Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Mona-Maria │- preşedinte │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 16 alin. (1) şi (4), art. 18 şi ale art. 66 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, excepţie ridicată de Partidul Neamul Românesc în Dosarul nr. 11.022/3/2019 (24/AEPF/2019) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 915D/2019, de Andrei Chebuţiu şi Partidul Oamenilor Liberi în Dosarul nr. 11.081/3/2019 (26/AEPF/2019) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 916D/2019, de Partidul Noua Românie, prin preşedinte Sebastian Constantin Popescu, în Dosarul nr. 10.240/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 974D/2019, de Partidul Naţiunea Română P.N.Ro în Dosarul nr. 10.622/3/2019 (16/AEPF/2019) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 999D/2019, de Partidul Forţa Pensionarilor, prin preşedinte Mitroi Florea în Dosarul nr. 10.862/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.001D/2019, de Partidul Democraţiei şi Solidarităţii - DEMOS în Dosarul nr. 10.652/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.096D/2019 şi de Partidul Comunitar din România-PCDR, prin împuternicit Petre Ignatencu, în Dosarul nr. 10.303/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.235D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 11 iulie 2019, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, doamna procuror Loredana Veisa, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când Curtea, având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea dosarelor nr. 916D/2019, nr. 974D/2019, nr. 999D/2019, nr. 1.001D/2019, nr. 1.096D/2019 şi nr. 1.235D/2019 la Dosarul nr. 915D/2019, care a fost primul înregistrat. Prin aceeaşi Încheiere din 11 iulie 2019, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 24 septembrie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 3. Prin Sentinţa civilă nr. 24/AEPF din 13 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 11.022/3/2019 (24/AEPF/2019), Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Excepţia a fost ridicată de Partidul Neamul Românesc într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva respingerii de către Biroul Electoral Central a candidaturilor cuprinse în lista de candidaţi la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019. 4. Prin Sentinţa civilă nr. 34/AEPF din 13 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 11.081/3/2019 (26/AEPF/2019), Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007. Excepţia a fost ridicată de Andrei Chebuţiu şi Partidul Oamenilor Liberi într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva respingerii de către Biroul Electoral Central din România a listei de candidaţi propuse la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019. 5. Prin Sentinţa civilă nr. 12 AEPF din 9 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 10.240/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007. Excepţia a fost ridicată de Partidul Noua Românie, prin preşedinte Sebastian Constantin Popescu, într-o cauză având ca obiect o contestaţie în materie electorală privind respingerea unor candidaturi la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2019. 6. Prin Sentinţa civilă nr. 16/AEPF din 11 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 10.622/3/2019 (16/AEPF/2019), Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Excepţia a fost ridicată de Partidul Naţiunea Română P.N.Ro, într-o cauză având ca obiect o contestaţie în materie electorală - contestaţie împotriva unei decizii a Biroului Electoral Central privind respingerea candidaturii la alegerile pentru Parlamentul European. 7. Prin Sentinţa civilă nr. 18/AEPF din 12 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 10.862/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007. Excepţia a fost ridicată de Partidul Forţa Pensionarilor, prin preşedinte Mitroi Florea, într-o cauză având ca obiect o contestaţie în materie electorală privind respingerea unor candidaturi la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2019. 8. Prin Decizia civilă nr. 606A din 16 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 10.652/3/2019, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) şi art. 18 din Legea nr. 33/2007, raportate la art. 10, art. 16 alin. (1), art. 66 alin. (1) din Legea nr. 33/2007. Excepţia a fost ridicată de Partidul Democraţiei şi Solidarităţii-DEMOS, cu prilejul soluţionării apelului formulat împotriva unei sentinţe pronunţate într-o cauză având ca obiect o contestaţie în materia alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2019. 9. Prin Sentinţa civilă nr. 14/AEPF din 9 aprilie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 10.303/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European. Excepţia a fost ridicată de Partidul Comunitar din România - PCDR, prin împuternicit Petre Ignatencu, într-o cauză având ca obiect o contestaţie în materie electorală. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate care stabilesc că, pentru a fi înregistrate la Biroul Electoral Central, listele de candidaţi propuse de partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau alianţele electorale trebuie însoţite de o listă cuprinzând cel puţin 200.000 de susţinători, extind condiţionările strict şi limitativ prevăzute de Constituţie referitoare la dreptul de a fi ales, reprezentând un adaos la norma constituţională. Autorii arată că dreptul de a fi ales în Parlamentul European este un drept fundamental, intrat în vigoare odată cu Tratatul de la Lisabona, şi, potrivit art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, se interzice orice discriminare pe motiv de cetăţenie în domeniul de aplicare a tratatelor. Prin urmare, un cetăţean sau un partid politic din orice stat trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii pe care le îndeplineşte un alt cetăţean sau partid din alt stat