Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, excepţie ridicată de Florin-Stelică Duret şi Laurenţiu Şerban în Dosarul nr. 1.228/113/2019 al Tribunalul Brăila - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.862D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent menţionează că la dosar a fost înregistrat câte un memoriu amicus curiae de către Asociaţia 21 decembrie 1989 şi de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul Curţii nr. 2.413D/2021, înregistrat în data de 12 iulie 2021, în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 2.869D/2019, nr. 3.004D/2019, nr. 3.190D/2019, nr. 3.250D/2019, nr. 3.276D/2019, nr. 3.305D/2019, nr. 3.306D/2019, nr. 3.308D/2019, nr. 3.309D/2019 şi nr. 3.310D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, excepţie ridicată de Lucian Petrescu în Dosarul nr. 15.491/3/2019 al Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi de Ştefan Iulian Cojocnean, Şerban Dan Socaci Negoiţă, Ilie Cornean, Alexandru Cucuran, Mihai Racu, Alexandru Grigore, Ioan Moţ, Tinca Lazăr şi Gheorghe Constantin Ioniţă în dosarele nr. 875/30/2019, nr. 1.250/30/2019, nr. 868/30/2019, nr. 877/30/2019, nr. 1.340/30/2019, nr. 882/30/2019, nr. 869/30/2019, nr. 870/30/2019 şi nr. 1.338/30/2019 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu această măsură. 6. Curtea, având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.869D/2019, nr. 3.004D/2019, nr. 3.190D/2019, nr. 3.250D/2019, nr. 3.276D/2019, nr. 3.305D/2019, nr. 3.306D/2019, nr. 3.308D/2019, nr. 3.309D/2019 şi nr. 3.310D/2019 la Dosarul nr. 2.862D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea unor forme de recunoştinţă pecuniară pentru luptătorii Revoluţiei din 1989 nu are consacrare constituţională. Mai arată că nu se încalcă dreptul de proprietate, întrucât întinderea creanţei nu este garantată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 10 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.228/113/2019, Tribunalul Brăila - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene [în încheierea de sesizare, dintr-o vădită eroare materială instanţa a făcut trimitere la art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, textul vizat fiind, în realitate, art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017]. 9. Prin Sentinţa civilă nr. 5.519 din 14 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 15.491/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. 10. Prin Încheierea din 5 noiembrie 2019, îndreptată prin Încheierea de îndreptare eroare materială din 9 decembrie 2019, prin Încheierea din 19 noiembrie 2019, îndreptată prin Încheierea de îndreptare eroare materială din 9 decembrie 2019, prin Încheierea din 3 decembrie 2019, îndreptată prin Încheierea de îndreptare eroare materială din 6 decembrie 2019, prin Încheierea din 22 noiembrie 2019, prin încheierile din 28 noiembrie 2019, precum şi prin încheierile din 5 decembrie 2019, pronunţate în dosarele nr. 875/30/2019, nr. 1.250/30/2019, nr. 868/30/2019, nr. 877/30/2019, nr. 1.340/30/2019, nr. 882/30/2019, nr. 869/30/2019, nr. 870/30/2019 şi nr. 1.338/30/2019, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 şi ale art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018. 11. Excepţia a fost ridicată de Florin-Stelică Duret şi Laurenţiu Şerban, de Lucian Petrescu, Ştefan Iulian Cojocnean, Şerban Dan Socaci Negoiţă, Ilie Cornean, Alexandru Cucuran, Mihai Racu, Alexandru Grigore, Ioan Moţ, Tinca Lazăr şi Gheorghe Constantin Ioniţă în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de acordare a indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii evidenţiază că sunt titulari ai dreptului prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că în perioada 2015-2021, prin dispoziţiile criticate, nu s-a ţinut seama de modalitatea de calcul al indemnizaţiei lunare prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004. Astfel, coeficientul de 0,6, valabil la nivelul anului 2010, a fost menţinut şi pentru anii ulteriori, fără să se ţină seama de conţinutul art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, care obligă ca indemnizaţia să fie calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata. În acest fel, apreciază autorii, suportă un prejudiciu financiar, în care este inclusă şi devalorizarea generată de inflaţie, precum şi de faptul că sumele de bani cuvenite şi neîncasate sunt purtătoare de dobânzi. Întrucât dreptul la indemnizaţie prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004 reprezintă un drept de proprietate, se încalcă art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 13. În ceea ce priveşte critica raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că există revoluţionari care îşi primesc indemnizaţia în cuantumul cuvenit, prevăzut în art. 4 al Legii nr. 341/2004, iar alte categorii de revoluţionari sau beneficiari îşi primesc indemnizaţia plafonată la cuantumul aflat în plată. Momentul naşterii dreptului de indemnizaţie nu poate fi un criteriu obiectiv şi rezonabil pentru a se plăti în mod diferenţiat o indemnizaţie reparatorie. Tratamentul diferenţiat nu este justificat în mod obiectiv, nu se indică scopul legitim în vederea căruia este impus şi nu este nici proporţional prin raportare la acest scop. 14. Măsura criticată este contrară şi exigenţelor de predictibilitate a legii, în particular cu privire la modul în care vor fi plătite drepturile prevăzute de Legea nr. 341/2004, în acest sens fiind invocată Decizia Curţii nr. 42 din 22 ianuarie 2014. Se mai arată că măsura criticată este contrară jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Autorii indică Decizia nr. 444 din 28 iunie 2018 în care consideră că instanţa constituţională a statuat că „atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare“. 