Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 48, art. 49 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (2) referitoare la abţinere şi ale art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Rudolf Lăcătuş şi Clara Lăcătuş în Dosarul nr. 10.074/190/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 247D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de înştiinţare fiind legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorii acesteia nu arată în ce constă relaţia de contrarietate dintre dispoziţiile legale criticate şi prevederile constituţionale invocate. De altfel, arată că există jurisprudenţă în materie, spre exemplu, Decizia nr. 82 din 27 februarie 2018 sau Decizia nr. 138 din 20 martie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 10.074/190/2017, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 48, art. 49 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (2) referitoare la abţinere şi ale art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Rudolf Lăcătuş şi Clara Lăcătuş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri de abţinere. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că instituţia abţinerii reprezintă o manifestare unilaterală de voinţă care nu poate fi cenzurată de altă persoană, cu excepţia cazului când a fost uzitată în mod abuziv, cu rea-credinţă. Astfel, în situaţia în care judecătorul a declarat că se abţine de la judecarea unei pricini civile pentru existenţa unei cauze de incompatibilitate, instanţa din care face parte trebuie doar să ia act de opţiunea sa, fără să mai poată cenzura această manifestare unilaterală de voinţă. 6. Dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât reprezintă o imixtiune în decizia judecătorului de a se abţine de la judecarea pricinii, iar prin ignorarea acesteia aruncă în derizoriu instituţia procesuală a abţinerii. 7. În continuare, apreciază că art. 48 din Codul de procedură civilă este neconstituţional, deoarece formularea unei cereri de recuzare, astfel cum prevede alin. (1) din acest articol, nu se încadrează în motivele de incompatibilitate expres şi limitativ prevăzute de art. 41 şi 42 din Codul de procedură civilă. Astfel, formularea unei cereri de recuzare împotriva judecătorului nu poate fi considerată motiv de abţinere. Dispoziţiile art. 48 din Codul de procedură civilă, prin modul în care sunt reglementate, pot oferi unor judecători incompatibili, dar care sunt interesaţi să judece o cauză pe fond, posibilitatea de a evita situaţiile de incompatibilitate evidenţiate de partea afectată. Astfel, în situaţia în care judecătorul este incompatibil, însă are interes să judece procesul, nu se va abţine în temeiul art. 43 alin. (2) din Codul de procedură civilă pentru motivele invocate în cererea părţii, ci va apela, în mod deliberat, la prevederile art. 48 din acelaşi act normativ, în virtutea cărora are deplina libertate să îşi motiveze sau nu abţinerea, întrucât, potrivit reglementării contestate, declaraţia de abţinere este condiţionată exclusiv de formularea unei cereri de recuzare, contrar prevederilor procesuale ale art. 43 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este obligat să se abţină de la judecarea pricinii, precum şi cu nesocotirea cazurilor legale şi concrete prevăzute de art. 41 şi 42 din cod. 8. Prin urmare, este neconstituţional motivul de abţinere prevăzut la art. 48 din Codul de procedură civilă, întrucât simpla formulare a unei cereri de recuzare nu poate fi considerată un motiv distinct de incompatibilitate care să justifice orice declaraţie de abţinere. 9. Mai departe, autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd nicio cale de atac ce poate fi formulată împotriva încheierii prin care s-a respins abţinerea. 10. În acest sens apreciază că nici recursul formulat împotriva aceleiaşi încheieri prin care au fost respinse atât abţinerea, cât şi cererea de recuzare nu poate fi admis, deoarece cele două respingeri nu pot primi soluţii diferite. 11. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 48, art. 49 alin. (1), art. 50 alin. (1) şi (2) referitoare la abţinere şi ale art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Având în vedere structura normativă a dispoziţiilor legale criticate şi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se vor reţine ca obiect al acesteia dispoziţiile art. 48, art. 49 alin. (1), art. 50 şi ale art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: - Art. 48: "(1) Judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abţine.(2) Declaraţia de abţinere se soluţionează cu prioritate.(3) În caz de admitere a declaraţiei de abţinere, cererea de recuzare, indiferent de motivul acesteia, va fi respinsă, prin aceeaşi încheiere, ca rămasă fără obiect.(4) În cazul în care declaraţia de abţinere se respinge, prin aceeaşi încheiere instanţa se va pronunţa şi asupra cererii de recuzare.;" – Art. 49 alin. (1): „(1) Până la soluţionarea declaraţiei de abţinere nu se va face niciun act de procedură în cauză.“; – Art. 50: "(1) Abţinerea sau recuzarea se soluţionează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine. Dispoziţiile art. 47 alin. (4) rămân aplicabile.(2) Când, din pricina abţinerii sau recuzării, nu se poate alcătui completul de judecată, cererea se judecă de instanţa ierarhic superioară.;" – Art. 53 alin. (2): „(2) Încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea, precum şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut la art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.“ 16. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 - Înfăptuirea justiţiei. De asemenea, se invocă art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorii acesteia critică dispoziţiile legale din perspectiva faptului că, odată ce un judecător se consideră incompatibil şi se abţine de la judecarea cauzei, fiind o manifestare unilaterală de voinţă, aceasta nu mai poate fi supusă controlului judecătoresc, dând posibilitatea altui judecător să stabilească în sens contrar. 