Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Marian Cătălin Crivăţ în Dosarul nr. 3.498/100/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.414D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, la care a anexat înscrisuri probatorii. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.498/100/2015, Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de intimatul-reclamant Marian Cătălin Crivăţ în cadrul soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 418/2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş, prin care s-a admis acţiunea reclamantului şi s-a anulat Decizia nr. 195 din 13 iulie 2015, emisă de directorul executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (prin care se constatase încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului), cu consecinţa repunerii reclamantului în situaţia anterioară, reintegrarea în funcţia publică ocupată şi plata drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi legal cuvenite. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, sub aspectul previzibilităţii normei juridice şi al proporţionalităţii sancţiunii. În acest sens arată că, la momentul condamnării penale, norma criticată din Legea nr. 188/1999 nu era suficient de clară. Apreciază că modificarea textului de lege criticat „a intervenit pentru a lămuri faptul că lit. f) a art. 98 din Legea nr. 188/1999 vizează inexistenţa unei situaţii în care o condamnare prevăzută la art. 54 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999 să poată conduce la încetarea raportului de serviciu“. Consideră că „la momentul la care reclamantul funcţionar public a cunoscut că există o astfel de condamnare, ştia că nu va atrage pentru el consecinţa încetării funcţiei publice, întrucât, la momentul condamnării, magistratul putea să dispună această sancţiune accesorie, dar nu a dispus-o“. Mai arată că „privativ de libertate înseamnă luarea din mediul în care activează funcţionarul şi excluderea din acest mediu“. În concluzie, susţine că „interpretarea normei juridice din perspectiva comparaţiei cu art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 o lipseşte de caracterul previzibil şi predictibil“. 6. Curtea de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia, cu majoritate de voturi, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 7 aprilie 2016 şi Deciziile nr. 18 din 8 iunie 2015 şi nr. 12 din 27 februarie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte unul dintre cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public. Astfel, potrivit textului menţionat, raportul de serviciu existent încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus una dintre următoarele soluţii: fie condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 (şi anume infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice), caz în care nu prezintă relevanţă pedeapsa aplicată, importantă fiind doar stabilirea pe cale judecătorească a răspunderii penale a funcţionarului public şi condamnarea acestuia pentru una dintre infracţiunile enumerate; fie aplicarea unei pedepse privative de libertate, din formularea acestei a doua teze a textului înţelegându-se că legiuitorul a avut în vedere hotărâri definitive prin care s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea oricărei infracţiuni prevăzute de Codul penal sau legile penale speciale. Principiul legalităţii, statuat la nivel comunitar prin art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi consacrat la nivel naţional de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese şi din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikliği contra Turciei, paragraful 70). Norma juridică trebuie să fie enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita. Însă, având în vedere că din cauza caracterului de generalitate al legilor redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerinţa de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă şi previzibilă. Aşa fiind, apreciază că, în cauza de faţă, dispoziţiile legale criticate nu necesită alte intervenţii din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerinţele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea. Pe cale de consecinţă, consideră că textul legal criticat este enunţat cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie apreciază că prevederile legale criticate nu consacră un caz de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, situaţie în care ar fi obligatorie respectarea principiului instituit la alin. (2) al aceluiaşi articol. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următorul conţinut: „Raportul de serviciu existent încetează de drept: [...] f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii;“. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispoziţiile criticate din Legea nr. 188/1999 au fost abrogate prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, iar, potrivit art. 517 alin. (1) lit. g) din acest ultim act normativ, „Raportul de serviciu existent încetează de drept: g) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 465 alin. (1) lit. h) ori s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate, la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei;“. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Aşadar, Curtea observă că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece acestea reprezintă temeiul juridic al deciziei conducătorului instituţiei pârâte prin care s-a constatat încetarea de drept a raportului de serviciu al reclamantului, decizie a cărei anulare constituie obiectul cauzei de contencios administrativ în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. În concluzie, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 stabilesc unul dintre cazurile de încetare de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public. Astfel, potrivit textului menţionat, raportul de serviciu existent încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus una dintre următoarele soluţii: fie condamnarea pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 (şi anume infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face persoana în cauză incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice), caz în care nu prezintă relevanţă pedeapsa aplicată, importantă fiind doar stabilirea pe cale judecătorească a răspunderii penale a funcţionarului public şi condamnarea acestuia pentru una dintre infracţiunile enumerate; fie aplicarea unei pedepse privative de libertate, din formularea acestei a doua teze a textului înţelegându-se că legiuitorul a avut în vedere hotărâri definitive prin care s-a dispus aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârşirea oricărei infracţiuni prevăzute de Codul penal sau legile penale speciale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 7 iunie 2016, paragraful 19). 14. Cu privire la teza a doua a art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, Curtea a reţinut că prevederile de lege criticate nu fac nicio distincţie după cum pentru săvârşirea infracţiunii se dispune executarea pedepsei privative de libertate sau suspendarea executării acesteia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016, precitată, paragraful 27). 15. În prezenta cauză, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, sub aspectul previzibilităţii normei juridice şi al proporţionalităţii sancţiunii, deoarece încetarea de drept a raportului de serviciu, în cazul prevăzut de teza a doua a art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, nu trebuie să aibă loc atunci când s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, cum este situaţia în speţă. În concluzie, se susţine că „interpretarea normei juridice din perspectiva comparaţiei cu art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 o lipseşte de caracterul previzibil şi predictibil.“ 16. Cu privire la aceste susţineri, Curtea constată că acestea reprezintă chestiuni de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor de lege criticate la cazul concret dedus judecăţii, şi anume autorul excepţiei critică interpretarea dată de conducătorul instituţiei pârâte, potrivit căreia art. 98 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 - care instituie un caz de încetare a raportului de serviciu al funcţionarului public - se aplică şi atunci când executarea pedepsei a fost suspendată în cazul condamnării pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 54 lit. h) din aceeaşi lege. Or, aceste susţineri nu sunt veritabile critici de neconstituţionalitate, ci reprezintă aspecte de interpretare şi aplicare a legii, fiind de competenţa instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională. 17. De altfel, referitor la această interpretare, prin Decizia nr. 12 din 27 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, chestiunea de drept ridicată de aceeaşi instanţă care a sesizat Curtea Constituţională, în acelaşi dosar, şi anume: „Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 98 lit. f) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 [...], forma în vigoare la data de 28 decembrie 2012 - ce vizează încetarea de drept a raportului de serviciu - în caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă pentru o altă faptă decât cele prevăzute de art. 54 lit. h) din aceeaşi lege la o sancţiune privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României [...], respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Codul penal din 1969“. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, la paragraful 51, că, asupra interpretării unei norme legale similare, ce priveşte categoria aleşilor locali, s-a pronunţat prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, stabilind că: „Dispoziţiile art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în cazul condamnării, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, cu aplicarea art. 81-82, respectiv cu executarea în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 57 alin. (1) din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“. La paragraful 52 al Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că, deşi chestiunea de drept dezlegată prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015 a instanţei supreme a vizat un alt text de lege decât cel pentru care se solicită pronunţarea în sesizarea pendinte, argumentele care au fost avute în vedere pentru interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004 sunt aplicabile şi prevederilor art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la 28 decembrie 2012. În concluzie, la paragraful 54 al Deciziei nr. 12 din 27 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că asupra modului de interpretare a prevederilor art. 98 lit. f) teza a II-a din Legea nr. 188/1999 s-au pronunţat, până la momentul formulării sesizării supuse analizei, în procedura reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, atât Curtea Constituţională, prin decizia anterior menţionată (Decizia nr. 188 din 7 aprilie 2016), cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 18 din 8 iunie 2015, în dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 393/2004, condiţia noutăţii nemaifiind una actuală, existând repere suficiente pentru o interpretare şi aplicare unitară a textului de lege care formează obiectul sesizării de faţă. 18. Având în vedere toate acestea, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 98 alin. (1) lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Marian Cătălin Crivăţ în Dosarul nr. 3.498/100/2015 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
