Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului. Excepţia a fost ridicată de Adriana Francisc şi de Ştefan-Gabriel Dumitru, respectiv de Gheorghe Bontas şi de Mihai-Gheorghe Popescu în dosarele nr. 18.623/3/2017 (număr în format vechi 5.740/2017) şi nr. 10.835/3/2017 (număr în format vechi 4.148/2017) ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 256D/2018 şi nr. 431D/2018. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 12 decembrie 2019, cu participarea autorilor excepţiei şi a reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, Curtea dispunând conexarea Dosarului nr. 431D/2018 la Dosarul nr. 256D/2018. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi ale art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 4 februarie 2020, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 3. Prin Încheierea din 2 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 18.623/3/2017 (număr în format vechi 5.740/2017), şi Încheierea din 13 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 10.835/3/2017 (număr în format vechi 4.148/2017), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului. Excepţia a fost ridicată de Adriana Francisc şi de Dumitru-Ştefan Gabriel, respectiv de Gheorghe Bontas şi de Mihai-Gheorghe Popescu în cadrul unor acţiuni în care au solicitat să se constate că activitatea desfăşurată în calitate de medici primari, respectiv asistenţi medicali principali în cadrul laboratorului de prosectură din cadrul Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici“ este încadrată în condiţii deosebite de muncă, în temeiul art. 22 din Legea nr. 104/2003. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora este încadrat în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară, sunt neconstituţionale, întrucât exclud personalul care desfăşoară aceleaşi activităţi în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“. Astfel, consideră că această excludere este discriminatorie, aducând atingere art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, autorii excepţiei susţin că sunt încălcate prevederile art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât din cuprinsul reglementării criticate reiese că legiuitorul a analizat condiţiile din locurile de muncă din cadrul serviciilor de anatomie patologică, prosectură, histologie şi biologie celulară şi a ajuns la concluzia că acestea reprezintă un pericol real pentru sănătatea personalului din aceste servicii. 5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că nu există o justificare obiectivă pentru dispoziţia legiuitorului care a prevăzut doar pentru personalul medical care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară - nu şi pentru personalul medical care îşi desfăşoară activitatea în prosectura instituţiilor de medicină legală - încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă. Prin urmare, consideră că, în măsura în care dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 104/2003 nu includ şi personalul medical care îşi desfăşoară activitatea în prosectura instituţiilor de medicină legală, deşi art. 2 din legea analizată se adresează şi acestora, textul de lege criticat apare ca fiind neconstituţional din perspectiva art. 16 din Constituţie. 6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 7. Avocatul Poporului, în punctul de vedere trimis în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 256D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât autorii excepţiei invocă, de fapt, omisiuni de reglementare. În punctul de vedere exprimat în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 431D/2018, apreciază însă că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale. În acest sens, arată că instituirea soluţiei legislative cuprinse în art. 22 din Legea nr. 104/2003 apare ca un privilegiu conferit de legiuitor unei anumite categorii de persoane, şi anume personalului care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalului disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară, şi ca un dezavantaj, nejustificat obiectiv sau raţional, în cazul personalului medical care desfăşoară activitatea în prosectura instituţiilor de medicină legală. În aceste condiţii, situaţia generată de prevederile legale criticate aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât acestea instituie diferenţieri între personalul medical din spitale şi personalul medical din instituţiile medico-legale cărora le revin aceleaşi sarcini. Este utilizat, aşadar, un criteriu aleatoriu, care nu se poate constitui sub niciun aspect într-o justificare obiectivă şi raţională a tratamentului juridic diferenţiat aplicabil personalului medical din spitale şi personalului medical din instituţiile medico-legale cărora le revin aceleaşi sarcini. În cadrul aceleiaşi categorii de subiecţi ai drepturilor respective intervin discriminări, deşi aceştia se află în situaţii juridice similare prin atribuţiile avute, iar o atare reglementare instituie un dezavantaj în sarcina unora dintre ei, fapt ce are ca rezultat ruperea echilibrului juridic. În consecinţă, instituirea unor privilegii în favoarea personalului medical din spitale nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice obiectiv şi raţional, astfel încât să se respecte principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, condiţii pe care textul de lege criticat nu le îndeplineşte. