Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 533 din 18 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3)], pct. 4 [cu referire la art. 3 alin. (1^1)], pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (2)], pct. 8 [cu referire la art. 6 alin. (2^1)], pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (6)-(9)], pct. 23 [cu referire la art. 18 alin. (2)], pct. 30 [cu referire la art. 21 alin. (3)], pct. 37 [cu referire la art. 26 alin. (1)], pct. 49 (cu referire la art. 35), pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)], pct. 61 (cu referire la art. 46^3), pct. 75 [cu referire la art. 51 alin. (8)-(10)], pct. 104 [cu referire la art. 62 alin. (1) lit. a)], pct. 107 [cu referire la art. 62 alin. (1^1)], pct. 125-128 şi 133, pct. 134 (cu referire la art. 75) şi pct. 142 [cu referire la art. 82 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 533 din 18 iulie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3)], pct. 4 [cu referire la art. 3 alin. (1^1)], pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (2)], pct. 8 [cu referire la art. 6 alin. (2^1)], pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (6)-(9)], pct. 23 [cu referire la art. 18 alin. (2)], pct. 30 [cu referire la art. 21 alin. (3)], pct. 37 [cu referire la art. 26 alin. (1)], pct. 49 (cu referire la art. 35), pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)], pct. 61 (cu referire la art. 46^3), pct. 75 [cu referire la art. 51 alin. (8)-(10)], pct. 104 [cu referire la art. 62 alin. (1) lit. a)], pct. 107 [cu referire la art. 62 alin. (1^1)], pct. 125-128 şi 133, pct. 134 (cu referire la art. 75) şi pct. 142 [cu referire la art. 82 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 673 din 2 august 2018

Comenteaza legea


┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte          │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache  │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan  │- judecător           │
│Minea          │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius  │- judecător           │
│Morar          │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria     │- judecător           │
│Pivniceru      │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina    │- judecător           │
│Stanciu        │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya    │- judecător           │
│Teodoroiu      │                      │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila   │- judecător           │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly   │-                     │
│               │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, obiecţie formulată de un număr de 93 de deputaţi.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.140 din 11 iulie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.104A/2018.
    3. În prealabil motivării obiecţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia solicită Curţii Constituţionale formularea unei întrebări preliminare în baza art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, după cum urmează: „Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 19 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare Carta) şi principul supremaţiei dreptului Uniunii se opun adoptării şi intrării în vigoare a unor măsuri naţionale de ordin legislativ care ar avea ca efect violarea gravă a unor valori dintre cele prevăzute de art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 19 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, art. 47 din Cartă, respectiv violarea statului de drept în ordinea juridică naţională a unui stat membru al Uniunii Europene prin crearea unor grave deficienţe în funcţionarea sistemului judiciar ce ar avea ca efect ştirbirea independenţei magistraţilor [măsurile prevăzute de art. I pct. 142 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, adoptată de Parlament prin modificarea art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, prin care legiuitorul a creat posibilitatea pensionării la cerere, înaintea împlinirii vârstei de 60 de ani, a magistraţilor, precum şi a personalului de specialitate juridică asimilat acestora cu o vechime de cel puţin 20 de ani în profesie]?“.
    4. De asemenea se solicită suspendarea judecăţii cauzei până la pronunţarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra prezentei întrebări preliminare propuse.
    5. Se susţine că cererea formulată este admisibilă, având în vedere că aceasta este invocată în faţa unei instanţe de ultim grad de jurisdicţie, respectiv Curtea Constituţională, drept care aceasta este ţinută să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Se arată că instanţa Uniunii Europene a constatat caracterul admisibil al întrebărilor preliminare adresate de instanţele constituţionale, sens în care se face trimitere la Hotărârea din 30 septembrie 2003, pronunţată în Cauza C-224/01 Köbler împotriva Austriei, şi Hotărârea din 5 iunie 2018, pronunţată în Cauza C-673/16 Relu Adrian Coman şi alţii împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări şi a Ministerului Afacerilor Interne.
    6. Se apreciază că problema de drept invocată vizează interpretarea unor dispoziţii din „Tratat şi din normele de drept derivat ale Uniunii Europene“, cu privire la care nu există jurisprudenţă care să poată fi aplicată în cazul dat şi pentru care interpretarea corectă nu este evidentă. Se mai arată că pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene există o cauză având ca obiect „interpretarea art. 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană, în contextul Propunerii motivate a Comisiei Europene prin care a fost invitat Consiliul Uniunii să constate existenţa unui risc clar de violare gravă, de către Republica Polonia, a unei valori dintre cele vizate de art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, respectiv Cauza C-216/18“. Se consideră că „principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene impune necesitatea adresării întrebărilor preliminare şi declanşării mecanismului prevăzut de art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ca unică modalitate de asigurare a conformităţii măsurilor naţionale cu dreptul Uniunii şi a efectivităţii dispoziţiilor din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene“. Se apreciază că, în măsura în care transmiterea unei întrebări preliminare a fost declarată admisibilă de către cele două jurisdicţii implicate (cu referire la Cauza C-673/16), mutatis mutandis transmiterea unei întrebări preliminare este admisibilă şi în cazul controlului a priori de constituţionalitate, ambele proceduri având ca obiect verificarea conformităţii legii cu Constituţia.
