Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de Cătălin Damian în Dosarul nr. 18.001/233/2017 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.674D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Viorica Damian a depus la dosar o întâmpinare, la care a anexat mai multe înscrisuri. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prin includerea materiei Religiei în planurile-cadru de învăţământ nu se încalcă art. 29 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 16 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 18.001/233/2017, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de pârâtul Cătălin Damian în cadrul soluţionării acţiunii civile având ca obiect „minori şi familie - ordonanţă preşedinţială - suplinire acord pârât“. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că înscrierea de către părinţi a copiilor sub 16 ani la ora de religie încalcă libertatea conştiinţei. În acest sens arată că, în fapt, „copiii nu sunt încă în măsură să înţeleagă şi să-şi exercite voinţa lor liberă şi, de fapt, ei nu se află într-o poziţie de a accepta o credinţă, deoarece nu sunt conştienţi de ea. Alegerea credinţei este un act care ar trebui să fie ales în mod conştient şi nu poate fi impus de sus de o organizaţie religioasă, şcoală sau de părinţi. Practica înscrierii copiilor la ora de religie, fără ca acesta să aibă capacitate de discernământ este contrară interesului superior al copilului.“ 6. Autorul excepţiei mai arată că, potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, „copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să îşi aleagă singur religia“. Astfel, dacă până la vârsta de 16 ani copiii nu pot să îşi aleagă religia, atunci planul-cadru de învăţământ primar şi gimnazial nu trebuie să includă materia Religie. 7. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin includerea în planul-cadru de învăţământ a materiei Religie nu se încalcă dreptul fundamental la libertate de conştiinţă. În primul rând, conform dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, Religia este o materie opţională, elevul fiind înscris la aceasta oră doar în baza unei cereri prin care se solicită în mod expres acest lucru. Prin acordarea dreptului de a opta sau nu pentru studiul învăţăturilor unui anumit cult este respectată pe deplin obligaţia negativă a statului de a nu interveni în formarea sau aderarea la o credinţă religioasă. Pe de altă parte, în măsura în care cetăţenii îşi manifestă dorinţa de a studia preceptele unei anumite confesiuni, statul are obligaţia de a crea cadrul legislativ şi instituţional necesar exercitării dreptului la libertate de conştiinţă şi dreptului la învăţătură. Aşadar, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 1/2011 respectă întru totul prevederile constituţionale potrivit cărora părinţii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori, acordând posibilitatea ca educaţia religioasă să fie făcută inclusiv în cadrul instituţionalizat. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 306 din 27 martie 2012, în sensul constituţionalităţii prevederilor legale criticate. În acest sens arată că studiul disciplinei Religie, în conformitate cu opţiunea elevului şi acordul părintelui sau al tutorelui legal, în măsura în care obiectul materiei şi modalitatea de predare se integrează procesului normal de învăţământ şi se axează pe prezentarea unor elemente de cultură religioasă generale, abordate într-o manieră neutrală, nu poate fi considerat, ca şi în cazul altor discipline, o modalitate de constrângere a subiecţilor în aderarea la o anumită religie. În plus, prevederile criticate trebuie examinate prin prisma art. 32 alin. (7) teza finală, art. 29 alin. (1) teza finală şi alin. (6) din Legea fundamentală, art. 18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 18 alin. (1) şi (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 13 pct. 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în esenţă, toate aceste prevederi fiind reluate de art. 29 alin. (1) şi (6) din Constituţie. În concluzie, dispoziţiile de lege criticate nu pot fi interpretate decât în strictă conformitate cu art. 29 din Constituţie. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, întâmpinarea depusă la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: "(1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.(2) Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.“" 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 29 alin. (1) privind libertatea conştiinţei, precum şi prevederilor art. 9 privind libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 alin. (1) din Convenţia din 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului, potrivit căruia „Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie“. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 18 din Legea nr. 1/2011 prevede, în alin. (1), includerea religiei ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun în planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional şi, în alin. (2), posibilitatea părinţilor, reprezentanţilor legali ai elevilor minori, respectiv posibilitatea elevilor majori de a solicita participarea la orele de religie. Autorul excepţiei critică, în principal, faptul că posibilitatea înscrierii de către părinţi a copiilor sub 16 ani, fără ca aceştia să aibă capacitate de discernământ, la ora de religie încalcă dreptul fundamental la libertatea conştiinţei şi este contrară interesului superior al copilului. 15. Cu privire la includerea materiei Religie în planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2015, asupra dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 1/2011, care aveau următorul conţinut: "(1) Planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional includ religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparţinând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituţional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.