Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) şi ale art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian Petru Conchi, în Dosarul nr. 11.938/94/2017 al Judecătoriei Buftea - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.450 D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se susţine că obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală ce reglementează plângerea împotriva actelor procurorului. Pe de altă parte, se susţine că argumentele formulate în susţinerea excepţiei ar putea viza şi art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice care să prevadă o cale de atac în ipoteza invocată de autorul excepţiei. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 1.159 din 5 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 11.938/94/2017, Judecătoria Buftea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 340 alin. (1) şi ale art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Traian Petru Conchi într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei ordonanţe de soluţionare a unei plângeri referitoare la măsura administrativă de suspendare a dreptului de a conduce, dispusă conform art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că imposibilitatea contestării ordonanţelor prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor dispuse de procuror, potrivit textelor criticate, încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al persoanei interesate, în ipoteza în care împotriva acesteia a fost dispusă o măsură administrativă ce constituie o pedeapsă penală. Or, se susţine că sancţiunea suspendării dreptului de a conduce, luată în privinţa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit art. 111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu toate că are natură administrativă, potrivit dreptului intern, constituie o pedeapsă penală conform criteriilor Engel stabilite prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, aceasta fiind, de altfel, reglementată şi ca pedeapsă penală complementară la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal. Se arată că, pentru asigurarea drepturilor fundamentale invocate în susţinerea excepţiei, actul prin care a fost stabilită o astfel de sancţiune trebuie să poată fi supus controlului instanţei judecătoreşti. 6. Judecătoria Buftea - Secţia penală opinează că textele criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că posibilitatea de a formula plângere, conform art. 339 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta, la procurorul ierarhic superior, constituie o garanţie a drepturilor fundamentale ale persoanei care are un interes procesual în formularea acesteia. Se susţine că împrejurarea că legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac împotriva plângerii soluţionate potrivit art. 339 din Codul de procedură penală la judecătorul de cameră preliminară nu este de natură a încălca accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare ale petentului, întrucât obiectul unei astfel de cauze nu are în vedere soluţionarea raportului juridic penal de conflict. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei nr. 398 din 28 mai 2015 şi se arată că suspendarea exercitării dreptului de a conduce constituie o măsură cu caracter administrativ dispusă de poliţistul rutier, şi nu o acuzaţie în materie penală, motiv pentru care textele criticate nu aduc atingere prezumţiei de nevinovăţie. 9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate sunt constituţionale. Se arată că dispoziţiile criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi că este menţinut punctul de vedere exprimat şi reţinut de Curtea Constituţională în deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 394 din 28 mai 2015, nr. 521 din 7 iulie 2015 şi nr. 29 din 19 ianuarie 2017. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii, de sesizare, prevederile art. 340 alin. (1) şi ale art. 341 alin. (6) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea deduce însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 339 alin. (5): „Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.“; – Art. 340 alin. (1): „Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.“. 13. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la statul de drept şi la calitatea legii, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 339 alin. (5) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 478 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 15 noiembrie 2017, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală şi, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, şi Decizia nr. 105 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală. 15. Prin Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017, paragrafele 16-21, Curtea a statuat că, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic [...]“. Ca o garanţie a respectării de către procurori a principiilor imparţialităţii şi legalităţii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. Prin urmare, dispoziţia legală ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă o reflectare a exigenţelor constituţionale instituite de art. 132, fără ca prin aceasta să fie afectate drepturile consacrate de art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală. Aceasta întrucât părţile interesate nu sunt obstrucţionate în niciun fel în a-şi exercita dreptul la apărare în condiţiile prevăzute de lege, având deplina libertate de a-şi angaja un apărător ales care să le reprezinte interesele. 16. Prin aceeaşi decizie, s-a arătat că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluţionării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, însă în formele şi modalităţile instituite de lege. Aşa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor procurorului nu mai pot fi atacate cu o nouă plângere la procurorul ierarhic superior, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitare a sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21 din Constituţie. O asemenea chestiune nu poate fi întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Constituţie, acest text legal reglementând accesul la justiţie, şi nu la diverse căi procedurale în cadrul ierarhiei Ministerului Public. Astfel, se previn abuzurile şi se asigură protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. 17. Aşa fiind, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiţie, deoarece cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, va putea fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluţia pronunţată. Astfel, atunci când procurorul va emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, cauza va ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră va verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, de asemenea, în faţa unui judecător de cameră preliminară în condiţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, petentul şi intimaţii putând formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, conform art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală. În sfârşit, atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care renunţă la urmărirea penală, ordonanţa astfel pronunţată va fi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Ulterior, această ordonanţă se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, iar, în faţa acestuia, persoana care a făcut sesizarea, părţile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată vor putea releva aspecte de legalitate şi temeinicie a soluţiei pronunţate. 18. De asemenea, prin Decizia nr. 105 din 28 februarie 2019, precitată, paragrafele 14 şi 15, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, invocată într-o situaţie similară celei în care a fost invocată prezenta excepţie, Curtea a reţinut că, în fapt, autorul excepţiei a formulat la judecătorul de cameră preliminară o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 340 şi următoarele referitoare la plângerea împotriva soluţiilor de clasare din Codul de procedură penală, cadru procesual în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate prin care s-a susţinut că aceste dispoziţii contravin Legii fundamentale, deoarece persoana nemulţumită de soluţia de renunţare la urmărirea penală nu mai poate formula plângere împotriva unei astfel de ordonanţe, nici pe cale ierarhică, nici în faţa judecătorului de cameră preliminară. Cu alte cuvinte, Curtea a reţinut că ceea ce se solicită prin invocarea excepţiei este modificarea prevederilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală prin consacrarea în conţinutul lor a posibilităţii persoanei interesate de a formula plângere la judecătorul de cameră preliminară, nu numai împotriva ordonanţelor de clasare, ci şi împotriva celor de renunţare la urmărirea penală. Curtea a constatat că o astfel de critică nu poate fi primită, fiind inadmisibilă, deoarece, aşa cum rezultă din motivarea autorului, acesta este nemulţumit nu de conţinutul reglementării deduse controlului de contencios constituţional, ci de forma eliptică a acesteia. Curtea a reţinut că ceea ce se urmăreşte constă în revenirea la redactarea art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în varianta existentă anterior Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Aşa fiind, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 20. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa anterior invocată, Curtea constată că prevederile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt precise şi previzibile, reglementând cu claritate categoria de ordonanţe ale procurorului care nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi faptul că acestea se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate. Aşa fiind, textul criticat este în conformitate cu standardele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie, destinatarul dispoziţiilor procesual penale analizate putând să înţeleagă cu claritate, interpretând sistematic dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală şi apelând, la nevoie, la serviciile de consultanţă, care sunt mijloacele juridice prevăzute în cuprinsul Codului de procedură penală prin care îşi poate apăra drepturile şi interesele procesuale. 21. De asemenea, având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea reţine că textul criticat nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, prevăzută la art. 23 alin. (11) din Constituţie, persoana în privinţa căreia este emisă ordonanţa prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor luate de procuror, potrivit art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, nefiind considerată vinovată de săvârşirea faptelor prevăzute de legea penală ce fac obiectul urmăririi penale. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Traian Petru Conchi în Dosarul nr. 11.938/94/2017 al Judecătoriei Buftea - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Buftea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