    7. Se susţine că întrebarea preliminară propusă este pertinentă în cauza de faţă. Necesitatea întrebării formulate rezultă din chiar hotărârea pronunţată în Cauza C-64/16 - Associaθăo Sindical dos Juízes Portugueses împotriva Tribunal de Contas.
    8. Pe fondul întrebării se apreciază că iniţiativa legislativă creează un risc real de încălcare a dreptului la un proces echitabil din moment ce prevede posibilitatea magistraţilor de a se pensiona la împlinirea a 20 de ani de activitate profesională.
    9. Se invocă hotărârea pronunţată în Cauza C-64/16 - Associaθăo Sindical dos Juízes Portugueses împotriva Tribunal de Contas, precum şi opinia Avocatului general în cauza C-216/18 aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
    10. Sunt indicate datele statistice cu referire la numărul de magistraţi care ar putea să se pensioneze în urma intrării în vigoare a legii analizate, precizându-se că acest număr este de 2.184 persoane. Dacă aceştia s-ar pensiona, ar rezulta un deficit de personal, care ar duce la supraaglomerarea instanţelor judecătoreşti în condiţiile în care acestea au pe rol 3.039.673 de cauze. Astfel, numărul mediu de dosare care ar reveni unui judecător spre soluţionare ar fi de 957. Prin urmare, se apreciază că această situaţie ar conduce la încălcarea dreptului justiţiabililor la un proces echitabil, la încălcarea celerităţii procedurilor judiciare şi la încălcarea principiului statului de drept, „protejat de dreptul Uniunii Europene prin art. 2, 4 şi 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană“.
    11. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3)] din lege încalcă art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie; art. I pct. 4 [cu referire la art. 3 alin. (1^1)] din lege încalcă art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie referitoare la rolul şi statutul procurorilor; art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (2)] din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva unor deficienţe de formulare, apreciindu-se, totodată, că modificările operate nu sunt oportune; art. I pct. 8 [cu referire la art. 6 alin. (2^1)] din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva unor deficienţe de formulare; art. I pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (6)-(8)] din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva unor deficienţe de formulare, art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, întrucât creează o incertitudine cu privire la exercitarea funcţiei de judecător sau procuror; art. I pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (9)] din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva unor deficienţe de formulare şi art. 133 alin. (1) cu privire la rolul Consiliului Superior al Magistraturii; art. I pct. 23 [cu referire la art. 18 alin. (2)] din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva unor deficienţe de formulare; art. I pct. 30 [cu referire la art. 21 alin. (3)] din lege încalcă art. 125 alin. (3) şi art. 128 alin. (1) şi (2) din Constituţie din perspectiva limbii în care se desfăşoară procedura judiciară; art. I pct. 37 [cu referire la art. 26 alin. (1)] din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva unor deficienţe de formulare; art. I pct. 49 (cu referire la art. 35) din lege nu au nicio raţiune, fiind în contradicţie cu art. 36 din Legea nr. 303/2004; art. I pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)] din lege încalcă art. 133 alin. (1) şi (7) din Constituţie din perspectiva rolul Consiliului Superior al Magistraturii; art. I pct. 61 (cu referire la art. 46^3) din lege cu privire la care se susţine că trebuie reevaluat de către Parlament; art. I pct. 75 [cu referire la art. 51 alin. (8)-(10)] din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva unor deficienţe de formulare; art. I pct. 104 [cu referire la art. 62 alin. (1) lit. a)] din lege încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie din perspectiva reglementării unei situaţii privilegiate a judecătorului în privinţa suspendării din funcţie în raport cu alte categorii socioprofesionale care exercită atribuţii de autoritate publică, art. 1 alin. (3) şi (5), art. 124 alin. (4) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, prin prisma vulnerabilizării încrederii cetăţenilor în instituţiile statului; art. I pct. 107 [cu referire la art. 62 alin. (1^1)] din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie din perspectiva unor deficienţe de formulare, art. 1 alin. (3), art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, prin prisma extinderii sferei infracţiunilor pentru care suspendarea din funcţie devine facultativă şi reglementării posibilităţii magistratului trimis în judecată pentru o infracţiune intenţionată de a fi menţinut în funcţie; art. I pct. 125-128 şi 133 din lege încalcă normele de tehnică legislativă; art. I pct. 134 (cu referire la art. 75) din lege încalcă art. 147 alin. (2) din Constituţie din perspectiva depăşirii limitelor reexaminării realizate după pronunţarea Deciziei nr. 252 din 19 aprilie 2018, precum şi art. 1 alin. (5) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie, din perspectiva unor deficienţe de formulare şi a rolului Consiliului Superior al Magistraturii; şi art. I pct. 142 [cu referire la art. 82 alin. (3)] din lege încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, prin prisma faptului că nu au fost realizate studii de impact cu privire la posibilitatea magistraţilor de a se pensiona în urma exercitării funcţiei pe parcursul unei perioade de cel puţin 20 de ani.