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 25 martie 2014, dispoziţii potrivit cărora „Personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă.“ 11. Autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) privind statul român, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (2) privind dreptul la măsuri de protecţie socială şi art. 53 alin. (1) şi (2) cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, autorii excepţiei susţin că sunt încălcate prevederile art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prevederi privind dreptul la un proces echitabil şi interzicerea discriminării. Totodată, consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 lit. b) din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forţei de muncă, prevederi prin care este definit termenul discriminare. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate instituie pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară beneficiul încadrării în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă. 13. Curtea reţine că, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, s-a realizat o diferenţiere a locurilor de muncă în funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea, stabilindu-se că pot fi locuri de muncă în condiţii normale, deosebite sau speciale. Potrivit art. 19 alin. (1) din aceeaşi lege, locurile de muncă în condiţii deosebite au fost considerate a fi „acele locuri care, în mod permanent sau în anumite perioade, pot afecta esenţial capacitatea de muncă a asiguraţilor datorită gradului mare de expunere la risc“. În temeiul alin. (2) al aceluiaşi articol de lege, criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite urmau să se stabilească prin hotărâre a Guvernului, pe baza propunerii comune a Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi a Ministerului Sănătăţii. În aplicarea acestor prevederi de lege a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 martie 2001. 14. Legea nr. 104/2003, aşa cum a fost publicată iniţial în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, a prevăzut în art. 18 alin. (1) că „Personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă“. 15. Pe data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, care a abrogat Legea nr. 19/2000. Art. 28 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a păstrat aceeaşi clasificare a condiţiilor de muncă, stabilind că pot fi normale, deosebite şi speciale. Potrivit art. 3 alin. (1) lit. g) din aceeaşi lege, locurile de muncă în condiţii deosebite sunt acelea „unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condiţiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecinţe asupra securităţii şi sănătăţii în muncă a asiguraţilor“. 16. În anul 2014, Legea nr. 104/2003 a fost republicată, fostul art. 18 alin. (1) devenind art. 22, supus analizei de constituţionalitate în prezenta cauză. 17. Analizând această evoluţie legislativă, Curtea constată că dispoziţiile Legii nr. 104/2003 instituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun în materia pensiilor din sistemul public - respectiv Legea nr. 19/2000 şi Legea nr. 263/2010 - în ceea ce priveşte încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite. Astfel, spre deosebire de prevederile acestor legi, potrivit cărora încadrarea unor locuri de muncă în condiţii deosebite se face urmând o metodologie şi o procedură care aveau drept obiectiv constatarea existenţei în mod concret în cazul unor locuri de muncă a acelor factori şi condiţii care justificau în mod real calificarea ca fiind deosebite, dispoziţiile Legii nr. 104/2003 prevăd încadrarea personalului în condiţii deosebite ope legis, fără parcurgerea unor proceduri de evaluare, premisa fiind desigur aceea a gradului de risc profesional evident la care se expune personalul care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul catedrelor de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară. 18. De asemenea, Curtea consideră că, reglementând soluţia legislativă cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003, legiuitorul a avut în vedere că indiferent ce demersuri se fac în sensul diminuării ori limitării factorilor de risc ce derivă din activitatea de manipulare a cadavrelor umane, este imposibilă înlăturarea totală a acestora, astfel că locurile de muncă unde se desfăşoară această activitate vor păstra mereu caracteristicile locurilor de muncă în condiţii deosebite. 