Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Atilla │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Florin Adrian Bărbuţi şi Andrei Puică, prin Sindicatul Managerilor Publici, în Dosarul nr. 14.187/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 17D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 266D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017, excepţie ridicată de Elisabeta Trifan, Rodica Duţă şi Brânduşa-Mihaela Popescu, prin Sindicatul Managerilor Publici, în Dosarul nr. 12.963/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a transmis la dosar note scrise, prin care susţine respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 266D/2019 la Dosarul nr. 17D/2019, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că stabilirea regulilor privind salarizarea categoriilor de personal plătite din fonduri publice reprezintă opţiunea legiuitorului, fără a fi încălcate prevederile din Constituţie invocate. Face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 8. Prin Încheierea din 1 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 14.187/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IIa contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia a fost ridicată de Florin Adrian Bărbuţi şi Andrei Puică, prin Sindicatul Managerilor Publici, într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 9. Prin Încheierea din 20 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 12.963/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IIa contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017. Excepţia a fost ridicată de Elisabeta Trifan, Rodica Duţă şi Brânduşa-Mihaela Popescu, prin Sindicatul Managerilor Publici, într-o cauză având ca obiect un litigiu privind funcţionarii publici. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece determină diminuarea salariilor al căror cuantum aferent lunii decembrie 2017 se află peste cel stabilit de legiuitor. Astfel, prin dispoziţiile legale contestate, legiuitorul nu a avut în vedere sub nicio formă menţinerea standardelor de viaţă ale categoriilor sociale afectate de măsurile de reducere a salariilor aflate în plată la nivelul lunii decembrie 2017. Ca efect al aplicării dispoziţiilor legale criticate anumite categorii de funcţionari publici, precum managerii publici, sunt afectate prin scăderea semnificativă a drepturilor salariale, în procente cuprinse între 10-36%, astfel încât acestei categorii profesionale îi este afectat în mod grav standardul de viaţă, pe lângă faptul că i se aplică un tratament discriminatoriu în raport cu alte categorii de personal plătit din fonduri publice, ale căror salarii cresc. Prin reducerea substanţială a salariilor se aduce atingere principiului protecţiei aşteptărilor legitime, iar cetăţenii nu se mai pot baza pe predictibilitatea normelor de drept. Limitarea prevăzută la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 reprezintă o ingerinţă nejustificată, netransparentă, discriminatorie şi disproporţionată în drepturile deja câştigate şi legal recunoscute managerilor publici. Prin reducerea salariului aflat în plată la nivelul lunii decembrie 2017, se aduce atingere dreptului de proprietate privată, având în vedere că drepturile salariale şi de natură salarială pot fi asimilate noţiunii de „bun“ protejat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Or, dispoziţiile legale criticate determină o ingerinţă nejustificată a autorităţilor publice, o expropriere, fără a fi respectate condiţiile privind privarea de proprietate sau restrângerea dreptului de proprietate. 11. De asemenea autorii excepţiei susţin că prevederile de lege criticate încalcă dreptul la muncă, de vreme ce aplicarea acestor prevederi conduce la scăderea salariului, iar salariul este o componentă a dreptului la muncă. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, precum şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874, ambele din 25 iunie 2010. 12. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul conformităţii prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 cu dispoziţiile din Constituţie invocate. De asemenea instanţa judecătorească reţine că adoptarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a realizat în deplin acord cu prevederile constituţionale, invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind posibilă încălcarea dispoziţiilor constituţionale şi nici a principiilor care stau la baza reglementării sistemului de salarizare. Raportat la obiectul de reglementare al Legii-cadru nr. 153/2017, adoptarea acestor dispoziţii legale este justificată de crearea unui cadru legislativ pentru dezvoltarea unui sistem de fundamentare a politicilor salariale în sectorul bugetar şi de supraveghere a aplicării acestora şi pentru dezvoltarea unui sistem de distribuire a resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile de personal, prin stabilirea salariilor de bază în sectorul bugetar, în vederea promovării performanţei individuale. Necesitatea găsirii unor soluţii legislative care să rezolve situaţia actuală din sistemul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice şi, în mod special, care să înlăture discrepanţele salariale cauzate de numeroasele modificări legislative aduse modului de calcul şi de stabilire a drepturilor salariale justifică, de asemenea, adoptarea actualului cadru legal care conţine prevederi clare, fără