    12. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    13. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    14. Se arată că art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3)] din lege nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie, fiind în concordanţă şi cu Legea nr. 24/2000; art. I pct. 4 [cu referire la art. 3 alin. (1^1)] din lege nu încalcă art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie în privinţa rolului şi statutului procurorilor; art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (2)] şi pct. 8 [cu referire la art. 6 alin. (2^1)] din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie; art. I pct. 9 (cu referire la art. 7) din lege nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 124 alin. (3), art. 132 alin. (1), art. 133 alin. (1) şi art. 147 alin. (2) şi (4); art. I pct. 23 [cu referire la art. 18 alin. (2)] şi pct. 30 [cu referire la art. 21 alin. (3)] din lege nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 125 şi art. 132 alin. (2) din Constituţie; art. I pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)] şi pct. 61 (cu referire la art. 46^1-46^3) din lege nu încalcă art. 133 din Constituţie; art. I pct. 75 [cu referire la art. 51 alin. (8)-(10)] din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie; art. I pct. 104 [cu referire la art. 62 alin. (1) lit. a)] şi pct. 107 [cu referire la art. 62 alin. (1^1)] din lege nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie; art. I pct. 134 (cu referire la art. 75) din lege nu încalcă art. 147 alin. (2) din Constituţie, din perspectiva depăşirii limitelor reexaminării realizate după pronunţarea Deciziei nr. 252 din 19 aprilie 2018, şi nici art. 1 alin. (5) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie; şi art. I pct. 142 [cu referire la art. 82 alin. (3)] din lege nu încalcă art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări nefiind obligatorie, potrivit art. 7 alin. (6) din Legea nr. 24/2000, în cazul iniţiativelor legislative ale deputaţilor şi senatorilor sau a celor bazate pe iniţiativa cetăţenilor.
    15. Cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 37 [cu referire la art. 26 alin. (1)] şi pct. 49 (cu referire la art. 35) din lege se arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât textele antereferite nu au fost modificate în procedura de reexaminare ca urmare a deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională, iar autorii obiecţiei nu prezintă niciun motiv de neconstituţionalitate.
    16. Se subliniază că procedura legislativă care a stat la baza adoptării legii criticate a fost îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, a deciziilor Curţii Constituţionale nr. 45 din 30 ianuarie 2018 şi nr. 252 din 19 aprilie 2018, precum şi a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 24/2000.
    17. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    18. Curtea Constituţională a fost sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    19. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Analizând motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta vizează, în realitate, art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3)], pct. 4 [cu referire la art. 3 alin. (1^1)], pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (2)], pct. 8 [cu referire la art. 6 alin. (2^1)], pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (6)-(9)], pct. 23 [cu referire la art. 18 alin. (2)], pct. 30 [cu referire la art. 21 alin. (3)], pct. 37 [cu referire la art. 26 alin. (1)], pct. 49 (cu referire la art. 35), pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)], pct. 61 (cu referire la art. 46^3), pct. 75 [cu referire la art. 51 alin. (8)-(10)], pct. 104 [cu referire la art. 62 alin. (1) lit. a)], pct. 107 [cu referire la art. 62 alin. (1^1)], pct. 125-128 şi 133, pct. 134 (cu referire la art. 75) şi pct. 142 [cu referire la art. 82 alin. (3)] din lege, texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa prin prezenta decizie.
    20. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi calitatea legii, art. 124 alin. (3) privind înfăptuirea justiţiei, art. 125 alin. (3) privind statutul judecătorilor, art. 128 alin. (1) şi (2) privind folosirea limbii materne şi a interpretului în justiţie, art. 131 alin. (1) şi (2) privind rolul Ministerului Public, art. 132 alin. (1) privind statutul procurorilor şi art. 133 alin. (1) şi (7) privind rolul şi structura Consiliului Superior al Magistraturii.
