Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 328 alin. (1) teza a doua şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tribunalul Olt - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.565/104/2017/a1, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.322D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că procurorul care a întocmit un act de urmărire penală, iar apoi verifică, în aceeaşi cauză, actul de trimitere în judecată se pronunţă asupra unei decizii la care, în mod obiectiv, nu a participat. Aşa fiind, intervenţia sa în ipoteza anterior menţionată nu este una care să determine, în mod unilateral, trimiterea în judecată a persoanei faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală. Pe de altă parte, se susţine că în prezenta cauză este invocată, totodată, omisiunea legislativă referitoare la posibilitatea invocării nulităţii rechizitoriului pentru motivul mai sus analizat. Se face trimitere la dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.565/104/2017/a1, Tribunalul Olt - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 328 alin. (1) teza a doua şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală de către judecătorul de cameră preliminară. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 328 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală dau posibilitatea procurorului ierarhic superior să verifice, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, rechizitoriul pe care l-a întocmit, în trecut, în calitate de procuror de caz, aspect ce determină încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 132 alin. (1) care prevăd desfăşurarea activităţii procurorilor potrivit principiului legalităţii şi al imparţialităţii. Se arată că verificarea rechizitoriului presupune reluarea procesului de analiză efectuat de procurorul de caz, conform art. 322 din Codul de procedură penală, aspect ce reprezintă o garanţie a faptului că inculpatul nu este trimis în judecată dacă probele privind vinovăţia acestuia nu au fost administrate în mod legal. Or, efectuarea acestei verificări de către acelaşi procuror care a soluţionat cauza în etapa urmăririi penale, în calitate de procuror ierarhic superior, este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al inculpatului. Referitor la dispoziţiile art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală se susţine că acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) prin faptul că restituirea cauzei la procuror se poate dispune doar dacă neregularitatea rechizitoriului atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, nu şi pentru alte neregularităţi constatate şi neremediate, în aceste din urmă situaţii judecătorul fiind obligat, potrivit art. 346 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, să dispună începerea judecăţii. Se mai susţine că textul criticat încalcă principiul legalităţii, ce rezultă din prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin faptul că permite începerea judecăţii pe baza unui rechizitoriu a cărui verificare a fost făcută de procurorul care l-a întocmit şi care a realizat actele de urmărire penală în cauză. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Pentru a fundamenta soluţia de inadmisibilitate, se susţine că judecătorul de cameră preliminară solicită, în realitate, modificarea şi completarea dispoziţiilor legale supuse controlului de constituţionalitate, prin reglementarea, în cuprinsul art. 328 din Codul de procedură penală, a interdicţiei verificării rechizitoriului de către procurorul care l-a întocmit, în calitate de procuror ierarhic superior, şi, respectiv, prin prevederea în cuprinsul art. 346 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală a ipotezei anterior enunţate, drept caz de restituire a cauzei la procuror. În subsidiar, se arată că faptul că prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel a efectuat acte de urmărire penală într-un dosar nu îl împiedică pe acesta să verifice ulterior legalitatea şi temeinicia rechizitoriului, atât timp cât el este întocmit de un alt procuror, această ipoteză neconstituind o stare de incompatibilitate, întrucât nu presupune verificarea propriului rechizitoriu. În ceea ce priveşte rechizitoriul întocmit de un procuror devenit ulterior conducător al unităţii de parchet, acesta este supus controlului de legalitate al judecătorului de cameră preliminară, conform art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, control ce reprezintă o garanţie a drepturilor fundamentale invocate în susţinerea excepţiei. 8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate sunt constituţionale. Se arată că dispoziţiile art. 328 alin. (1) teza a doua şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate şi că este menţinut punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 934 din 23 septembrie 2008, nr. 35 din 9 februarie 2016, nr. 260 din 5 mai 2016 şi nr. 493 din 30 iunie 2016. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 328 alin. (1) teza a doua şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: - Art. 328 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală: „[...] Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. [...]“; – Art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală: "(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: a) rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3), dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii; [...](4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularităţi ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancţionat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii.“" 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) cu privire la statul de drept şi la calitatea legii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 132 alin. (1) referitor la statutul procurorilor, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, într-adevăr, dispoziţiile art. 328 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală au în vedere doar ipoteza verificării rechizitoriului, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, conform principiului controlului ierarhic, prevăzut la art. 132 din Constituţie, de către prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmit de acesta, de către procurorul ierarhic superior. Astfel, textul criticat nu prevede şi situaţia verificării rechizitoriului de către prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, în situaţia în care acesta, cu toate că nu a întocmit rechizitoriul, a efectuat acte de urmărire penală în cauză. 14. Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora, dintre cazurile de incompatibilitate reglementate în privinţa judecătorilor, rezultă că sunt aplicabile în cazul procurorilor doar cele de la art. 64 alin. (1) lit. a)-d) şi f) din Codul de procedură penală. În acest fel, legiuitorul a exclus dintre cazurile de incompatibilitate ale procurorului tocmai pe cel reglementat la art. 64 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură penală, conform căruia judecătorul este incompatibil dacă a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală sau a participat, în calitate de procuror, la orice procedură desfăşurată în faţa unui judecător sau a unei instanţe de judecată. 15. Curtea reţine că întocmirea unui act de procedură sau a unor acte de procedură în cauză nu implică, de plano, subiectivitatea procurorului care le-a întocmit în aprecierea întregului rechizitoriu emis în aceeaşi cauză, în situaţia în care acesta, devenit prim-procurorul parchetului sau, după caz, procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, se află în situaţia de a verifica respectivul rechizitoriu. 16. În acest context, Curtea reţine că rechizitoriul reprezintă un act de sesizare a instanţei penale şi, totodată, de trimitere în judecată, care cuprinde numeroase aspecte, respectiv cele prevăzute la art. 328 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală: fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală; menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) din Codul de procedură penală, datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă, cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art. 330 şi 331 din Codul de procedură penală, dispoziţia de trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea cauzei. Menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt următoarele: denumirea parchetului şi data emiterii; numele, prenumele şi calitatea celui care o întocmeşte; fapta care face obiectul urmăririi penale, încadrarea juridică a acesteia şi, după caz, datele privitoare la persoana suspectului sau inculpatului; obiectul actului sau măsurii procesuale ori, după caz, tipul soluţiei, precum şi motivele de fapt şi de drept ale acestora; atunci când este cazul, menţiunea căii de atac disponibile, cu arătarea termenului în care aceasta poate fi exercitată; date referitoare la măsurile asigurătorii, măsurile de siguranţă cu caracter medical şi măsurile preventive luate în cursul urmăririi; alte menţiuni prevăzute de lege; semnătura celui care l-a întocmit. La rândul lor, prevederile art. 330 şi 331 din Codul de procedură penală fac trimitere la propunerea de luare, menţinere, revocare sau de înlocuire a unei măsuri preventive ori a unei măsuri asigurătorii şi la luarea faţă de inculpat a unei măsuri de siguranţă cu caracter medical. 17. Prin urmare, rechizitoriul este un act procesual complex, ce are în vedere aspecte referitoare la persoana trimisă în judecată şi la faptele comise în cauza în care a fost întocmit. Multe dintre acestea sunt rezultatul efectuării a numeroase acte de procedură, care, în unele cazuri, pot fi realizate în perioade lungi de timp. Aşa fiind, realizarea anumitor acte de procedură într-o cauză penală nu poate crea o prezumţie de imparţialitate a procurorului care le-a efectuat, incidentă în situaţia în care acesta, devenit procuror ierarhic superior, este chemat să verifice rechizitoriul emis în respectiva cauză. 18. Mai mult, legiuitorul a prevăzut, la art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin trimitere la art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, că procurorul este incompatibil atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparţialitatea sa este afectată. Această cauză de incompatibilitate a procurorului, formulată de o manieră foarte generală, constituie o garanţie a imparţialităţii acestuia, de natură a fi aplicată în orice situaţie, diferită de cele reglementate la art. 64 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, atunci când există suspiciuni că anumite aspecte concrete ale cauzei ar putea afecta imparţialitatea procurorului. Aşa fiind, cauza de incompatibilitate prevăzută la art. 64 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală poate fi aplicabilă, în funcţie de datele concrete ale cauzei, şi în ipoteza invocată în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 19. Prin urmare, în oricare dintre situaţiile reglementate la art. 64 alin. (1) lit. a)-d) şi f) din Codul de procedură penală, procurorul aflat într-o stare de incompatibilitate se poate abţine sau poate fi recuzat. Iar lipsa recuzării acestuia, de către părţi sau de către subiecţii procesuali principali, conform art. 67 din Codul de procedură penală, denotă că procurorul se bucură de o prezumţie de imparţialitate din partea acestora. De asemenea, procedura de admitere a cererii de abţinere sau de recuzare a procurorului presupune, conform art. 70 alin. (6) din Codul de procedură penală, ca procurorul ierarhic superior, în etapa urmăririi penale, sau judecătorul, în etapa camerei preliminare sau în cea a judecăţii, să stabilească în ce măsură actele îndeplinite sau măsurile dispuse de procurorul care a formulat cerere de abţinere sau care este recuzat se menţin. 20. Or, toate aspectele mai sus invocate constituie garanţii ale imparţialităţii procurorului atunci când, în calitate de procuror ierarhic superior, se află în situaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia rechizitoriului, în cauzele în care a efectuat el însuşi acte de urmărire penală. Aceste garanţii asigură dreptul la un proces echitabil al părţilor procesului penal, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţie, aşa încât nu poate fi reţinută încălcarea prin textele criticate a prevederilor constituţionale şi convenţionale anterior menţionate. 