echivoc, sub aspectul drepturilor salariale pe care le reglementează. Punerea în aplicare a politicilor salariale şi sociale presupune, printre altele, ca legiuitorul să dispună de o marjă de apreciere, pentru a se pronunţa atât asupra existenţei unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât şi asupra alegerii modalităţilor sale de aplicare. Posibilitatea legiuitorului de a modifica sau de a abroga o normă ori de a adopta noi dispoziţii legale nu poate fi împiedicată, mai ales în situaţiile în care se impune ca statul să intervină în plan legislativ pentru rezolvarea pe termen îndelungat a unor probleme care ţin de interesul public. În caz contrar, s-ar ajunge la negarea competenţelor legislative, ceea ce ar fi inadmisibil. În condiţiile în care cadrul legislativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost supus în ultimii 10 ani unei instabilităţi atât de accentuate şi atât de diversificate, iar modificările, completările şi abrogările adoptate în mod frecvent şi repetat de legiuitor cu privire la salarizare au produs efecte care s-au extins şi la perioadele următoare de timp, iar nu doar la anul/intervalul de timp pentru care au fost adoptate, era absolut obligatoriu ca statul să intervină legislativ cu o nouă lege-cadru privind sistemul de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice, ale cărei dispoziţii să respecte cerinţele de claritate şi precizie şi prin care să fie înlăturate şi inechităţile salariale cauzate de vechile reglementări. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, care au următorul cuprins: - Art. 1 alin. (3): „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.“; – Art. 38 alin. (6): „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.“ 17. În opinia autorilor excepţiilor, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 18. De asemenea sunt invocate prevederile art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul oricărei persoane fizice şi juridice la respectarea bunurilor, art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi art. 1 pct. 2 şi 4, art. 4 şi art. 20 din Carta Socială Europeană, revizuită. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, iar prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, şi Decizia nr. 77 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2020, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate. 20. Astfel, analizând prevederile legale criticate în ansamblul actului normativ din care fac parte, Curtea a reţinut că Legeacadru nr. 153/2017 are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului, începând cu data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a legii. Ca regulă, de la această dată, drepturile salariale ale personalului plătit din bugetul general consolidat al statului sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în lege, astfel cum prevede art. 1 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, prevederi destinate a fi aplicate în mod nediferenţiat. 21. În privinţa modului de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, art. 12 alin. (1) din Legeacadru nr. 153/2017 dispune că acestea se stabilesc potrivit prevederilor analizate şi anexelor nr. I-IX la lege, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite. Începând cu anul 2023, potrivit prevederilor art. 12 alin. (2) din lege, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se vor stabili pentru toate funcţiile cuprinse în anexele nr. I-VIII la lege prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare. 22. În vederea punerii în aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, prin art. 36 din acest act normativ s-a stabilit că, la data intrării sale în vigoare, 1 iulie 2017, trebuie să se procedeze la reîncadrarea personalului salarizat „pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38“. 23. Astfel, art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Prin alin. (1) al acestui articol este instituită regula aplicării etapizate a legii, începând cu data de 1 iulie 2017, iar etapele temporale sunt enunţate în alin. (2)-(6). Prevederile art. 38 alin. (6) din legea-cadru analizată/criticată stabilesc faptul că, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. 24. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legeacadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare“, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. 25. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 619 din 17 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.122 din 13 decembrie 2005). Constituţia prevede în art. 41 alin. (2), printre drepturile salariaţilor la protecţia socială a muncii, „instituirea unui salariu minim brut pe ţară“, fără să dispună cu privire la cuantumul acestuia (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007). 26. De asemenea, Curtea a statuat că legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 707 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, Decizia nr. 291 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 20 iunie 2014, şi Decizia nr. 31 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 13 mai 2013). În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaţilor lor din bugetul de stat, şi anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunţată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunţată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57, Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 15. 