    21. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    22. Cu privire la titularul dreptului de sesizare, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată de un număr de 93 de deputaţi, care, potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, au îndreptăţirea constituţională de a sesiza Curtea Constituţională.
    23. Cu privire la termenul în care a fost sesizată, Curtea reţine că legea criticată a mai format, în mod succesiv, obiectul controlului a priori de constituţionalitate, sens în care, cu privire la fondul reglementării, au fost pronunţate Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 5 martie 2018, Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, şi Decizia nr. 417 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 27 iunie 2018. Prin această ultimă decizie, Curtea a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a comunicat această decizie Preşedintelui României, la data de 27 iunie 2018. La data de 6 iulie 2018, Preşedintele României a formulat o cererea de reexaminare, potrivit dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie. Legea a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră de reflecţie, la data de 9 iulie 2018. Ulterior, tot în procedură de urgenţă, legea a fost adoptată şi de Camera decizională, şi anume Senatul, la data de 10 iulie 2018. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată şi înregistrată la Curtea Constituţională în data de 11 iulie 2018, aşadar, Curtea fost sesizată în interiorul termenului de protecţie prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu referire la termenul de 2 zile.
    24. Curtea constată, însă, că cererea de reexaminare formulată de Preşedintele României a fost respinsă, astfel încât, pe fondul reglementării, nu există nicio diferenţă specifică între forma legii adoptată anterior acestei cereri, respectiv la data de 22 mai 2018, şi cea adoptată ulterior cererii de reexaminare, respectiv la data de 10 iulie 2018. În acest context, obiecţia de neconstituţionalitate, pentru a fi admisibilă, poate privi doar condiţiile de constituţionalitate extrinsecă privitoare la derularea procedurii de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare formulate [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragrafele 30-34]. Or, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate, reiterând, în mare parte, cererea de reexaminare a legii formulată de Preşedintele României la data de 6 iulie 2018, invocă numai critici de neconstituţionalitate intrinsecă în privinţa art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3)], pct. 4 [cu referire la art. 3 alin. (1^1)], pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (2)], pct. 8 [cu referire la art. 6 alin. (2^1)], pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (6)-(9)], pct. 23 [cu referire la art. 18 alin. (2)], pct. 30 [cu referire la art. 21 alin. (3)], pct. 37 [cu referire la art. 26 alin. (1)], pct. 49 (cu referire la art. 35), pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)], pct. 61 (cu referire la art. 46^3), pct. 75 [cu referire la art. 51 alin. (8)-(10)], pct. 104 [cu referire la art. 62 alin. (1) lit. a)], pct. 107 [cu referire la art. 62 alin. (1^1)], pct. 125-128 şi 133, pct. 134 (cu referire la art. 75) şi pct. 142 [cu referire la art. 82 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, critici care trebuiau formulate fie în privinţa legii astfel cum a fost adoptată la data de 19 decembrie 2018 (a se vedea Decizia nr. 45 din 30 mai 2018), fie în privinţa legii astfel cum a fost reexaminată, conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, la data de 26 martie 2018 (a se vedea Decizia nr. 252 din 19 aprilie 2018), fie în privinţa legii astfel cum a fost reexaminată, conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, la data de 22 mai 2018 (a se vedea Decizia nr. 417 din 19 iunie 2018), după caz, în condiţiile respectării termenelor stabilite prin Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 70.
    25. În aceste condiţii, Curtea constată că nu a fost legal sesizată pentru a soluţiona pe fond prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, drept care aceasta este inadmisibilă şi urmează să fie respinsă ca atare.
    26. În ceea ce priveşte solicitarea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea Constituţională constată că aceasta este, de asemenea, inadmisibilă pentru motivele ce urmează a fi redate în continuare.
    27. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, procedura instituită prin art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene este un instrument de cooperare între Curte şi instanţele naţionale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluţionarea litigiului cu care sunt sesizate (Hotărârea din 16 iulie 1992, pronunţată în Cauza C-83/91 Wienand Meilicke şi ADV/ORGA AG, paragraful 22).
    28. Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,
    "Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la:
    (a) interpretarea tratatelor;
    (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii;
    În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, această instanţă poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune.
    În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea.
    În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe judecătoreşti naţionale privind o persoană supusă unei măsuri privative de libertate, Curtea hotărăşte în cel mai scurt termen."

    29. Instanţa naţională ale cărei decizii nu mai sunt supuse unei căi de atac jurisdicţionale trebuie să sesizeze Curtea cu titlu preliminar atunci când are cea mai mică îndoială în ceea ce priveşte interpretarea sau aplicarea corectă a dreptului Uniunii (Hotărârea din 28 iulie 2016, pronunţată în Cauza C-379/15 Association France Nature Environnement, paragraful 51). Revine exclusiv instanţei naţionale sarcina de a aprecia dacă aplicarea corectă a dreptului Uniunii se impune atât de evident încât nu permite nicio îndoială rezonabilă şi, în consecinţă, de a decide să se abţină să sesizeze Curtea cu o problemă de interpretare a dreptului Uniunii care a fost ridicată în faţa acesteia (Hotărârea din 9 septembrie 2015, pronunţată în Cauza C-160/14 Joăo Filipe Ferreira da Silva e Brito şi alţii, paragraful 40).