18. Referitor la această critică, Curtea constată că incompatibilitatea judecătorului se stabileşte prin raportare la cauza care îi este dedusă judecăţii, fiind necesară o verificare în concret a contextului în care a intervenit abţinerea, completul învestit cu soluţionarea declaraţiei de abţinere urmând să aprecieze cu privire la temeinicia îndoielilor judecătorului. Formularea unei simple declaraţii de abţinere, ca măsură de precauţie, din partea judecătorului nu este suficientă pentru înlăturarea acestuia de la judecata cauzei, ci trebuie să se încadreze într-unul dintre motivele de revocare sau abţinere prevăzute la art. 41 şi 42 din Codul de procedură civilă, având în vedere că în activitatea de judecată judecătorii nu sunt independenţi faţă de lege, iar, potrivit art. 124 alin. (3) din Legea fundamentală, aceştia „se supun numai legii“. Prin urmare, având în vedere că abţinerea reprezintă un incident procedural în desfăşurarea unui proces civil, acesta, potrivit art. 124 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se va soluţiona de instanţa în faţa căruia a fost invocat, respectiv de un alt complet al instanţei din care judecătorul care a declarat că se abţine nu va face parte [art. 50 alin. (1) din Codul de procedură civilă]. Susţinerea autorilor excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile legale criticate aduc atingere prevederilor constituţionale privitoare la independenţa judecătorilor, este neîntemeiată, deoarece controlul judecătoresc al declaraţiei de abţinere analizează situaţia concretă avută în vedere de judecător, în raport cu circumstanţele cauzei deduse judecăţii, precum şi cu respectarea prevederilor legale incidente în materia abţinerii şi recuzării. Având în vedere că judecata trebuie să se caracterizeze prin continuitate, neputând fi împiedicată altfel decât în condiţiile legii, faptul că abţinerea nu produce efecte prin simpla sa declarare, fiind necesar controlul judecătoresc, asemenea cererii de recuzare, nu încalcă prevederile constituţionale invocate, ci garantează stabilirea adevărului şi asigurarea unei judecăţi imparţiale şi echitabile în toate cauzele, de care beneficiază toate părţile, indiferent de calitatea lor procesuală, potrivit art. 21 din Legea fundamentală, şi nici nu imixtionează în forul decizional al judecătorului care declară că se abţine. 19. Mai mult, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora procedura de judecată este prevăzută de lege, stabilirea procedurii de soluţionare a declaraţiei de abţinere este de competenţa legiuitorului. 20. De altfel, şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a reţinut că existenţa unor proceduri naţionale pentru asigurarea imparţialităţii, şi anume a unor norme care să reglementeze recuzarea judecătorilor, reprezintă un factor relevant. Aceste norme exprimă preocuparea legiuitorului naţional de a înlătura toate îndoielile rezonabile cu privire la imparţialitatea judecătorului sau a instanţei în cauză şi constituie o încercare de a asigura imparţialitatea prin eliminarea cauzelor acestor preocupări. În plus, pentru a asigura lipsa unei părtiniri reale, acestea au ca scop înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate, servind astfel la promovarea încrederii pe care instanţele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 15 iulie 2005, pronunţată în Cauza Mežnarić împotriva Croaţiei, paragraful 27]. 21. În continuare, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile art. 48 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiţionează declaraţia de abţinere exclusiv de formularea unei cereri de recuzare, această dispoziţie legală fiind considerată un motiv distinct de incompatibilitate apt să justifice declaraţia de abţinere. 22. Referitor la această critică, instanţa constituţională reţine că, în raport cu abţinerea, recuzarea este subsidiară, fiind un remediu al faptului că judecătorul nu s-a abţinut sau declaraţia lui de abţinere a fost respinsă [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 14 din 28 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 22 septembrie 2021, paragraful nr. 92]. Astfel, potrivit art. 48 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în situaţia în care în privinţa unui judecător a fost formulată o cerere de recuzare, acesta, dacă apreciază că în privinţa sa există un motiv de incompatibilitate prevăzut de lege, are posibilitatea să formuleze declaraţie de abţinere, asupra căreia completul învestit cu soluţionarea acestor cereri va statua cu prioritate, fără ca această posibilitate a judecătorului să convertească dispoziţia legală menţionată într-un nou motiv de incompatibilitate. 23. În fine, referitor la calea de atac ce poate fi formulată împotriva încheierii prin care se soluţionează declaraţia de abţinere, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 83 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 3 iulie 2018, paragrafele 22 şi 23, că declaraţia de abţinere nu este o acţiune de sine stătătoare care să vizeze realizarea sau recunoaşterea unui drept al părţilor, ci un incident procedural în cadrul litigiului în curs de judecată, astfel încât formularea sa are drept scop tocmai asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării cu imparţialitate a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţează sau se respinge abţinerea, ca şi aceea prin care se încuviinţează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. Totodată, este competenţa instanţei de judecată să se pronunţe asupra acestui incident procedural, iar faptul că regula procesual civilă potrivit căreia încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea nu este supusă niciunei căi de atac nu poate avea ca efect nici încălcarea principiului unicităţii şi imparţialităţii justiţiei. Mai mult, cererea de recuzare este formulată de părţile din proces, iar declaraţia de abţinere este formulată de chiar judecătorul cauzei, care apreciază că s-ar afla într-un caz de incompatibilitate prevăzut de lege, instanţa de judecată fiind cea care rezolvă aceste incidente procedurale. 24. Curtea a reţinut că prevederile legale criticate nu contravin nici art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu. 25. De altfel, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate instanţele judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale în considerarea unor situaţii speciale [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 110 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 22 martie 2011]. 26. Celelalte aspecte învederate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă chestiuni de fapt care aparţin competenţei instanţelor judecătoreşti de interpretare şi aplicare a legii. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Rudolf Lăcătuş şi Clara Lăcătuş în Dosarul nr. 10.074/190/2017 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 48, art. 49 alin. (1), art. 50 şi ale art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Andreea Costin ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
