Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Edy Ursu Comimpex - S.R.L. din Petroşani în Dosarul nr. 6.113/278/2015 al Judecătoriei Petroşani şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 67D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Ioan Adrian Stroia din Baroul Hunedoara, cu delegaţie la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă că la dosar partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului prezent al autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia şi constatarea constituţionalităţii prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, sub aspectul sintagmei „confiscarea sumelor încasate“, în măsura în care se interpretează că aceasta se referă la profitul net realizat de societate pe perioada în care activitatea acesteia a fost suspendată. Se arată, în esenţă, că societăţii i-a fost confiscată suma ce reprezintă venitul brut realizat pe perioada suspendării activităţii acesteia. O parte din venitul brut reprezintă însă sursa de plată a sumelor ce rezultă ca urmare a respectării de către societate a obligaţiilor legale privind plata utilităţilor, a mărfurilor, a salariilor, a contribuţiilor aferente şi a taxei pe valoarea adăugată. Prin urmare, societatea va plăti, pe de-o parte, suma afectată obligaţiilor legale menţionate, iar, pe de altă parte, echivalentul acestei sume inclus în venitul brut care a fost confiscat. Se apreciază că textul de lege criticat, ce statuează cu privire la confiscarea sumei ce constituie venitul brut al societăţii pe perioada suspendării activităţii acesteia, aduce atingere art. 44, art. 45, art. 53 şi art. 136 din Constituţie. În continuare, se arată că în art. 112 din Codul penal, ce reglementează cu privire la confiscarea specială, legiuitorul face distincţie între bani şi bunuri, astfel cum rezultă din alin. (6) al acestui articol. Or, în concepţia sa, dacă noţiunile de bunuri şi bani au fost reglementate distinct prin lege, înseamnă că numai bunurile folosite sau destinate săvârşirii contravenţiei pot fi confiscate, iar nu sumele care au servit achitării obligaţiilor anterior menţionate. Noţiunea de „încasări“ trebuie să se refere la profitul net realizat de societate, numai acesta încadrându-se în sfera bunurilor la care face referire art. 44 alin. (9) din Constituţie. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că stabilirea unei fapte ca fiind contravenţie, precum şi sancţionarea sa reprezintă opţiunea legiuitorului. În cazul dedus judecăţii, legiuitorul a stabilit o sancţiune contravenţională pentru fapta operatorului economic care nu a respectat decizia organului competent de suspendare a activităţii acestuia, continuându-şi activitatea. Contravenientul nu poate invoca, în acest caz, în favoarea sa, dreptul la libertate economică. Dispoziţiile criticate constituie o consacrare a art. 44 alin. (8) din Constituţie. Referitor la definirea noţiunii de „sume încasate“, apreciază că aceasta constituie un aspect de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de judecată ce va soluţiona cauza. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 7 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.113/278/2015, Judecătoria Petroşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Edy Ursu Comimpex - S.R.L. din Petroşani, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 10 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, cu aplicarea sancţiunii complementare reglementate prin art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din acelaşi act normativ. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că prevederile legale criticate aduc atingere dispoziţiilor art. 44, art. 45, art. 53, art. 56, art. 135 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală în măsura în care sintagma „confiscarea sumelor încasate“ priveşte şi alte sume decât profitul net realizat de societate, pe care îl consideră ca fiind singurul dobândit în mod ilicit, prin nerespectarea sancţiunii suspendării activităţii pe o perioadă de trei luni. Se arată că nu pot fi stabilite ca sume ilicite acelea utilizate pentru achiziţionarea de mărfuri, sumele de bani colectate şi achitate ca taxă pe valoarea adăugată, sumele de bani achitate ca salarii angajaţilor, contribuţiile la asigurările de sănătate, cele virate la fondul de şomaj, la fondul de pensii, precum şi cele plătite către furnizorii de utilităţi. 8. Judecătoria Petroşani apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la cele reţinute prin Decizia nr. 670 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile apărătorului autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările aduse prin art. I pct. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 28 aprilie 2015, care au următorul cuprins: „(1) Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează: […] d) cele prevăzute la art. 10 lit. e) şi dd), cu amendă în cuantum de 12.500 lei, precum şi cu: (i) confiscarea sumelor încasate, pentru contravenţia prevăzută la lit. dd)“. 14. Art. 10 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, la care face trimitere textul de lege criticat, are următorul conţinut: „Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:[…] dd) continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii după suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru“. 15. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 referitor la contribuţii financiare, art. 135 alin. (1), potrivit cărora „economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă“, şi alin. (2) lit. a) ce reglementează libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, precum şi ale art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi confiscarea sumelor încasate, potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, pentru contravenţia prevăzută la art. 10 lit. dd) din acelaşi act normativ, respectiv continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii după suspendarea de către organele fiscale a activităţii operatorului economic în punctul de lucru, ca urmare a săvârşirii unei alte fapte contravenţionale. 17. În acest context a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, apreciind că sintagma „confiscarea sumelor încasate“, cuprinsă în art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, aduce atingere prevederilor constituţionale anterior menţionate. Măsura confiscării, în opinia autorului, ar trebui să se aplice numai cu privire la profitul net al operatorului economic, iar nu şi cu privire la celelalte sume ce sunt destinate plăţilor necesare desfăşurării activităţii sale. 18. Referitor la măsura confiscării reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că dispoziţiile de lege criticate dau expresie prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (9), în virtutea cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“, fiind deci în deplină concordanţă cu textele constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei, texte ce au fost invocate şi în prezenta cauză (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2012, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013). 19. Distinct de cele reţinute cu acel prilej, în raport cu criticile formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit art. 12 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, contravenţiilor prevăzute la art. 10 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care aceasta nu prevede altfel. Curtea observă dispoziţiile art. 1 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora contravenţia este definită ca fiind fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Totodată, sancţiunile contravenţionale sunt clasificate în sancţiuni principale, anume: amenda, avertismentul şi prestarea unei activităţi în interesul comunităţii, şi sancţiuni complementare: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; închiderea unităţii; blocarea contului bancar; suspendarea activităţii agentului economic; retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. Acestora li se pot adăuga şi alte sancţiuni principale sau complementare, reglementate prin legi speciale. 20. Curtea reţine, aşadar, că sancţiunea confiscării sumelor încasate aplicată operatorului economic autor al excepţiei, cuprinsă în art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, la data întocmirii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, respectiv 10 iulie 2015, este o sancţiune complementară. De asemenea, sumele supuse confiscării în acest caz se subsumează noţiunii de „bunuri rezultate din contravenţii“, cuprinse în art. 5 alin. (3) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 21. În ceea ce priveşte sancţiunile contravenţionale aplicate în cauza de faţă, Curtea reţine că reglementarea sancţiunii principale a amenzii are ca scop protejarea interesului social şi a ordinii de drept (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013), iar reglementarea sancţiunii complementare a confiscării sumelor încasate are ca scop privarea operatorului economic de sumele încasate ca urmare a exercitării activităţii sale în mod ilicit. 22. Referitor la critica autorului excepţiei privind încălcarea art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea reţine că sancţiunea complementară a confiscării reglementată prin textul de lege criticat reprezintă o sancţiune administrativă care constă în transferul silit al dreptului de proprietate asupra unor sume obţinute ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 10 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, respectiv continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii după suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru. Transferul se face din patrimoniul persoanei care a săvârşit fapta prevăzută de legea contravenţională în patrimoniul statului, întrucât, potrivit art. 11 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, sumele confiscate potrivit prevederilor ordonanţei menţionate se fac venit la bugetul de stat. 23. Curtea reţine că, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar în ipoteza specială a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii este permisă confiscarea, potrivit art. 44 alin. (9) din Legea fundamentală, în condiţiile legii. 24. Curtea reţine că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea sancţiunii complementare a confiscării sumelor încasate este unul legitim, şi anume respectarea ordinii de drept şi a actelor emise de autorităţile administrative, precum şi, în principal, privarea operatorului economic de sumele încasate ca urmare a exercitării activităţii sale în mod ilicit, evitându-se astfel perturbarea concurenţei loiale prin recunoaşterea unui beneficiu obţinut cu încălcarea legii. 