    30. În cadrul cooperării între Curte şi instanţele naţionale, numai instanţele naţionale care sunt sesizate cu litigiul şi care trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată au competenţa să aprecieze, luând în considerare particularităţile fiecărei cauze, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunţe propria hotărâre, cât şi pertinenţa întrebărilor pe care le adresează Curţii (exemplificativ: Hotărârea din 23 aprilie 2009, pronunţată în cauzele C-261/07 şi C-299/07 VTB-VAB NV, respectiv Galatea BVBA, paragraful 32, sau Hotărârea din 22 septembrie 2016, pronunţată în Cauza C-110/15 Microsoft Mobile Sales International Oy, paragraful 18). Necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului comunitar care să îi fie utilă instanţei naţionale presupune ca aceasta din urmă să definească situaţia de fapt şi contextul normativ în care se încadrează întrebările adresate sau cel puţin să explice situaţia de fapt pe care se bazează aceste întrebări (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza C-205/05 Fabien Nemec împotriva Caisse régionale d’assurance maladie du Nord-Est, paragraful 25, şi Hotărârea din 14 decembrie 2006, pronunţată în Cauza C-217/05 Confederación Espa\'f1ola de Empresarios de Estaciones de Servicio împotriva Compa\'f1ía Espa\'f1ola de Petróleos SA., paragraful 26).
    31. Prezumţia de pertinenţă a întrebărilor adresate cu titlu preliminar de către instanţele naţionale nu poate fi înlăturată decât în cazuri excepţionale, mai ales atunci când este evident că interpretarea solicitată a dispoziţiilor dreptului comunitar vizate de aceste întrebări nu are nicio legătură cu realitatea ori cu obiectul acţiunii principale (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 23 aprilie 2009, pronunţată în cauzele C-261/07 şi C-299/07 VTB-VAB NV, respectiv Galatea BVBA, paragraful 33). Potrivit unei jurisprudenţe consacrate, respingerea unei cereri formulate de o instanţă naţională nu este posibilă decât atunci când este evident că interpretarea dreptului comunitar solicitată nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului din acţiunea principală, când problema este de natură ipotetică sau când Curtea nu dispune de elementele de fapt şi de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care îi sunt adresate (Hotărârea din 23 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza C-238/05 Asnef-Equifax şi Administratión del Estado, paragraful 17).
    32. Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată în Cauza C-310/10 - Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva Ştefan Agafiţei şi alţii, paragrafele 25, 38, 39, 47), numai instanţele naţionale care sunt sesizate cu soluţionarea litigiului şi care trebuie să îşi asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată au competenţa să aprecieze, luând în considerare particularităţile fiecărei cauze, atât necesitatea unei hotărâri preliminare pentru a fi în măsură să pronunţe propria hotărâre, cât şi pertinenţa întrebărilor pe care le adresează Curţii. Totodată, Curtea s-a declarat competentă să statueze asupra unor cereri de pronunţare a unor hotărâri preliminare referitoare la dispoziţii ale dreptului Uniunii în cazuri în care situaţia de fapt din cauza principală se situa în afara domeniului de aplicare al acestuia, fiind, prin urmare, de competenţa exclusivă a statelor membre, dar în care aplicabilitatea respectivelor dispoziţii de drept al Uniunii fusese determinată de dreptul naţional, ca urmare a trimiterii realizate de acesta din urmă la conţinutul acelor dispoziţii. Atunci când o legislaţie naţională intenţionează să se conformeze, în soluţionarea unor situaţii pur interne, soluţiilor reţinute în dreptul Uniunii, pentru a evita de exemplu apariţia unor discriminări împotriva resortisanţilor naţionali sau a unor eventuale denaturări ale concurenţei ori pentru a asigura o procedură unică în situaţii comparabile, există un interes cert ca, pentru evitarea unor viitoare divergenţe de interpretare, dispoziţiile sau noţiunile preluate din dreptul Uniunii să primească o interpretare uniformă, indiferent care ar fi condiţiile în care acestea urmează să fie aplicate. Deşi necesitatea de a asigura interpretarea uniformă a normelor dreptului Uniunii poate, astfel cum s-a amintit anterior, să justifice extinderea competenţei Curţii în materie de interpretare la conţinutul unor astfel de norme, inclusiv în ipoteza în care acestea sunt aplicabile numai indirect unei situaţii date, în considerarea faptului că o normă de drept naţional face trimitere la acestea, nu este, în schimb, posibil ca, pe baza aceleiaşi consideraţii şi fără a fi încălcată repartizarea competenţelor între Uniune şi statele sale membre, să se confere supremaţie normei respective a dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situaţie, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept naţional sau a interpretării date acesteia.
