, în această procedură specială, calea de atac împotriva hotărârii prin care se soluţionează plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a abaterilor este apelul, prin analogie cu alte proceduri speciale (cum ar fi cea prevăzută de Legea nr. 18/1991 sau de Legea nr. 10/2001), în care, deşi actul atacat în justiţie este unul administrativ, legea specială prevede calea de atac a apelului, dar nu la o instanţă de contencios administrativ. Prin urmare, instanţa supremă a stabilit, prin Decizia nr. 14 din 5 martie 2018, că împotriva hotărârii prin care se rezolvă plângerea împotriva procesului-verbal de stabilire a penalităţilor se poate exercita numai calea de atac a apelului, soluţionată de tribunal ca instanţă ierarhic superioară judecătoriei care a soluţionat plângerea. 18. Faţă de cele de mai sus, Curtea constată că sunt neîntemeiate susţinerile privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 prin raportare la prevederile art. 21, 24 şi 129 din Constituţie şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Aceste condiţionări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 20. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă, iar lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic. 21. Cu privire la numărul căilor de atac, Curtea a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală. De asemenea, nici art. 13 din Convenţie, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a se supune judecăţii unei instanţe naţionale. Prin urmare, accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în virtutea art. 126 alin. (2) din Constituţie, are deplina competenţă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21, Decizia nr. 180 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 11 august 2023, paragrafele 19-21). 22. Or, faţă de cele reţinute în deciziile Curţii, se constată că în procedura aplicabilă proceselor-verbale de constatare a abaterilor de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 este asigurat atât accesul liber la justiţie, cât şi dreptul la o cale de atac. De altfel, în cauză, autoarea excepţiei a formulat plângere împotriva procesului-verbal în discuţie, iar hotărârea judecătoriei a fost contestată, la rândul său, prin formularea apelului, ceea ce demonstrează exercitarea liberului acces la justiţie şi a unei căi de atac, ca expresie a dreptului la control judiciar exercitat de o instanţă ierarhic superioară. Nemulţumirea acesteia constă în inexistenţa recursului, însă această nouă realitate procedurală nu îl privează pe destinatarul normei juridice criticate de o cale de atac de drept comun - apelul, în timp ce recursul - devenit cale extraordinară de atac în concepţia noului Cod de procedură civilă - poate fi declarat în mod excepţional şi pentru motivele stricte de procedură prevăzute de lege. 23. Cât priveşte invocarea principiului egalităţii, statuat de art. 16 din Constituţie, nu se poate constata încălcarea acestuia, de vreme ce actul normativ criticat reglementează o procedură specială, care nu poate fi comparată cu cea obişnuită, de drept comun, acest element constituindu-se într-un criteriu obiectiv şi raţional pentru diferenţa de tratament juridic instituită de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002. Stabilirea procedurii de judecată aparţine unui domeniu de reglementare asupra căruia legiuitorul are o largă marjă de apreciere, iar caracterul special nu îi conferă şi un caracter arbitrar, fiind o concretizare a necesităţii de soluţionare rapidă şi simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieţii sociale. 24. În ceea ce priveşte invocarea art. 23 - Libertatea individuală şi a art. 29 - Libertatea conştiinţei din Constituţie, Curtea observă că autoarea excepţiei nu a relevat modalitatea în care textul legal criticat ar contraveni acestor norme fundamentale, astfel că, în lipsa unei minime legături logice cu conţinutul juridic cuprins în dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate, normele fundamentale invocate sunt lipsite de incidenţă în cazul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 25. În sfârşit, Curtea observă că nu este incidentă în cauză nici Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, invocată de autoarea excepţiei, deoarece soluţia pronunţată de Curtea Constituţională cu acel prilej vizează o situaţie cu totul diferită decât cea specifică prezentei excepţii, respectiv posibilitatea exercitării recursului drept cale extraordinară de atac în funcţie de atingerea unui anumit prag valoric (foarte ridicat) al cererilor evaluabile în bani. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Meridian 22 - S.A. din Lugoj în Dosarul nr. 6.531/3/2017* al Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (7) teza a treia din anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române“, în interpretarea obligatorie dată prin Decizia nr. 14 din 5 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
