Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Crin Gruia Chirea în Dosarul nr. 13.809/303/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.265D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Dezsi Lorand David din Baroul Bucureşti, cu împuternicire depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Susţine că dispoziţiile art. 33 raportate la cele ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale numai în măsura în care pronunţarea unor decizii ale Curţii Constituţionale nu conduce la respingerea, ca inadmisibilă, a unei excepţii de neconstituţionalitate în raport cu aplicabilitatea unui text legal în soluţionarea unei cauze aflate pe rolul unei instanţe judecătoreşti. În sens contrar, în cazul în care Curtea Constituţională respinge excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât textul legal criticat nu are incidenţă în soluţionarea cauzei, atunci instanţa constituţională se comportă ca o instanţă de control judiciar faţă de instanţa care a sesizato şi care a constatat admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. În continuare, prezintă aspecte legate de cadrul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că judecătorul cauzei a respins cererea de chemare în judecată pe baza considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 639 din 27 octombrie 2016, reţinând că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite nu se aplică în cazul în care imobilele au fost supuse vânzării prin licitaţie publică. Aşadar, instanţa judecătorească a respins cererea de dare în plată pe motivul că instanţa constituţională a considerat că această lege nu este aplicabilă şi acestei ipoteze legale. Tribunalul Bucureşti, instanţă de control judiciar, a constatat că nu poate cenzura soluţia pronunţată de prima instanţă, întrucât ar însemna să cenzureze considerentele Deciziei nr. 639 din 27 octombrie 2016. 5. În concluzie, susţine că instanţa constituţională intră în sfera de competenţă a autorităţii judecătoreşti, încălcându-se astfel principiul separaţiei puterilor în stat. 6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea Constituţională, ca orice instanţă, trebuie să îşi verifice competenţa funcţională atunci când primeşte o cauză spre soluţionare. A nega acest lucru înseamnă a pune instanţa constituţională într-o situaţie defavorizată faţă de alte instanţe. Menţionează că prin Decizia nr. 358 din 23 mai 2019 s-a reţinut că verificarea condiţiilor de admisibilitate are semnificaţia întrunirii condiţiilor necesare declanşării controlului de constituţionalitate. 7. În replică, având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei de neconstituţionalitate arată că susţinerile formulate nu se referă la stabilirea competenţei funcţionale a Curţii Constituţionale, ci la faptul că instanţa constituţională, pronunţând o soluţie de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei prin raportare la incidenţa textului legal criticat în cauza dedusă judecăţii, acţionează ca o instanţă de control judiciar faţă de instanţa judecătorească. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 5 iulie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 13.809/303/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Crin Gruia Chirea într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins cererea de dare în plată a unui imobil în temeiul Legii nr. 77/2016. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care acestea atribuie şi în competenţa Curţii Constituţionale, nu doar a instanţelor judecătoreşti, stabilirea incidenţei unei dispoziţii legale pe fondul unei cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti sau pronunţarea unei decizii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a unui text criticat în raport cu aplicabilitatea pe fondul unei cauze, contrar chiar hotărârii judecătoreşti ce constată incidenţa textului legal în soluţionarea fondului respectivei cauze. 10. Trimiterea la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, prevăzută la art. 33 din lege, în sensul că instanţa constituţională poate respinge o excepţie ca inadmisibilă, deoarece textul legal criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, conduce la stabilirea unei competenţe duble, atât a instanţelor judecătoreşti, cât şi a Curţii Constituţionale, pe acelaşi aspect. 11. Curtea Constituţională, potrivit Legii nr. 47/1992, este garantul supremaţiei Constituţiei şi nu are competenţa de a aprecia incidenţa sau lipsa incidenţei unui text de lege în soluţionarea unei cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, competenţă ce aparţine puterii judecătoreşti. În caz contrar, instanţa constituţională ar soluţiona cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. 12. În fine, mai susţine că orice imixtiune a altor autorităţi în actul de justiţie conduce la o încălcare nepermisă a principiilor constituţionale. Interpretarea modului de aplicare a dispoziţiilor legale revine autorităţii judecătoreşti, conform art. 124 şi 126 din Constituţie, iar în vederea aplicării unitare a legilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţă decizii în soluţionarea recursurilor în interesul legii. Orice depăşire a competenţelor Curţii Constituţionale stabilite de Constituţie prin dispoziţiile art. 142 şi 146 vine în coliziune cu dispoziţiile art. 124 şi 126 din Legea fundamentală şi reprezintă o înfrângere a principiului separaţiei puterilor în stat, aceasta devenind astfel o nouă putere în stat, alta decât cele recunoscute constituţional. 13. Arată că în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească a reţinut în mod greşit că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite nu sunt aplicabile în cazul în care imobilul grevat de creditul contractat pentru achiziţionarea lui a fost vândut ca urmare a executării silite, deoarece, în opinia instanţei, Curtea Constituţională a decis astfel prin considerentele Deciziei nr. 639 din 27 octombrie 2016 în sensul că dacă imobilul fost vândut la licitaţie publică nu mai poate constitui obiectul Legii nr. 77/2016. Mai mult, apreciază că decizia menţionată este în contradicţie cu Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate. 14. Prin urmare, instanţa judecătorească nu a mai făcut nicio judecată proprie, ci a preluat considerente care nici măcar nu făceau obiectul controlului efectuat de Curtea Constituţională, aceasta din urmă analizând, în realitate, conformitatea textelor legale criticate cu Legea fundamentală. 15. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale doar în măsura în care se înţelege că verificarea pe care Curtea Constituţională o poate face în temeiul prevederilor indicate nu priveşte propriuzis modul de interpretare şi aplicare a legii, ci numai înţelesul contrar Constituţiei. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi ale art. 33 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, care au următorul cuprins: - Art. 29 alin. (1): „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“; – Art. 33: „La soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 29-31 se aplică în mod corespunzător.“ 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei, ale art. 126 - Instanţele judecătoreşti, ale art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale şi ale art. 146 lit. d) privind atribuţia Curţii Constituţionale de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 47/1992, Curtea observă că acestea reglementează procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, prin aplicarea, în mod corespunzător, a procedurii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti. Aplicarea în mod corespunzător nu echivalează cu aplicarea tale quale a dispoziţiilor legale într-o anumită procedură, ci trebuie să se ţină cont de specificul acesteia. Or, excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului nu presupune calitatea de parte a titularului sesizării într-un proces concret dedus judecăţii unei instanţe judecătoreşti, aceasta se ridică direct în faţa Curţii Constituţionale şi se fundamentează pe rolul Avocatului Poporului în apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Prin urmare, soluţionarea acestei excepţii se face în cadrul unui control abstract de constituţionalitate care nu implică o cauză dedusă judecăţii unei instanţe în care să fie aplicabile dispoziţiile legale criticate, spre deosebire de controlul exercitat potrivit art. 29-31 din Legea nr. 47/1992 care presupune o anumită relaţie între judecătorul a quo şi judecătorul ad quem (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.167 din 15 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 16 noiembrie 2011, Decizia nr. 549 din 15 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, paragraful 16, sau Decizia nr. 64 din 9 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2017, paragraful 44). 22. Aşadar, având în vedere cadrul procesual al invocării prezentei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv că aceasta a fost ridicată de partea reclamantă în cadrul soluţionării apelului formulat împotriva unei sentinţe civile criticate pentru faptul că judecătoria nu şi-a argumentat soluţia pe baza unor raţionamente proprii, ci pe considerentele unei decizii a Curţii Constituţionale, nu poate fi reţinută legătura dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 47/1992, referitoare la procedura soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, cu soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti. 23. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragrafele 15 şi 16). Totodată, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că, întrucât autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, Decizia nr. 748 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, sau Decizia nr. 704 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). 24. Prin urmare, incidenţa textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea în acest sens Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014). 25. Aşadar, nefiind îndeplinită condiţia de admisibilitate anterior referită, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 47/1992 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 26. În continuare, referitor la dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, teza privind legătura cu soluţionarea cauzei, Curtea reţine că acestea sunt considerate ca fiind neconstituţionale din perspectiva competenţei sale, şi nu doar a instanţelor judecătoreşti, de a stabili incidenţa unei dispoziţii legale în soluţionarea unei cauze pendinte, chiar şi în situaţia în care instanţa judecătorească a stabilit incidenţa acesteia în soluţionarea fondului respectivei cauze. 27. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate este expresia, în sistemul nostru normativ, a controlului concret de constituţionalitate, astfel încât atât instanţei a quo, cât şi celei a quem le revine competenţa de a verifica, în proceduri distincte, dacă aceasta se plasează în paradigma controlului concret de constituţionalitate. Dacă în privinţa instanţei a quo, verificarea condiţiilor de admisibilitate ţine de îndeplinirea condiţiilor legale necesare pentru sesizarea Curţii Constituţionale, pentru instanţa a quem această verificare are semnificaţia întrunirii condiţiilor necesare declanşării controlului de constituţionalitate, respectiv a cercetării prezumţiei de constituţionalitate a textului legal criticat. Prin urmare, realizând această verificare, Curtea se asigură că exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la textul criticat prin formularea unei excepţii de neconstituţionalitate prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei, ceea ce este de natură a valida faptul că examenul de verificare a conformităţii normei legale cu Constituţia se plasează în cadrul controlului concret de constituţionalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 713 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 19 aprilie 2018, paragraful 28). 28. Având în vedere rolul său de garant al supremaţiei Constituţiei, Curtea, odată învestită cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, este singura în măsură să decidă asupra necesităţii declanşării controlului de constituţionalitate şi a limitelor exercitării acestuia. În acest sens, chiar art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prevede că „în exercitarea atribuţiilor care îi revin Curtea Constituţională este singura în drept să hotărască asupra competenţei sale“. Prin urmare, nicio altă autoritate publică nu are competenţa de a obliga Curtea Constituţională să îşi stabilească propria sa competenţă într-un anume sens şi astfel să declanşeze acest control de constituţionalitate. Dimpotrivă, Curtea, cercetând prevederile art. 29 alin. (1)-(3), ale art. 2 alin. (2) şi (3) şi ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 prin propria sa apreciere, decide cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată. 29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Crin Gruia Chirea în Dosarul nr. 13.809/303/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
