Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Burduja. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale şi ale art. 286 alin. (2) lit. c), d) şi f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Bolovan în Dosarul nr. 1.586/267/2019 al Judecătoriei Novaci. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.216D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 reprezintă norme tranzitorii adoptate de legiuitor pentru a stabili soluţiile ce pot fi aplicate în ipoteza unei succesiuni de legi penale în timp. Criticile autorului excepţiei vizează ipoteze de aplicare neunitară a legii, neputând fi decelate situaţii în care aplicarea discriminatorie a dispoziţiilor criticate să fi fost determinată de legiuitor. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 286 din Codul de procedură penală, face referire la Decizia nr. 125 din 2 martie 2021, prin care s-a statuat că norma procesuală reglementează în mod imperativ obligaţia ca ordonanţa procurorului să cuprindă motivarea de fapt. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 187 din 26 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.586/267/2019, Judecătoria Novaci a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale şi ale art. 286 alin. (2) lit. c), d) şi f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Bolovan cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect o plângere împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013, autorul acesteia susţine că acestea instituie posibilitatea arbitrară ca procurorul să poată dispune clasarea în condiţiile în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii. Dispoziţiile de lege criticate determină supravieţuirea în fondul legislaţiei a prevederilor art. 18^1 din Codul penal din 1969, care sunt caracterizate de neclaritate şi impredictibilitate şi care conduc la insecuritate juridică. Norma criticată face trimitere la Codul de procedură penală, fără ca acest act normativ, spre deosebire de Codul de procedură penală din 1968, să prevadă modalităţi de punere în aplicare a art. 18^1 din Codul penal din 1969, încălcându-se, astfel, principiul legalităţii. În acest context, apreciază că în legătură cu toate infracţiunile prevăzute de Codul penal, inclusiv terorism sau omor, există posibilitatea pronunţării unei soluţii arbitrare din partea procurorului, prin aplicarea dispoziţiilor de lege criticate. Totodată, apreciază că prevederea criticată situează persoana vătămată/partea civilă într-o poziţie de inechitate procesuală faţă de persoana care a săvârşit fapta. Susţine că, deşi soluţia procurorului poate fi supusă controlului instanţei judecătoreşti, aceasta nu se va putea raporta la dispoziţii certe şi predictibile, caz în care intervin arbitrarul şi subiectivismul. 6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 286 alin. (2) lit. c), d) şi f) din Codul de procedură penală, invocă Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 şi Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016. Consideră ca fiind neconstituţională lipsa din ordonanţa procurorului „a prezentării clare, determinate, a faptelor cu privire la care se dispune soluţia“. Apreciază că doar indicarea încadrării juridice şi lipsa menţiunii faptelor cu privire la care se dispune soluţia, în cazul clasării ori renunţării la urmărirea penală, sunt asemănătoare amnistiei ori graţierii. Susţine că indicarea clară a faptelor cu privire la care se dispune soluţia de clasare constituie o chestiune ce priveşte interesul public, iar lipsa acesteia conduce la neconstituţionalitatea ori la nulitatea absolută a soluţiei. De asemenea, apreciază ca fiind neconstituţională şi ordonanţa procurorului în care se omit menţiunile privitoare la persoana suspectului ori inculpatului. În final, face referire la aspecte ale situaţiei de fapt din cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. 7. Judecătoria Novaci apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale şi ale art. 286 alin. (2) lit. c), d) şi f) din Codul de procedură penală. Legea nr. 255/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: - Art. 19 din Legea nr. 255/2013: „Atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispoziţiile art. 18^1 din Codul penal din 1968, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală.“; – Art. 286 alin. (2) lit. c), d) şi f) din Codul de procedură penală: "(2) Ordonanţa trebuie să cuprindă: [...] c) fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; d) obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora; [...] f) alte menţiuni prevăzute de lege." 12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti, art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public şi art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 255/2013, Curtea observă că, prin Decizia nr. 268 din 23 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 18 octombrie 2019, paragrafele 23 şi 24, a reţinut că, potrivit art. 18^1 din Codul penal din 1969, nu constituia infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni. În acest caz, potrivit alin. (3) al articolului anterior menţionat, procurorul putea aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91 din Codul penal din 1969. Dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Codul penal din 1969 prevedeau următoarele sancţiuni cu caracter administrativ: a) mustrarea; b) mustrarea cu avertisment; c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei. Curtea a constatat că noile reglementări în materie penală nu mai prevăd posibilitatea aplicării de către procuror a unor sancţiuni cu caracter administrativ şi deci nici mecanismele procesuale aplicabile. În acest context, Curtea a observat că, în cazul situaţiilor tranzitorii, art. 19 din Legea nr. 255/2013 dispune că, „atunci când, în cursul procesului, se constată că în privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispoziţiile art. 18^1 din Codul penal din 1969, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală“. 14. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că prevederile art. 19 din Legea nr. 255/2013 atribuie, în mod expres, caracterul de lege penală mai favorabilă prevederilor art. 18^1 din Codul penal din 1969, cu consecinţa dispunerii unei soluţii de clasare sau de achitare de către procuror, respectiv instanţa judecătorească (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 446 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 8 noiembrie 2017, paragraful 18). Aşa fiind, Curtea reţine că pentru a stabili incidenţa prevederilor art. 18^1 din Codul penal din 1969 în cazul faptelor comise anterior intrării în vigoare a Codului penal procurorul şi instanţa judecătorească sunt ţinuţi de analiza condiţiilor prevăzute de acest text de lege. 15. Totodată, Curtea a constatat că instituţia reglementată la art. 18^1 din Codul penal din 1969 reglementa posibilitatea aplicării de către procuror sau de către instanţa de judecată a unei sancţiuni cu caracter administrativ în situaţia în care, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, aceasta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni. Sub imperiul Codului penal anterior, se proceda la o înlocuire a răspunderii penale cu răspunderea administrativă. Curtea a reţinut că, în scopul stabilirii pericolului social al faptelor săvârşite, conform art. 18^1 din Codul penal din 1969, procurorul sau instanţa de judecată, după caz, era obligat/obligată să verifice îndeplinirea criteriilor prevăzute la alin. (1) şi (2) ale normei penale anterior referite, putând face aprecieri cu privire la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 17). 