Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gerard Alexandru Andronescu în Dosarul nr. 1.026/116/2017/a1 al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.581D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 729 din 21 noiembrie 2017 şi nr. 262 din 24 aprilie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.026/116/2017/a1, Tribunalul Călăraşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Gerard Alexandru Andronescu cu ocazia soluţionării, în faza de cameră preliminară, a unei cauze având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea unor infracţiuni economico-financiare, cauză în care inculpatul a solicitat administrarea probei cu expertiză, contestând raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cursul urmăririi penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, precum şi principiile constituţionale privind statul de drept, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi statutul procurorilor, întrucât „lasă la aprecierea pur discreţionară a organelor judiciare dispunerea unei expertize, singurul procedeu ştiinţific care poate să lămurească toate aspectele esenţiale ale cauzei şi să contribuie la aflarea adevărului“, inculpatul neavând „posibilitatea de a contesta imediat o eventuală decizie nefavorabilă“. Aşa cum este formulat, textul art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu îndeplineşte condiţiile de previzibilitate a legii, lăsând loc arbitrariului cu privire la o chestiune care ţine de esenţa egalităţii de arme şi a contradictorialităţii, mai ales în dosarele penale care implică un probatoriu specializat. Astfel, consideră că neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate este şi mai evidentă în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală, întrucât, pentru a putea reţine o astfel de încadrare juridică, trebuie stabilit cu certitudine dacă există sau nu un prejudiciu şi care este cuantumul exact al acestuia. Având în vedere că obligaţia stabilirii prejudiciului şi a limitelor sale, precum şi a probării acestuia incumbă organelor de urmărire penală, acestea aleg, aproape în toate cazurile, să solicite calcularea prejudiciului de către inspectorii antifraudă din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) detaşaţi în cadrul parchetelor, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, respectiv existenţa pericolului de dispariţie a unor mijloace de probă sau necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Totodată, invocă lipsa de independenţă şi imparţialitate a inspectorilor antifraudă menţionaţi mai sus, întrucât aceştia sunt angajaţi ai ANAF, instituţie care se constituie parte civilă în dosarele care au ca obiect infracţiuni economico-financiare. De asemenea, arată că inspectorii antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor se află sub controlul direct al procurorului. Consideră, prin urmare, că rapoartele de constatare dispuse în temeiul prevederilor art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală sunt întocmite doar pentru a susţine acuzaţiile aduse de organele de urmărire penală, iar nu în scopul aflării adevărului. În aceste condiţii, susţine că este esenţială instituirea obligaţiei organelor judiciare de a dispune efectuarea unei expertize în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate. 6. Tribunalul Călăraşi - Secţia penală apreciază că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece lasă la aprecierea pur discreţionară a organelor judiciare dispunerea efectuării unei expertize, chiar şi în situaţia în care concluziile raportului de constatare sunt temeinic contestate de către părţi. Consideră că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 1 alin. (3), ale art. 21 alin. (1) şi (3), art. 24, art. 124 alin. (2) şi ale art. 132 alin. (1) din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care invocă argumentele autorului excepţiei. Apreciază că, în vederea garantării dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, este esenţial a institui în sarcina organelor judiciare obligaţia de a dispune efectuarea unei expertize în situaţia în care concluziile raportului de constatare sunt contestate de către părţi. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală obligau organul judiciar să dispună efectuarea unei expertize ori de câte ori concluziile raportului de constatare erau contestate. În prezent însă, ca urmare a modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală stabilesc numai posibilitatea, facultatea organului judiciar de a proceda astfel. Face trimitere la nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă mai sus menţionate, în care se arată că modificarea reglementării a vizat înlăturarea unui potenţial viciu de neconstituţionalitate, căci, în ipoteza contestării concluziilor raportului de constatare, textul art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală - în redactarea anterioară - refuza judecătorului competenţa de a hotărî asupra cererii de administrare a probei cu expertiză, obligându-l să o admită, chiar şi atunci când proba solicitată nu era concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Or, sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, şi anume prin Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009, că judecătorul cauzei, în virtutea pregătirii sale profesionale şi a statutului său de independenţă, are competenţa de a decide în ceea ce priveşte raporturile juridice deduse judecăţii, mijloacele de probă administrate şi normele juridice aplicabile. Câtă vreme dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză inculpatului dreptul de a contesta concluziile raportului de constatare şi de a propune administrarea de probe printr-un raport de expertiză, ci - în acord cu prevederile art. 100 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală - recunosc organelor judiciare competenţa de a aprecia utilitatea expertizei solicitate, prin prisma elementelor de fapt pe care inculpatul tinde să le probeze, apreciază că pretinsa încălcare a dreptului la apărare nu subzistă. Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, cererea privitoare la administrarea unor probe - formulată în cursul urmăririi penale sau al judecăţii - poate fi respinsă numai în anumite condiţii expres şi limitativ prevăzute de lege şi numai motivat. Or, obligaţia de a motiva respingerea unei astfel de cereri garantează respectarea dreptului la un proces echitabil, căci inculpatul are posibilitatea de a contesta în calea de atac respingerea probei propuse, iar instanţa de control judiciar dispune de reperele necesare pentru a evalua - având în vedere întregul material probator administrat - dacă efectuarea expertizei în completarea raportului de constatare era sau nu utilă soluţionării cauzei. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Faptul că, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, organul judiciar este suveran în aprecierea necesităţii efectuării unei expertize nu contravine sub niciun aspect prevederilor constituţionale, ci, dimpotrivă, dă expresie principiilor privitoare la înfăptuirea justiţiei, consacrate de prevederile art. 124 şi ale art. 126 din Legea fundamentală. Pe de altă parte, la efectuarea expertizei pot participa şi experţi independenţi autorizaţi, numiţi la solicitarea părţilor sau a subiecţilor procesuali principali, potrivit dispoziţiilor art. 173 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală. De asemenea arată că prevederile art. 21 din Constituţie asigură oricărei persoane accesul la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime, indiferent dacă acestea rezultă din Legea fundamentală sau din alte legi. Accesul liber la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie. Aşa fiind, legiuitorul, în ansamblul legislaţiei în materie, a reuşit să creeze premisele unui proces echitabil, în cadrul căruia părţile implicate beneficiază de suficiente garanţii pentru respectarea dreptului la apărare, întrucât inculpatul are posibilitatea să solicite şi să administreze toate probele necesare şi utile cauzei. În plus, este de competenţa exclusivă a legiuitorului să instituie regulile de desfăşurare a procesului penal. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, modificate prin prevederile art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.“ 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la statul de drept şi la principiul legalităţii, ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi ale art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor, precum şi ale art. 11 alin. (2) privind tratatele ratificate de Parlament şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 paragrafele 1 şi 3 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, reţinând că textul de lege criticat, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, dispune cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize, atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate. În redactarea anterioară modificării prin ordonanţa mai sus menţionată, efectuarea unei expertize era obligatorie dacă părţile contestau concluziile raportului de constatare. 15. Curtea Constituţională a observat că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză dreptul suspectului/inculpatului sau al oricărei alte persoane interesate de a contesta concluziile raportului de constatare, ci conferă organului judiciar competenţa de a aprecia asupra utilităţii efectuării unei expertize. Împrejurarea că, subsecvent constatării, efectuarea unei expertize este condiţionată de aprecierea necesităţii sale, indiferent că această necesitate este impusă de existenţa unei nelămuriri a organului judiciar ori de aspectele învederate de către părţi în momentul contestării raportului de constatare, nu este de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa organului de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti, de a solicita administrarea oricăror probe în apărarea lor, inclusiv de a solicita efectuarea unei expertize şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 16. Prin urmare, Curtea a reţinut că, după finalizarea raportului de constatare, concluziile acestuia pot fi contestate de părţi sau de subiecţii procesuali principali, în această situaţie organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. De asemenea Curtea a constatat că se poate dispune efectuarea unei expertize şi atunci când, deşi raportul de constatare nu este contestat, faţă de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Aşa fiind, ceea ce guvernează necesitatea solicitării opiniei unui expert este principiul referitor la aflarea adevărului, consacrat de prevederile art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căruia organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. 17. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, rapoartele de constatare sunt mijloace de probă prin care se obţine o probă care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. Or, în acord cu prevederile art. 100 alin. (3) din Codul de procedură penală, cererea privitoare la administrarea unor probe formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii se admite ori se respinge, motivat, de către organele judiciare. Organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe atunci când: proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză; se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; proba nu este necesară, întrucât faptul nu este notoriu; proba este imposibil de obţinut; cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită; precum şi atunci când administrarea probei este contrară legii [art. 100 alin. (4) din Codul de procedură penală]. 18. Prin aceeaşi decizie mai sus citată, Curtea Constituţională a reţinut că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia de a adopta concluziile raportului de constatare sau chiar de expertiză, iar valoarea probantă a acestora nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, ele fiind supuse, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din acest act normativ, liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Aşadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-ştiinţifice, trebuie raportate la ansamblul probator. 19. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 729 din 21 noiembrie 2017, Curtea Constituţională a constatat că nu poate fi primită critica potrivit căreia organele judiciare se pronunţă în mod discreţionar asupra necesităţii administrării unei expertize în cauză, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, dispunerea condamnării se poate realiza doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acest fapt conferă procedurii caracter echitabil, deoarece - pe lângă faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului/inculpatului -, principiul liberei aprecieri a probelor nu este unul absolut, fiind limitat de existenţa unor mijloace compensatorii care să asigure existenţa unui echilibru suficient între acuzare şi apărare. 20. În acest sens, în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţie este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale şi succesului pretenţiilor sale, ci şi de a lua cunoştinţă şi de a discuta toate dovezile sau observaţiile prezentate judecătorului, în scopul de a influenţa decizia instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Nideröst-Huber împotriva Elveţiei, paragraful 24). Totodată, Curtea de la Strasbourg, prin aceeaşi hotărâre, paragraful 30, a subliniat că este de competenţa instanţelor naţionale să evalueze dovezile pe care le-au obţinut şi pertinenţa celor pe care părţile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Sarcina Curţii Europene a Drepturilor Omului este aceea de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probele, a respectat caracterul echitabil impus de prevederile art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunţată în Cauza Schenk împotriva Elveţiei, paragraful 46). Ca atare, Curtea de la Strasbourg a afirmat (paragraful 30) că principiul contradictorialităţii - ca şi celelalte garanţii procedurale prevăzute de art. 6 paragraful 1 - are ca scop o procedură în faţa unei instanţe. Esenţial este faptul că părţile pot participa într-o manieră adecvată la procedura în faţa instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, şi Hotărârea din 19 iulie 1995, pronunţată în Cauza Kerojӓrvi împotriva Finlandei, paragraful 42). 21. Or, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, în faza de urmărire penală, suspectul/inculpatul are, între altele, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a propune administrarea de probe în condiţiile prevăzute de lege, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, persoana vătămată şi partea civilă au dreptul de a propune administrarea de probe de către organele judiciare, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, precum şi dreptul de a adresa întrebări experţilor, iar partea responsabilă civilmente îşi exercită drepturile în limitele şi în scopul soluţionării acţiunii civile (art. 81 şi următoarele din Codul de procedură penală). Curtea a reţinut că, tot astfel, în cursul procedurii de cameră preliminară, părţile interesate pot formula cereri şi excepţii privitoare la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Mai mult, Curtea a constatat că, în acord cu prevederile art. 374 alin. (5), (6) şi (9) din Codul de procedură penală, în faza de judecată, preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe, iar în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, respectiv, în ceea ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora. Aceasta, întrucât, potrivit art. 100 alin. (2) din acelaşi cod, „în cursul judecăţii, instanţa administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor şi, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale“, sens în care, în procesul de evaluare a probelor, condamnarea se poate dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă [art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală]. Totodată, procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti, iar, după audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, se procedează la administrarea probelor încuviinţate [art. 374 alin. (9) şi art. 376 alin. (3) din Codul de procedură penală]. 22. Aşa fiind, Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia mai sus citată, că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece partea interesată beneficiază de garanţiile dreptului la un proces echitabil, sens în care eventualele dificultăţi cauzate apărării prin limitarea drepturilor sunt suficient contrabalansate de procedurile urmate de autorităţile judiciare, putând susţine în faţa instanţei de judecată toate apărările necesare în condiţii de contradictorialitate cu acuzarea. 23. În concluzie, Curtea Constituţională a constatat că împrejurarea că nu este obligatorie efectuarea unei expertize - în cazul în care concluziile raportului de constatare sunt contestate - are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil prin soluţionarea cu celeritate a cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar permite prelungirea nejustificată a rezolvării cauzei printr-o simplă contestare a raportului, cu toate că dispunerea unei expertize nu este utilă soluţionării speţei, fiind lămurite toate aspectele cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului/inculpatului. 24. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, citată anterior, Curtea Constituţională - având în vedere argumentele mai sus enunţate -, prin Decizia nr. 262 din 24 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 587 din 11 iulie 2018, a constatat că lăsarea de către legiuitor la aprecierea organelor judiciare a necesităţii dispunerii efectuării unei noi expertize, după finalizarea raportului de constatare, reprezintă o aplicare a rolului activ pe care acestea îl au în cadrul procesului penal, în scopul aflării adevărului, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 5 din Codul de procedură penală, şi nu o manieră de a încălca, prin dispoziţiile de lege criticate, principiul legalităţii şi standardele calităţii legii, astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 23 alin. (12) din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţie. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gerard Alexandru Andronescu în Dosarul nr. 1.026/116/2017/a1 al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