15. Se mai precizează că legile de fundamentare a bugetului de stat pe anii 2015, 2016 şi 2017 creează discriminare în privinţa cuantumului indemnizaţiei atunci când se menţionează cuantum cuvenit şi cuantum aflat în plată, care este diferit de cuantumul cuvenit, întrucât cuantumul aflat în plată este plafonat din anul 2011. În susţinerea criticii sunt invocate decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. 16. De asemenea, autorii consideră că o lege nu poate fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, având în vedere forţa ei juridică superioară. De asemenea, întrucât ordonanţele de urgenţă nu au caracter special, apt să suspende efectele Legii nr. 341/2004, această lege continua să îşi producă efectele. 17. Se critică faptul că dispoziţiile supuse controlului fac parte din acte normative care vizează salariaţii, categorie reglementată de Legea-cadru nr. 153/2017; or, Legea nr. 341/2004 se referă în mod exclusiv la o categorie distinctă de persoane, care şi-au adus contribuţia la Revoluţia din 1989. Din acest motiv se încalcă standardele de claritate a legii, precum şi art. 16 alin. (1) din Constituţie care interzice discriminarea, în măsura în care s-a adoptat aceeaşi reglementare pentru două categorii distincte de persoane - cele vizate de Legea nr. 341/2004 şi cele care constituie obiectul Legii-cadru nr. 153/2017. 18. Cu referire specifică la modalitatea de adoptare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se arată, în primul rând, că nu respectă condiţiile constituţionale referitoare la urgenţă, în condiţiile în care măsura criticată este perpetuată, în fapt, încă din 2010 şi se aplică până în 2021. În al doilea rând, aplicarea unei ordonanţe de urgenţă neaprobate de Parlament, precum şi stabilirea unei perioade de aplicare de 3 ani sunt contrare previzibilităţii actelor normative. 19. Sintagma „se acordă în cuantumul cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie“ din cuprinsul dispoziţiilor normative criticate este echivocă şi, din acest motiv, contrară art. 124 din Constituţie. Astfel, unele instanţe judecătoreşti acordă indemnizaţiile prevăzute de Legea nr. 341/2004 prin aplicarea coeficienţilor de multiplicare la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata. În schimb, Casa Naţională de Pensii Publice, ţinând seama de ordonanţele de urgenţă criticate, limitează plata indemnizaţiilor la nivelul anului 2010. 20. Tribunalul Brăila - Secţia I civilă apreciază că excepţia este neîntemeiată. Cu privire la critica raportată la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, se menţionează că prevederile criticate nu neagă dreptul la indemnizaţie, ci doar stabilesc nivelul acesteia. 21. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia este neîntemeiată. Astfel, criticile pun în discuţie chestiuni de necorelare legislativă, şi nu de constituţionalitate. Prevederile criticate nu sunt, ele însele, discriminatorii şi nici nu sunt evidenţiate criteriile care, potrivit Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Pactului internaţional pentru drepturile civile şi politice, pot sta la baza unui tratament discriminatoriu. 22. Instanţa consideră că nu se încalcă nici dreptul de proprietate garantat de Convenţie. Astfel, întrucât întinderea creanţei nu este garantată, analiza, în lumina practicii constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, se reduce la cercetarea raportului rezonabil de proporţionalitate între măsuri şi scop, în spiritul păstrării unui just echilibru între necesitatea protejării interesului general şi protecţia drepturilor persoanelor. 23. Instituirea unor forme de recunoştinţă pecuniară pentru luptătorii Revoluţiei Române de la 1989 şi a unui anumit nivel al acestora nu înseamnă că, odată adoptate, ele ar menţine o obligaţie ad aeternum, ci doar că nu pot fi atinse prestaţii scadente până la data intrării în vigoare a unei (unor) legi care le abrogă, limitează, restrâng (cazul în speţă al succesiunii legislative incriminate). Intervenţia statală asupra drepturilor câştigate, exigibile la data intrării în vigoare a legii prin care se realizează aceasta, este contrară art. 15 alin. (2) din Constituţie şi dreptului de proprietate ocrotit de Protocolul nr. 1 la Convenţie. Dar, în mod corelativ, statul reţine posibilitatea de a modifica pentru viitor regimul consimţit anterior, dacă o normă superioară ori aplicabilă cu prioritate nu se opune. Or, aceasta este situaţia indemnizaţiilor care nu au natura unui