19. În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut în Decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 12 decembrie 2019, paragraful 67, că „omisiunea legiuitorului de a mai trimite la alte acte normative, prin care sunt reglementate proceduri metodologice al căror scop îl reprezintă tocmai evaluarea şi clasificarea unor locuri de muncă în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, denotă fără putinţă de tăgadă intenţia acestuia de a sublinia, pe de o parte, faptul că încadrarea respectivelor locuri de muncă în condiţii deosebite este permanentă şi, pe de altă parte, că este necesară în permanenţă o compensare corelativă a eforturilor şi a riscurilor profesionale la care se expun persoanele din prevederile legale sus-menţionate, compensare în care se include şi obţinerea de beneficii la data deschiderii drepturilor de pensie“. 20. Cât priveşte relevanţa încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite pentru angajaţi, Curtea constată că aceasta se referă, în principal, la condiţiile de acordare a dreptului la pensie. Astfel, reglementarea actuală prevede acordarea unor perioade suplimentare la vechimea în muncă, ce constituie stagiu de cotizare, reducerea vârstei de pensionare în raport cu perioada lucrată în condiţii deosebite, precum şi majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective [art. 17 alin. (1), art. 18 lit. a), art. 55 alin. (1) lit. a) şi art. 100 lit. a) din Legea nr. 263/2010]. 21. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, întrucât exclud personalul din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“, care desfăşoară aceleaşi activităţi precum cele menţionate în art. 22 din Legea nr. 104/2003, respectiv anatomie patologică şi prosectură, de la beneficiul încadrării locurilor lor de muncă în condiţii deosebite. 22. Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În jurisprudenţa sa, Curtea a mai reţinut şi că discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). 23. Având în vedere aceste repere jurisprudenţiale, Curtea urmează să analizeze dacă excluderea personalului care desfăşoară activităţi de anatomie patologică şi prosectură în instituţiile de medicină legală de la beneficiul încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite se sprijină pe temeiuri obiective şi raţionale, care o fac compatibilă cu prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, sau este, din contră, lipsită de un asemenea temei, având un caracter discriminator. 24. Astfel, Curtea reţine că Legea nr. 104/2003 reprezintă cadrul legal general care reglementează activitatea privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului. Potrivit art. 2 din această lege, dreptul de manipulare a cadavrelor umane pentru diagnostic sau activităţi didactice şi ştiinţifice revine următoarelor categorii de personal: serviciilor de anatomie patologică şi de prosectură ale spitalelor şi instituţiilor de medicină legală şi disciplinelor universitare de anatomie şi de anatomie patologică ale instituţiilor de învăţământ superior medical uman de stat sau private, acreditate ori autorizate, care organizează serviciile pentru utilizarea cadavrelor. 25. Art. 5 din Legea nr. 104/2003 defineşte activitatea de anatomie patologică astfel: „Activitatea de anatomie patologică constă în efectuarea de examene macroscopice şi microscopice asupra produselor biologice recoltate fie persoanelor în viaţă, fie la autopsie cadavrelor, şi anume: piese operatorii, material bioptic, biopsii de tract digestiv, bronşice, hepatice, pancreatice, renale, puncţii medulare, ganglionare, lichide biologice, material aspirat cu ac fin, frotiuri exfoliative, organe, fragmente tisulare şi altele asemenea.“ Art. 7 precizează că „Activitatea din compartimentele de prosectură şi autopsiile anatomopatologice se realizează numai în spitale sau în instituţii de medicină legală.“ 26. Capitolul II din Legea nr. 104/2003 se referă la serviciile de anatomie patologică şi prosectură. Potrivit art. 8 alin. (1), activitatea de prosectură constă în: „a) efectuarea de autopsii în scop anatomoclinic şi efectuarea examenului histopatologic al fragmentelor recoltate în cursul autopsiei (…); b) activităţi de restaurare a aspectului cadavrelor, precum: îmbălsămarea, spălarea, îmbrăcarea şi cosmetizarea cadavrelor.“ Art. 11 precizează însă că „În toate cazurile în care există suspiciunea unor implicaţii medico-legale prevăzute de lege, şeful serviciului de anatomie patologică din cadrul spitalului anunţă în scris, în termen de 24 de ore, organele de urmărire penală competente, pentru îndrumarea cazului către instituţia de medicină legală, potrivit competenţei teritoriale prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată, cu modificările ulterioare. Aceeaşi procedură se realizează şi pentru decedaţii neidentificaţi şi pentru cetăţenii străini decedaţi în spital.“ 27. Astfel, Curtea constată că Legea nr. 104/2003 trimite la o reglementare specială a activităţilor de anatomie patologică şi prosectură atunci când acestea implică unele consecinţe medico-legale, respectiv la Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005. Reglementarea acestor activităţi printr-un act normativ special este justificată de specificul acestora, respectiv de contribuţia la înfăptuirea justiţiei prin stabilirea adevărului în vederea soluţionării cauzelor penale, civile sau de altă natură. 