Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Burduja. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 97 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Alin Gavril Urs în Dosarul nr. 706/177/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.364D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Ioana Gabriela Sălăjan, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatei prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale numai în măsura în care se permite ca anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere să intervină înainte de considerarea ca executată a pedepsei. Prezintă elemente ale situaţiei de fapt din dosarul de fond. Susţine că aceeaşi persoană execută, în realitate, două pedepse pentru aceeaşi faptă, astfel că se impune admiterea excepţiei. 4. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că nu sunt incidente cerinţele principiului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă, prevăzut de art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Ipoteza relevată se situează pe tărâmul individualizării judiciare a executării pedepsei, fiind vorba despre o singură pedeapsă, aplicată pentru o singură faptă, în aceeaşi cauză. Legiuitorul a instituit un motiv de nulitate cu efect retroactiv, astfel că este pe deplin justificat să se reevalueze procesul de individualizare a executării pedepsei, în ipoteza în care judecătorul nu a cunoscut o împrejurare esenţială ce i-ar fi putut influenţa decizia. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Încheierea din 23 august 2019, pronunţată în Dosarul nr. 706/177/2017, Tribunalul Bihor - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 97 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Alin Gavril Urs cu ocazia soluţionării sesizării referitoare la anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia prezintă situaţia de fapt, apreciind că, deşi a executat pedeapsa aplicată, dispoziţiile criticate permit executarea din nou a aceleiaşi pedepse. Susţine că, în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, expirarea termenului de supraveghere marchează executarea pedepsei stabilite. Or, a permite anularea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere după expirarea termenului de supraveghere (deci după executarea efectivă a pedepsei) aduce atingere gravă dreptului justiţiabilului de a nu fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă. Aşa fiind, susţine că dispoziţiile criticate sunt constituţionale numai în măsura în care se permite anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere înainte de executarea sau considerarea ca executată a acesteia. 7. Tribunalul Bihor - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocând dispoziţiile art. 97 alin. (1) şi ale art. 98 din Codul penal, arată că, în ceea ce priveşte anularea suspendării sub supraveghere, este esenţial ca infracţiunea care atrage anularea să fie doar descoperită în cursul termenului de suspendare, iar nu să rămână definitivă condamnarea la pedeapsa închisorii aferentă respectivei infracţiuni anterior expirării termenului de supraveghere. Implicit, soluţionarea cauzei având ca obiect anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei într-o astfel de ipoteză s-ar situa tot după expirarea termenului de supraveghere. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constă, potrivit doctrinei, în dispoziţia luată de instanţa de judecată, prin însăşi hotărârea de condamnare, de a suspenda, pe o anumită durată şi în anumite condiţii, executarea pedepsei pronunţate. 8. Sub aspectul naturii juridice a acestei instituţii, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei este o instituţie complementară menită să întregească posibilităţile pe care legea le dă instanţei judecătoreşti pentru realizarea individualizării pedepsei. Fiind însă o consecinţă a unei condamnări, aceasta îşi păstrează caracterul de măsură coercitivă penală, caracter care constă în obligaţiile impuse celui condamnat de a avea o bună conduită pe durata termenului de supraveghere şi de a se abţine de la săvârşirea unei noi infracţiuni, precum şi de a se supune mai multor măsuri de supraveghere şi obligaţii expres prevăzute. 9. Aşadar, pe toată durata termenului de supraveghere, condamnatul este „ameninţat“ să piardă beneficiul suspendării şi să execute cumulativ două pedepse (în cazul în care ar săvârşi o altă infracţiune) sau să execute pedeapsa rezultantă potrivit regulilor aplicabile concursului de infracţiuni, recidivei sau pluralităţii intermediare [în cazul incidenţei cazului de anulare a suspendării - în condiţiile art. 97 alin. (1) din Codul penal]. Aşa fiind, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei are caracterul juridic de „mijloc de individualizare a executării pedepsei“ şi funcţionează ca o măsură judiciară (substitutiv de pedeapsă) de a cărei respectare depinde stingerea executării. 10. Măsura suspendării executării încetează nu numai în „mod pozitiv“, adică prin împlinirea termenului de încercare, ci şi în „mod negativ“, adică prin anularea sau revocarea măsurii de suspendare. În cazul anulării, suspendarea încetează pentru că măsura a fost aplicată contrar prevederilor imperative ale legii (adică, ab initio, măsura suspendării era lovită de un viciu care o făcea inoperantă). În privinţa revocării însă, situaţia juridică este alta, ea exprimând eşecul acestei măsuri din cauza conduitei inculpatului care s-a dovedit a nu merita încrederea ce i-a fost acordată de instanţa care a oferit condamnatului o şansă de a se îndrepta, fără ca acesta să execute efectiv pedeapsa. Ambele moduri de încetare a măsurii suspendării executării pedepsei (cel pozitiv şi cel negativ) decurg în mod firesc din natura şi scopul acestei instituţii. 