Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Fabian Niculae │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41, ale art. 43 alin. (1), ale art. 45, ale art. 53 alin. (1), precum şi ale art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Laurenţiu Modan în Dosarul nr. 6.013/303/2015/a5.3 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.476D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată şi că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care se solicită îndreptarea erorii materiale în ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, acesta fiind constituit, în realitate, din prevederile art. 41, ale art. 43 alin. (1), ale art. 45, ale art. 53 alin. (1), precum şi ale art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 din Codul de procedură civilă. De asemenea, arată că acelaşi autor solicită acordarea unui nou termen, având în vedere că în perioada 8-18 iulie 2021 are programat concediul de odihnă. Se mai arată că autorul a formulat critici la adresa raportului întocmit de judecătorul-raportor în cauză, precum şi faptul că acesta a semnalat faptul că preşedinţii celor două Camere, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au formulat puncte de vedere în prezentul dosar. 4. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că cererile privind rectificarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate şi acordarea unui nou termen sunt neîntemeiate. Curtea respinge cererile menţionate. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41, ale art. 43 alin. (1), ale art. 45 şi ale art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Se arată că legiuitorul are competenţa constituţională de a reglementa regimul de incompatibilităţi al judecătorilor. În ceea ce priveşte prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că se tinde la modificarea şi completarea legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Decizia civilă nr. 430R din 21 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.013/303/2015/a5.3, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41, ale art. 43 alin. (1), ale art. 45, ale art. 53 alin. (1), precum şi ale art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 din Codul de procedură civilă, excepţie invocată de Laurenţiu Modan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale ale art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât justiţiabilul trebuie să aştepte soluţionarea cauzei pentru a putea ataca încheierea de respingere a recuzării, ceea ce reprezintă o discriminare faţă de alte categorii de justiţiabili şi o încălcare a accesului liber la justiţie. Or, acest recurs trebuie să fie judecat imediat ce se declară, fără a se aştepta ca acţiunea în care s-a făcut recuzarea să fie încheiată. 8. Se mai arată că procedurile prevăzute de art. 41, art. 43 alin. (1) şi de art. 45 din Codul de procedură civilă sunt neclare, iluzorii, ineficiente şi în contradicţie cu dreptul la un proces echitabil. În felul acesta, se ajunge la o interpretare arbitrară a lor din partea judecătorilor vizaţi de ele, precum şi la înlăturarea dreptului la un dublu grad de jurisdicţie. 9. În final, se susţine că prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă nu permit atacarea hotărârilor judecătoreşti respective decât din punctul de vedere al aspectelor procedurale încălcate. 10. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în privinţa art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă se arată că acest text este reglementat de legiuitor tocmai pentru a nu trata discriminatoriu partea ce formulează o cerere de recuzare atunci când hotărârea este definitivă. 11. Instanţa de fond arată că invocarea dispoziţiilor art. 11, art. 52 sau ale art. 146 lit. d) din Constituţie nu are nicio legătură cu prevederile art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă. 12. Referitor la criticile legate de prevederile art. 41, ale art. 43 alin. (1) şi ale art. 45 din Codul de procedură civilă, instanţa consideră că şi acestea sunt neîntemeiate, deoarece ele reprezintă o garanţie a obiectivităţii judecătorului şi imparţialităţii instanţei. 13. Faptul că legiuitorul nu a reglementat posibilitatea ca o parte să obţină îndepărtarea judecătorului care a pronunţat o soluţie ce nemulţumeşte partea, dar care nu are legătură cu fondul unei cauze şi nu se circumscrie nici art. 42 şi următoarele din Codul de procedură civilă reprezintă o opţiune a legiuitorului care a înţeles să reglementeze strict cazurile în care nu există garanţia obiectivităţii judecătorului, deoarece acesta a soluţionat fondul unei cereri, iar dacă există alte cazuri de incompatibilitate relativă părţile pot formula cereri de recuzare în condiţiile limitative prevăzute de art. 42 şi următoarele din Codul de procedură civilă. 14. În ceea ce priveşte criticile legate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1 şi 5 din Codul de procedură civilă, instanţa apreciază că acestea sunt neîntemeiate. Aceste dispoziţii nu reprezintă o restrângere a drepturilor procesuale ale recurentului şi nici nu creează discriminări, deoarece se aplică în considerarea situaţiei procesuale identice ale unor părţi, iar nu în considerarea situaţiei lor personale asemănătoare. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 41, ale art. 43 alin. (1), ale art. 45, ale art. 53 alin. (1), precum şi ale art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut normativ: - Art. 41: "(1) Judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare.(2) De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator în aceeaşi cauză." – Art. 43 alin. (1): „(1) Înainte de primul termen de judecată grefierul de şedinţă va verifica, pe baza dosarului cauzei, dacă judecătorul acesteia se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 41 şi, când este cazul, va întocmi un referat corespunzător.“; – Art. 45: „În cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abţinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii.“; – Art. 53 alin. (1): „(1) Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.“; – Art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5: "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;[...] 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;." 19. Curtea observă că dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 18 decembrie 2018. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate în redactarea de dinaintea modificării menţionate, întrucât continuă să îşi producă efecte în cauză. 