28. Potrivit art. 1 din această ordonanţă, „Activitatea de medicină legală, parte integrantă a asistenţei medicale, constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei“. 29. Capitolul III din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 reglementează atribuţiile instituţiilor sanitare care desfăşoară activitatea de medicină legală, prevăzând, între altele, că acestea efectuează „expertize, autopsii, examinări medico-legale, precum şi alte lucrări medico-legale“. 30. În temeiul dispoziţiilor legale, a fost adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare al Institutului Naţional de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici“ Bucureşti, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.090/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 7 octombrie 2013, care reglementează în art. 21 şi 22 activitatea laboratoarelor de prosectură şi anatomie patologică din cadrul acestei unităţi. Astfel, art. 21 pct. 1 prevede că laboratorul de prosectură „organizează şi asigură desfăşurarea corespunzătoare a activităţilor specifice privind: a) autopsia medico-legală a cadavrelor; b) autopsia medico-legală a cadavrelor putrefiate/scheletizate; c) autopsia medico-legală a cadavrelor de fetuşi/nou-născuţi; d) autopsierea sau reautopsierea cadavrelor exhumate; e) autopsia medico-legală a fragmentelor de cadavre; f) expertiza medico-legală a hainelor şi corpurilor delicte; g) deplasarea la faţa locului a echipei medico-legale, cercetarea şi examinarea medico-legală a cadavrelor din teren; h) transportul cadavrelor din morgile spitalelor sau de la locul faptei pentru autopsierea medico-legală; i) prelevarea ţesuturilor cadaverice în vederea homotransplantului şi testarea contaminării microbiologice; j) examenul medico-legal al cadavrelor cu identitate necunoscută şi întocmirea dosarului de identificare, inclusiv efectuarea de fotografii digitale; k) pregătirea şi prelucrarea pieselor scheletale în vederea expertizei antropologice; l) întocmirea actelor medico-legale în vederea declarării decesului în faţa instituţiilor publice; m) întocmirea documentaţiei medico-legale şi deplasarea la instituţiile publice în vederea declarării cadavrelor neidentificate sau fără aparţinători, în vederea înhumării de către autoritatea teritorială; n) efectuarea suplimentului de expertiză medico-legală pe material cadaveric; o) îmbălsămarea, cosmetizarea şi igienizarea cadavrelor autopsiate; p) conservarea şi împachetarea cadavrelor putrefiate/cu boli transmisibile; q) măsuri speciale de combatere a contaminării biologice şi de conservare a cadavrelor autopsiate în cazuri cu hazard biologic crescut, cadavre putrefiate, boli transmisibile: antrax, SIDA (sindromul imunodeficienţei dobândite), TBC (tuberculoză), hepatită etc.; r) efectuarea de lucrări de imagistică medico-legală (radiografii, angiografie coronariană etc.)“. 31. De asemenea, potrivit art. 22 pct. 1 se prevede că laboratorul de anatomie patologică „Organizează şi asigură desfăşurarea corespunzătoare a activităţilor specifice privind: a) prelucrarea în parafină şi examinarea unor piese cu diverse coloraţii; b) prelucrarea şi examinarea unei piese prin îngheţare; c) efectuarea testelor biochimice şi enzimatice; d) citirea culturilor de germeni şi a probelor biochimice; e) realizarea şi colorarea frotiurilor; f) citirea frotiurilor şi stabilirea diagnosticului; g) pregătirea şi turnarea mediilor de cultură; h) însămânţarea produselor patologice; i) determinări imunologice de tip ELISA (enzyme linked immunosorbent assay); j) determinări cantitative ale imunoglobulinelor IgG, IgA, IgM, ale componentei C3 şi ale proteinei C-reactive; k) determinarea planctonului; l) electroforeză; m) determinarea acidului uric, ureei, creatininei, colesterolului, lipidelor totale, corpilor cetonici, glicemiei, bilirubinei, proteinelor, CPK-MB, conograma; n) determinarea de agenţi biologici, markeri cardiaci, tumorali etc. prin utilizarea de teste rapide calitative serice; o) alte determinări tanatochimice.“ 32. Examinând aceste reglementări, Curtea constată că activităţile de anatomie patologică şi prosectură desfăşurate în cadrul instituţiilor de medicină legală sunt identice sau comparabile cu cele desfăşurate în cadrul spitalelor, factorii de risc ce derivă din manipularea cadavrelor umane şi examinarea probelor biologice fiind deopotrivă prezenţi. Cu toate acestea, Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 nu prevede pentru medicii legişti aceleaşi drepturi pe care art. 22 din Legea nr. 104/2003 le consacră pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, de histologie, de anatomie patologică şi al catedrei de biologie celulară. 