Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────┬───────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────┼───────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent │
└──────────────────┴───────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 70 alin. (1) şi ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea A&G Med Trading - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.691/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.764D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece prevederile criticate vizează reguli de desfăşurare a procedurii de judecată, ce sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în considerarea unor situaţii deosebite, poate stabili reguli distincte de procedură, cu obligaţia de a asigura accesul tuturor persoanelor interesate la aceste căi de acces la justiţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 9 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.691/1/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 70 alin. (1) şi ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea A&G Med Trading - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale deoarece hotărârile pronunţate în materia insolvenţei nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, putând fi supuse numai apelului. Astfel, prin suprimarea căii de atac a recursului, se prejudiciază părţile interesate în promovarea acesteia, fiind încălcate accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor de a fi judecate în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială. În acest context, se mai precizează că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, faţă de împrejurarea că normele criticate nu fac distincţie între aspectele reglementate strict de materia insolvenţei, respectiv caracterizarea patrimoniului debitoarei, şi cele privind aspectele de fond legate de creanţă, cuantumul şi temeiul acesteia, precum şi raporturile contractuale dintre părţi, reglementate de codul civil şi de alte legi speciale în materie. Or, dacă aceste aspecte ar fi fost supuse analizei unei instanţe pe calea dreptului comun, pe lângă faptul că la judecarea fondului sau a apelului se putea folosi un ansamblu probator adecvat, părţile aveau posibilitatea folosirii căii extraordinare de atac a recursului exercitat împotriva hotărârilor instanţelor de fond. De altfel, actuala reglementare nu permite o cercetare suficientă a raporturilor contractuale dintre părţi, iar în combaterea unei situaţii reţinute greşit de instanţă, care nu corespunde adevărului, partea vătămată este lipsită de mijloacele procedurale care să-i asigure protejarea intereselor proprii. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 70 alin. (1) şi ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, precum şi ale art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. 12. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă, raportat la cauza de faţă, Curtea constată că aplicarea acestor dispoziţii a fost prorogată, succesiv, pentru data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016. Totodată, prin dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 s-a stabilit că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, soluţie legislativă care este similară cu cea cuprinsă în dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă şi a cărei aplicabilitate a fost menţinută prin modificările succesive operate prin ordonanţele de urgenţă antereferite. 13. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 70 alin. (1) şi ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, precum şi ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, care au următorul cuprins: - Art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „(1) Curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.“; – Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: „(1) Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.“; – Art. 70 alin. (1) din Legea nr. 85/2014: "(1) Orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzute de prezentul titlu poate introduce o cerere de deschidere a procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, în care va preciza: a) cuantumul şi temeiul creanţei; b) existenţa unui drept de preferinţă, constituit de către debitor sau instituit potrivit legii; c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului; d) declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.;" – Art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014: „(3) În termen de 10 zile de la primirea cererii, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. În cadrul judecării contestaţiei, va putea fi administrată doar proba cu înscrisuri.“; – Art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013: „(2) (...) De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei şi ale art. 129 - Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi ale art. 14 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia este nemulţumită, în principal, de faptul că hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia insolvenţei nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, putând fi supuse numai apelului, aspect care, în opinia autoarei excepţiei, este contrar prevederilor Legii fundamentale. Astfel, prin suprimarea căii de atac a recursului se prejudiciază părţile interesate în promovarea acesteia, cu toate consecinţele ce decurg din lipsa acestei căi de atac, fiind încălcate accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor de a fi judecate în mod echitabil de către o instanţă independentă şi imparţială, aspect ce conduce la o discriminare în raport cu procedurile de drept comun. 16. Cu privire la critica raportată la art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că principiul accesului liber la justiţie, consacrat de Legea fundamentală, implică între altele adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, inclusiv cele referitoare la căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006), astfel încât să fie reglementată respectarea pentru toate părţile a garanţiilor care caracterizează dreptul la un proces echitabil. 17. De asemenea, potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, cu titlu general, că art. 6 paragraful 1 din Convenţie garantează oricărei persoane dreptul de a aduce în faţa unei instanţe orice pretenţie referitoare la drepturi şi obligaţii cu caracter civil (a se vedea Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragraful 36, şi Hotărârea din 20 decembrie 2011, pronunţată în Cauza Dokic împotriva Serbiei, paragraful 35). 