16. Curtea a reţinut că prevederile art. 18^1 din Codul penal din 1969 ţineau seama de gradul de pericol social concret al faptei, aşadar de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care s-a săvârşit fapta, de urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, toate aceste din urmă criterii ce ţineau de pericolul social al faptei fiind apreciate de instanţă (Decizia nr. 407 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 573 din 28 iulie 2016, paragraful 16). De asemenea, instanţa de contencios constituţional a statuat că legea a atribuit procurorului competenţa de a stabili în mod concret, în faza de urmărire penală, gradul de pericol social al faptei cercetate, ţinând seama de rolul acestuia de apărător al ordinii de drept şi de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, definit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie. Curtea, făcând referire la dispoziţiile Codului de procedură penală din 1968, a reţinut că, în exercitarea acestui rol, procurorul poate să dispună scoaterea de sub urmărire penală a persoanei cercetate pentru comiterea unei fapte penale care intră sub incidenţa prevederilor art. 18^1 din Codul penal şi aplicarea faţă de făptuitor a unei sancţiuni cu caracter administrativ (Decizia nr. 271 din 23 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 17 iulie 2013). 17. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că legiuitorul a respectat exigenţele constituţionale de claritate şi previzibilitate, din dispoziţiile art. 18^1 din Codul penal din 1969 reieşind criteriile ce trebuie avute în vedere de procuror în momentul dispunerii unei soluţii de clasare întemeiate pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013, textul prevăzând cu exactitate obligaţiile pe care le are fiecare organ judiciar, circumscrise modului concret de realizare a atribuţiilor acestora, prin stabilirea, în mod neechivoc, a operaţiunilor pe care acestea le îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor lor. 18. În ceea ce priveşte dispunerea unei „soluţii arbitrare din partea procurorului“, Curtea reţine că ordonanţa de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 este supusă căilor de atac prevăzute de Codul de procedură penală. Astfel, Curtea a constatat că art. 339 din Codul de procedură penală reglementează „plângerea împotriva actelor procurorului“, iar, potrivit alin. (1) al acestui articol, plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă, după caz, de prim-procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazul soluţiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia. În ceea ce priveşte supunerea ordonanţei de clasare controlului judecătoresc , Curtea a reţinut că, potrivit art. 340 alin. (1) din acelaşi act normativ, „persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă“. Potrivit art. 341 alin. (1) din Codul de procedură penală, coroborat cu alin. (5) al aceluiaşi articol, plângerea se soluţionează în camera de consiliu, cu participarea procurorului, a petentului şi a intimaţilor, prin încheiere motivată, iar, potrivit alin. (5^1) al aceluiaşi articol, judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate (Decizia nr. 268 din 23 aprilie 2019, precitată, paragrafele 25-27). 19. Aşa fiind, cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, va putea fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluţia pronunţată. Astfel, atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge în faţa unui judecător de cameră preliminară, în condiţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, petentul şi intimaţii putând formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, conform art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală. 20. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 286 alin. (2) lit. c), d) şi f) din Codul de procedură penală, Curtea a reţinut că acestea stabilesc conţinutul ordonanţei emise de procuror, care, pentru asigurarea respectării principiului legalităţii, trebuie să fie întotdeauna motivată, astfel cum prevede norma procesuală criticată, şi trebuie să cuprindă denumirea parchetului, data emiterii, numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte, fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi datele privitoare la persoana suspectului sau a inculpatului, obiectul actului sau al măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora, iar, atunci când este cazul, menţiunea căii de atac disponibile, cu arătarea termenului în care aceasta poate fi exercitată, date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi, precum şi alte menţiuni prevăzute de lege şi semnătura celui care a întocmit-o. Curtea a constatat că norma procesual penală reglementează, în mod imperativ, obligaţia ca ordonanţa să fie întotdeauna motivată în fapt şi în drept [lit. d)] - nemaiexistând posibilitatea din vechea lege procesual penală de a se emite un act sumar, astfel cum era rezoluţia -, să cuprindă, pe lângă menţiunile enumerate mai sus, şi fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia, precum şi datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului [lit. c)], în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate de autor (Decizia nr. 125 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 21 mai 2021, paragraful 22). 21. Cu privire la aspectele situaţiei de fapt din cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, circumstanţele în care a fost emisă ordonanţa de către procuror şi eventuala nerespectare de către acesta a normelor procesual penale referitoare la conţinutul ordonanţei de clasare, Curtea constată că acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, astfel că examinarea lor nu intră în competenţa instanţei de control constituţional. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Bolovan în Dosarul nr. 1.586/267/2019 al Judecătoriei Novaci şi constată că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale şi ale art. 286 alin. (2) lit. c), d) şi f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Novaci şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