drept constituţional ori recunoscut internaţional şi nici nu reprezintă reflexul unei forme de participare la constituirea unui fond de asigurări sociale, ci, în ultimă instanţă, o concesie a legiuitorului, dependentă de voinţa şi putinţa de a o acorda, exprimate prin conţinutul şi limitele pe care le instituie în acest sens, în privinţa cărora dispune de prerogativa suverană de apreciere. Aşadar, opţiunile de politică socială ale legiuitorului nu pot fi analizate în contextul existenţei vreunei interdicţii exprese contrare care să se regăsească în reglementările ori jurisprudenţa europeană, pentru ca judecătorul naţional (ordinar sau constituţional) să fie pus în postura de a hotărî dacă înlătură legea internă (din soluţia procesului, respectiv sistemul normativ organizat ierarhic), pe motiv că nu corespunde unor standarde şi deziderate internaţionale. 24. Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, indemnizaţiile în discuţie au un caracter reparatoriu, iar legiuitorul, în temeiul art. 61 alin (1) din Constituţie, are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestora. 25. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 26. Guvernul, în Dosarul Curţii nr. 2.869D/2019, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, potrivit căreia acordarea diferitelor beneficii prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face în funcţie de titlul deţinut potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din aceasta, titlu care are în vedere sacrificiul ori contribuţia persoanelor implicate în acest eveniment, fiecare titlu acordat presupunând un nivel de implicare şi contribuţie diferit, precum şi consecinţe diferite suportate de participanţii la Revoluţia Română din 1989. Astfel, persoanele care se încadrează în una dintre aceste categorii ale legii se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de persoanele având un alt titlu potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004. În plus, Guvernul precizează că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, dreptul invocat de către autorul excepţiei nu are caracter fundamental. 27. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 29. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă următoarele prevederi normative: - art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014; – art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015 - în prezent abrogate; – art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.035 din 22 decembrie 2016; – art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017; – art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, cu modificările şi completările ulterioare; – art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018. 30. Prevederile normative enumerate stabilesc menţinerea în plată în anii 2015, 2016, 2017, 2018 şi 2019-2021 a indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 la nivelul anilor anteriori, respectiv la nivelul acordat pentru lunile decembrie 2014, decembrie 2015, decembrie 2016, decembrie 2017 şi decembrie 2018. Curtea constată că dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 11 şi pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, iar dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2017 şi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 au avut aplicabilitate limitată în timp, la nivelul anilor 2017, respectiv 2018. Însă, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, aceste dispoziţii criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul principal al cauzei în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat reclamantului în perioada 2015-2018 prin adoptarea actelor normative criticate referitoare la plafonarea indemnizaţiilor reglementate prin Legea nr. 341/2004. 31. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, 20, art. 44 alin. (1) şi (2), art. 47, 52, art. 115 alin. (1)-(4) şi art. 124 alin. (1)-(3), precum şi art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din primul protocol la Convenţie şi art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. 32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020, care, la rândul ei, a reiterat o jurisprudenţa bogată a Curţii (Decizia nr. 482 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 noiembrie 2014, Decizia nr. 419 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 3 august 2015, Decizia nr. 508 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, Decizia nr. 770 din 28 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 20 februarie 2018, Decizia nr. 151 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 16 iulie 2018, Decizia nr. 608 din 2 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 6 mai 2019, sau prin Decizia nr. 610 din 2 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 27 mai 2019). 