membru. Neechivalenţa condiţiilor referitoare la candidaturi pentru cetăţenii statelor membre conduce la existenţa elementelor de discriminare pe bază de cetăţenie. În acest sens, sunt aduse exemple din legislaţia electorală din statele membre privind numărul de susţinători pentru înregistrarea candidaturilor: Austria - 2.600, Belgia - 5.000, Bulgaria - 7.000, Croaţia - 5.000, Danemarca - 20.000, Franţa - 4.000, Italia - 30.000, Lituania - 10.000, Luxemburg - 250, Olanda - 30, Polonia - 10.000, Spania - 15.000, Ungaria - 20.000. Autorii susţin că în celelalte state membre ale Uniunii Europene nu este prevăzută în legislaţie condiţia existenţei unui număr de semnături care să însoţească lista de candidaturi. În cazul României, discriminarea pe motiv de cetăţenie este evidentă prin faptul că diferenţa dintre numărul de susţinători cerut de legislaţia românească este de cel puţin şase ori mai mare faţă de numărul de susţinători cerut de oricare stat membru referitor la acelaşi scrutin. 11. De asemenea, autorii consideră că numărul de 200.000 de semnături prevăzut de lege pentru înregistrarea candidaturilor este excesiv şi în raport cu recomandarea Comisiei pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), care, în Opinia nr. 190/2002, Linii directoare în materie electorală, adoptate cu ocazia celei de-a 51-a sesiuni (5-6 iulie 2002), stabileşte un număr de semnături de maximum 1% din electori. 12. Totodată, autorii consideră că prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, instituind obligativitatea înscrierii candidaturii condiţionate de depunerea listei de 200.000 de susţinători, sunt neconstituţionale, deoarece lista de 200.000 de susţinători se depune în mod obligatoriu, indiferent de numărul de candidaţi cuprinşi pe listă. Chiar dacă, în principiu, condiţia impusă de prevederile legale criticate ar putea fi privită ca o măsură necesară şi adecvată pentru dovedirea unui anumit grad de reprezentativitate în rândul electoratului, deopotrivă pentru toţi competitorii electorali, şi pentru descurajarea eventualelor candidaturi abuzive, astfel cum se reţine în Decizia Curţii Constituţionale nr. 286 din 11 mai 2016, în realitate, reprezentativitatea în cauză este mai mult decât iluzorie. În plus, legea nu instituie niciun mecanism de verificare a caracterului real, autentic al semnăturilor susţinătorilor. Practic, pentru societate, prezentarea de către un partid politic a numărului de semnături de susţinere impus de lege nu constituie în niciun caz o dovadă de reprezentativitate, ci mai degrabă o dovadă de fraudă preelectorală. Pe de altă parte, partidele politice, cu precădere cele mici şi/sau cele nou-înfiinţate, sunt nevoite ca, în loc să îşi pregătească participarea la alegeri din perspectiva unor elemente cu adevărat importante pentru electorat, să aloce resurse umane şi materiale considerabile în scopul strângerii semnăturilor de susţinere, iar activitatea de strângere a semnăturilor de susţinere nu este de natură a contribui la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. 13. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt invocate considerente din Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003 sunt neconstituţionale. 14. Totodată, prin condiţionarea depunerii candidaturii de un număr de semnături de susţinere se încalcă şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, deoarece scopul urmărit de legiuitor, respectiv necesitatea asigurării unei reprezentativităţi crescute, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute de norma constituţională, care să justifice restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, instituind, în realitate, un mijloc indirect de a-i împiedica pe unii candidaţi să se prezinte la alegeri. 15. În raport cu aceste considerente, autorii arată că excluderea candidatului din cauza neîntrunirii unor adeziuni înainte de desfăşurarea alegerilor este o măsură disproporţionată cu scopul propus şi discriminatorie în raport cu condiţiile ce trebuie respectate de reprezentanţii organizaţiilor minorităţilor naţionale. De asemenea, autorii consideră că se creează o discriminare între partidele mari, care au o bază de date cu date cu caracter personal, şi partidele noi, care nu deţin asemenea date. Mai mult, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 81/2019 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2019, perioada stabilită pentru strângerea semnăturilor este de aproximativ o lună şi jumătate, o perioadă extrem de scurtă în situaţia unui partid mic, nou-înfiinţat, sau a unui candidat independent, deoarece aceştia nu deţin o bază de date asemenea partidelor mari şi nici nu dispun de resurse financiare adecvate. 16. Distinct de acestea, se arată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 prevăd ca semnătura de susţinere a candidaturii să nu fi fost dată altui partid politic, învederându-se că partidul şi cel care depune lista de candidaturi nu pot controla acest lucru. Prevederile art. 16 alin. (4) şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 împiedică partidul politic să îşi exprime intenţia şi să îşi valorifice programul în campanie, aceste constrângeri conducând la respingerea candidaturii, în temeiul unei norme imperative prevăzute dincolo de dispoziţiile constituţionale. Obligaţia alegătorilor de a susţine un singur partid sau o singură alianţă politică, prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, reprezintă o piedică în plus pentru participarea la alegeri, fiind o reglementare extrem de restrictivă şi de nedemocratică. Totodată, timpul prevăzut de art. 10 alin. (1), art. 16 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 este extrem şi nejustificat de scurt pentru strângerea semnăturilor. 17. