Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
├─────────────────┴──────────────────────┤
│ │
└────────────────────────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, obiecţie formulată de un număr de 90 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, Uniunii Salvaţi România şi unor deputaţi neafiliaţi. 2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost transmisă de către Secretariatul General al Camerei Deputaţilor cu Adresa nr. 2/6.446/28 iunie 2018, a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 5.157/28 iunie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 999A/2018. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii sesizării prezintă, în prealabil, procedura legislativă de adoptare a legii ce constituie obiectul controlului de constituţionalitate. Potrivit principalelor etape ale acesteia, propunerea legislativă a fost înregistrată, în data de 31 octombrie 2017, la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, aceasta fiind adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră de reflecţie, la data de 13 decembrie 2017, şi de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 21 decembrie 2017. Urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 61/2018 s-a deschis procedura de reexaminare a legii, aceasta fiind adoptată, cu 17 amendamente admise, de Camera Deputaţilor, la data de 20 martie 2018, şi de Senat, la data de 26 martie 2018. Ulterior, urmare a cererii de reexaminare formulate la data de 22 iunie 2018 de Preşedintele României, legea a fost adoptată de Camera Deputaţilor la data de 26 iunie 2018, şi, respectiv, de Senat la data de 27 iunie 2018, actul normativ având aceeaşi formă şi acelaşi conţinut, întrucât cererea de reexaminare a fost respinsă de ambele Camere parlamentare. 4. În cuprinsul sesizării sunt prezentate motive de neconstituţionalitate intrinsecă ce vizează, în principal, încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, cu referire la principiul legalităţii sub aspectul exigenţelor de calitate a legii şi la principiul securităţii raporturilor juridice. 5. Astfel, sintagma „care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani“ din cuprinsul art. I pct. 2, cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, este echivocă, întrucât textul nu distinge în funcţie de caracterul definitiv sau nedefinitiv al sancţiunii disciplinare. 6. Dispoziţiile art. I pct. 3, cu referire la art. 7 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 317/2004, care reglementează obligaţia judecătorilor şi procurorilor candidaţi la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii de a depune „o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu au un interes personal ce influenţează sau ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate şi imparţialitate a atribuţiilor prevăzute de lege“, sunt apte să creeze incertitudine în aplicarea legii, afectând principiul securităţii juridice, întrucât nu stabilesc în concret care ar trebui să fie conţinutul acestei noi declaraţii. Se arată că, în actuala formă a Legii nr. 317/2004, respectiva obligaţie se referă la „declaraţia de interese actualizată“. 7. Teza finală a prevederilor art. I pct. 8, cu referire la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, potrivit căreia „hotărârile adunărilor generale sunt trimise colegiului de conducere al curţii de apel, respectiv al parchetului de pe lângă aceasta, care stabileşte rezultatul votului“, nu respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate ale legii, deoarece nu rezultă cu precizie în ce constă atribuţia de stabilire a rezultatului votului: fie de a constata rezultatele voturilor de la nivelul adunărilor generale, fie de a centraliza şi însuma voturile exprimate şi de a stabili, astfel, rezultatul votului. 8. Dispoziţiile art. I pct. 18, cu referire la art. 24 alin. (2^1) şi (2^2) din Legea nr. 317/2004, contravin atât prevederilor art. 1 alin. (5), cât şi art. 133 alin. (2) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, deoarece, chiar şi ulterior reexaminării legii ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 61/2018, prevăd soluţia legislativă potrivit căreia depunerea candidaturilor pentru funcţiile de preşedinte şi de vicepreşedinte ai Consiliului Superior al Magistraturii se face la secţiile de care fiecare dintre candidaţi aparţine. Or, pentru a fi în acord cu decizia menţionată, depunerea candidaturilor şi a documentaţiei aferente trebuie să se facă la plenul Consiliului Superior al Magistraturii, urmând ca în cadrul acestuia să se analizeze şi să se dezbată candidaturile. Totodată, din noua formulare a art. 24 alin. (2^2) nu rezultă cu claritate dacă secţiile pot desemna câte un singur candidat pentru cele două funcţii de conducere sau dacă se pot desemna candidaţi diferiţi pentru fiecare dintre cele două funcţii, ceea ce contravine principiului securităţii juridice. 