25. Curtea va verifica însă dacă în acest caz de limitare a dreptului de proprietate a fost respectat principiul proporţionalităţii, dezvoltat atât în jurisprudenţa sa, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragrafele 29-30, şi Decizia nr. 725 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017, paragraful 24), dacă limitele impuse prin intervenţia legiuitorului acestui drept - respectiv reglementarea confiscării sumelor încasate de operatorul economic care continuă să îşi desfăşoare activitatea pe perioada suspendării activităţii, suspendare dispusă ca urmare a săvârşirii unei alte contravenţii, reprezintă o limitare rezonabilă care să nu fie disproporţionată cu obiectivul urmărit. 26. Curtea reţine că, potrivit principiului proporţionalităţii, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională, respectiv să existe un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat, ceea ce presupune verificarea existenţei unui just echilibru între interesul general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, paragraful 26). 27. Curtea reţine că sancţiunea instituită de textul de lege criticat este adecvată - capabilă în mod obiectiv şi abstract să ducă la îndeplinirea scopului pentru care a fost instituită, şi anume privarea operatorului economic de sumele încasate ca urmare a exercitării activităţii sale în mod ilicit, respectiv prin afectarea concurenţei loiale, şi obligarea operatorului economic ca în viitor să respecte prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, precum şi actele emise şi măsurile dispuse de către organele fiscale competente în aplicarea acestui act normativ. 28. Totodată, sancţiunea confiscării este una necesară, pentru a înlătura consecinţa dobândirii unui avantaj obţinut în mod ilicit, sumele încasate supuse confiscării provenind din săvârşirea unor fapte antisociale, cu un grad de pericol social apreciat de legiuitor ca fiind crescut. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că Legea fundamentală nu ocroteşte şi nu garantează dreptul de proprietate privată în legătură cu sumele obţinute cu încălcarea legii. Dimpotrivă, Constituţia îl obligă pe legiuitor să reglementeze căi/modalităţi de recuperare a sumelor astfel dobândite, în speţă confiscarea sumelor încasate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragraful 60). 29. Referitor la caracterul proporţional al măsurii, Curtea urmează să analizeze sancţiunea confiscării sumelor încasate ca limitare a dreptului de proprietate prin raportare la jurisprudenţa sa şi la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. O primă observaţie priveşte faptul că sancţiunea confiscării sumelor încasate intră sub incidenţa celui de-al doilea alineat al articolului 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care permite statelor contractante să adopte legile pe care le consideră necesare pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a „amenzilor“. În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că atât amenda, cât şi sumele confiscate se subsumează noţiunii de „amenzi“ [a se vedea, în acest sens, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 16]. 30. În ceea ce priveşte obligaţia verificării existenţei unui just echilibru între interesul general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, obligaţia de a plăti amenzile poate încălca garanţia consacrată în primul alineat al art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dacă prin aceasta se impune o sarcină excesivă sau se aduce atingere în mod grav situaţiei financiare a petentei (a se vedea, în acest sens, Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 17, şi Hotărârea din 18 iunie 2013, pronunţată în Cauza S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32). Cu toate acestea, autorităţile naţionale sunt cele care decid, în primul rând, ce fel de „amendă“ trebuie aplicată, deciziile luate în acest domeniu implicând o apreciere a problemelor politice, economice şi sociale, apreciere pe care Convenţia o lasă în competenţa statelor membre, acestea având la dispoziţie o largă marjă de apreciere [a se vedea Decizia de inadmisibilitate din 21 martie 2006, pronunţată în Cauza Valico S.R.L. împotriva Italiei (Cererea nr. 70.074/01), Decizia de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07), paragraful 17, şi Hotărârea din 18 iunie 2013, pronunţată în Cauza S.C. Complex Herta Import Export - S.R.L. Lipova împotriva României, paragraful 32]. Din acest punct de vedere, soluţia legislativă criticată se înscrie în „larga marjă de apreciere“ a statului. 31. Curtea observă că, astfel cum s-a reţinut la paragraful 16 al prezentei decizii, autorul excepţiei a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi confiscarea sumelor încasate, potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, pentru săvârşirea unei contravenţii prevăzute de lege, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, ce constă în continuarea livrării de bunuri sau prestării de servicii, deoarece nu a respectat sancţiunea complementară dispusă anterior de organele fiscale, respectiv suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru, ca urmare a săvârşirii unei alte fapte contravenţionale. Rezultă astfel că ingerinţa în dreptul de proprietate sub aspectul confiscării sumelor încasate corespunde interesului general circumscris obligaţiei statului de a reglementa măsuri care să descurajeze încălcarea legii şi să înlăture consecinţele negative care decurg din acestea. 