27. În raport cu cele enunţate şi aplicând aceste considerente de principiu în cauză, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate, prin conţinutul lor normativ, nu pun în discuţie o restrângere a exerciţiului dreptului fundamental la salariu, în sensul art. 53 din Constituţie, ci vizează o redimensionare a politicii salariale în cazul personalului plătit din fonduri publice, aspect care se înscrie în marja de apreciere a legiuitorului. 28. Cât priveşte invocarea unor aspecte din jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind restrângerea exerciţiului dreptului fundamental la salariu, Curtea a reţinut că acestea vizează ipoteze juridice distincte de cea avută în vedere prin prevederile legale criticate, motiv pentru care acestea nu au relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 29. Referitor la invocarea principiului securităţii juridice, care rezultă din dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie, şi a dreptului la respectarea unui „bun“, prevăzut de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în Convenţie nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 94). Prin urmare, stabilirea prin lege a unei limite a salariilor de bază plătite angajaţilor din fonduri publice la nivelul prevăzut pentru anul 2022 nu are semnificaţia încălcării regulilor fundamentale şi convenţionale invocate. 30. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 47 din Constituţie privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a reţinut că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieţii, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011). În acelaşi timp, obligaţia statului de a asigura un trai decent trebuie adusă la îndeplinire în mod egal, faţă de toţi cetăţenii săi, indiferent de ipostaza juridică în care se află aceştia. Or, măsura stabilită prin textele de lege criticate se integrează ansamblului de acţiuni ale statului de adaptare la resursele financiare existente, neputându-se reţine o afectare a nivelului de trai decent, contrară Constituţiei. 31. În ceea ce priveşte aspectele referitoare la scăderea cuantumului venitului net în luna ianuarie 2018 faţă de luna decembrie 2017, în cazul autorilor excepţiilor, invocate prin prisma art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu sunt, prin însuşi conţinutul lor, contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie. 32. Aplicarea regulii plafonării la nivelul anului 2022 a salariilor nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea prevederilor art. 38 alin. (6) din lege, de vreme ce premisele specifice fiecărei categorii profesionale sunt diferite. Situaţia obiectiv diferită a diferitelor categorii de persoane plătite din fonduri publice justifică, aşadar, un tratament juridic diferit (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 14 iulie 2014, paragraful 20). 33. În acelaşi timp, Curtea a observat că, pe fondul prevederilor legale anterioare privind salarizarea bugetarilor, reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice prin Legea-cadru nr. 153/2017 apare ca un proces complex, care, în mod necesar, presupune, în timp, o serie de corecţii şi corelări cu ansamblul actelor normative care fac parte din fondul activ al legislaţiei, aspecte de competenţa autorităţii legiuitoare. Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, stabilind prin art. II că: „Începând cu luna aprilie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege.“ În acelaşi sens, prin art. II din Legea nr. 287/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 4 decembrie 2018, „Începând cu luna decembrie 2018, în aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, salariul de bază va fi recalculat, după caz, prin raportarea salariului de bază astfel cum a fost stabilit în urma aplicării prevederilor art. 38 alin. (3) la salariile de bază stabilite în anexele la lege“. 34. De asemenea, prin articolul unic pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 22 mai 2018, s-a stabilit că, „Începând cu luna mai 2018, în situaţia în care veniturile salariale nete acordate potrivit prevederilor prezentei legi sunt mai mici decât cele aferente lunii februarie 2018, se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Suma compensatorie este cuprinsă în salariul lunar şi nu se ia în calcul la determinarea limitei prevăzute la art. 25. Suma compensatorie se determină lunar pe perioada în care se îndeplinesc condiţiile pentru acordarea acesteia“. 35. În plus, Curtea a subliniat că modalitatea de aplicare în concret a Legii-cadru nr. 153/2017 excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, aceasta revenind autorităţilor publice responsabile, iar în caz de litigiu, instanţelor judecătoreşti. 36. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 37. În fine, Curtea constată că, prin conţinutul reglementărilor pe care le cuprind, celelalte dispoziţii din Constituţie şi din actele juridice internaţionale invocate de autorii excepţiei nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Adrian Bărbuţi şi Andrei Puică, prin Sindicatul Managerilor Publici în Dosarul nr. 14.187/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi de Elisabeta Trifan, Rodica Duţă şi Brânduşa-Mihaela Popescu, prin Sindicatul Managerilor Publici, în Dosarul nr. 12.963/3/2018 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