9. Art. I pct. 32, cu referire la art. 40 alin. (1) lit. b)-e) şi h), respectiv la art. 40 alin. (2) lit. a)-f) şi i) din Legea nr. 317/2004, sunt neconstituţionale prin raportare la art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1) şi art. 134 alin. (1), (2) şi (4) din Legea fundamentală, deoarece separarea competenţelor decizionale referitoare la cariera magistraţilor este de natură să afecteze rolul Consiliului Superior al Magistraturii care, în componenţa sa plenară, reprezintă garantul independenţei justiţiei, astfel că toate atribuţiile Consiliului care privesc aspectele generale şi comune ale carierei magistraţilor, precum propunerile de numire, promovare, transferare şi sancţionare trebuie să aparţină în exclusivitate Plenului, şi nu secţiilor acestuia. 10. Art. I pct. 37, cu referire la art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, referitor la principiul securităţii juridice, deoarece ipoteza în care sesizarea nu este semnată sau nu conţine datele de identificare ale autorului nu este clară şi previzibilă sub aspectul persoanei căreia trebuie să i se comunice răspunsul. 11. Acelaşi art. I pct. 37, dar cu referire la art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, contravine, de asemenea, principiului securităţii juridice, întrucât nu reglementează un termen în care rezoluţia de clasare a unei sesizări să poată fi infirmată sau confirmată de inspectorul-şef, respectiv un termen în care să se realizeze completarea verificărilor prealabile. 12. Art. I pct. 41, cu referire la art. 45^1 din Legea nr. 317/2004, împiedică accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece instituie, în privinţa rezoluţiei de clasare, un dublu control de tip ierarhic administrativ, realizat de către inspectorul-şef. Astfel, într-o primă fază, potrivit art. 45 alin. (4), inspectorul-şef infirmă sau confirmă rezoluţia de clasare a inspectorului judiciar şi, dacă infirmă rezoluţia de clasare, poate dispune completarea verificărilor. Într-o a doua fază, inspectorul-şef soluţionează plângerea persoanei care a formulat sesizarea împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4). De asemenea, art. 45^1 alin. (5) încalcă art. 52 alin. (1) din Constituţie, deoarece, în ipoteza admiterii contestaţiei la rezoluţia de clasare a sesizării referitoare la săvârşirea abaterii disciplinare, hotărârea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti trebuie să indice faptele şi împrejurările care trebuie lămurite, precum şi mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor. Acest lucru semnifică, pe de o parte, că instanţa de judecată exercită unele competenţe specifice Inspecţiei Judiciare şi, pe de altă parte, că soluţia pronunţată depăşeşte limitele soluţiilor pronunţate de instanţa de contencios-administrativ, constând, potrivit art. 52 alin. (1) din Constituţie, în „recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei“. 13. Art. I pct. 49, cu referire la art. 48^1 din Legea nr. 317/2004, contravine, în opinia autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, atât art. 124 alin. (3), cât şi art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. În primul rând, din faptul că art. 48^1 face trimitere la art. 45, în ansamblu, rezultă că secţiile Consiliului Superior al Magistraturii vor putea stabili termene mai scurte inclusiv faţă de cele prevăzute la art. 45 alin. (3) şi (6), care reglementează termenul în care poate fi atacată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare, respectiv termenul în care hotărârea Curţii de Apel poate fi atacată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Această soluţie normativă contravine art. 124 alin. (3) din Constituţie, care stabileşte că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. În al doilea rând, dispoziţiile art. 48^1 alin. (1) şi alin. (2) cuprind, contrar exigenţelor principiului securităţii juridice, soluţii legislative contradictorii, deoarece, potrivit celor două texte, stabilirea unor termene mai scurte se dispune atât de către secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi de către inspectorul-şef. 14. Art. I pct. 54, cu referire la art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, este neclar, deoarece, referindu-se la posibilitatea dispunerii măsurii suspendării din funcţie a magistratului pe perioada procedurii disciplinare, are în vedere întreaga procedură, deci până la finalizarea acesteia prin hotărârea instanţei supreme, în timp ce, cu privire la posibilitatea reevaluării măsurii suspendării, se arată că aceasta poate fi dispusă numai până la pronunţarea hotărârii de către Secţia corespunzătoare, deci nu până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare. Or, o astfel de soluţie contradictorie nu îşi găseşte nicio justificare raţională şi obiectivă şi încalcă principiul securităţii juridice, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. 15. Art. I pct. 56, cu referire la art. 52^1 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, reglementează, de asemenea, o soluţie legislativă contradictorie faţă de cea cuprinsă la art. 49 alin. (6) din aceeaşi lege, deoarece, la alin. (2) al art. 52, se dispune faptul că sancţiunea disciplinară stabilită ca urmare a continuării procedurii disciplinare în condiţiile alin. (1) nu se mai execută, în timp ce, în privinţa judecătorului numit în funcţia de procuror sau a procurorului numit în funcţia de judecător, se face trimitere la art. 49 alin. (6), potrivit căruia secţiile Consiliului Superior al Magistraturii sunt competente să aplice una dintre sancţiunile disciplinare prevăzute de lege. 16. Art. I pct. 59, cu referire la art. 