33. Prin decizia antereferită, Curtea a reţinut, cu privire la indemnizaţia prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 341/2004, că se acordă pe lângă indemnizaţia reparatorie lunară prevăzută de art. 4 alin. (4) - a cărei plată nu se acordă. Art. II art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011, stabilea că, în anul 2012, aceste indemnizaţii se menţineau la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2011, autorii excepţiei fiind nemulţumiţi de modul de calcul al acestora, şi anume de raportarea la indemnizaţia aflată în plată în decembrie 2011, iar nu la câştigul salarial mediu brut, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aşa cum prevedea Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2011 privind utilizarea indicatorului de referinţă câştigul salarial mediu brut în actele normative din domeniul muncii şi protecţiei sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011. Curtea a reţinut că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a pronunţat Decizia nr. 22 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 16 decembrie 2013, prin care a stabilit - în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) şi ale art. 5 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 341/2004, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 - că indemnizaţiile lunare reparatorii şi indemnizaţiile lunare prevăzute de Legea nr. 341/2004 se calculează, în anul 2011, prin aplicarea coeficientului de 15% asupra cuantumului indemnizaţiei aflat în plată în luna octombrie 2010. 34. Cu referire la critica autorilor din prezenta cauză, prin care, în esenţă, se apreciază că Guvernul, prin adoptarea ordonanţelor de urgenţă criticate, nu a ţinut seama de faptul că legile sunt acte juridice superioare, este relevant considerentul Curţii Constituţionale din Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020 prin care a statuat că, pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituţia, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanţe simple [art. 115 alin. (1)-(3)] sau ordonanţe de urgenţă [art. 115 alin. (4)-(6)]. Astfel, transferul unor atribuţii legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voinţă al Parlamentului ori pe cale constituţională, în situaţii extraordinare şi numai sub control parlamentar. 35. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 115 alin. (4) din Constituţie în prezenta cauză, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate, raportată la art. 115 alin. (4) din Constituţie, este neîntemeiată, având în vedere cele prezentate în expunerea de motive, precum şi faptul că legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale şi economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor de aplicare a acestuia (Decizia de inadmisibilitate din 4 septembrie 2012, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dumitru Daniel Dumitru şi alţii împotriva României, paragraful 49). 36. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă formulate, Curtea a reţinut că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De asemenea, Curtea a constatat că, deşi temeiul moral al acordării acestor beneficii, izvorât din sentimentul de recunoştinţă pentru cei care, prin jertfa şi contribuţia proprie, au condus la căderea regimului comunist şi la instaurarea democraţiei, este incontestabil, acesta nu constituie totuşi, potrivit Constituţiei, o obligaţie de reglementare a statului în acest sens, neputându-se vorbi astfel de existenţa unui drept fundamental la obţinerea unor indemnizaţii în virtutea calităţii de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite în cadrul Revoluţiei Române din Decembrie 1989. De asemenea, Curtea a arătat că indemnizaţia de revoluţionar are un caracter reparatoriu, iar legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acesteia, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. 37. Cu referire expresă la pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie, invocată şi în cauza de faţă, Curtea a reţinut că indemnizaţiile „restante“ ce se achită beneficiarilor Legii nr. 341/2004 constituie într-adevăr un „bun“ în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aceste tipuri de indemnizaţii au caracter reparatoriu, fără consacrare constituţională, astfel încât legiuitorul le poate acorda sau nu, dar în momentul în care a decis acordarea unor astfel de indemnizaţii pe o anumită perioadă are, de asemenea, dreptul de a stabili frecvenţa şi modalitatea concretă în care va face aceasta. Nefiind drepturi constituţionale, legiuitorul poate opta şi pentru retragerea lor în viitor (a se vedea în acest sens art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011). Aşadar, nu se poate reţine incidenţa deciziei sus-menţionate cu privire la noţiunea de „bun“, nefiind vorba despre indemnizaţii „restante“. Totodată, Curtea a stabilit că se poate vorbi despre protecţia oferită de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai atunci când sumele devin exigibile, până la acel moment indemnizaţiile constituind o „speranţă“ a titularilor acestor drepturi. 