    33. Prin Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza C-265/13 - Emiliano Torralbo Marcos împotriva Korota SA, Fondo de Garantía Salarial, paragrafele 27, 28 şi 30, Curtea a arătat că, potrivit unei jurisprudenţe constante, în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, poate să interpreteze dreptul Uniunii numai în limitele competenţelor care îi sunt atribuite. Domeniul de aplicare al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în ceea ce priveşte acţiunea statelor membre, este definit la art. 51 alin. (1) din aceasta, potrivit căruia dispoziţiile cartei se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Atunci când o situaţie juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, Curtea nu este competentă să o examineze, iar dispoziţiile eventual invocate ale cartei nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competenţe.
    34. Curtea a considerat admisibile cereri de decizie preliminară privind interpretarea dispoziţiilor tratatelor referitoare la libertăţile fundamentale chiar dacă toate elementele litigiilor principale erau limitate la interiorul unui singur stat membru, pentru motivul că nu putea fi exclus ca resortisanţi stabiliţi în alte state membre să fi fost sau să fie interesaţi să utilizeze aceste libertăţi pentru a exercita activităţi pe teritoriul statului membru care a edictat reglementarea naţională în cauză şi, prin urmare, ca această reglementare, aplicabilă fără deosebire resortisanţilor naţionali şi resortisanţilor altor state membre, să fie susceptibilă să producă efecte care nu sunt limitate la respectivul stat membru (Hotărârea din 15 noiembrie 2016, pronunţată în Cauza C-268/15 Fernand Ullens de Schooten împotriva État belge, paragraful 50). Interpretarea unei dispoziţii a dreptului Uniunii se poate dovedi relevantă în cazurile în care, chiar dacă faptele din litigiul principal nu intră în mod direct în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, dispoziţiile acestui drept au fost făcute aplicabile prin legislaţia naţională, care s-a conformat, în ceea ce priveşte soluţiile date unor situaţii în care toate elementele se limitează la interiorul unui singur stat membru, soluţiilor reţinute de dreptul Uniunii (Hotărârea din 15 noiembrie 2016, pronunţată în Cauza C-268/15 Fernand Ullens de Schooten împotriva État belge, paragraful 53, sau Hotărârea din 20 decembrie 2017, pronunţată în Cauza C-372/16 Soha Sahyouni împotriva Raja Mamisch, paragraful 28). În contextul unei situaţii precum cea în discuţie în litigiul principal, în care toate elementele se limitează la interiorul unui singur stat membru, revine instanţei de trimitere sarcina să indice Curţii, în conformitate cu cele impuse la articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curţii, motivul pentru care, în pofida caracterului său pur intern, litigiul pendinte în faţa acesteia prezintă un element de legătură cu dispoziţiile dreptului Uniunii referitoare la libertăţile fundamentale care face ca interpretarea preliminară solicitată să fie necesară pentru soluţionarea respectivului litigiu (Hotărârea din 15 noiembrie 2016, pronunţată în cauza C-268/15 Fernand Ullens de Schooten împotriva État belge, paragraful 55, precum şi Hotărârea din 23 noiembrie 2017, pronunţată în cauzele conexate C-427/16 şi C-428/16 „CHEZ Elektro Bulgaria“ AD împotriva Yordan Kotsev şi „FrontEx International“ EAD împotriva Emil Yanakiev, paragraful 36).
    35. Aşadar, o interpretare de către Curte a dispoziţiilor dreptului Uniunii în situaţii care nu intră în domeniul de aplicare al acestuia se justifică atunci când aplicabilitatea acelor dispoziţii în privinţa unor asemenea situaţii a fost determinată de dreptul naţional în mod direct şi necondiţionat pentru a asigura un tratament identic acestor situaţii şi situaţiilor care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii (Hotărârea din 19 octombrie 2017, pronunţată în Cauza C-303/16 Solar Electric Martinique împotriva Ministre des Finances et des Comptes publics, paragraful 27). În schimb, spre exemplu, dacă reglementarea naţională în discuţie în litigiul principal guvernează, la nivel general, anumite taxe din domeniul administrării justiţiei, aceasta nu are ca scop punerea în aplicare a unor dispoziţii ale dreptului Uniunii. În plus, acesta nu cuprinde nicio reglementare specifică în materie sau care să poată afecta reglementarea naţională respectivă (Hotărârea din 27 martie 2014, pronunţată în Cauza C-265/13 - Emiliano Torralbo Marcos împotriva Korota SA, Fondo de Garantía Salarial, paragraful 32).