33. Rezumând, Curtea reţine că activităţile medicale şi didactice care implică manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului se bucură de o reglementare specială, care instituie drepturi specifice pentru personalul care realizează aceste activităţi, aşa cum este încadrarea în condiţii deosebite de muncă. Aceste activităţi constituie şi o parte din competenţele instituţiilor de medicină legală. Având în vedere însă specificul acestor instituţii, respectiv contribuţia la înfăptuirea justiţiei prin stabilirea adevărului în vederea soluţionării cauzelor penale, civile sau de altă natură, activitatea de medicină legală este supusă unei reglementări distincte prin Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000. Cu toate acestea, Curtea consideră că serviciile de anatomie patologică şi prosectură desfăşurate în cadrul acestor instituţii prezintă aceleaşi caracteristici de risc ca activităţile desfăşurate în spitale. Prin urmare, instituirea unui tratament juridic diferit pentru personalul din instituţiile de medicină legală care realizează aceste activităţi, în sensul excluderii de la dreptul de a beneficia de încadrarea în condiţii deosebite de muncă, apare ca fiind lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă. Deosebirea că activitatea din aceste instituţii contribuie la îndeplinirea justiţiei nu poate fi privită ca reprezentând un criteriu obiectiv şi cu atât mai puţin rezonabil pentru a crea o reglementare diferită, cu consecinţe discriminatorii, în condiţiile în care factorii de risc ce constituie condiţiile specifice încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite se regăsesc în mod egal şi în activităţile de anatomie patologică şi prosectură din instituţiile de medicină legală, derivând din însăşi natura acestor activităţi, aşa cum s-a reţinut mai sus. 34. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate sunt discriminatorii, creând o diferenţă de tratament juridic nejustificată din perspectiva măsurilor legale care privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor între persoane care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare, având, astfel, un caracter neconstituţional. 35. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Adriana Francisc şi de Ştefan-Gabriel Dumitru, respectiv de Gheorghe Bontas şi de Mihai-Gheorghe Popescu în dosarele nr. 18.623/3/2017 (număr în format vechi 5.740/2017) şi nr. 10.835/3/2017 (număr în format vechi 4.148/2017) ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, care exclude personalul care desfăşoară activitatea de anatomie patologică şi prosectură în instituţiile de medicină legală de la încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite de muncă, este neconstituţională. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 februarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată, considerând că excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului trebuia respinsă ca inadmisibilă pentru următoarele motive: Excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmăreşte completarea dispoziţiei legale criticate, în absenţa încălcării unei norme constituţionale. 1. Art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului stabileşte expressis verbis şi limitativ că doar două categorii de angajaţi care îşi desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosectură se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite, anume (i) personalul din spitale şi (ii) personalul disciplinelor universitare. 2. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate au solicitat, iar opinia majoritară a stabilit ca la această prevedere legală să fie adăugată o a treia categorie de angajaţi, anume personalul din instituţiile de medicină legală. Argumentul pe care se bazează o astfel de completare a legii pe cale jurisprudenţială este acela că activitatea desfăşurată de toate cele trei categorii de angajaţi este aceeaşi sau foarte asemănătoare din punct de vedere profesional şi, prin urmare, excluderea „de la dreptul de a beneficia de încadrarea în condiţii deosebite de muncă“ doar a uneia din cele trei categorii de angajaţi „apare ca fiind lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă“, deşi Constituţia României nu consacră un drept fundamental la beneficiul încadrării angajaţilor în categoria celor care îşi desfăşoară activitatea profesională în condiţii deosebite de muncă, ci doar dreptul la muncă. Cu toate acestea, din ansamblul argumentelor prezentate se poate deduce că în cauză a fost valorificat principiul constituţional al egalităţii de tratament, consacrat de art. 16 din Constituţie, şi nu protecţia constituţională a unui anumit drept fundamental. 