38. Mai departe, referitor la criticile de neconstituţionalitate raportate la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, invocate şi în motivarea prezentei excepţii, Curtea a decis că dispoziţiile de lege prin care se plafonează anumite indemnizaţii instituite de Legea nr. 341/2004 nu pot conduce la încălcarea principiilor statului de drept sau ale legalităţii şi supremaţiei Constituţiei, aceste indemnizaţii nefiind drepturi fundamentale. În plus, cu referire la susţinerea autorilor că se încalcă standardele de calitate a legii din cauza faptului că indemnizaţiile revoluţionarilor, categorie de subiecte de drept reglementată printr-o lege specială, distinctă, respectiv Legea nr. 341/2004, sunt reglementate prin acte normative referitoare la salariaţi, Curtea a reţinut că legiuitorul trebuie să aibă o marjă rezonabilă în ceea ce priveşte aprecierea relevanţei asemănărilor şi deosebirilor dintre diverse categorii de subiecte de drept pe care el însuşi le instituie. Chiar dacă, aşa cum susţin autorii excepţiei, categoria revoluţionarilor, al cărei statut este reglementat în mod distinct prin Legea nr. 341/2004, nu coincide cu categoria salariaţilor din sectorul public, aceasta nu înseamnă că, în funcţie de scopul particular urmărit de legiuitor prin adoptarea unui anumit act normativ, anumite trăsături comune celor două categorii nu pot căpăta niciodată suficientă greutate pentru legiuitor. Astfel, în contextul în care legiuitorul delegat a implementat, prin actele normative criticate, măsuri financiar-bugetare, devine relevantă împrejurarea că plăţile efectuate de la bugetul de stat către salariaţi şi revoluţionari se realizează din veniturile bugetului de stat. 39. În sfârşit, tot cu referire la pretinsa încălcare a standardelor de previzibilitate a legii, autorii distorsionează sensul Hotărârii din 8 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, la care a făcut trimitere Curtea Constituţională în Decizia nr. 444 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 2 noiembrie 2018. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că instanţele au respins pretenţiile reclamantului pentru perioada ulterioară datei de 23 iunie 1999, întrucât dreptul său fusese suspendat prin legea privind învăţământul secundar. În acest context trebuie înţeles considerentul din această hotărâre potrivit căruia „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuşi, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autorităţile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispoziţiile legale rămân în vigoare“. Or, în cauza de faţă, deşi, formal, prevederile legale care instituie dreptul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate sunt în vigoare, plata acestora este suspendată. Doar în situaţia în care statul nu şi-ar îndeplini îndatorirea de a achita sumele prevăzute de legea care îşi produce efectele s-ar putea ridica problema unei eventuale neconcordanţe cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 40. Distinct de această jurisprudenţă, cu referire la critica autorilor raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, în esenţă, aceasta pune în discuţie dreptul legiuitorului de a modifica, în timp, parametrii acordării drepturilor instituite prin Legea nr. 341/2004. Această critică este neîntemeiată, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, nu este contrară art. 16 alin. (1) din Constituţie aplicarea principiului tempus regit actum în ceea ce priveşte deschiderea drepturilor la pensie. Cu alte cuvinte, nu este discriminatorie modificarea condiţiilor în care se deschide şi se acordă dreptul la pensie, chiar dacă asiguraţii cărora li se aplică se află în aceeaşi situaţie. Or, în condiţiile în care dreptul la pensie se bucură de garanţie constituţională expresă a fortiori nu este discriminatorie aplicarea principiului tempus regit actum în ceea ce priveşte acordarea unor drepturi de natura celor instituite prin Legea nr. 341/2004. 41. În sfârşit, cu referire la critica formulată din perspectiva art. 124 din Constituţie, Curtea constată că situaţia evocată de către autorii excepţiei, respectiv pretinsa contrarietate între modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către autorităţile administrative, respectiv casele judeţene de pensii, pe de o parte, şi instanţele judecătoreşti, pe de altă parte, nu poate, în principiu, constitui obiectul soluţionării pe calea contenciosului constituţional. 42. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin-Stelică Duret şi Laurenţiu Şerban în Dosarul nr. 1.228/113/2019 al Tribunalului Brăila - Secţia I civilă, de Lucian Petrescu în Dosarul nr. 15.491/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, precum şi de Ştefan Iulian Cojocnean, Şerban Dan Socaci Negoiţă, Ilie Cornean, Alexandru Cucuran, Mihai Racu, Alexandru Grigore, Ioan Moţ, Tinca Lazăr şi Gheorghe Constantin Ioniţă în dosarele nr. 875/30/2019, nr. 1.250/30/2019, nr. 868/30/2019, nr. 877/30/2019, nr. 1.340/30/2019, nr. 882/30/2019, nr. 869/30/2019, nr. 870/30/2019 şi nr. 1.338/30/2019 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că prevederile art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 11 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, ale art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 9/2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene şi ale art. 40 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Brăila - Secţia I civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