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, introduce un paralelism legislativ, prin raportare la aceeaşi soluţie cuprinsă şi la art. 23 alin. (3) din lege, referitoare la caracterul permanent şi nenormat al activităţii membrilor Consiliului, ceea ce încalcă principiul securităţii juridice prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. 17. Art. I pct. 61, cu referire la art. 55 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 317/2004, contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, contrar considerentelor reţinute în Decizia nr. 196/2013, nu reglementează motivele pe care trebuie să se fundamenteze măsura retragerii încrederii (caz de revocare) de către majoritatea judecătorilor sau procurorilor, după caz, care funcţionează la instanţele sau parchetele pe care membrul ales al Consiliului Superior al Magistraturii le reprezintă. 18. Art. I pct. 70, cu referire la art. 65 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, încalcă art. 16 din Constituţie, care consacră principiul egalităţii în faţa legii, deoarece exclude procurorii de la vocaţia de a ocupa funcţia de inspector-şef, respectiv judecătorii de la vocaţia de a ocupa funcţia de inspector-şef adjunct, ceea ce reprezintă o discriminare, având în vedere faptul că Inspecţia Judiciară este organizată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi că aceasta exercită, în egală măsură, atribuţii referitoare atât la judecători, cât şi la procurori (cu privire la principiul egalităţii legii, sunt indicate ca relevante deciziile nr. 2/2017, nr. 117/2018, nr. 573/2011, nr. 366/2004). 19. Art. I pct. 78, cu referire la art. 69 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, contravine principiului securităţii juridice, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu respectă exigenţele de claritate şi previzibilitate sub aspectul procedurii de desemnare, de către inspectorul-şef, a inspectorului-şef adjunct şi a directorilor de direcţii din cadrul Inspecţiei Judiciare. În lipsa stabilirii unor criterii obiective de evaluare şi fără a reglementa posibilitatea existenţei unor candidaţi, desemnarea reprezintă, în realitate, o selecţie arbitrară, subiectivă şi netransparentă a persoanelor care vor ocupa funcţii de conducere. 20. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere. 21. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază, în punctul de vedere transmis cu Adresa nr. 2/6.857 din 10 iulie 2018, că legea supusă controlului de constituţionalitate nu contravine în niciun fel Legii fundamentale. 22. În ce priveşte criticile potrivit cărora prevederile art. 7 alin. (1) din legea examinată încalcă principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, se arată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, din coroborarea dispoziţiilor care reglementează domeniul răspunderii disciplinare a magistraţilor, rezultă fără echivoc că soluţionarea sesizărilor referitoare la buna reputaţie a judecătorilor şi procurorilor se rezumă la hotărârea irevocabilă. De asemenea, referitor la critica adusă art. 7 alin. (4) se arată că, din analiza părţii introductive a anexei nr. 2 („Declaraţia de interese“) la Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că înlocuirea declaraţiei de interese cu o declaraţie pe proprie răspundere atrage, din punct de vedere juridic, aceeaşi răspundere şi are acelaşi efect juridic. 23. Cu privire la prevederile art. 10 alin. (3) teza finală se arată că acestea, contrar susţinerilor autorilor sesizării, respectă principiul securităţii juridice, în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, având în vedere faptul că, din interpretarea comparată a textului criticat, precum şi a prevederilor art. 9 alin. (1) şi (2) şi ale art. 11 alin. (1) din lege, reiese fără echivoc concluzia potrivit căreia, în virtutea atribuţiilor strict administrative ale colegiilor de conducere, acestea nu au decât rolul de a constata rezultatele voturilor de la nivelul adunărilor generale. 24. Cu referire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2^1) şi (2^2) din legea criticată, prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, se face trimitere la paragrafele 86-89 ale Deciziei nr. 251/2018, prin care Curtea Constituţională a examinat şi a constatat constituţionalitatea textelor mai sus indicate. 