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, în dosarele nr. 915D/2019 şi nr. 916D/2019, opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei, reţinând că prevederile legale criticate particularizează condiţiile exercitării dreptului de a fi ales, instituit prin Constituţie, fără a-l îngrădi ori a-l înfrânge, fiind necesare şi adecvate garantării unui anumit grad de reprezentativitate în rândul electoratului, cu atât mai mult cu cât ipoteza avută în vedere în cauză vizează un candidat propus de o formaţiune politică pe care o reprezintă; or, aceasta presupune un anumit număr de membri, respectiv de susţinători, tocmai pentru a verifica dacă persoana înscrisă pe lista partidului respectiv beneficiază în mod real de sprijinul unui număr suficient de susţinători pentru a fi reprezentativă la nivelul formaţiunii politice respective, în Parlamentul European. 18. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 974D/2019 şi în Dosarul nr. 1.235D/2019, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi că dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 aduc atingere drepturilor fundamentale de a alege şi de a fi ales, având în vedere perioada de timp de doar 40 de zile, avută legal la dispoziţie, potrivit calendarului de alegeri aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 81/2019, pentru a fi adunate 200.000 de semnături necesare participării la alegerile europarlamentare şi resursele financiare şi logistice pe care le are la dispoziţie un partid nou-creat. Invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 53 din Constituţie. 19. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 999D/2019, opinează în sensul respingerii excepţiilor de neconstituţionalitate, întrucât aplicarea prevederilor legale criticate nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 37 şi art. 38 din Constituţie şi nu aduce atingere dreptului constituţional al cetăţenilor României de a alege şi a fi aleşi, ci este în concordanţă cu normele constituţionale. Sistemul electoral este reglementat, potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Legea fundamentală, prin lege organică, astfel că Legea nr. 33/2007 reprezintă expresia normei constituţionale indicate şi, totodată, opţiunea legiuitorului în materie. Aşadar, prevederile acestui act normativ se circumscriu cadrului constituţional general configurat de art. 37 şi art. 38 din Legea fundamentală şi reglementează, la nivelul legii organice, condiţiile de desfăşurare a alegerii membrilor din România în Parlamentul European, ca modalitate concretă de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales. O astfel de condiţie suplimentară, respectiv depunerea unei liste cuprinzând cel puţin 200.000 de susţinători, nu vine în contradicţie cu dreptul de a fi ales, de vreme ce existenţa acestui drept este o condiţie preliminară, sine qua non, fără de care accesul la întreaga procedură electorală este imposibil. Totodată, condiţia legală nu are efectul golirii de conţinut a dreptului de a fi ales, pentru că trăsătura esenţială a oricărui mandat dobândit în urma exprimării prin sufragiu a voinţei politice a electoratului o constituie reprezentativitatea sa. Indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a partidelor este unul obiectiv şi rezonabil şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exerciţiul acestui drept partidelor care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european. Totodată, se respectă egalitatea de tratament juridic pentru situaţii identice sau comparabile, din moment ce pentru toate partidele politice se instituie un asemenea prag de semnături. 20. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 1.001D/2019, consideră că excepţia invocată este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, în forma în vigoare, instituie o condiţie de fond pentru validarea candidaturilor, condiţie care nu discriminează în esenţă persoanele aflate în situaţii de egalitate, ci doar stabileşte un prag minim de semnături care să ateste susţinerea partidului în vederea eligibilităţii. Or, prin această condiţie de fond, legiuitorul a urmărit să permită participarea la sistemul electoral doar a candidaturilor care au adeziunea a minimum de 200.000 de susţinători, pentru a evita înscrierea pe liste a unei multitudini de participanţi care nu ar avea, în fapt, o reprezentativitate la nivelul populaţiei. Astfel, egalitatea în drepturi este recunoscută fiecărui cetăţean în raport cu autorităţile publice, iar prin instituirea condiţiei prevăzute de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 nu se afectează dreptul de asociere în partidul politic, ci doar se instituie o condiţie valabil aplicabilă oricărei formaţiuni politice - fără a se distinge după alte criterii sau preferinţe - în vederea asigurării înscrierii pe listele de candidaţi doar a partidelor care au o anumită reprezentativitate şi susţinere în vederea participării la alegeri. 21. Pe de altă parte, în raport cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, instanţa judecătorească opinează că excepţia invocată este întemeiată şi că dispoziţiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 aduc atingere drepturilor constituţionale de a alege şi de a fi ales, având în vedere resursele financiare şi logistice pe care le are la dispoziţie un partid nou-creat şi perioada de timp de doar 40 de zile, avută legal la dispoziţie, potrivit calendarului de alegeri aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 81/2019, pentru a fi adunate cele 200.000 de semnături necesare participării la alegerile europarlamentare. 22. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 1.096D/2019, consideră că s-a produs o încălcare a dispoziţiilor constituţionale. Prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 aduc atingere drepturilor constituţionale de a alege şi de a fi ales, luând în considerare perioada scurtă de timp, de numai 40 de zile, avută legal la dispoziţie, potrivit calendarului de alegeri aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 81/2019, pentru a fi adunate cele 200.000 de semnături necesare participării la alegerile europarlamentare, precum şi prin raportare la resursele financiare şi logistice pe care le are la dispoziţie un partid nou- creat, cum este petentul. Instanţa judecătorească notează că niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu se verifică în limitarea impusă de art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007. O atare limitare trebuie efectuată prin raportare procentuală la populaţia cu drept de vot a României, cu stabilirea unui prag maximal care să asigure diferenţierea de reprezentativitate, însă la modul concret, să nu fie dificil de atins prin raportare la resursele financiare şi logistice pe care partidele mai mici sau candidaţii independenţi le au la dispoziţie. Totodată, apreciază că prevederile art. 18 din Legea nr. 33/2007 aduc atingere drepturilor constituţionale enunţate, deoarece pluralismul politic trebuie asigurat prin participarea cu şanse egale la alegeri a partidelor. Pentru a da posibilitatea în mod egal candidaţilor să îşi afirme intenţiile electorale, susţinerea alegătorului nu trebuie să fie limitată la un singur candidat, ci e necesar să fie asigurate acestuia mai multe opţiuni electorale, asupra cărora să poată decide în deplină cunoştinţă de cauză, printr-o alegere finală unică, concretizată în dreptul de vot. Ca atare, trebuie efectuată distincţia între susţinerea iniţială multiplă manifestată de alegător pentru participarea la campania electorală a mai multor candidaţi şi votul final unic al acestuia, în favoarea unuia dintre ei, în urma unei informări complete şi comparative asupra programelor şi intenţiilor electorale. 23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiilor prezenţi, notele scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10, art. 16 alin. (1) şi (4), art. 18 şi art. 66 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 31 august 2012, având următorul cuprins: - Art. 10: "(1) Ziua de referinţă este duminica. Aducerea la cunoştinţa publică a zilei de referinţă se face cu cel puţin 90 de zile înainte, prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului privind stabilirea zilei de referinţă.(2) Ziua de referinţă este stabilită în cadrul perioadei hotărâte în acest scop de Consiliul Uniunii Europene.“;" – Art. 16 alin. (1) şi (4): "(1) Pot propune liste de candidaţi numai partidele politice, alianţele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale legal constituite, precum şi alianţele electorale constituite în condiţiile prezentei legi. Listele de candidaţi pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 60 de zile înainte de ziua de referinţă. (...)(4) Pentru a fi înregistrate la Biroul Electoral Central, listele de candidaţi propuse de partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau alianţele electorale trebuie însoţite de o listă cuprinzând cel puţin 200.000 de susţinători. Lista susţinătorilor se depune într-un singur exemplar.“;" – Art. 18: "(1) Un alegător poate susţine un singur/o singură partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau candidat independent.(2) Lista susţinătorilor constituie un act public, sub sancţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal. În finalul listei, persoana care a întocmit-o este obligată să facă o declaraţie pe propria răspundere, prin care să ateste veridicitatea semnăturilor susţinătorilor. Modelul listei susţinătorilor şi cel al declaraţiei pe propria răspundere sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului.“;" – Art. 66 alin. (1): "(1) În termen de cel mult 5 zile de la aducerea la cunoştinţă publică a zilei de referinţă, Guvernul stabileşte prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor României în Parlamentul European, bugetul şi cheltuielile necesare în vederea pregătirii, organizării şi desfăşurării scrutinului, modelul copiei de pe lista electorală permanentă, modelul listei electorale speciale, al copiei de pe lista electorală specială, listei electorale suplimentare, a extrasului de pe lista electorală suplimentară, modelul listei susţinătorilor, modelul ştampilei Biroului Electoral Central, a biroului electoral judeţean, a biroului electoral de sector al municipiului Bucureşti, a biroului electoral pentru secţiile de votare din străinătate, modelul ştampilei de control a secţiei de votare şi modelul ştampilei cu menţiunea «VOTAT», modelul buletinului de vot, modelul timbrului autocolant, măsurile care trebuie luate de autorităţile publice centrale şi locale pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor." 27. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul obligativităţii respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 8 privind pluralismul politic, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 37 privind dreptul de a fi ales, art. 38 privind dreptul de a fi ales în Parlamentul European, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 147 alin. (4) privind deciziile Curţii Constituţionale şi art. 148 alin. (2) privind prioritatea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. 28. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului privind dreptul de acces egal la funcţiile publice, ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării, ale art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie, precum şi ale art. 21 alin. (2) privind interzicerea oricărei discriminări pe motiv de cetăţenie, în domeniul de aplicare a tratatelor şi art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor, prevederi cuprinse în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa privind materia electorală, au mai fost analizate critici asupra unor reglementări referitoare la numărul de susţinători pentru înregistrarea candidaturilor la diferite funcţii elective. 30. Astfel, prin Hotărârea nr. 3 din 1 septembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 23 septembrie 1992, Curtea a statuat că „cerinţa legală a depunerii candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al României numai cu condiţia de a fi susţinută de cel puţin 100.000 alegători este de ordine publică“. 