11. Menţinerea modalităţii de executare a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni sau a pluralităţii intermediare atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 91 din Codul penal este expres prevăzută la art. 97 alin. (2) din acelaşi act normativ. Potrivit acestor prevederi legale, dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ceea ce priveşte rezultanta, noul termen de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Prin urmare, doar în această situaţie, legiuitorul a prevăzut expres menţinerea beneficiului suspendării executării pedepsei anterioare, după incidenţa cazului de anulare de la art. 97 alin. (1) din Codul penal, în celelalte situaţii persoana în cauză pierzând complet beneficiul suspendării de care a beneficiat. 12. În concluzie, având în vedere natura juridică a acestei instituţii de drept, care nu reprezintă o formă de executare efectivă a pedepsei, ci un substitutiv de pedeapsă, dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale şi în contextul în care termenul de supraveghere a expirat anterior soluţionării definitive a sesizării privind anularea suspendării. Faptul că persoana în cauză a respectat măsurile de supraveghere şi a executat obligaţiile ce i-au fost impuse nu echivalează cu executarea pedepsei înseşi, iar pierderea unui beneficiu legal, la care nu ar fi avut dreptul ab initio, în condiţiile săvârşirii unei infracţiuni anterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, dar descoperite în cursul termenului de supraveghere, nu reprezintă o încălcare a dreptului „ne bis in idem“ (a nu fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă). Totodată, anularea suspendării executării nu poate fi condiţionată de momentul la care a rămas definitivă hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea anterior comisă şi descoperită în cursul termenului de supraveghere, în sensul situării acestui moment anterior expirării termenului de supraveghere (astfel de situaţii regăsindu-se rar în practica judecătorească). 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatei autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 97 alin. (1) din Codul penal, cu următorul conţinut: - Art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală: „Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din Codul penal se pronunţă, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.“; – Art. 97 alin. (1) din Codul penal: „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară“. 17. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit cărora în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (1) referitor la principiul legalităţii. De asemenea, au fost invocate prevederile art. 4 referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 50 referitor la dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeaşi infracţiune din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere constituie un mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei, aplicat de instanţa de judecată prin însăşi hotărârea de condamnare. Această măsură de individualizare judiciară presupune suspendarea executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere, pe parcursul căruia persoana condamnată este supusă unui ansamblu de măsuri de supraveghere speciale şi cerinţei de a respecta anumite obligaţii, stabilite de instanţa de judecată în baza legii. Aplicarea acestei instituţii de drept penal este facultativă, fiind la latitudinea instanţei să o dispună, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Cu privire la condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere, reglementate în art. 91 din Codul penal, Curtea a observat că acestea sunt condiţii pozitive [art. 91 alin. (1) din Codul penal] şi condiţii negative [art. 91 alin. (3) din Codul penal] (Decizia nr. 666 din 30 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 19 aprilie 2019, paragraful 17). 19. Curtea reţine că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este însoţită de stabilirea de către instanţă a unui termen de supraveghere, potrivit art. 92 din Codul penal, pe durata căruia condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă. De altfel, stabilirea unui termen de supraveghere ţine de esenţa instituţiei suspendării executării pedepsei sub supraveghere, care presupune că, în cazul dat, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. În acest sens, legiuitorul a reglementat un termen de supraveghere flexibil (între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mic decât durata pedepsei aplicate), urmând ca instanţa, în funcţie de circumstanţele cauzei, să îl stabilească de la caz la caz. În literatura juridică de specialitate (Lavinia Lefterache, Drept penal. Parte generală, Editura Hamangiu, 2016, p. 454), s-a apreciat că semnificaţia termenului de supraveghere este aceea de a constitui o modalitate de a verifica încrederea instanţei că pe viitor condamnatul îşi va corecta conduita, că scopul prevenirii speciale al pedepsei a fost realizat chiar fără executarea acesteia. 20. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 91 alin. (1) lit. a) din Codul penal, una dintre condiţiile pe care instanţa le analizează pentru a putea dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este cea referitoare la cuantumul pedepsei aplicate infractorului. Cu alte cuvinte, numai după pronunţarea unei soluţii de condamnare (în condiţiile stabilirii de către instanţă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat) se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, aceasta fiind, de altfel, o măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei, aplicată de instanţa de judecată prin chiar hotărârea de condamnare. Aşa fiind, pe toată durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere păstrează statutul de condamnat, aceasta fiind ţinută să respecte măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de instanţă. 