(2) La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz, situaţia şcolară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează şi pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condiţiile pentru frecventarea orelor la această disciplină.“" 16. Astfel, la paragraful 16 al acestei decizii, Curtea a statuat următoarele: „includerea Religiei ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, nu reprezintă eo ipso o problemă de natură a genera nerespectarea libertăţii conştiinţei, câtă vreme dispoziţiile contestate nu generează obligaţii de natură a urma cursuri având ca obiect o anumită religie, contrară convingerilor fiecăruia. Aşa fiind, Curtea constată că prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 reprezintă o consacrare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 32 alin. (7) potrivit cărora «Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege». De aceea, caracterul obligatoriu al Religiei, ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun nu poate fi opus elevilor, întrucât instituirea lui are drept scop atingerea exigenţelor constituţionale mai sus arătate, prin îndeplinirea de către stat a obligaţiei de a include această disciplină în planul-cadru de învăţământ. Prin urmare, obligativitatea disciplinei Religie este opozabilă numai statului care este ţinut de necesitatea organizării învăţământului religios prin asigurarea predării Religiei pentru cele 18 culte recunoscute (a se vedea şi art. 32 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014). Faptul că alineatele (2) ale art. 9 din Legea nr. 84/1995 şi art. 18 din Legea nr. 1/2011 dau elevului drept de opţiune prin instituirea posibilităţii de a nu participa la aceste cursuri consacră caracterul opţional al disciplinei, care, de această dată, vizează elevul major, părintele sau tutorele legal instituit pentru elevul minor. Drept urmare, Curtea urmează a respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi alin. (2) teza a doua şi a treia din Legea nr. 84/1995, precum şi a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi alin. (2) teza a doua şi a treia din Legea nr. 1/2011.“ Prin aceeaşi decizie, însă, Curtea a constatat, la paragraful 17, că modul în care legiuitorul reglementase, la acel moment, prin art. 9 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 84/1995 şi art. 18 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 1/2011 oferta educaţională referitoare la disciplina Religie este de natură să afecteze libertatea de conştiinţă. La paragraful 19, Curtea a mai constatat că Legea fundamentală garantează părinţilor dreptul la îngrijirea şi educarea copiilor lor şi cuprinde dreptul la educarea religioasă. De aceea, este primordial dreptul acestora de a transmite copiilor convingerile proprii legate de probleme religioase. De asemenea, părinţii au dreptul de a-şi ţine departe copiii de convingeri religioase. Însă acest drept de educare nu aparţine exclusiv părinţilor, statul, căruia i s-a încredinţat controlul asupra întregului sistem şcolar, asumându-şi în mod autonom şi concurent o misiune proprie de educare, corelativă cu cea a părinţilor. Rezultă că, pe de o parte, există o obligaţie negativă a statului de a nu interveni în formarea sau aderarea la o convingere sau credinţă religioasă, iar, pe de altă parte, există şi obligaţia pozitivă potrivit căreia, în măsura în care persoana se manifestă în sensul studierii sau receptării învăţăturilor unui anumit cult sau credinţă religioasă, să creeze cadrul legislativ şi instituţional necesar exercitării drepturilor prevăzute de art. 29 şi art. 32 din Constituţie. Aşadar, numai după exprimarea dorinţei elevului major, respectiv a părinţilor sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, de a-şi însuşi prin studiu preceptele specifice unui anumit cult religios intervine obligaţia pozitivă a statului de a asigura cadrul necesar menţionat. 17. În final, la paragraful 22 al Deciziei nr. 669 din 12 noiembrie 2014, Curtea a statuat că, „pentru a fi deplin respectată libertatea de conştiinţă şi religie, care implică libertatea de a aparţine sau nu vreunei religii, consacrate de art. 29 alin. (1), (2) şi (6) din Constituţie, legiuitorul este ţinut de o obligaţie de neutralitate şi imparţialitate. Această obligaţie este realizată în situaţia în care statul veghează la respectarea acestor libertăţi, consacrând posibilitatea părinţilor, reprezentanţilor legali ai elevilor minori, respectiv posibilitatea elevilor majori, de a solicita participarea la orele de religie.“ 18. Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei decizii, textul art. 18 din Legea nr. 1/2011 a fost modificat, în sensul că înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. 19. Ţinând cont de criticile autorului excepţiei din prezenta cauză şi având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 669 din 12 noiembrie 2014, Curtea constată că reglementarea privind includerea religiei ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun, în planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional şi cea privind posibilitatea părinţilor, reprezentanţilor legali ai elevilor minori, respectiv posibilitatea elevilor majori de a solicita participarea la orele de religie nu contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 29 alin. (1) privind libertatea conştiinţei. 20. Referitor la critica autorului excepţiei potrivit căreia posibilitatea înscrierii de către părinţi a copiilor sub 16 ani la ora de religie încalcă dreptul fundamental la libertatea conştiinţei, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 29 alin. (6) din Constituţie, „Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine“. De asemenea, potrivit art. 