31. Prin Hotărârea nr. 37 din 2 octombrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 4 octombrie 1996, analizând motivarea contestaţiei potrivit căreia condiţia legală a prezentării unor liste de semnături nu este prevăzută în Constituţie, astfel încât prevederile legale care instituie această condiţie intră în conflict cu dispoziţiile constituţionale referitoare la eligibilitate, Curtea a constatat că această susţinere nu este întemeiată, deoarece dreptul de a fi ales şi propunerea candidaturii sunt două aspecte diferite. Curtea a reţinut că „o propunere de candidat nu poate privi decât pe o persoană care întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, dar alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale instituite prin Legea nr. 69/1992, adoptată în temeiul art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituţie. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă, având adeziunea a cel puţin 100.000 de susţinători, constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional al contestatorului de a fi ales.“ 32. Prin Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009, Curtea a reţinut că stabilirea condiţiei legale privind depunerea listei cu cel puţin 100.000 de semnături ale susţinătorilor cu drept de vot nu are efectul golirii de conţinut a dreptului de a fi ales. Trăsătura esenţială a oricărui mandat dobândit în urma exprimării prin sufragiu a voinţei politice a electoratului o constituie reprezentativitatea sa. Indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaţilor este unul obiectiv şi rezonabil, aplicabil în condiţii de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanţi la alegeri: candidaţii independenţi, pe de o parte, şi cei propuşi pe lista unui partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile comunitar care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia în forul legislativ european, pe de altă parte. 33. Prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 16 iunie 2016, pronunţată în materia alegerilor locale, s-a dat „o dezlegare de principiu“ problematicii listelor de susţinători care trebuie să însoţească dosarele de candidatură. Astfel, Curtea a statuat că, în ceea ce priveşte alegerile, art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie stabileşte că sistemul electoral se reglementează prin lege organică. Aşadar, constituantul a lăsat în seama legiuitorului libertatea de a stabili regulile de organizare şi de desfăşurare a procesului electoral, modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Constituţie. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de norme cuprinse în aceleaşi legi electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri. 34. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate, prin raportare la prevederile art. 20 din Constituţie. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la alegeri libere nu este absolut, iar statele au o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără însă a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut [a se vedea, de exemplu, Hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, şi, respectiv, Scoppola (nr. 3) împotriva Italiei, paragrafele 83 şi 84]. Dispoziţiile menţionate stabilesc obligaţia statelor contractante de a derula alegeri libere, la intervale rezonabile, prin scrutin secret, în condiţii care să asigure libera exprimare a voinţei poporului, fără a impune introducerea unui sistem determinat de vot (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Există numeroase moduri de a organiza şi de a face să funcţioneze sistemele electorale, după cum se constată existenţa unei multitudini de diferenţe între statele contractante în această materie, datorate evoluţiei lor istorice, diversităţii culturale şi de gândire politică, astfel că fiecare stat va încorpora aceste elemente în propria viziune despre democraţie [Hotărârea din 6 octombrie 2005, pronunţată în Cauza Hirst (nr. 2) împotriva Regatului Unit, paragraful 61]. Pentru a răspunde scopurilor art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice sistem electoral este apreciat în funcţie de evoluţia politică a unui stat, iar detalii inacceptabile în cadrul unui sistem determinat pot să apară ca justificate în altul, cerinţa esenţială rămânând aceea ca sistemul adoptat să îndeplinească, în esenţă, condiţiile asigurării liberei exprimări a voinţei poporului în alegerea corpului legislativ (Hotărârea din 2 martie 1987, pronunţată în Cauza Mathieu-Mohin şi Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 54). Astfel, niciuna dintre condiţiile impuse, dacă este cazul, nu trebuie să împiedice libera exprimare a poporului cu privire la alegerea corpului legislativ - cu alte cuvinte, acestea trebuie să reflecte sau să nu contracareze preocuparea de a menţine integritatea şi eficienţa unei proceduri electorale ce urmăreşte să determine voinţa poporului prin intermediul sufragiului universal (Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Yumak şi Sadak împotriva Turciei, paragraful 109). Această alegere, dictată de considerente de ordin istoric şi politic care îi sunt proprii, ţine, în principiu, de domeniul de competenţă exclusivă a statului (Hotărârea din 9 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Podkolzina împotriva Letoniei, paragraful 34). 35. Tot astfel, Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), referindu-se la nivelul reglementării în materie electorală, recomandă, la pct. 2 - Niveluri normative şi stabilitatea dreptului electoral, următoarele: „66. Una din modalităţile de evitare a manipulărilor ar fi definirea în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare a elementelor celor mai sensibile (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile sau regulile de constituire a circumscripţiilor). O altă soluţie, mai flexibilă, ar fi de a stipula în Constituţie că, în cazul amendării legii electorale, vechiul sistem va rămâne aplicabil pe timpul viitoarelor alegeri - cel puţin dacă acestea au loc în anul următor - şi că sistemul nou va fi aplicat începând cu scrutinele ulterioare. 