21. Pentru aceste motive, nu poate fi considerată ca fiind întemeiată nici critica potrivit căreia prevederile art. 328 alin. (1) teza a doua şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală încalcă exigenţele statului de drept şi principiul legalităţii, reglementate la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, în ipoteza juridică avută în vedere în susţinerea excepţiei, Codul de procedură penală oferind garanţii suficiente pentru desfăşurarea procesului penal în condiţii de legalitate. 22. În fine, Curtea reţine că soluţia juridică criticată constituie opţiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, aspect ce rezultă din maniera de reglementare a prevederilor art. 65 alin. (1) din Codul de procedură penală, opţiune exercitată conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acesta. 23. Referitor la prevederile art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, se reţine că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016, şi Decizia nr. 493 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2016. 24. Prin Decizia nr. 493 din 30 iunie 2016, paragrafele 16 şi 17, Curtea a reţinut că, potrivit concepţiei legiuitorului reflectată în Codul de procedură penală, instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totodată, Curtea a reţinut că, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. De asemenea, Curtea a reţinut că obiectul procedurii desfăşurate în camera preliminară îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. 25. Astfel, Curtea a constatat că în procedura camerei preliminare, instanţa de judecată va analiza şi se va pronunţa, în consecinţă, asupra legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Restituirea cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale se impune având în vedere necesitatea refacerii în totalitate a urmăririi penale, probele administrate anterior neputând fi valorificate în niciun mod, fiind considerate a fi fost obţinute în mod nelegal. Această soluţie nu presupune însă că judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra temeiniciei acuzaţiei sau asupra faptului dacă probele respective sunt sau nu suficiente pentru a întemeia o acuzaţie. 26. Analizând considerentele mai sus invocate, Curtea reţine că, distinct de ipoteza excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, prevăzută la art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală, şi de cea a solicitării de către procuror a restituirii cauzei, în condiţiile art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, ori de cea în care procurorul nu răspunde în termenul prevăzut de aceleaşi dispoziţii legale, reglementată la alin. (3) lit. c) al art. 346 mai sus menţionat, dispoziţiile art. 346 din Codul de procedură penală prevăd ipoteza restituirii cauzei la parchet de către judecătorul de cameră preliminară în situaţia în care rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea nu a fost remediată de procuror în termenul prevăzut la art. 345 alin. (3) din Codul de procedură penală, dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii. 27. Având în vedere scopul camerei preliminare, acela de filtru de verificare, interpus între etapa urmăririi penale şi cea a judecăţii, legiuitorul a prevăzut în privinţa judecătorului de cameră preliminară atribuţii referitoare la îndeplinirea unor acte şi luarea unor măsuri, ulterior finalizării urmăririi penale, care se concretizează în soluţii de netrimitere în judecată, soluţii care pot fi dispuse anterior judecăţii. 28. Curtea reţine, de asemenea, că, potrivit art. 371 din Codul de procedură penală referitor la obiectul judecăţii, judecata se mărgineşte la faptele şi la persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Aşadar, în ciuda neregularităţilor existente, pentru a se dispune începerea judecăţii, este necesar a se putea stabili cu claritate care sunt faptele cu care este sesizată instanţa de judecată, respectiv care sunt persoanele acuzate de comiterea faptelor indicate şi a căror judecare o solicită procurorul. De asemenea, tot în privinţa limitelor judecăţii, pornind de la limitele sesizării instanţei, pentru a se putea dispune începerea judecăţii, trebuie respectate prevederile art. 328 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, conform cărora rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. 29. Or, prin raportare la dispoziţiile legale anterior invocate, prevederile art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală reglementează, în mod corespunzător, mijloacele procesuale de asigurare a limitelor actului de sesizare a instanţei şi a limitelor judecăţii. Per a contrario, constatarea aspectelor de nelegalitate care nu atrag imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecăţii - şi care nu au în vedere ipoteza prevăzută la art. 346 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură penală - nu este de esenţa procedurii camerei preliminare şi excedează atribuţiilor judecătorului de cameră preliminară, astfel cum ele au fost reglementate având în vedere scopul acestei instituţii. 30. Pentru aceste motive, Curtea reţine că prevederile art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală nu sunt de natură a încălca standardele de calitate a legii, prevăzute la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, şi nici dreptul la un proces echitabil al părţilor, astfel cum acesta este reglementat la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţie. 31. Pentru aceleaşi motive, Curtea reţine că prevederile art. 328 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile art. 132 alin. (1) din Constituţie, ce reglementează desfăşurarea activităţii procurorilor conform principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tribunalul Olt - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 1.565/104/2017/a1 şi constată că prevederile art. 328 alin. (1) teza a doua şi ale art. 346 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Olt - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
