Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comiga Prod Impex - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.217/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.829D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 Bucureşti, domnul consilier juridic Emanoil Stere, cu delegaţie depusă la dosar. Se constată lipsa autoarei excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, pentru motivele expuse pe larg în notele de şedinţă aflate la dosarul cauzei. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile criticate reiau soluţia legislativă cuprinsă în vechea legislaţie a achiziţiilor publice, care a format obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la art. 21 din Constituţie, concretizat prin Decizia nr. 701 din 27 noiembrie 2014, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 2 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.217/2/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comiga Prod Impex - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 101/2016. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate încalcă accesul liber la justiţie, deoarece reglementează sancţiunea decăderii din termen şi respingerea contestaţiei formulate ca tardivă în condiţiile în care contestatorul nu comunică această contestaţie în termenul stabilit de lege şi autorităţii contractante. Or, potrivit prevederilor procesual civile, numai neexercitarea unui drept procesual în termenul prevăzut de lege atrage sancţiunea decăderii nu şi neîndeplinirea unei obligaţii într-un anumit termen, cu atât mai mult neîndeplinirea unei obligaţii nu poate atrage decăderea dintr-un drept care a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. În acest context, se apreciază că numai contestaţia adresată Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este un act procedural a cărui neîndeplinire în termen atrage sancţiunea decăderii, în virtutea faptului că are legătură cu procesul jurisdicţional-administrativ astfel declanşat. 7. De asemenea se apreciază că este încălcat dreptul la un proces echitabil, întrucât în procedura alternativă în faţa instanţei de judecată nu este impusă o asemenea obligaţie. Prin urmare, nu există o echitate în exercitarea drepturilor procesuale. Or, în ambele situaţii ar trebui sancţionat contestatarul care exercită dreptul procesual cu depăşirea termenului stabilit de lege, întrucât în ambele cazuri actul procedural este sesizarea organului competent să soluţioneze contestaţia, respectiv Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţa de judecată. În acest context, se susţine că, deşi în procedura administrativă nu este prevăzută expres de lege îndeplinirea acestei obligaţii, se aplică sancţiunea respingerii cererii ca tardivă, ceea ce nu poate fi admisibil într-un stat de drept. Prin urmare, se consideră că pentru a se putea impune o limitare a accesului la justiţie, trebuie să existe un scop legitim şi o proporţionalitate între restricţie şi interesul pentru care aceasta este impusă, condiţii ce nu sunt îndeplinite de prevederile criticate, deoarece sancţiunea tardivităţii este în mod evident nejustificată în raport cu importanţa îndeplinirii acestei obligaţii. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, care au următorul cuprins: „(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea nr. 101/2016 transpune Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac faţă de atribuirea contractelor de achiziţii publice de produse şi a contractelor publice de lucrări, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 395 din 30 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, şi Directiva 92/13/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind coordonarea actelor cu putere de lege şi actelor administrative referitoare la aplicarea normelor comunitare cu privire la procedurile de achiziţii publice ale entităţilor care desfăşoară activităţi în sectoarele apei, energiei, transporturilor şi telecomunicaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 76 din 23 martie 1992, cu modificările şi completările ulterioare. 16. Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Directiva 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că, în ceea ce priveşte procedurile de atribuire a contractelor care intră în domeniul de aplicare circumscris, deciziile luate de autorităţile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente şi, în special, cât mai rapid posibil în conformitate cu condiţiile stabilite prin directivă, în special art. 2 alin. (7) („Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv“), pe motiv că respectivele decizii au încălcat legislaţia europeană în domeniul achiziţiilor publice sau reglementările de drept intern pentru punerea în aplicare a acestei legislaţii. 