67. Pentru restul, dreptul electoral ar trebui să aibă, în principiu, un rang legislativ. Normele privind implementarea, şi anume cele care reglementează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu, pot fi, totuşi, prezentate sub formă de regulament.“ 36. Curtea a reţinut că, indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de susţinători. Deşi o propunere de candidat nu poate privi, potrivit Constituţiei, decât o persoană ce întruneşte condiţiile constituţionale de eligibilitate, alegerile pot avea loc numai cu respectarea procedurii electorale. De aceea, depunerea candidaturii face parte din procedura electorală, aşa încât cerinţa ca propunerea candidaturii să fie reprezentativă constituie o condiţie legală ce nu vine în conflict cu dreptul constituţional de a fi ales. 37. Din cele de mai sus rezultă că dispoziţiile art. 37, alături de cele ale art. 16 alin. (3) şi art. 40 din Constituţie, stabilesc doar condiţiile de principiu, de fond şi de formă, pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales, iar instituirea condiţiei de a prezenta o listă de susţinători la depunerea candidaturii este, de principiu, în acord cu normele constituţionale cuprinse în art. 2 - Suveranitatea, precum şi cu cele ale art. 3 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin prisma art. 20 din Constituţie. 38. Curtea a subliniat că îi revine instanţei constituţionale sarcina să se pronunţe dacă, prin modul în care a fost reglementată, condiţia instituită de legiuitor limitează în mod nepermis dreptul de a fi ales. Astfel, Curtea a analizat susţinerea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate în sensul că reglementarea listelor de susţinători/numărului de susţinători, după caz, nu îşi găseşte justificarea, mai ales din perspectiva şi având în vedere considerentele care au fundamentat Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, prin care a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 10 iunie 2015, referitoare la numărul minim de membri fondatori necesari pentru constituirea unui partid politic, potrivit cărora „Lista trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti“. Raportat la această critică, Curtea a reţinut că Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, precitată, susţine, de principiu, necesitatea normativă a listelor de susţinători. În acest sens, Curtea a statuat că exigenţele pe care legislaţia electorală în ansamblu le instituie în privinţa exercitării drepturilor electorale justifică eliminarea condiţiei excesive de asigurare a reprezentativităţii partidelor politice încă de la înfiinţarea acestora. Legislaţia în vigoare conţine suficiente elemente, de natura unor garanţii cu rolul de a limita riscul fragmentării excesive a reprezentării parlamentare sau al supraîncărcării bugetului de stat cu cheltuieli destinate finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale. Posibilele efecte negative ce ar apărea în lipsa adoptării măsurii legale examinate sunt, deci, contracarate prin existenţa unor instrumente legale adecvate, astfel încât reprezentativitatea partidelor politice încă de la înfiinţarea acestora nu îşi mai găseşte raţiunea. Curtea a subliniat că instrumente legale adecvate reprezintă tocmai limitările inerente în cadrul reglementării unor drepturi fundamentale, pentru evitarea exercitării abuzive a acestora, printre acestea regăsindu-se şi reprezentativitatea candidaturilor la funcţiile elective, având în vedere că partidele politice trebuie să aibă un minim de forţă/susţinere pentru a realiza rolul lor constituţional, probată prin posibilitatea de a desemna candidaţi la alegeri, în caz contrar neputând revendica statutul de partid politic. 39. Condiţionarea înregistrării candidaturilor la funcţiile elective de prezentarea unei liste de susţinători apare, din această perspectivă, ca fiind o măsură adecvată şi necesară pentru dovedirea unui anumit grad de reprezentativitate în rândul electoratului, deopotrivă pentru toţi competitorii electorali, şi pentru descurajarea eventualelor candidaturi abuzive. Curtea a mai invocat în susţinerea necesităţii depunerii listelor de susţinători faptul că o asemenea obligaţie se corelează cu recomandările cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002). Liniile directoare statuează în acest sens, la art. 1.3 -Prezentarea candidaturilor, pct. i şi ii, următoarele: „i. Prezentarea candidaţilor individuali sau a listelor de candidaţi poate fi condiţionată de obţinerea unui anumit număr de semnături; ii. Legea nu trebuie să impună colectarea semnăturilor a mai mult de un 1% din alegătorii circumscripţiei respective“. Această recomandare este dezvoltată în Raportul explicativ, pct. 8, după cum urmează: „Obligaţia de a colecta un anumit număr de semnături pentru prezentarea unei candidaturi nu este, în principiu, incompatibilă cu principiul sufragiului universal. În practică, toate partidele politice, cu excepţia unor formaţiuni politice fantome, par a nu se confrunta cu nicio dificultate în colectarea numărului necesar de semnături, atunci când normele care reglementează colectarea semnăturilor nu sunt utilizate pentru a împiedica unii candidaţi de a se prezenta. Pentru a evita orice manipulări de acest gen, legea trebuie să stabilească un număr maxim de semnături care nu trebuie să depăşească pragul de 1% din alegători.