3. Prezenta opinie separată este în perfect acord cu considerentele de la 1 la 31 ale deciziei faţă de care este formulată şi se disociază doar de considerentele nr. 32, 33 şi 34 întrucât, în speţă, nu poate fi invocată încălcarea principiului constituţional al egalităţii de vreme ce diferenţa de regim juridic instituită pentru o categorie de angajaţi faţă de celelalte două categorii este justificată în funcţie de scopul urmărit de legiuitor. În concret, cele două categorii de angajaţi (din spitale şi discipline universitare) care beneficiază de încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite desfăşoară activităţi profesionale în conformitate cu scopul Legii nr. 104/2003, care vizează transplantul, în vreme ce manipularea cadavrelor umane şi prosectura realizate de categoria de angajaţi din instituţiile de medicină legală, care nu este încadrată de această lege specială în cadrul locurilor de muncă în condiţii deosebite, nu au ca scop transplantul. Or, aşa cum se menţionează şi în considerentul nr. 22 din această decizie, printr-o jurisprudenţă constantă, începută cu Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi necontestată până în prezent, Curtea Constituţională a stabilit că „principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite“. Prin urmare, nu este suficient ca două situaţii de fapt să fie asemănătoare ori identice pentru ca legiuitorul să fie obligat să le stabilească acelaşi regim juridic, ci criteriul obiectiv şi raţional în funcţie de care trebuie analizată respectarea principiului egalităţii într-o astfel de situaţie este scopul urmărit de legiuitor prin instituirea respectivului regim juridic. Chiar dacă din punct de vedere profesional toate cele trei categorii de angajaţi desfăşoară activităţi asemănătoare (manipularea cadavrelor şi prosectură), ceea ce distinge două dintre aceste categorii de angajaţi de cea de a treia este finalitatea Legii nr. 104/2003, anume faptul că activităţile profesionale trebuie să fie desfăşurate, aşa cum precizează chiar titlul legii, „în vederea transplantului“. 4. Organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală face obiectul Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000, cu modificările aduse de Legea nr. 459/2001, de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2001 şi de Legea nr. 271/2004. Nicăieri în cuprinsul acestor acte normative nu se regăsesc norme referitoare la transplant căci nu acesta este scopul pentru care există şi funcţionează instituţiile de medicină legală, după cum rezultă şi din cadrul normativ sus-menţionat şi pe larg citat inclusiv în considerentele deciziei faţă de care este formulată prezenta opinie separată. În schimb, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde un întreg titlu VI, intitulat „Efectuarea prelevării şi transplantului de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic“, şi care stabileşte că transplantul poate fi realizat în cadrul spitalelor, inclusiv al celor cu activităţi de natură universitară. Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului a fost adoptată în continuarea logică şi pentru punerea în aplicare efectivă a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Pe cale de consecinţă există diferenţe esenţiale între spitale, inclusiv cele universitare, pe de o parte, şi instituţiile de medicină legală, pe de altă parte, din punctul de vedere al (i) cadrului legal de funcţionare şi, mai ales, al (ii) scopului pentru care ele îşi desfăşoară activitatea, iar prin prisma scopului declarat al Legii nr. 104/2003 doar activitatea desfăşurată în spitale şi în cadrul disciplinelor universitare poate fi relevantă pentru transplant. În aceasta rezidă şi criteriul obiectiv şi raţional în baza căruia art. 22 din Legea nr. 104/2003 a permis doar personalului din spitale şi personalului disciplinelor universitare să beneficieze de încadrarea în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite dacă manipulează cadavre umane şi prelevă organe şi ţesuturi de la cadavre în vederea transplantului. A adăuga la aceste două categorii de personal şi pe angajaţii din instituţiile de medicină legală revine cu o completare a legii pe care doar legiuitorul ar putea fi îndrituit să o realizeze, dacă ar avea fundament raţional şi bază juridică, iar nu judecătorul, fie el chiar şi judecătorul constituţional. Aceasta pentru că, în fond, constatarea unei discriminări realizată printr-o omisiune legislativă revine la a stabili că, în ciuda voinţei exprese a legiuitorului, motivată de scopul urmărit la adoptarea respectivei reglementări, o normă juridică este completată ca urmare a intervenţiei judecătorului. 5. În context merită amintită Decizia Curţii Constituţionale nr. 818 din 3 iulie 2008 prin care aceasta a stabilit că unele prevederi ale Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale dacă sunt interpretate în sensul că ar conferi unei instanţe de judecată „competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată“, între altele şi pentru că astfel se încalcă „prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării“. Mutatis mutandis exact acest lucru a fost realizat de Curtea Constituţională în prezenta cauză, desigur tot cu încălcarea art. 61 alin. (1) din Constituţie. Pe cale de consecinţă considerăm că excepţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului trebuia respinsă ca inadmisibilă întrucât ea urmăreşte completarea legii în condiţiile în care nu se poate constata încălcarea principiului constituţional al egalităţii, astfel cum acesta a fost constant interpretat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Judecător, prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