17. Din economia acestei directive reiese că organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi instanţele sau autorităţi (organisme) care nu sunt de natură judiciară. În situaţia în care, în astfel de cazuri, calea de atac este prevăzută în faţa unor autorităţi (organisme) care nu sunt de natură judiciară, trebuie prevăzute dispoziţii pentru a garanta procedurile prin care o măsură presupus ilegală luată de organismul competent privind căile de atac sau orice presupusă deficienţă în exercitarea competenţelor acordate acestuia poate face obiectul unei căi de atac în faţa instanţei sau în faţa unui alt organism, care este o instanţă sau un tribunal în înţelesul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene şi este independent atât faţă de autoritatea contractantă, cât şi faţă de organismul competent privind căile de atac. Prin urmare, potrivit Directivei 89/665/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se asigura că procedurile privind căile de atac sunt accesibile, în conformitate cu reglementări detaliate care pot fi stabilite de statele membre, oricărei persoane care este sau a fost interesată de obţinerea unui anumit contract public de achiziţie de produse sau de lucrări şi care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare. 18. Faţă de această împrejurare, Curtea observă că Legea nr. 101/2016, astfel cum reiese chiar din titlul acesteia, reglementează remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Potrivit art. 2 din Legea nr. 101/2016, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară. Oricare dintre membrii unei asocieri a unor operatori economici, fără personalitate juridică, poate formula orice cale de atac reglementată de această lege. 19. În ceea ce priveşte principiul accesului liber la justiţie consacrat de Legea fundamentală, acesta implică între altele adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se stipuleze cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată (Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006), astfel încât să fie reglementată respectarea pentru toate părţile a garanţiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil, inclusiv cu privire la posibilitatea de a fi contestate deciziile adoptate în procedura administrativ-jurisdicţională, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acestor proceduri administrativ-jurisdicţionale, condiţionată de posibilitatea supunerii controlului judecătoresc. 20. Prin urmare, Curtea constată că, din această perspectivă, în materia achiziţiilor publice nu este îngrădit dreptul de acces liber la justiţie. Dimpotrivă, sunt prevăzute căi/posibilităţi alternative de contestare a întregii proceduri atât pe cale judiciară direct în faţa instanţei de judecată, cât şi pe cale administrativ-jurisdicţională. Or, prevederile art. 16 din Legea nr. 101/2016 reglementează o condiţie de admisibilitate a unei acţiuni formulate pe cale administrativ-jurisdicţională, respectiv stabilesc faptul că, sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cât şi autorităţii contractante, dar nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare. În acest context, Curtea observă că se preconstituie chiar accesul la instanţele de judecată, respectiv calea de atac împotriva actului administrativ-jurisdicţional - decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. 21. Curtea reiterează faptul că accesul la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Aceste condiţionări nu pot fi însă acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005), legiuitorul fiind ţinut să aducă anumite limitări orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului (Decizia Curţii Constituţionale nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004; Decizia Curţii Constituţionale nr. 40 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 16 martie 2004). 22. Or, aplicând considerentele de principiu în privinţa stabilirii anumitor condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie, nu se poate reţine că legiuitorul a afectat dreptul de acces liber la justiţie prin faptul că a instituit cerinţa comunicării contestaţiei şi autorităţii contractante, care trebuie realizată până la expirarea termenului legal de contestare, atunci când persoana interesată să promoveze o acţiune urmează calea contestaţiei în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, mai ales că este vorba de o procedură administrativ-jurisdicţională facultativă, opţională şi alternativă. 23. Mai mult, în această etapă, prin aceste cerinţe şi condiţionări, autoritatea contractantă are tot interesul să cunoască cu maximă celeritate dacă se contestă rezultatele procedurii de atribuire a contractelor, pentru a putea adopta o conduită care să asigure garanţia respectării legii şi să cunoască, în concret, căile de atac utilizate de autoritatea contractantă, respectiv dacă a ales contestarea pe cale judiciară sau s-a adresat Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, pentru a se evita folosirea concomitentă a acestora, întrucât legea permite numai folosirea alternativă (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 701 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2015). De asemenea, interesul public cere ca aceste proceduri să se desfăşoare cu celeritate şi să respecte exigenţele care decurg din prevederile constituţionale. De altfel, măsurile instituite prin Legea nr. 101/2016 sunt justificate prin chiar scopul întregului ansamblu legislativ în materia achiziţiilor publice, respectiv asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziţionarea de bunuri, servicii şi lucrări în condiţii de eficienţă economică şi socială [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice], precum şi asigurarea la nivel naţional a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispoziţiilor legale privind atribuirea contractelor [art. 1 alin. (3) din Legea nr. 101/2016], avându-se în vedere că finalitatea acestor proceduri de achiziţie este strâns legată şi de anualitatea şi execuţia bugetară, de alocarea unor fonduri atât din bugetul naţional, cât şi din fondurile Uniunii Europene, mai ales că eventualele încălcări ale termenelor stabilite prin contractele de finanţare produc consecinţe ce pot fi asimilate neregulilor şi pot fi sancţionate de autorităţile competente prin rezilierea contractelor de finanţare, aplicarea unor corecţii financiare sau chiar suspendarea sau respingerea parţială sau totală la plată a cererilor pentru asemenea fonduri, fie că este vorba despre operaţiuni anuale sau despre operaţiuni multianuale. Prin urmare, trebuie avut în vedere şi interesul naţional, nu numai cel particular. 