“ Curtea a observat că textul citat distinge între partide care pot dovedi un potenţial de reprezentativitate şi partide care nu pot face acest lucru, ceea ce conduce la concluzia că, şi în viziunea Codului bunelor practici în materie electorală, simpla înregistrare a unui partid politic nu reprezintă singurul criteriu pentru a califica o formă de asociere ca atare. Trebuie ca partidul politic astfel constituit să probeze o activitate circumscrisă rolului partidelor politice într-un stat de drept. Faptul că procentul stabilit de legea română se află la limita superioară a pragului reţinut mai sus (minimum 1% din alegători), precum şi instituirea unei condiţii subsidiare referitoare la numărul minim de susţinători ţin de marja de apreciere a legiuitorului. 40. Cu privire la problema proporţionalităţii măsurilor utilizate de legiuitor în privinţa limitării dreptului de alegeri libere/dreptului de a fi ales, în jurisprudenţa europeană s-a reţinut că un sistem ce fixează un prag relativ ridicat, de exemplu, referitor la numărul de semnături necesare pentru prezentarea unei candidaturi sau care impune condiţia ca o listă electorală să obţină un număr de voturi pe ansamblul teritoriului naţional pentru a putea avea reprezentare în Parlament, nu a fost considerat că depăşeşte marja de apreciere recunoscută statelor în materie (Decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 aprilie 1996, pronunţată în Cauza Magnago şi Südtiroler Volkspartei împotriva Italiei). O astfel de soluţie legislativă impune o condiţie necesară, rezonabilă şi legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, ce nu constituie o piedică în prezentarea candidaturilor electorale (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 286 din 11 mai 2016, paragraful 102, precitată), aspect valabil şi în cauza de faţă. 41. Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea a reţinut că impunerea prin lege a îndeplinirii anumitor condiţii pentru exercitarea unui drept constituţional nu constituie o încălcare sau o restrângere a acestuia, ci reflectarea în plan legal a condiţiilor prevăzute de Legea fundamentală pentru realizarea acestui drept, neputându-se susţine, astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. 42. În sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 290 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 1 august 2016, Decizia nr. 763 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 1 februarie 2018 şi Decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 30 martie 2018. 43. Prin urmare, aplicând mutatis mutandis considerentele reţinute în jurisprudenţa sa menţionată anterior, Curtea constată că, prin stabilirea condiţiei de a depune o listă cuprinzând cel puţin 200.000 de susţinători la înregistrarea candidaturii pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 nu încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 8, 37, 38, 53 şi ale art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. 44. De asemenea, Curtea nu poate reţine critica de neconstituţionalitate referitoare la existenţa unei discriminări între partidele mari şi cele nou-constituite, cu un număr mai mic de membri, formulată în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, de vreme ce dispoziţiile constituţionale invocate vizează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, fără privilegii şi fără discriminări, şi nu egalitatea persoanelor juridice, precum partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice sau electorale. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, sau Decizia nr. 891 din 10 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 7 august 2008. 45. Referitor la critica privind existenţa unei discriminări între cetăţenii din diferite state membre ale Uniunii Europene sub aspectul condiţiilor de eligibilitate stabilite de legislaţia fiecărui stat pentru a accede la funcţia de membru în Parlamentul European, Curtea reţine că, în raport cu criterii obiective de natură politică şi instituţională specifice fiecărui stat, situaţiile nu sunt nici similare şi nici comparabile. Varietatea de situaţii prevăzute în legislaţiile electorale din statele membre demonstrează diversitatea opţiunilor posibile în acest domeniu. Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 16 din Constituţie, ale art. 21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie, invocate prin prisma art. 20 din Constituţie şi nici ale art. 21 alin. (2) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, invocate prin prisma art. 148 alin. (2) din Constituţie. 46. În acelaşi timp, Curtea observă că referitor la condiţia depunerii unei liste cu 100.000 de semnături obligatorii pentru depunerea unei candidaturi independente la alegerile pentru Parlamentul European, s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Decizia din 6 martie 2014, pronunţată în Cauza Mihaela Mihai Neagu împotriva României. Astfel, analizând aspecte privind posibila încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul de vot şi dreptul de a fi ales în cadrul alegerilor, inclusiv a celor pentru Parlamentul European, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a invocat jurisprudenţa sa anterioară (Decizia din 9 mai 1994, pronunţată în Cauza Asensio Serqueda împotriva Spaniei, Decizia din 7 iunie 2001, pronunţată în Cauza Federacion Nacionalista Canaria împotriva Spaniei şi Decizia din 17 iunie 2008, pronunţată în cauzele Brito da Silva Guerra şi Sousa Magno împotriva Portugaliei) şi a statuat că, în ceea ce priveşte numărul de semnături necesare pentru depunerea unei liste electorale, condiţiile impuse de state nu constituie un obstacol în calea opiniei poporului cu privire la alegerea reprezentanţilor. 47. Curtea Europeană a statuat că art. 3 din Primul Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu stabileşte şi nu limitează scopurile pe care trebuie să le vizeze o restricţie. Prin urmare, o mare varietate de scopuri pot astfel să fie compatibile cu acesta, sub rezerva demonstrării compatibilităţii acestui scop cu principiul supremaţiei dreptului şi cu obiectivele generale ale Convenţiei în circumstanţele speciale ale cauzei respective. Curtea a mai reţinut că măsura sancţionată (numărul de 100.000 de semnături de susţinere necesar unui candidat independent la funcţia de membru în Parlamentul European) avea ca scop să realizeze o selecţie rezonabilă în rândul candidaţilor pentru a asigura reprezentativitatea acestora în Parlamentul European şi să împiedice eventualele candidaturi abuzive. A apreciat, de asemenea, că este vorba despre opţiunea legiuitorului naţional fondată pe criterii de natură politică şi instituţională. 