18. Or, Legea nr. 85/2014, care reglementează regimul juridic al procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cuprinde în titlul II: Procedura insolvenţei, capitolul I: Dispoziţii comune, secţiunea a 2-a: Organele care aplică procedura. Participanţii la procedură - printre care se regăsesc şi instanţele de judecată, art. 40-44, şi aspecte care transpun principiul constituţional al accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil în această materie a insolvenţei. 19. În consonanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut cu titlu de principiu că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009), prevederile Legii nr. 85/2014 stabilesc accesul la justiţie pentru toate procedurile prevăzute de capitolul din care fac parte dispoziţiile criticate şi care sunt de competenţa tribunalului sau, dacă este cazul, a tribunalului specializat în a cărui circumscripţie debitorul şi-a avut sediul social/profesional cel puţin 6 luni anterior datei sesizării instanţei, iar dacă în cadrul tribunalului a fost creată o secţie specială de insolvenţă, acesteia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevăzute de lege [art. 41 din Legea nr. 85/2014]. 20. În acest context, sunt prevăzute şi căi de atac, curtea de apel fiind instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic [art. 43 alin. (1) ], iar, potrivit prevederilor art. 43 alin. (2), termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii, realizată prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă, dacă prin lege nu se prevede altfel. 21. Or, tocmai caracterul distinct al procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale care derogă de la normele dreptului comun, astfel cum este şi termenul de 7 zile în care se poate formula apelul în materia insolvenţei. Aceste norme de procedură stabilite prin Legea nr. 85/2014 sunt o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126, în virtutea cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, coroborate cu ale art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării. Prin urmare, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele de procedură, putând să instituie prevederi speciale, derogatorii de la dreptul comun, în vederea unor situaţii specifice, fără ca prin acestea să fie adusă atingere principiului egalităţii sau al discriminării în ceea ce priveşte accesul la justiţie sau dreptul la un proces echitabil reglementat de normele legale în materie de insolvenţă în raport cu cele de drept comun reprezentate de Codul de procedură civilă. 22. Totodată, Curtea observă că art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, însă nu există obligativitatea extinderii acestui principiu şi în materie civilă. Faţă de această împrejurare, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13). 23. Or, având în vedere prevederile constituţionale cu privire la căile de atac, Curtea reţine că art. 129 din Constituţie prevede faptul că împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. De altfel, prevederile art. 126 alin. (2), potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, coroborate cu cele ale art. 129 precitate, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativele stabilirii condiţiilor de exercitare a căilor de atac, inclusiv a gradelor de jurisdicţie şi a căilor extraordinare de atac. 24. Cu privire la dreptul la un proces echitabil, prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, Curtea a statuat că dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. De asemenea, independenţa şi imparţialitatea sunt aspecte specifice activităţii instanţelor judecătoreşti, fiind garanţiile unui proces echitabil. Or, prevederile Legii nr. 85/2014, prin procedurile pe care le instituie, respectă aceste principii, iar, prin aceste proceduri, prezumţia de imparţialitate şi independenţă a judecătorilor nu poate fi înlăturată, fiind instituit, totodată, un dublu grad de jurisdicţie. 25. De asemenea, Curtea reţine că înfăptuirea justiţiei, în numele legii, are semnificaţia că actul de justiţie izvorăşte din normele legale, iar forţa lui executorie derivă tot din lege (a se vedea Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012), respectiv competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, care în prezenta cauză este reprezentată de Legea nr. 85/2014. 26. Cu privire la pretinsa discriminare, care este susţinută raportat la căile de atac din dreptul comun, faţă de cele prezentate, Curtea constată că nu sunt încălcate prevederile constituţionale şi convenţionale care consacră principiul egalităţii în drepturi, întrucât dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate nu instituie nicio discriminare între destinatarii normei juridice, aplicându-se în mod egal tuturor celor aflaţi în ipoteza acesteia. Existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. În jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că egalitatea nu înseamnă uniformitate, situaţiilor diferite fiind firesc să le corespundă tratamente juridice diferite (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, sau Decizia nr. 1.054 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009). 27. Pentru identitate de raţiune, considerentele mai sus prezentate sunt valabile şi raportat la dispoziţiile art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora „(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului“, având în vedere că aceleaşi motive care susţin constituţionalitatea prevederilor criticate din Legea nr. 85/2014 sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte dispoziţiile în discuţie cuprinse în normele de procedură civilă, respectiv legiuitorul fiind, în virtutea prevederilor constituţionale, cel care stabileşte gradele de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac. 28. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în capitolul II - Drepturile şi libertăţile fundamentale din titlul II - Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale din Constituţie ( în acest sens, a se vedea Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020). Prin urmare nu se poate proceda la un examen de proporţionalitate în sensul art. 53 din Constituţie. 29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea A&G Med Trading - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.691/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 70 alin. (1) şi ale art. 72 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 iulie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