32. Curtea constată că sancţiunea complementară a confiscării sumelor încasate, reglementată prin textul de lege criticat, se aplică în ipoteza anterior evidenţiată, iar gravitatea sa este justificată de persistenţa autorului în săvârşirea faptelor contravenţionale, precum şi de conduita lipsită de bună-credinţă în privinţa obligaţiei de respectare a legilor statuate prin art. 1 alin. (5) şi art. 57 din Constituţie. 33. Critica de neconstituţionalitate priveşte un element în raport cu care se apreciază asupra „justului echilibru“ între interesele concurente, acest element constituindu-l cuantumul sumei supuse confiscării. Potrivit textului de lege criticat, confiscarea priveşte „sumele încasate“, autorul dorind micşorarea acestui cuantum prin interpretarea textului de lege criticat în sensul constituţionalităţii acestuia, în măsura în care priveşte doar profitul net al agentului economic. Argumentele autorului excepţiei nu se referă însă la existenţa unei sarcini exorbitante impuse operatorului economic, sub aspectul unei atingeri grave a situaţiei financiare a acestuia. Faptul că operatorul economic şi-a desfăşurat activitatea în mod ilicit, iar în cursul acesteia s-a angajat în alte raporturi juridice care au generat drepturi şi obligaţii corelative nu constituie un motiv care să justifice conduita sa contrară legii. 34. În concluzie, din analiza făcută Curtea reţine că sancţiunea confiscării sumelor încasate, reglementată prin art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, respectă justul echilibru între interesul general şi imperativele apărării dreptului de proprietate privată. 35. Cât priveşte atingerea adusă art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, Curtea reţine că libertatea economică şi, subsecvent, libertatea comerţului presupun garantarea dreptului de a desfăşura o activitate economică într-un mediu concurenţial ale cărui pârghii sunt fixate de stat prin lege. Numai în acest fel concurenţa va presupune o confruntare loială între operatorii economici care acţionează pe acelaşi segment de piaţă şi care oferă consumatorilor produse similare. Legiuitorul are astfel obligaţia să impună reguli de disciplină economică, pe care operatorii economici trebuie să le respecte, precum şi posibilitatea de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea lor, aceasta fiind semnificaţia sintagmei „în condiţiile legii“ cuprinsă în art. 45 din Constituţie (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 556 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 15 august 2007). Astfel, veniturile realizate de operatorii economici sunt supuse unui proces de fiscalizare necesar realizării dezideratului cuprins în art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia România este stat social. În aceste condiţii, pentru a garanta respectarea prevederilor legale prin care statul a înţeles să disciplineze activitatea operatorilor economici, s-au instituit sancţiuni, textul de lege criticat reglementând în acest sens. 36. Curtea reţine că dispoziţiile art. 56 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. De asemenea, întrucât nu a fost reţinută restrângerea exerciţiului niciunui drept şi al niciunei libertăţi fundamentale, Curtea constată că nici dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 37. În ceea ce priveşte solicitarea autorului excepţiei referitoare la distincţia pe care Curtea ar trebui să o facă între noţiunea de „bunuri“ şi „bani“, indicând în acest sens modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze prin art. 112 din Codul penal, Curtea reţine că modul de reglementare ales de legiuitor într-un anumit domeniu corespunde specificului domeniului respectiv. În ceea ce priveşte sancţiunile ce se aplică operatorilor economici ce săvârşesc contravenţiile reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, legiuitorul a optat ca sancţiunea complementară a confiscării să privească numai sume de bani. Sensul noţiunii de „bunuri“ folosite în art. 44 alin. (9) din Constituţie corespunde cu acela stabilit prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Această noţiune are un înţeles autonom, conturat prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, spre exemplu, sumele de bani plătite ca amenzi sau supuse confiscării au fost considerate „bunuri“ în sensul articolului precitat, aşa cum rezultă din paragraful 15 al Deciziei de inadmisibilitate din 19 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza Electrosan - S.R.L. împotriva României (Cererea nr. 31.931/07). 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Edy Ursu Comimpex - S.R.L. din Petroşani în Dosarul nr. 6.113/278/2015 al Judecătoriei Petroşani şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Petroşani şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE PROF. UNIV. DR. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