24. Totodată, Curtea remarcă faptul că legea creează şi o interconexiune a procedurilor referitoare la căile alternative de atac, pentru a nu exista o suprapunere sau sincope, astfel că, în virtutea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă care a luat cunoştinţă despre depunerea de către persoane diferite a unor contestaţii împotriva aceluiaşi act al autorităţii contractante, atât în faţa Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, cât şi în faţa instanţei, are obligaţia să informeze Consiliul şi instanţa în acest sens, transmiţând, totodată, copii de pe contestaţiile formulate, iar în virtutea art. 16 alin. (2), în termen de o zi lucrătoare de la primirea contestaţiei, autoritatea contractantă are obligaţia să o publice în sistemul electronic de achiziţii publice (în cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în sistemul electronic de achiziţii publice, se comunică, în termen de o zi lucrătoare de la adoptare, atât persoanei care a notificat autoritatea contractantă, cât şi celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire, comunicările ce se realizează prin orice mijloc de comunicare prevăzut de legislaţia privind achiziţiile publice, legislaţia privind achiziţiile sectoriale sau legislaţia privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz). 25. Toate aceste aspecte concură la realizarea cu transparenţă a procedurilor, desfăşurarea cu celeritate a proceselor în materia achiziţiilor publice, în scopul evitării tergiversării şi pentru realizarea scopului pentru care a fost adoptat cadrul legislativ respectiv, totodată, avându-se în vedere antrenarea şi responsabilizarea tuturor celor care au un interes în finalitatea procedurilor de achiziţie publică, cu precădere a participanţilor la procedură - autoritate contractantă, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. 26. Cu privire la dreptul la un proces echitabil, pretins a fi încălcat prin normele criticate, se observă că prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, Curtea a reţinut că acesta presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Or, din ansamblul legislativ ce reglementează în materia achiziţiilor publice rezultă că toate aceste principii sunt respectate prin crearea unui cadru procesual adecvat. Astfel, la art. 15 din Legea nr. 101/2016 se prevede în mod expres faptul că procedura de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare, imparţialităţii şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale. 27. În ceea ce priveşte celelalte chestiuni invocate, Curtea observă că autoarea excepţiei face o comparaţie între procedura comună, procedura/calea de atac pe cale judiciară prevăzută de art. 49 şi următoarele din Legea nr. 101/2016, şi cea alternativă/specială reglementată de cadrul legislativ în materie de achiziţii publice, respectiv procedura administrativ-jurisdicţională. Or, caracterul special al procedurilor de achiziţie publică a impus adoptarea unor norme diferite, legiuitorul fiind liber să instituie, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, cu condiţia asigurării posibilităţii neîngrădite a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile prevăzute de lege şi a caracterului efectiv al acestui drept. Legea nr. 101/2016 cuprinde aceste garanţii pentru persoanele care se consideră vătămate în procedura de achiziţii publice şi de concesiune, de a obţine repararea prejudiciului. Astfel, prevederile art. 4 alin. (1) oferă posibilitatea acestora de a se adresa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau instanţei de judecată, cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege, operatorii economici, precum şi orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante putând opta pentru oricare dintre aceste căi. Aceste norme sunt o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi ale art. 129, care prevăd că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, şi care atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. 28. Prin urmare, stabilirea remediilor şi a căilor de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale mai sus menţionate, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât instituirea acestor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, respectiv prestabilirea unui cadru procesual, nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atât timp cât este creată posibilitatea oricărei persoane interesate să aibă acces la instanţă, în condiţiile legii, şi cât timp decizia pronunţată în procedura administrativ-jurisdicţională poate fi supusă unui control jurisdicţional în faţa unei instanţe de judecată. 29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comiga Prod Impex - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.217/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