25. În ceea ce priveşte critica autorilor sesizării referitoare la prevederile art. 40 alin. (1) lit. b)-e) şi h), respectiv art. 40 alin. (2) lit. a)-f) şi i), se precizează că, printr-o analiză comparată a dispoziţiilor art. 40, înainte şi după procedura reexaminării de către Parlament, se constată că dispoziţiile acestui articol au rămas nemodificate, iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 416 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 2 iulie 2018), obiecţia a devenit inadmisibilă ca urmare a faptului că prin formularea unei sesizări privind neconstituţionalitatea unei legi adoptate de Parlament în procedura reexaminării nu pot fi exprimate critici de neconstituţionalitate noi cu privire la texte care nu au fost avute în vedere în procesul reexaminării determinate de o decizie de admitere pronunţată de Curtea Constituţională. Aceeaşi situaţie de inadmisibilitate este aplicabilă şi criticilor de neconstituţionalitate aduse prevederilor art. 45 alin. (2) şi (4), art. 45^1, art. 48^1, art. 52 alin. (1), art. 52^1 alin. (2), art. 54 alin. (1), art. 55 alin. (1) lit. c) şi alin. (3), art. 65 alin. (2) şi art. 69 alin. (1) lit. a). 26. Prin urmare, se conchide că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în ceea ce priveşte criticile aduse prevederilor art. 7 alin. (1) şi art. 10 alin. (3) şi inadmisibilă în ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate. 27. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. 28. Alte documente aflate la dosar. La data de 6 iulie 2018, Partidul Naţional Liberal a transmis Curţii Constituţionale o adresă, înregistrată cu nr. 5.437/9 iulie 2018, prin care solicită suspendarea cauzelor aflate pe rolul Curţii Constituţionale şi în analiza Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), cauze ce au ca obiect modificările şi completările aduse Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, suspendare solicitată până la finalizarea şi publicarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneţia. De asemenea, prin adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.371/12 iulie 2018, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a formulat o solicitare de aceeaşi natură. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, înscrisurile ataşate la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 29. Curtea Constituţională a fost sesizată, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate. 30. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie, potrivit autorilor sesizării, „Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii“. Analizând motivarea formulată în scopul susţinerii obiecţiei, Curtea constată că sunt criticate, punctual, dispoziţiile art. I pct. 2, pct. 3, pct. 8 teza finală, pct. 18, pct. 32, pct. 37, pct. 41, pct. 49, pct. 54, pct. 56, pct. 59, pct. 61, pct. 70 şi pct. 78 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. 31. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei formulate sunt cele ale art. 1 alin. (5) cu referire la principiul legalităţii şi al securităţii raporturilor juridice, art. 16 privind principiul egalităţii, art. 124 alin. (3), potrivit cărora „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“, art. 125 alin. (2) referitoare la competenţa Consiliului Superior al Magistraturii de a face, în condiţiile legii, propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor, art. 133 alin. (1) şi (2) care prevăd rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei, precum şi componenţa Consiliului, art. 134 alin. (1), (2) şi (4) referitoare la atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii şi ale art. 147 alin. (4), care consacră efectul juridic al deciziilor Curţii Constituţionale. 32. Referitor la cererea prin care Partidul Naţional Liberal solicită suspendarea soluţionării cauzei aflate pe rolul Curţii Constituţionale, până la finalizarea şi publicarea punctelor de vedere ale Comisiei de la Veneţia, plenul Curţii, în acord cu cele statuate în jurisprudenţa sa, reţine că, „din perspectiva atribuţiilor sale şi a controlului pe care aceasta îl realizează exclusiv prin raportare la normele constituţionale, opinia transmisă de Comisia de la Veneţia nu poate fi valorificată în cadrul examenului de constituţionalitate. Recomandările formulate de forul internaţional ar fi putut fi utile legiuitorului, în procedura parlamentară de elaborare sau modificare a cadrului legislativ, Curtea Constituţională fiind abilitată la efectuarea unui control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, şi nicidecum la verificarea oportunităţii unei soluţii legislative sau alteia, aspecte care intră în marja de apreciere a legiuitorului, în cadrul politicii sale în materia legilor justiţiei“ (a se vedea, în acest sens, paragraful 16 din Decizia nr. 357 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 8 iunie 2018, sau paragrafele 29-30 din Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018. 33. Pentru argumentele expuse, cu majoritate de voturi, Curtea respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de Partidul Naţional Liberal şi urmează a soluţiona prezenta obiecţie de neconstituţionalitate la termenul fixat pentru deliberările asupra cauzei. 34. În ce priveşte cererea cu acelaşi obiect formulată de Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Curtea reţine că această entitate nu are calitate procesuală în prezenta cauză. Prin urmare, cu majoritate de voturi, Curtea respinge cererea, ca inadmisibilă. (1) Parcursul legislativ al actului normativ examinat 35. Legea supusă controlului de constituţionalitate este adoptată în urma formulării, la data de 22 iunie 2018, a cererii de reexaminare a Preşedintelui României şi a parcurs trei cicluri legislative. 