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „Nimănui nu i se poate refuza dreptul de instruire. Statul, în exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi al învăţământului, va respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform convingerilor lor religioase şi filozofice“. 21. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 9 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, prin Hotărârea din 18 martie 2011, pronunţată în Cauza Lautsi şi alţii împotriva Italiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a invocat diversitatea spaţiului european în materia conservării şi perpetuării tradiţiilor culturale şi religioase, diversitate ce este permisă prin recunoaşterea unei largi marje de apreciere a statelor în materie de educaţie, cu respectarea dreptului părinţilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri religioase şi filozofice, educaţia copiilor minori. 22. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în domeniul educaţiei şi instruirii, art. 2 din Protocolul nr. 1 este în principiu lex specialis în raport cu art. 9 din Convenţie. Acest fapt se produce cel puţin în cazul în care este vorba despre obligaţia statelor contractante - pe care o ridică art. 2 teza a doua - de a respecta, în cadrul exercitării funcţiilor pe care şi le asumă în acest domeniu, dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi această instruire în conformitate cu convingerile lor religioase şi filosofice (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 iunie 2007, pronunţată în Cauza Folger\'f8 şi alţii împotriva Norvegiei, paragraful 84). 23. De asemenea, referitor la locul religiei în programa şcolară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că definirea şi organizarea programului de studii intră în competenţa statelor contractante. Nu este, în principiu, de competenţa Curţii să se pronunţe cu privire la aceste aspecte, întrucât soluţia care poate fi dată poate varia în mod legitim în funcţie de ţară şi de perioade. În special, art. 2 teza a doua din Protocolul nr. 1 nu împiedică statele să disemineze prin educaţie sau instruire informaţii sau cunoştinţe care au, direct sau indirect, un caracter religios sau filosofic; nu permite nici măcar părinţilor să se opună integrării unei astfel de instruiri sau educaţii în programa şcolară (a se vedea, în esenţă, Hotărârile din 7 decembrie 1976, pronunţate în Cauza Kjeldsen, Busk Madsen şi Pedersen împotriva Danemarcei, paragrafele 50-53, Hotărârea din 29 iunie 2007, pronunţată în Cauza Folger\'f8 şi alţii împotriva Norvegiei, paragraful 84, şi Hotărârea din 9 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Hasan şi Eylem Zengin împotriva Turciei, paragrafele 51 şi 52). 24. Referitor la critica privind încălcarea art. 14 alin. 1 din Convenţia din 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, potrivit căruia „Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie“, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece, potrivit alin. 2 al art. 14 din această Convenţie, „Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale reprezentanţilor legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menţionat, de o manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia.“ 25. În final, cu privire la critica referitoare la încălcarea interesului superior al copilului prin includerea religiei în planurile de învăţământ, Curtea reţine că dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor lor conform convingerilor lor religioase şi filosofice se bazează pe principiul general - enunţat în Declaraţia de la Geneva din 1924 privind drepturile copilului şi în Declaraţia drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală la 20 noiembrie 1959, care a stat la baza adoptării Convenţiei din 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului - potrivit căruia responsabilitatea educaţiei copilului revine, cu prioritate, părinţilor, care trebuie să o exercite în interesul superior al copilului. 26. Referitor la participarea la orele de religie şi la posibilitatea părinţilor de a solicita scutirea parţială de la aceste ore, prin Hotărârea din 29 iunie 2007, pronunţată în Cauza Folger\'f8 şi alţii împotriva Norvegiei, paragraful 99, Curtea a reţinut că, în acea cauză, pentru anumite activităţi (de exemplu, rugăciuni, intonarea unor imnuri sau jocuri), potrivit legislaţiei norvegiene, trebuia făcută diferenţa între observarea prin participare şi implicarea prin participare, ideea de bază fiind ocrotirea interesului pentru transmiterea de cunoştinţe, exceptările trebuind să se refere la participarea propriu-zisă la o activitate, nu şi la transmiterea de cunoştinţe prin respectiva activitate. Curtea a reţinut că această distincţie între activitate şi transmiterea de informaţii prin acea activitate nu numai că este dificilă din punct de vedere practic, ci diminuează substanţial efectivitatea dreptului la scutire parţială de la ora de religie. Totodată, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu, prin Decizia din 11 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Konrad şi alţii împotriva Germaniei, părinţii nu pot refuza dreptul copilului la educaţie pe baza convingerilor lor religioase sau filosofice. De asemenea, prin Decizia din 27 aprilie 1999, pronunţată în Cauza Martins Casimiro şi Cerveira Ferreira împotriva Luxemburgului, protecţia dreptului copilului la educaţie - care, dacă intră în conflict cu dreptul părinţilor la respectarea convingerilor lor religioase, prevalează asupra acestuia din urmă - justifică refuzul acordării unei dispense de participare la şcoala de sâmbătă pentru un copil ai cărui părinţi sunt membri ai „Bisericii Adventiste de ziua a 7-a“. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Damian în Dosarul nr. 18.001/233/2017 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 18 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
