Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 coroborat cu art. 345 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ileana Yassin în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.769D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Mariana Ştefan, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Totodată, pentru partea Călin Ciontu răspunde avocat Bogdan Lamatic, pentru partea Diana Alina Enache răspund apărătorii Mihaela Gongone şi Mircea Badea, iar pentru partea Oana Alina Vasile răspunde avocat Ioana Grosu, având împuterniciri avocaţiale depuse la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Simona Georgiana Drăghici a comunicat o adresă prin care arată că nu doreşte să participe la termenul de judecată în faţa Curţii Constituţionale, iar partea Sorin Viorel Parasca a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Mariana Ştefan, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând criticile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. Avocat Mihaela Gongone, având cuvântul, achiesează la susţinerile apărătoarei autoarei excepţiei, subliniind că probele nu pot avea o valoare dinainte stabilită, rolul judecătorului fiind acela ca, la sfârşitul cercetării judecătoreşti, să dea valoare acestora şi să analizeze atât legalitatea, cât şi temeinicia acestora. Susţine că este neconstituţional ca, în timpul cercetării judecătoreşti, în mod contradictoriu, să nu se poată constata că o probă a fost obţinută nelegal, întrucât a fost depăşită faza camerei preliminare. Consideră că nelegalitatea mijloacelor de probă nu se poate demonstra doar prin înscrisuri, reglementarea criticată reprezentând o ingerinţă a legiuitorului în activitatea judecătorului. Apărătorul părţii Călin Ciontu face referire la situaţia de fapt din dosarul de fond şi solicită, în consecinţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Avocat Ioana Grosu solicită admiterea excepţiei, având în vedere că normele procesual penale criticate constituie o ingerinţă în activitatea judecătorului. Pentru partea Dumitru Lapa, apărătorul Mircea Badea depune concluzii scrise în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate. 5. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că situaţia premisă de la care porneşte autoarea excepţiei este una eronată, întrucât se creează confuzie între verificarea legalităţii administrării probelor şi verificarea temeiniciei acestora. Câtă vreme în camera preliminară se verifică legalitatea administrării probelor, aşadar conformitatea acestora cu legea, într-o astfel de procedură nu se poate administra proba cu martori. Subliniază că, ceea ce relevă autoarea excepţiei şi părţile prezente, este tocmai demersul pe care aceştia au înţeles să îl facă în sensul de a demonstra temeinicia probelor, iar nu legalitatea administrării acestora. Reţine că un astfel de demers ţine exclusiv de faza de cercetare judecătorească, în care instanţele dispun şi audierea martorilor cu identitate protejată sau a investigatorilor sub acoperire, apanajul procedurii de cameră preliminară fiind verificarea legalităţii încuviinţării unui astfel de mijloc probatoriu, respectiv existenţa unei ordonanţe, întocmirea ei de către procuror. Totodată, arată că înlăturarea unor declaraţii de martor ţine de temeinicia probei, astfel încât, în art. 110 alin. (5) şi art. 123 din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut obligativitatea organului judiciar de a înregistra din punct de vedere tehnic (video şi audio) atât depoziţia suspectului sau inculpatului, cât şi declaraţia de martor, astfel încât acestea, coroborate cu celelalte mijloace de probă, să demonstreze legalitatea administrării probei. Reţine că neconstituţionalitatea normelor procesual penale criticate este dedusă şi din confuzia care se face între procedeul probatoriu, mijlocul de probă şi probă. În concluzie, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 12 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 coroborat cu art. 345 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ileana Yassin cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de autoare, printre alţii, împotriva Încheierii din data de 12 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea susţine că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, în temeiul art. 342 din Codul de procedură penală, înainte de a administra toate probele, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură penală, potrivit cărora probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, iar, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Cât priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, arată că ar trebui să se asigure administrarea oricăror probe prin care să se dovedească nelegalitatea mijloacelor de probe pe care se bazează acuzaţia. Apreciază că ar fi constituţional doar textul de lege ce ar permite analiza de către judecător, la sfârşitul cercetării judecătoreşti, a întregului material probator atât sub aspectul legalităţii, cât şi al temeiniciei. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că textele de lege criticate sunt neconstituţionale şi, în acest sens, face referire la paragrafele 60 şi 61 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, în care s-a reţinut că, „din reglementarea instituţiei camerei preliminare, se desprinde ideea imposibilităţii pentru judecătorul din această fază de a administra probe pentru a stabili legalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, nebeneficiind de contradictorialitate şi oralitate, singura posibilitate pentru acesta fiind constatarea formală a legalităţii probelor sau necesitatea excluderii unora dintre acestea. Or, (...) imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor înscrisuri, precum şi lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, îl pun pe acesta în postura de a nu putea clarifica situaţia de fapt, aspect ce se poate răsfrânge implicit asupra analizei de drept.“ Arată că excluderea este o sancţiune procesuală specifică, aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalităţii şi loialităţii, şi se poate dispune în cazul în care se constată o încălcare substanţială şi semnificativă a unei dispoziţii legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal. Reţine că aprecierea probelor este elementul esenţial al întregii activităţi probatorii, iar, pentru corecta soluţionare a cauzei, nu este suficientă doar existenţa elementelor materiale obiective care să constituie baza reflectării în conştiinţa judecătorului, fiind necesară şi aprecierea corespunzătoare a acestor elemente de fapt care pot contura modul de administrare a unei probe. Or, norma procesual penală criticată, stabilind ce probă poate fi primită de judecător în dovedirea respectării principiilor legalităţii şi loialităţii probelor, îi limitează libertatea de apreciere în totală opoziţie cu principiul liberei aprecieri a probelor. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. În motivarea soluţiei de inadmisibilitate, arată că autoarea excepţiei critică normele procesual penale pentru ceea ce nu conţin, astfel încât, în speţă, nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate. În plus, observă că autoarea excepţiei s-a mărginit să enumere o serie de dispoziţii convenţionale şi constituţionale, fără a arăta, în concret, în ce constă contradicţia dintre acestea şi norma legală criticată. În susţinerea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţine că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Arată că judecătorul de cameră preliminară nu se pronunţă asupra vinovăţiei inculpatului sau asupra temeiniciei materialului probator ori a rechizitoriului, acestea urmând a fi discutate în faza de judecată, cu toate garanţiile unui proces echitabil, în acord cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reţine că procedura de cameră preliminară are caracter autonom, prealabil fazei de judecată, permite o evaluare într-un termen scurt şi cu caracter definitiv a actelor de urmărire penală, iar judecătorul, care exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi a urmăririi penale şi care decide începerea judecăţii, va exercita în continuare, în aceeaşi cauză, şi funcţia de judecată, cu excepţia cazului în care se dispune începerea judecăţii, potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale invocate, câtă vreme acestea nu împiedică soluţionarea cauzei penale în care se efectuează constatări tehnico-ştiinţifice de către inspectori antifraudă, de către o instanţă de judecată care să se bucure de jurisdicţie deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce priveşte aspectele de fapt, cât şi cele de drept, nici nu limitează dreptul inculpatului de a fi apărat, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil. 11. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în sensul constituţionalităţii normelor procesual penale criticate, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 35 din 9 februarie 2016. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile orale ale apărătorilor prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 342 coroborat cu art. 345 din Codul de procedură penală. Examinând motivele de neconstituţionalitate dezvoltate în notele scrise ale autoarei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum acestea din urmă au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, având următorul conţinut: - Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“; – Art. 345 alin. (1): „La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului.“ 15. Autoarea susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil. Invocă, totodată, dispoziţiile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, şi Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, paragrafele 20-22, a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală [în prezent art. 345 alin. (3)], judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. 17. Cu privire la legalitatea probaţiunii, Curtea a reţinut că, în camera preliminară, pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. 18. În aceste condiţii, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece acestea au făcut deja obiect al controlului unui judecător. 19. Curtea a reţinut, totodată, că instanţa competentă să se pronunţe asupra judecăţii pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicţie să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispoziţiile art. 383 alin. (4) din acelaşi act normativ, care obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă. Faptul că instanţa de judecată va ţine seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigenţele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. 20. Curtea a observat, totodată, că, în urma pronunţării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, procedura în cadrul camerei preliminare se desfăşoară în cadrul unor dezbateri orale şi contradictorii, instanţa citând părţile şi procurorul în acest scop. Dreptul la o procedură orală şi contradictorie asigură contactul nemijlocit între judecător şi părţi, făcând ca expunerea susţinerilor formulate de părţi să respecte o anumită ordine şi facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor. De asemenea, Curtea a constatat că aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar, s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate (aceste din urmă considerente se regăsesc în Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 24, şi în Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017, paragraful 19). 21. În ceea ce priveşte prevederile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Curtea constată astfel că, prin modificarea normelor procesual penale examinate în acord cu Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, anterior citată, viciile de neconstituţionalitate constatate prin aceasta au fost acoperite. Astfel, potrivit art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi alin. (3) ale acestui articol, dacă s-au formulat cereri sau excepţii ori dacă a ridicat excepţii din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul pentru soluţionarea acestora, „cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului“. Totodată, art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului. Având în vedere toate cele menţionate anterior, Curtea constată că examinarea de către judecătorul de cameră preliminară a cererilor şi excepţiilor formulate cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală pe baza lucrărilor şi a materialului dosarului de urmărire penală garantează respectarea dreptului la un proces echitabil în procedura de cameră preliminară, în acord cu jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale (deciziile nr. 296 din 11 mai 2016 şi nr. 778 din 15 decembrie 2016), urmând ca, în faza judecăţii pe fond a cauzei, instanţa competentă să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, administrând probatoriul în condiţiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ileana Yassin în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