21. Curtea observă că realizarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu se reduce la instituirea ei prin hotărârea instanţei de judecată, ci presupune desfăşurarea raportului juridic special creat prin dispunerea ei, raport în cadrul căruia condamnatul trebuie să aibă, pe toată durata termenului de supraveghere, comportamentul care condiţionează realizarea scopului măsurii. Prin hotărârea pronunţată, condamnatul este pus în situaţia de condamnat a cărui executare a pedepsei a fost suspendată sub supraveghere şi care, pe toată durata termenului de supraveghere, are datoria de a nu săvârşi din nou o infracţiune şi de a respecta măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse de către instanţa de judecată. Caracterul condiţionat şi deci provizoriu al suspendării executării pedepsei sub supraveghere durează cât termenul de supraveghere. Astfel, în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare, situaţia se definitivează, în sensul că pedeapsa se consideră executată, fără a se produce însă efecte asupra măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 718 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 9 decembrie 2015, paragraful 13). 22. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că măsura suspendării executării pedepsei sub supraveghere încetează prin expirarea termenului de supraveghere (în această situaţie pedeapsa considerându-se executată), dar şi prin revocarea sau prin anularea măsurii, aceste moduri de încetare a suspendării executării pedepsei decurgând din natura şi scopul respectivei măsuri (în această situaţie, pedeapsa nu se consideră executată, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară). 23. În ceea ce priveşte anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Codul penal prevăd că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. Aşa fiind, Curtea reţine că anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere are în vedere desfiinţarea măsurii suspendării, motivat de existenţa unei cauze anterioare rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, necunoscută la momentul pronunţării hotărârii, şi care ar fi condus la neîndeplinirea condiţiilor privind infractorul. 24. Din analiza dispoziţiilor de lege anterior menţionate, Curtea constată că, pentru a fi dispusă anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, trebuie îndeplinite mai multe condiţii. Prima condiţie se referă la săvârşirea de către persoana condamnată a unei infracţiuni (distincte faţă de cea a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere) înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. A doua condiţie se referă la momentul descoperirii săvârşirii acestei infracţiuni, aceasta trebuind să se realizeze pe parcursul termenului de supraveghere. A treia condiţie presupune ca persoanei condamnate să i se aplice pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de supraveghere. 25. Aşa fiind, Curtea observă că, în contextul analizei celei de-a doua condiţii ce trebuie îndeplinită, pentru a se dispune anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, esenţial este ca pe parcursul termenului de supraveghere să fie descoperită săvârşirea infracţiunii, iar nu şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea acestei infracţiuni. Faptul că, în unele cazuri, pronunţarea hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunii se realizează ulterior expirării termenului de supraveghere nu presupune că pedeapsa (a cărei executare a fost suspendată) se consideră executată. 26. De altfel, însuşi textul art. 98 alin. (1) din Codul penal dispune că „dacă până la expirarea termenului de supraveghere […] nu s-a descoperit o cauză de anulare, pedeapsa se consideră executată“. Cu alte cuvinte, simplul fapt de a descoperi pe parcursul termenului de supraveghere că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea determină ca pedeapsa (a cărei executare fusese suspendată) să nu mai fie considerată executată la împlinirea termenului de supraveghere. 27. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că expirarea termenului de supraveghere nu constituie întotdeauna momentul în care pedeapsa (a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere) se consideră a fi executată. Astfel, pedeapsa va fi considerată ca fiind executată dacă, pe lângă expirarea termenului de supraveghere, condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea acestui termen, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Numai îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii face ca pedeapsa să fie considerată executată, iar nu simplul fapt al scurgerii termenului de supraveghere. Aşa fiind, în cazul anulării, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere încetează, întrucât măsura a fost aplicată contrar prevederilor imperative ale legii, ceea ce înseamnă că ab initio măsura suspendării era lovită de un viciu care o făcea inoperantă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 771 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 16). 28. În literatura juridică de specialitate (Lavinia Lefterache, op. cit., p. 460) s-a arătat că, atunci când s-a luat măsura anulării suspendării, instanţa a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere fără să fi fost în posesia tuturor informaţiilor referitoare la activitatea penală din trecut a subiectului respectiv. În lipsa acestor date, instanţa nu şi-a putut forma o convingere reală asupra posibilităţilor de îndreptare fără executarea pedepsei. Pentru complinirea acestei deficienţe, Codul penal reglementează instituţia anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. 29. De altfel, Curtea reţine că reglementarea anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost realizată de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, stabilite de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, şi nu aduce atingere independenţei judecătorului. Acesta urmează să aprecieze, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dacă în cauză sunt întrunite condiţiile anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, aplicând, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. 30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alin Gavril Urs în Dosarul nr. 706/177/2017 al Tribunalului Bihor - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 97 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
