Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse în tabelul de la lit. f) punctul I litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Mona-Amalia Ţiplic în Dosarul nr. 11.060/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 109D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei a transmis la dosar note scrise, prin care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că stabilirea regulilor privind salarizarea categoriilor de personal plătite din fonduri publice reprezintă opţiunea legiuitorului. Sporurile la salariu nu reprezintă drepturi fundamentale, astfel încât legiuitorul poate dispune cu privire la cuantumul şi condiţiile de acordare a acestora. Invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 5. Prin Sentinţa civilă nr. 7.508 din 15 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 11.060/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a celor cuprinse în tabelul de la lit. f) punctul I litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. 6. Excepţia a fost ridicată de Mona-Amalia Ţiplic într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o diferenţiere a sporului acordat pentru personalul care gestionează fonduri europene faţă de cel acordat personalului care desfăşoară activitate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene. Astfel, conform art. 16 din acelaşi act normativ, personalul din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare cu până la 50%, în timp ce, conform art. 17 din acelaşi act normativ, personalul care gestionează fonduri europene beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 35%, deşi ambele categorii de personal desfăşoară activitate în condiţii similare, având responsabilităţi similare în gestionarea fondurilor europene. Cu toate acestea, se stabileşte în mod diferenţiat nivelul maxim al majorării salariale ce poate fi acordată acestor categorii de personal. 8. De asemenea, autoarea excepţiei susţine că prevederile cuprinse în tabelul de la lit. f) punctul I litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, prin nivelul stabilit pentru funcţiile publice specifice de manager public, încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie. Nivelul stabilit pentru gradaţia „0“ pentru managerii publici nu a avut în vedere salariile aflate în plată la data adoptării actului normativ, astfel încât începând cu data de 1 ianuarie 2018 nu mai este posibilă menţinerea drepturilor salariale câştigate. Mai mult decât atât, acest nivel nu permite ca pentru această categorie de salariaţi să fie acordată majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, constituind o premisă de aplicare diferenţiată a unui act normativ a cărui aplicabilitate trebuie să fie generală. Sub aspectul salarizării se creează astfel o discriminare a managerilor publici în raport cu alte categorii de personal salarizate din fondurile publice care au primit majorarea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. 9. Autoarea excepţiei subliniază că, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin valoarea stabilită pentru salariul de bază pentru managerii publici s-au creat premisele aplicării diferenţiate a prevederilor legale referitoare la menţinerea în plată a drepturilor salariale anterioare şi majorarea acestora începând cu data de 1 ianuarie 2018. Astfel, prin stabilirea nivelurilor din anexa nr. VIII, capitolul I litera A punctul I, tabelul de la litera f), fără a se ţine cont de salariile aflate în plată la data de 31 decembrie 2017, s-a urmărit în fapt diminuarea salariilor pentru manageri publici, nefiind posibilă aplicarea prevederilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la acordarea începând cu 1 ianuarie 2018 a unei majorări salariale de 25%, iar faţă de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a impus, în fapt, o reducere salarială. Încă de la elaborarea sa, actul normativ nu a acordat posibilitatea aplicării sale uniforme şi pentru managerii publici. 10. Invocând principiile care stau la baza reglementării sistemului de salarizare, prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, autoarea susţine că importanţa socială a muncii depuse de către managerii publici, stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public, a fost redusă chiar sub nivelul celei a consilierilor având gradul profesional superior. Astfel, doar pentru managerii publici având gradul profesional superior valoarea salariului de bază este mai mare decât cea a consilierului având gradul profesional superior, însă doar cu aproximativ 4%, în timp ce pentru gradul profesional principal, managerul public are stabilit un nivel al salariului de bază cu aproximativ 5% sub nivelul celui pentru consilierul având gradul profesional superior. În cazul gradului profesional asistent, managerul public are stabilit un nivel al salariului de bază cu aproximativ 10% sub nivelul celui pentru consilierul având gradul profesional superior. Astfel, prevederile de lege criticate stabilesc o ierarhizare ce pune funcţia de manager public într-o poziţie inferioară celei de consilier cu gradul profesional superior. 11. Autoarea susţine, de asemenea, încălcarea dreptului fundamental la muncă, ce are un conţinut complex, incluzând dreptul la salariu, de vreme ce în cazul său a intervenit o diminuare salarială prin raportare la limita stabilită de textul de lege criticat. Această diminuare salarială nu respectă cerinţele expres prevăzute de art. 53 din Constituţie privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale. Se invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Diminuarea salarială nu poate fi justificată nici prin prisma expunerii de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, care nu pleacă de la premisa existenţei unei situaţii de criză, ci, din contră, de la ideea că salariile din domeniul public vor fi majorate începând cu data de 1 ianuarie 2018 cu 25%. 12. Mai mult decât atât, având în vedere faptul că au mai existat situaţii în care nivelurile salariului de bază pentru gradaţia „0“ au fost stabilite într-o modalitate care conducea la diminuări salariale, situaţii printre care se numără şi cea a managerilor publici, Legea-cadru nr. 153/2017 a fost modificată prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017. În cuprinsul expunerii de motive a acestui act normativ se menţionează în mod expres că „având în vedere faptul că în anul 2018 drepturile salariale vor fi stabilite având la bază drepturile salariale aferente lunii decembrie 2017 şi ţinând seama că neefectuarea corecţiilor ar conduce la stabilirea unor drepturi salariale mai mici pentru anumite categorii de personal bugetar, se impune adoptarea de urgenţă a proiectului de act legislativ“. Cu alte cuvinte, se recunoaşte, pe de o parte, faptul că este necesară o raportare începând cu luna ianuarie 2018 la drepturile salariale din luna decembrie 2017, precum şi, pe de altă parte, faptul că trebuie remediate acele situaţii în care intervin diminuări salariale. 