48. În ceea ce priveşte dreptul european, Curtea Europeană a observat că acesta conferă statelor membre o largă putere de apreciere referitoare la procedurile electorale pentru alegerea Parlamentului European. Anumite state membre impun pentru depunerea candidaturilor un anumit număr de semnături de susţinere, în timp ce altele rezervă dreptul de a fi ales în cadrul alegerilor europene exclusiv partidelor sau organizaţiilor similare. În plus, având în vedere rolul şi statutul partidelor politice în calitate de organisme reprezentative, Curtea a apreciat că cerinţa referitoare la numărul de semnături necesare pentru a candida independent este justificată şi nu este discriminatorie. În lumina principiilor care rezultă din jurisprudenţa sa şi având în vedere marja amplă pe care dreptul Uniunii o lasă statelor membre pentru stabilirea criteriilor de eligibilitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că numărul de semnături necesare pentru depunerea unei candidaturi independente nu a adus atingere dreptului de fi ales în Parlamentul European. 49. În raport cu cele enunţate în jurisprudenţa sa şi în lumina considerentelor Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea constată că prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 sunt în concordanţă cu dispoziţiile din Constituţie şi actele juridice internaţionale invocate. 50. Referitor la susţinerile privind neconstituţionalitatea prevederilor art. 18 din Legea nr. 33/2007, potrivit cărora: „Un alegător poate susţine un singur/o singură partid politic, alianţă politică, alianţă electorală, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale sau candidat independent“, Curtea reţine că o asemenea reglementare se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului, în materie electorală, permisă de art. 73 alin. (3) lit. a) Constituţie. De asemenea această soluţie legislativă responsabilizează alegătorii şi creează încă din etapa premergătoare votului premisele desfăşurării unor alegeri corecte, mai ales că, potrivit art. 18 alin. (2) din acelaşi act normativ, lista susţinătorilor constituie un act public, sub sancţiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal din 1968 privind infracţiunea de fals în declaraţii. 51. În continuare, examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10, art. 16 alin. (1) şi ale art. 66 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, Curtea reţine că normele legale evocate reglementează cu privire la stabilirea zilei de referinţă şi aducerea la cunoştinţă publică a zilei de referinţă cu cel puţin 90 de zile înaintea acesteia, depunerea la Biroul Electoral Central a listelor de candidaţi pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, cel mai târziu cu 60 de zile înainte de ziua de referinţă şi stabilirea de către Guvern, prin hotărâre, în termen de cel mult 5 zile de la aducerea la cunoştinţă publică a zilei de referinţă, a programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor României în Parlamentul European. Întrucât, în cauză, nu s-a ridicat problema încălcării termenelor antereferite, ci a nedepunerii listei cu numărul minim de 200.000 de susţinători la dosarul de candidatură, prevederile legale invocate nu au nicio incidenţă în privinţa desfăşurării procedurii de judecată în cauzele în care au fost invocate excepţiile. 52. Or, cu privire la condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, Curtea a statuat că aceasta presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le stabilesc dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 303 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 8 iulie 2014). 53. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 10, art. 16 alin. (1) şi ale art. 66 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 nu îndeplinesc condiţia de admisibilitate referitoare la „legătura cu soluţionarea cauzei“, prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale este inadmisibilă (a se vedea, în sens similar, Decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2017, paragrafele 35-37, precitată). 54. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Partidul Neamul Românesc în Dosarul nr. 11.022/3/2019 (24/AEPF/2019) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, de Andrei Chebuţiu şi Partidul Oamenilor Liberi în Dosarul nr. 11.081/3/2019 (26/AEPF/2019) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, de Partidul Noua Românie, prin preşedinte Sebastian Constantin Popescu, în Dosarul nr. 10.240/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, de Partidul Naţiunea Română P.N.Ro în Dosarul nr. 10.622/3/2019 (16/AEPF/2019) al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, de Partidul Forţa Pensionarilor, prin preşedinte Mitroi Florea, în Dosarul nr. 10.862/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, de Partidul Democraţiei şi Solidarităţii - DEMOS în Dosarul nr. 10.652/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi de Partidul Comunitar din România - PCDR, prin împuternicit Petre Ignatencu, în Dosarul nr. 10.303/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că prevederile art. 16 alin. (4) şi ale art. 18 din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10, art. 16 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, excepţie ridicată de Partidul Democraţiei şi Solidarităţii - DEMOS în Dosarul nr. 10.652/3/2019 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTE prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