36. Legea a fost iniţiată de un grup de 10 deputaţi şi senatori, fiind înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor la data de 31 octombrie 2017. Propunerea legislativă a fost adoptată, în procedură de urgenţă, de Camera Deputaţilor, la data de 13 decembrie 2017, iar de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 21 decembrie 2017, fiind depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii la data de 22 decembrie 2017 şi trimisă la promulgare la data de 27 decembrie 2017 (primul ciclu legislativ). 37. La data de 22 şi, respectiv, 27 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, respectiv, un număr de 52 de deputaţi au sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului de constituţionalitate anterior promulgării. Curtea a soluţionat cele două sesizări prin Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 6 martie 2018, prin care a admis, parţial, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. I pct. 5, pct. 15 (cu referire la sintagma „comisiile parlamentare de control al serviciilor de informaţii“), pct. 19, 20 şi 62 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 sunt neconstituţionale. În temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie s-a deschis procedura reexaminării legii pentru punerea de acord a dispoziţiilor constatate ca fiind neconstituţionale cu Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018. 38. Până la momentul pronunţării deciziei mai sus menţionate, aceeaşi lege a mai fost atacată prin sesizarea formulată la data de 22 ianuarie 2018 de un număr de 51 de deputaţi. Curtea, prin Decizia nr. 65 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 10 aprilie 2018, a respins sesizarea, ca inadmisibilă. 39. Procedura reexaminării legii în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie a demarat la data de 7 martie 2018 şi s-a finalizat prin adoptarea legii reexaminate de către Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 26 martie 2018, fiind depusă, la data de 28 martie 2018, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii. La data de 30 martie 2018, legea, adoptată în forma reexaminată, a fost trimisă Preşedintelui României spre promulgare [al doilea ciclu legislativ - prima reexaminare, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie]. 40. Forma reexaminată a legii a fost contestată, la data de 29 martie 2018, de 89 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale P.N.L. şi U.S.R. Prin Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat constituţionalitatea legii examinate. În data de 3 mai 2018, Curtea, în temeiul art. 77 alin. (3) din Constituţie, a transmis Preşedintelui României această decizie, în vederea promulgării legii ce a constituit obiectul controlului. 41. La data de 11 mai 2018, Preşedintele României a formulat o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, soluţionată de Curte prin Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, prin care a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate. Prin Adresa nr. 4.557 din 13 iunie 2018, Curtea a transmis Preşedintelui României această decizie, în vederea promulgării legii examinate. 42. La data de 22 iunie 2018, Preşedintele României a adresat Parlamentului României o cerere de reexaminare asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. După depunerea raportului comisiei sesizate în fond din data de 25 iunie 2018, legea a fost înscrisă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor din 26 iunie 2018, a fost dezbătută şi a fost adoptată propunerea Comisiei de respingere a cererii de reexaminare. Ulterior, legea a fost înaintată Senatului, care, la data de 27 iunie 2018, a dezbătut şi a adoptat propunerea din raportul Comisiei sesizate în fond, fiind votată adoptarea legii în forma trimisă iniţial la promulgare. Legea a fost depusă, la data de 27 iunie 2018, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la data de 29 iunie 2018 a fost trimisă Preşedintelui României spre promulgare [al treilea ciclu legislativ - a doua reexaminare, în temeiul art. 77 alin. (3) din Constituţie]. 43. Prezenta sesizare de neconstituţionalitate a fost formulată la data de 28 iunie 2018. (2) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 44. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării prealabile a condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea, în acest sens, paragraful 38 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018). 45. Cu privire la titularul dreptului de sesizare, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată şi semnată de un număr total de 89 de deputaţi (şi nu 90 de deputaţi, cum se afirmă în sesizare), aparţinând atât Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, cât şi unor deputaţi neafiliaţi. Prin urmare, Curtea constată că în prezenta cauză este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 146 lit. a) din Constituţie şi de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea legilor înainte de promulgare de către cel puţin 50 de deputaţi. 