13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul netemeiniciei excepţiei invocate. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, modificate prin articolul unic pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 978 din 8 decembrie 2017, care au următorul cuprins: „Personalul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaţionale, pe durata desfăşurării activităţii în acest domeniu, în loc de majorarea de până la 25 de clase de salarizare, respectiv de majorarea salariilor de bază cu până la 75%, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 35%.“ 18. De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie prevederile cuprinse în tabelul de la lit. f) punctul I litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, modificate prin art. I pct. 14 din Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, care a introdus în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pct. 23^11, stabilind funcţiile publice specifice de manager public, nivelul studiilor, salariul de bază pentru gradaţia „0“ şi coeficientul specific acestor funcţii. 19. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cele cuprinse în tabelul de la lit. f) punctul I litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici similare, iar prin Decizia nr. 846 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 12 martie 2020, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. 21. Cu acel prilej, Curtea a observat că prevederile art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie reguli privind drepturile salariale pentru gestionarea de proiecte finanţate din fonduri europene, în sensul majorării salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 35%. Curtea a reţinut că prevederile art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt criticate prin prisma diferenţierii majorării salariale acordate pentru personalul care gestionează fonduri europene faţă de cea acordată personalului pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene, prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. Curtea precizează că cele două categorii de personal invocate de autorii excepţiei reprezintă categorii juridice distincte, care nu se află în aceeaşi ipoteză juridică, şi, prin urmare, în mod obiectiv şi rezonabil, tratamentul juridic stabilit nu poate fi decât diferit. 22. Totodată, astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri şi alte drepturi salariale la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente ori drepturi salariale, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010). 23. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice, justificată în raport cu situaţia diferită a celor două categorii de personal vizate de ipotezele normelor juridice, fără a încălca principiul egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituţie. 24. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în tabelul de la litera f) punctul I litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că aceste norme stabilesc salarizarea, la nivelul anului 2022, pentru funcţiile publice specifice de manager public. Analizând prevederile legale criticate în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a reţinut că Legea-cadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. De la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. 25. În privinţa modului de stabilire a salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că acestea se stabilesc potrivit dispoziţiilor acestei legi şi anexelor la legea-cadru, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se vor stabili, pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la lege, prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. 26. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38“. 27. În acest context normativ, Curtea a constatat că fixarea unei anumite valori a salariului de bază pentru managerii publici pentru anul 2022 are un caracter tehnic, integrat concepţiei legislative de creare a unui sistem de salarizare prin care să se regleze în timp disfuncţionalităţile existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, inclusiv prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. Cu alte cuvinte, o asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive a legii-cadru, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“. 28. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, Constituţia prevede în art. 41 alin. (2) „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007.) 29. De asemenea Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz şi alţii împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 30. Totodată, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). În consecinţă, stabilirea prin lege a unei anumite valori a salariilor de bază plătite managerilor publici - angajaţi din fonduri publice nu are semnificaţia încălcării dreptului fundamental la salariu. 31. În raport cu cele enunţate şi aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea a constatat că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale, inclusiv în cazul managerilor publici-personal plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 32. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind dreptul fundamental la salariu, Curtea a reţinut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 33. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, invocate prin prisma art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că prevederile capitolului I litera A pct. I tabelul de la lit. f) din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, fiind aplicabile, în mod egal şi nediscriminatoriu, tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice. 34. Pe de altă parte, Curtea nu a reţinut critica de neconstituţionalitate formulată prin invocarea unei inegalităţi de tratament juridic sub aspectul salarizării prin raportare la alte categorii de personal plătit din fonduri publice, de vreme ce situaţia obiectiv diferită în care se află diferite categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică şi chiar impune un tratament juridic diferit (a se vedea spre exemplu Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20). 35. În plus, Curtea a precizat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, stabilind că, „Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia“. 36. În fine, Curtea a precizat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 37. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează în mod corespunzător valabilitatea şi în cauza de faţă. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mona-Amalia Ţiplic în Dosarul nr. 11.060/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 17 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi cele cuprinse în tabelul de la lit. f) punctul I litera A capitolul I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
