Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────────┼────────────────────┤
│Afrodita Laura Tutunaru│- magistrat-asistent│
└───────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Gabriel Ungureanu în Dosarul nr. 708/86/2016/a1.1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 248D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei doamna avocat Silvia Tudor din cadrul Baroului Suceava, cu delegaţie la dosar de substituire a domnului avocat Andrei Tudor din cadrul aceluiaşi barou şi lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei şi partea Ionuţ Andy Frumosu au depus cereri prin care solicită judecata în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat Silvia Tudor care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, prevederile art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, în măsura în care termenul „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“ se interpretează că nu este un termen imperativ, iar nerespectarea acestuia nu atrage sancţiunea prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Susţine că argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 sunt valabile şi în prezenta cauză. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, potrivit căreia s-a statuat că nu există o jurisprudenţă constantă a instanţelor de judecată care să considere că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este unul de recomandare. Mai consideră că termenul trebuie calculat pe zile pline, iar acest lucru rezultă din chiar Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015. 6. De altfel, din particularităţile cauzei rezultă că excepţia este, de asemenea, inadmisibilă, întrucât rechizitoriul a fost înaintat instanţei la data de 15 februarie 2016, măsura arestării preventive expirând la data de 19 februarie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea nr. 15 din 24 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 708/86/2016/a1.1, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Gabriel Ungureanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva Încheierii din 17 februarie 2016 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava. Prin această din urmă încheiere s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive faţă de inculpat şi a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu/control judiciar. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care termenul „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“ se interpretează că nu este un termen imperativ, peremptoriu, iar nerespectarea sa nu ar atrage sancţiunea prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Astfel, instanţa de contencios constituţional este competentă să confere „textului criticat interpretarea care îl face compatibil cu Legea fundamentală şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“ (a se vedea Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). 9. În practica judiciară, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală nu sunt compatibile cu dispoziţiile constituţionale invocate. Astfel, în cauză, rechizitoriul a fost înaintat judecătorului de cameră preliminară la data de 15 februarie 2016, cu încălcarea termenului prevăzut de textul criticat, în condiţiile în care arestarea preventivă expira la data de 19 februarie 2016. Termenul de 5 zile prevăzut în art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind un termen procesual căruia i se aplică, în ce priveşte modalitatea de calcul, dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul de procedură penală, ar fi fost respectat numai în situaţia în care măsura arestării preventive ar fi expirat la data de 21 februarie 2016. 10. Curtea Constituţională a stabilit prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 că sintagma „înainte de expirarea duratei arestării preventive“ are caracter imperativ, iar termenul procesual care include această sintagmă este un termen peremptoriu. 11. Aşadar, în cazurile în care rechizitoriul cu propunerea de menţinere a arestării preventive, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară cu mai puţin de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii se încalcă dreptul la apărare, care trebuie să fie unul concret şi efectiv. 12. Ca atare, autorul excepţiei apreciază că, în vederea respectării dispoziţiilor art. 124 din Constituţie, judecătorul are obligaţia de a interpreta textul de lege criticat în sensul dat de Curtea Constituţională sintagmei „înainte de expirarea duratei arestării preventive“, adică să ţină seama că acesta este un termen peremptoriu. 13. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât prin Decizia nr. 336/2015 nu sa stabilit în mod expres că sintagma „înainte de expirarea duratei arestării preventive“ are, în toate ipostazele din Codul de procedură penală, un caracter imperativ, respectiva decizie referindu-se doar la situaţia prevăzută de art. 235 din Codul de procedură penală, ce vizează prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, întrucât dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt similare cu prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 şi că argumentele avute în vedere de instanţa de contencios constituţional în decizia precitată pot fi aplicate tale quale şi în cauza de faţă. 16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că „termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive“ este un termen de recomandare, iar nu termen imperativ. În acest sens se face trimitere la argumentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015. 17. De asemenea, dispoziţiile art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt suficient de clare, predictibile şi neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului legal al autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) şi (4) cu denumirea marginală Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: - Art. 207 alin. (1) şi (4): "(1) Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.[…](4) Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat." 21. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 124 alin. (1) şi (3) referitor la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la supunerea judecătorilor numai legii. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că trimiterea la instanţa competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, declanşează procedura de cameră preliminară. În cazul în care inculpatul trimis în judecată se află, la momentul sesizării instanţei, sub puterea unei măsuri preventive dispuse în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, primind dosarul, are obligaţia ca, din oficiu, fără a exista vreo cerere din partea procurorului sau a inculpatului, să procedeze la verificarea - cu respectarea procedurii reglementate de art. 207 din Codul de procedură penală -, a legalităţii şi temeiniciei măsurii preventive căreia îi este supus inculpatul, indiferent de felul acesteia (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), şi să decidă dacă se impune sau nu ca măsura preventivă să fie menţinută. În acest scop, rechizitoriul cuprinde, în mod obligatoriu, date referitoare la măsurile preventive luate în cursul urmăririi penale, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 328 alin. (1) raportate la art. 286 alin. (2) lit. e) teza finală din Codul de procedură penală. Rechizitoriul poate să cuprindă, potrivit art. 330 din Codul de procedură penală, şi propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive. Acest text se referă la dreptul procurorului de a formula cereri în legătură cu măsurile preventive, cereri pe care le poate face fie prin rechizitoriu, odată cu sesizarea instanţei, fie ulterior, în cursul procedurii de cameră preliminară. Dreptul procurorului de a formula astfel de cereri nu trebuie, însă, confundat cu sesizarea din oficiu în baza căreia judecătorul de cameră preliminară verifică, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive (paragraful 14 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016). 23. De asemenea, Curtea a reţinut că, atunci când inculpatul trimis în judecată este supus unei măsuri preventive, sesizarea instanţei competente trebuie făcută de procuror, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar judecătorul de cameră preliminară trebuie să verifice, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii preventive în termen de 3 zile de la înregistrarea dosarului şi înainte de expirarea duratei acesteia, potrivit art. 207 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşadar, dispoziţiile de lege menţionate stabilesc termene atât pentru procuror - un termen în interiorul căruia să înainteze rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, către judecătorul de cameră preliminară, astfel încât acesta să aibă timpul necesar şi suficient pentru a face aceste verificări anterior expirării duratei măsurii preventive -, cât şi pentru judecătorul de cameră preliminară (paragraful 15 din Decizia nr. 145 din 17 martie 2016). 24. Cu privire la un termen regresiv similar celui prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin această decizie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, alin. (2) al aceluiaşi articol, în prima şi ultima teză, stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei (paragraful 19 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). În ceea ce priveşte natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968) şi consecinţele nerespectării acestuia, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrariul în ceea ce priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei (paragraful 48 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). Curtea a concluzionat că „nerespectarea termenului de depunere a propunerii de prelungire a arestării preventive la judecătorul de drepturi şi libertăţi «cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive» este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen“ (paragraful 49 din Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015). 25. Prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, mai sus citată, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 - când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată, aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, practică judiciară care a dat textului valenţe neconstituţionale -, în cazul termenului stabilit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se poate vorbi de o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, este inadmisibilă (paragraful 19 din decizia nr. 145 din 17 martie 2016). 26. În acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, şi nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016. 27. Distinct de cele arătate mai sus, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, menţionată anterior, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise şi previzibile, îndeplinind condiţiile referitoare la calitatea legii, şi că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente prevederile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din Decizia nr. 276 din 10 mai 2016). 28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 29. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul excepţiei nu a motivat în ce constă contrarietatea reclamată, argumentele acestuia vizând numai termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală. Or, ţinând seama de exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale potrivit căruia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“, Curtea urmează a respinge şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (4) din Codul de procedură penală, ca inadmisibilă. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionuţ Gabriel Ungureanu în Dosarul nr. 708/86/2016/a1.1 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura TutunaruOPINIE CONCURENTĂ 1. Considerăm că soluţia adoptată, cu unanimitate de voturi, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 2 februarie 2017 -aceea de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - trebuia motivată în sensul că, din perspectiva interesului procesual al invocării acestei excepţii, nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii cu soluţionarea cauzei, întrucât termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respectat în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Astfel, în Dosarul nr. 708/86/2016/a1 al Tribunalului Suceava, rechizitoriul a fost emis la data de 15 februarie 2016, în timp ce măsura preventivă expira la data de 19 februarie 2016. Prin urmare, procurorul a respectat termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, având în vedere că acest termen are o natură juridică mixtă - substanţială şi procedurală - şi se calculează pe zile pline, iar nu pe zile libere. 2. Cu privire la termenul stabilit de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională a reţinut, pe de o parte, că acesta este - ca şi termenul prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală - un termen peremptoriu (Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, paragraful 19, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, paragraful 28, şi Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragraful 17), iar, pe de altă parte, că nerespectarea lui este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la menţinerea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen (Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, paragraful 18). 3. Jurisprudenţa mai sus menţionată a Curţii Constituţionale se referă, aşadar, numai la caracterul obligatoriu/peremptoriu al termenului prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar nu şi la modul de calcul al acestui termen. 