    36. Art. 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene reglementează competenţa exclusivă a Uniunii Europene în următoarele domenii: (a) uniunea vamală; (b) stabilirea normelor privind concurenţa necesare funcţionării pieţei interne; (c) politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro; (d) conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind pescuitul; (e) politica comercială comună. De asemenea, competenţa Uniunii este exclusivă în ceea ce priveşte încheierea unui acord internaţional în cazul în care această încheiere este prevăzută de un act legislativ al Uniunii ori este necesară pentru a permite Uniunii să îşi exercite competenţa internă sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora. Art. 4 din acelaşi tratat reglementează competenţa partajată a Uniunii Europene cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie o competenţă care nu se referă la domeniile menţionate la articolele 3 şi 6. Competenţele partajate între Uniune şi statele membre se aplică în următoarele domenii principale: (a) piaţa internă; (b) politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat; (c) coeziunea economică, socială şi teritorială; (d) agricultura şi pescuitul, cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării; (e) mediul; (f) protecţia consumatorului; (g) transporturile; (h) reţelele transeuropene; (i) energia; (j) spaţiul de libertate, securitate şi justiţie; (k) obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele definite în prezentul tratat. În domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice şi spaţiului, Uniunea dispune de competenţă pentru a desfăşura acţiuni şi, în special, pentru definirea şi punerea în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-şi exercita propria competenţă. În domeniile cooperării pentru dezvoltare şi ajutorului umanitar, Uniunea dispune de competenţă pentru a întreprinde acţiuni şi pentru a duce o politică comună, fără ca exercitarea acestei competenţe să poată avea ca efect lipsirea statelor membre de posibilitatea de a-şi exercita propria competenţă. Curtea Constituţională reţine că art. 4 alin. (1) lit. j) din tratat, referitor la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie, vizează politicile privind controlul la frontiere, dreptul de azil şi imigrarea, cooperarea judiciară în materie civilă, cooperarea judiciară în materie penală şi cooperarea poliţienească.
    37. Din cele de mai sus rezultă că pensionarea magistraţilor ţine de competenţa exclusivă a statelor membre, fiind o situaţie pur internă, care nu aduce în discuţie dreptul Uniunii Europene.
    38. De asemenea se poate constata că nici chiar interpretarea extensivă dată art. 19 din Tratatul privind Uniunea Europeană de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 27 februarie 2018, pronunţată în Cauza C-64/16 - Associaθăo Sindical dos Juízes Portugueses împotriva Tribunal de Contas paragrafele 38, 40 şi 43), în sensul că independenţa justiţiei intră sub protecţia sa din moment ce instanţele judecătoreşti, pentru a putea formula întrebări preliminare şi a aplica/interpreta dreptul Uniunii Europene, trebuie să fie independente, nu acoperă situaţia de faţă. Astfel, problema de drept antamată prin solicitarea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate nu vizează independenţa justiţiei, ci reglementarea unei modalităţi opţionale de ieşire la pensie a magistraţilor, la cererea exclusivă a acestora. Rezultă că, din punctul de vedere al dreptului Uniunii Europene, construcţia autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate este una forţată, întrucât nu ţine cont de sfera de aplicare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi de competenţa exclusivă a statului membru în această materie.
    39. Prin urmare, cererea privind întrebarea preliminară este vădit inadmisibilă, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nefiind competentă ratione materiae.
    40. De asemenea, Curtea mai reţine că, pe lângă acest motiv de inadmisibilitate, dirimant ca natură, în cadrul controlului a priori nu se poate formula o întrebare preliminară potrivit art. 267 din Tratat, nefiind în discuţie un litigiu. Astfel, în Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunţată în Cauza C-210/06 Cartesio Oktató és Szolgáltató bt, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că, potrivit unei jurisprudenţe constante, pentru a aprecia dacă organismul de trimitere are trăsăturile unei „instanţe“ în sensul textului antereferit, aspect care ţine doar de dreptul Uniunii Europene, Curtea ia în considerare un ansamblu de elemente, precum originea legală a organismului, caracterul său permanent, caracterul obligatoriu al competenţei sale, natura contradictorie a procedurii, aplicarea de către organism a normelor de drept, precum şi independenţa acestuia. Cu toate acestea, în privinţa naturii contradictorii a procedurii la instanţa de trimitere, art. 267 din Tratat nu condiţionează sesizarea Curţii de caracterul contradictoriu al acestei proceduri. În schimb, din acest articol rezultă că instanţele naţionale au competenţa să sesizeze Curtea numai dacă există un litigiu pendinte şi dacă sunt chemate să se pronunţe în cadrul unei proceduri destinate să se finalizeze printr-o decizie cu caracter jurisdicţional (paragrafele 55 şi 56).