46. În privinţa termenului în care obiecţia a fost formulată, Curtea observă că, ulterior adoptării din data de 27 iunie 2018, legea supusă controlului a fost depusă în aceeaşi zi la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la data de 28 iunie 2018 a fost formulată prezenta sesizare de neconstituţionalitate, cu respectarea termenelor prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992. 47. Curtea constată, prin urmare, îndeplinirea condiţiilor referitoare la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, urmând a fi verificată condiţia de admisibilitate referitoare la competenţa Curţii de a se pronunţa asupra obiecţiei de constituţionalitate, prin raportare la obiectul acesteia. 48. Astfel, Curtea reţine că obiectul sesizării îl reprezintă o lege nepromulgată încă, criticată în forma sa reexaminată, ca urmare a formulării, de către Preşedintele României, a cererii de reexaminare din data de 22 iunie 2018. În acest sens, Curtea constată că termenul ipotetic de promulgare, în cazul unei legi asupra căreia a intervenit procedura reexaminării - fie în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, fie în temeiul art. 77 alin. (2) din aceasta -, este, potrivit art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală, de 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminarea legii sau de la primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat constituţionalitatea (a se vedea, în acest sens, paragrafele 65 şi 66 din Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018). 49. Potrivit jurisprudenţei Curţii cu privire la condiţiile de admisibilitate referitoare la sfera sa de competenţă în exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, Curtea a reţinut, în esenţă, că cererea de reexaminare formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are ca efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare. Aceasta înseamnă că dacă un text legal nu a format obiectul reexaminării, acesta nu poate forma nici obiect al controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. Curtea se va pronunţa numai asupra acelor soluţii legislative care au fost adoptate în considerarea şi în limitele cererii de reexaminare, întrucât numai acestea pot forma obiectul operei de legiferare, în condiţiile formulării unei cereri de reexaminare de către Preşedintele României. În concluzie, Curtea a reţinut că „în măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia.“ [Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, coroborată cu Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, şi Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018.] 50. Faţă de cele mai sus reţinute, Curtea observă că, în cursul procedurii de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, comisiile sesizate în fond de fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului au întocmit Rapoarte asupra cererii de reexaminare în sensul respingerii acesteia, fiind votate ca atare. Aceste propuneri au fost adoptate în urma dezbaterilor şi votului final din ambele Camere ale Parlamentului. Prin urmare, cererea de reexaminare a Preşedintelui României a fost, practic, respinsă, de vreme ce legea supusă analizei Parlamentului a fost adoptată în aceeaşi formă, fără nicio intervenţie asupra sa. 51. Curtea constată, în continuare, că există o identitate de formă şi conţinut între legea supusă controlului Curţii Constituţionale prin prezenta sesizare şi cea examinată de Curte în precedent, prin Decizia nr. 251 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 4 mai 2018, ca urmare a sesizării formulate de 89 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi ale Uniunii Salvaţi România la data de 28 martie 2018, ce a constituit obiectul Dosarului nr. 460A/2018 al Curţii Constituţionale. Prin decizia mai sus indicată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este constituţională, prin raportare la criticile de neconstituţionalitate formulate. Rezultă, în concret, faptul că nu există o diferenţă specifică între cele două acte normative, care să poată fi supusă controlului de constituţionalitate a priori al Curţii, în acord cu jurisprudenţa mai sus referită. 52. Întrucât condiţiile de admisibilitate specifice exercitării controlului de constituţionalitate trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauza de faţă a fost constatată neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate referitoare la sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, rezultă că prezenta obiecţie de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 53. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi*, * Cu opinia separată a doamnei judecător Livia Doina Stanciu, în sensul celei formulate la Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, obiecţie formulată de un număr de 89 de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, Uniunii Salvaţi România şi unor deputaţi neafiliaţi. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