4. Art. 160 din Codul de procedură din 1968 avea următorul cuprins: „Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instanţei competente cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării“. Majoritatea instanţelor de judecată au considerat că termenul prevăzut de art. 160 din Codul de procedură penală din 1968 era un termen de recomandare, astfel că nu s-a pus problema modului exact de calcul al acestuia. În mod similar, în literatura de specialitate discuţiile s-au purtat doar asupra caracterului peremptoriu sau de recomandare al termenului de 5 zile instituit de art. 160 din vechiul Cod de procedură penală, motiv pentru care nici doctrina nu s-a pronunţat cu privire la natura juridică a acestui termen, respectiv dacă este procedural sau substanţial. 5. În cazul în care termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din noul Cod de procedură penală este considerat a fi unul substanţial, el se calculează pe zile pline, neavând relevanţă faptul că expiră într-o zi lucrătoare sau întruna nelucrătoare, conform dispoziţiilor art. 271 din Codul de procedură penală cu privire la calculul termenelor în cazul măsurilor privative sau restrictive de drepturi. 6. În schimb, în cazul în care s-ar interpreta că acest termen este unul pur procedural, el s-ar calcula pe zile libere, ceea ce ar însemna că înaintarea rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, ar trebui efectuată de către procuror cu 7 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive, iar, în cazul în care termenul procedural s-ar împlini într-o zi nelucrătoare, el s-ar proroga până în prima zi lucrătoare care urmează, depunerea rechizitoriului impunându-se a fi făcută cu 8 sau 9 ori chiar cu mai multe zile înainte de expirarea măsurii, atunci când sunt sărbători legale sau zile declarate nelucrătoare, potrivit art. 269 din Codul de procedură penală referitor la calculul termenelor procedurale. 7. Observăm, pe de o parte, că termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive, unde se discută, în general, despre termene substanţiale. Pe de altă parte, termenul în discuţie vizează un act procesual, şi anume trimiterea la instanţa competentă, de către procuror, a rechizitoriului, împreună cu dosarul cauzei, act procesual care declanşează procedura de cameră preliminară, iar în astfel de cazuri este vorba, în general, despre termene procedurale. Întrucât termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală împrumută caracteristici atât de la termenele procedurale, cât şi de la termenele substanţiale, apreciem că el are o natură juridică mixtă. 8. Doctrina a reţinut că deosebirea dintre termenele procedurale şi cele substanţiale este determinată de interesul protejat, adică de raţiunea avută în vedere la instituirea lor, în sensul că termenele procedurale protejează interese pur procedurale, fiind necesare pentru sistematizarea şi disciplinarea activităţilor procesuale, în timp ce termenele substanţiale proteguiesc interese extraprocesuale şi vizează situaţiile care atrag restrângerea ori îngrădirea unor drepturi sau interese, aşa cum este cazul termenelor care privesc măsurile preventive şi măsurile asiguratorii. 9. Cu privire la raţiunea instituirii termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală (ratio legis), considerăm că legiuitorul a urmărit, pe de o parte, ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive (control judiciar, control judiciar pe cauţiune, arest la domiciliu sau arestare preventivă), care este un interes procedural, iar, pe de altă parte, protejarea libertăţii fizice (de mişcare) a inculpatului şi a drepturilor sale fundamentale privind libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică - ce pot fi afectate prin luarea unei măsuri preventive, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20, şi Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016, paragrafele 13, 15, 19 şi 26) - care reprezintă interese extraprocesuale. Astfel, termenul de 5 zile prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este reglementat în materia măsurilor preventive tocmai pentru a asigura mai multe garanţii inculpatului atunci când este pusă în discuţie privarea sa de libertate sau limitarea libertăţii individuale şi a drepturilor fundamentale arătate mai sus. De fapt, scopul ultim al termenului analizat este protejarea libertăţii inculpatului şi a celorlalte drepturi fundamentale menţionate anterior - în cazul în care faţă de el s-a dispus o măsură preventivă în cursul urmării penale -, iar dreptul la apărare este doar un mijloc prin care se asigură această protecţie. 10. Este adevărat că sancţiunea decăderii - pe care Curtea Constituţională a reţinut-o, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, mai sus citată, paragraful 18, ca fiind incidentă în cazul nerespectării termenului instituit de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală - este specifică termenelor procedurale, având în vedere că art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că ea intervine pentru nerespectarea termenului stabilit de lege pentru exercitarea „unui drept procesual“. Apreciem însă că, prin instituirea termenului analizat, legiuitorul nu s-a îngrijit numai de ocrotirea dreptului la apărare al inculpatului supus unei măsuri preventive şi de desfăşurarea cu celeritate a procesului penal, ci, mai ales, a urmărit să asigure inculpatului mijloace eficiente în scopul protejării libertăţii acestuia, precum şi a celorlalte drepturi fundamentale amintite mai sus. Raţiunea legii fiind aceea de a proteja, prin instituirea acestui termen, în primul rând, drepturi extraprocesuale - şi anume cele privind libertatea individuală, libera circulaţie, viaţa intimă, familială şi privată, libertatea întrunirilor, munca şi protecţia socială a muncii şi libertatea economică - termenul ar trebui să fie considerat substanţial, iar nu procedural, cu toate consecinţele ce decurg dintr-o atare calificare. În acest sens, potrivit art. 271 din Codul de procedură penală, în calculul termenelor privind măsurile preventive sau orice măsuri restrictive de drepturi, ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia. 11. Astfel, apreciem că termenul de 5 zile instituit de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi considerat unul pur procedural, ci mai degrabă unul substanţial sau, cel puţin, cu o natură juridică mixtă, care are un regim juridic diferit faţă de termenele procedurale şi se calculează pe zile pline. 12. Având în vedere modul de calcul al termenului de 5 zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, rezultă că, în speţă, acest termen a fost respectat, întrucât rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul instanţei la 15 februarie 2016, în timp ce măsura preventivă expira la 19 februarie 2016. 13. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei“. Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, adică pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20). 14. Ţinând cont de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât nu este îndeplinită condiţia existenţei legăturii cu soluţionarea cauzei. Judecător, dr. Livia Doina Stanciu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