    41. Or, controlul a priori nu presupune nici chiar lato sensu un litigiu pendinte, respectiv stabilirea unui raport juridic, din moment ce o lege care nu este în vigoare nu poate genera un litigiu, spre deosebire de ipoteza controlului a posteriori de constituţionalitate pe cale de excepţie. Susţinerea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate cu privire la faptul că, în precedent, Curtea Constituţională a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a pronunţat Hotărârea din 5 iunie 2018, în Cauza C-673/16 Relu Adrian Coman şi alţii împotriva Inspectoratului General pentru Imigrări şi a Ministerului Afacerilor Interne, şi, prin urmare, şi în această cauză Curtea Constituţională poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, este inexactă. Astfel, Curtea constată că, într-adevăr, prin Încheierea din 29 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 78D/2016, a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, însă, această măsură a fost dispusă în cadrul soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv în cadrul controlului a posteriori, concret de constituţionalitate. Însă, în cauza de faţă, Curtea exercită un control abstract anterior intrării în vigoare a legii, la sesizarea anumitor subiecte de drept expres prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie. Prin urmare, având în vedere diferenţele semnificative de regim juridic existente între cele două forme de control al constituţionalităţii legilor prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi şi lit. d) teza întâi din Constituţie, Curtea constată că în cadrul controlului a priori de constituţionalitate nu poate sesiza Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    42. De asemenea, Curtea mai reţine că „întrebările referitoare la dreptul Uniunii beneficiază de o prezumţie de pertinenţă. Respingerea de către Curte a unei cereri formulate de o instanţă naţională este posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul acţiunii principale ori atunci când problema este de natură ipotetică sau Curtea nu dispune de elementele de fapt şi de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au fost adresate (…) Funcţia conferită Curţii în cadrul trimiterilor preliminare este aceea de a contribui la administrarea justiţiei în statele membre, iar nu de a formula opinii consultative cu privire la întrebări generale sau ipotetice“ [Hotărârea din 15 septembrie 2011, pronunţată în Cauza C-197/10 Unió de Pagesos de Catalunya împotriva Administración del Estado, paragrafele 17 şi 18; a se vedea şi Hotărârea din 6 iulie 2017, pronunţată în Cauza C-392/16 Dumitru Marcu împotriva Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, paragraful 38]. Or, întrebarea formulată are un caracter de generalitate şi vizează, la momentul de faţă, o situaţie ipotetică, aspect ce indică faptul că, în realitate, se doreşte consultarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cadrul procedurii de adoptare a legilor.
    43. Totodată, întrucât Curtea Constituţională nu a fost legal sesizată cu privire la această obiecţie de neconstituţionalitate, aspect care atrage inadmisibilitatea acesteia, întrebarea preliminară nu este necesară pentru soluţionarea cauzei. Întrebarea preliminară propusă vizează fondul obiecţiei de neconstituţionalitate, care, însă, nu poate fi antamat în prezenta cauză. Astfel, aceasta nu poate produce efecte utile cauzei, care să determine, eventual, reevaluarea soluţiei de inadmisibilitate rezultate din nelegala sesizare a Curţii Constituţionale. De aceea, indiferent de modul de soluţionare a întrebării preliminare, soluţia în cauza de faţă nu poate fi alta decât inadmisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate.
    44. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea reţine caracterul inadmisibil al cererii de întrebare preliminară formulată, în considerarea art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
    45. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi*,
    * Cu opinia separată a doamnei judecător Livia Doina Stanciu, în sensul celei formulate la Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018.

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin. (3)], pct. 4 [cu referire la art. 3 alin. (1^1)], pct. 7 [cu referire la art. 5 alin. (1) şi (2)], pct. 8 [cu referire la art. 6 alin. (2^1)], pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (6)-(9)], pct. 23 [cu referire la art. 18 alin. (2)], pct. 30 [cu referire la art. 21 alin. (3)], pct. 37 [cu referire la art. 26 alin. (1)], pct. 49 (cu referire la art. 35), pct. 54 [cu referire la art. 40 alin. (4)], pct. 61 (cu referire la art. 46^3), pct. 75 [cu referire la art. 51 alin. (8)-(10)], pct. 104 [cu referire la art. 62 alin. (1) lit. a)], pct. 107 [cu referire la art. 62 alin. (1^1)], pct. 125-128 şi 133, pct. 134 (cu referire la art. 75) şi pct. 142 [cu referire la art. 82 alin. (3)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 18 iulie 2018.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 533 din 18 iulie 2018

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"