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) si (2) privind principiul egalităţii în faţa legii, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) - Dreptul la apărare, ale art. 52 - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 146 lit. d) privind competenţa Curţii Constituţionale de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate se poate deduce în mod rezonabil că autorul acesteia a înţeles să invoce şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii. 21. Se mai invocă încălcarea prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil, ale art. 48 privind prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la apărare şi ale art. 51 privind domeniul de aplicare din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra prevederilor art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 138 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 22 august 2018, paragrafele 15-17 şi 19-22. Curtea a reţinut că raţiunea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, respectiv aceea de înlăturare a posibilităţii de tergiversare a judecăţii în faza procesuală în care a fost respins incidentul procedural, subzistă şi în ipoteza tezei a doua a art. 53 alin. (1), drept care legiuitorul a stabilit ca termenul de recurs împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare să curgă de la comunicarea hotărârii pronunţate asupra fondului, şi nu de la data pronunţării încheierii respective. Această concluzie rezultă inclusiv din analiza sintactică a textului legal criticat, care face referire la hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, precum şi la comunicarea acestei hotărâri. 23. Faptul că exerciţiul acestui drept procedural este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constituţional, al exerciţiului unei căi de atac. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit - şi este o raţiune suficientă - să restrângă posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac şi să realizeze un spor de celeritate în soluţionarea cauzelor. 24. Prin dispoziţiile art. 53 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat în mod expres admisibilitatea căii de atac a recursului în situaţia în care hotărârea prin care s-a soluţionat cauza este definitivă. Legiuitorul a intenţionat să supună verificării judiciare soluţionarea unui incident procedural asupra căruia instanţa s-a pronunţat anterior hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, măsură care nu poate fi contestată decât odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat pricina dedusă judecăţii. 25. În materie civilă, cadrul procesual al exercitării căilor de atac diferă sub aspectele arătate la paragraful anterior al prezentei decizii. Astfel, în situaţia în care hotărârea pronunţată în cauză este supusă căilor de atac, partea interesată poate ataca încheierea de respingere a cererii de recuzare odată cu fondul, iar în cazul în care hotărârea asupra fondului este definitivă, contestaţia putând fi formulată numai în condiţiile şi pentru motivele prevăzute de lege, legiuitorul a reglementat recursul prevăzut de art. 53 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă. 26. Principiul stabilităţii raporturilor juridice nu poate implica însă promovarea unui drept prin intermediul unei neregularităţi, cum ar fi pronunţarea unei hotărâri de către o instanţă nelegal alcătuită. Obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate întemeia pe o hotărâre a cărei legalitate este pusă la îndoială prin raportare la instanţa care a pronunţat-o. Contestarea prin intermediul unui recurs incidental a legalităţii încheierii se justifică prin necesitatea unui control judiciar al incidentului procedural fără de care soluţia pronunţată în cauză riscă să fie dată de o instanţă care nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale. 27. Or, Curtea reţine că reglementarea căii de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare prin dispoziţiile legale criticate apare ca un mijloc eficient de apărare şi ca o modalitate de asigurare chiar a securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la un proces echitabil, întrucât în lipsa acesteia ar fi posibil ca o instanţă nelegal constituită să pronunţe o hotărâre dată chiar în numele legii, situaţie prin care să fie afectat chiar fundamentul statului de drept. 28. Mai departe, Curtea nu poate reţine nici susţinerea potrivit căreia este încălcat principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor celor care se află în ipoteza normei, respectiv oricăreia dintre părţi care, înainte de începerea dezbaterilor sau după începerea acestora, de îndată ce a cunoscut motivele de incompatibilitate, a formulat cerere de recuzare a judecătorului (art. 44 din Codul de procedură civilă), cerere respinsă de către instanţă, împotriva căreia aceeaşi parte poate formula recursul prevăzut de dispoziţiile legale criticate. 29. Referitor la dispoziţiile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 633 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 13 ianuarie 2017, paragrafele 22-24. Astfel, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a reţinut că „dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite însă unele excepţii de la această regulă“. Mai mult decât atât, cu privire la chestiunea de principiu, prin Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 31, Curtea a statuat că în actualul Cod de procedură civilă recursul este reglementat ca o cale extraordinară de atac, potrivit căreia condiţiile de exercitare sunt stricte, iar motivele de recurs sunt limitativ circumscrise respectării legalităţii. 30. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 491 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 13 iunie 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilităţii de a declara şi calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanţei de contencios administrativ, a reţinut că este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură administrativă. 31. De altfel, în jurisprudenţa sa, spre exemplu, Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014, Curtea a statuat că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii. Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să restrângă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale. 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv prin raportarea la prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. 33. Cu privire la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, având în vedere faptul că nu s-a constatat restrângerea exerciţiului unui drept fundamental, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. 34. Referitor la prevederile art. 41, ale art. 43 alin. (1) şi ale art. 45 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că autorul excepţiei de neconstituţionalitate s-a limitat, în motivarea acesteia, la enumerarea unor temeiuri constituţionale şi convenţionale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamată. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă, ce va cuprinde trei elemente: „textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. [...] În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia.“ 35. Or, în prezenta cauză, indicarea acelor temeiuri constituţionale şi convenţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“ (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 464 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 11 noiembrie 2014). 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41, ale art. 43 alin. (1) şi ale art. 45 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Laurenţiu Modan în Dosarul nr. 6.013/303/2015/a5.3 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 53 alin. (1) şi ale art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
