Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) teza a doua din Codul penal, excepţie ridicată de Costel Calistru în Dosarul nr. 128/39/2016/a9 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.335D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, pentru partea Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, consilier juridic Daniela Hudelcu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc autorul excepţiei şi celelalte părţi faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care depune note scrise şi solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că textele de lege criticate sunt clare, predictibile şi previzibile. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“, din cuprinsul normelor criticate, a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, aplicabile în prezenta cauză fiind considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 50 din 2 februarie 2017, paragrafele 33-38. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 13 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 128/39/2016/a9, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) teza a doua din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Costel Calistru într-o cauză penală în care inculpatul, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, a fost trimis în judecată, printre altele, pentru complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii, pentru altul, de foloase necuvenite, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000. La termenul de judecată din data de 13 octombrie 2016, inculpatul, autor al excepţiei, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea prevăzută de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 304 din Codul penal. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât sintagma „informaţii care nu sunt destinate publicităţii“ nu este suficient de previzibilă, destinatarul normei penale nefiind în măsură să determine care sunt informaţiile a căror divulgare constituie infracţiune. Precizează că informaţiile ce nu sunt destinate publicităţii constituie o cerinţă esenţială a textului incriminator, care condiţionează existenţa laturii obiective a infracţiunii. Susţine că, întrucât textele de lege criticate nu clarifică în niciun fel sintagma „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“, rămâne în sarcina judecătorului să realizeze acest lucru, pe cale jurisprudenţială, în afara legii, cu încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat. Totodată, în condiţiile în care dispoziţiile unei legi sunt imprevizibile, lipsite de claritate şi de previzibilitate, dreptul la apărare rămâne un drept formal, lipsit de orice conţinut. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile de calitate a legii. 7. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În motivare, instanţa are în vedere faptul că legea nu poate reglementa toate situaţiile în care anumite informaţii nu pot fi destinate publicităţii, însă trebuie avut în vedere că aceste dispoziţii se coroborează cu cele din legile speciale, care pot reglementa astfel de situaţii. Apreciază că legea a fost redactată într-un mod suficient de clar şi de precis, astfel încât orice persoană să îi poată anticipa efectele şi să îşi regleze conduita în mod corespunzător. În ceea ce priveşte accesibilitatea, consideră că autorul excepţiei nu poate invoca faptul că nu a avut acces la textele de lege invocate, condiţia fiind realizată prin publicarea acestora în Monitorul Oficial. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Observă că sintagma „informaţii care nu sunt destinate publicităţii“ nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale. Apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt formulate clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce şi reglementează cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale. 10. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, consideră că acestea nu au incidenţă în cauză, prevederile criticate fiind norme de drept material, iar nu de drept procedural. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) teza a doua din Codul penal. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, şi ale art. 304 alin. (1) şi alin. (2) din Codul penal, cu următorul conţinut: - Art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000: „Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: [...] b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.“; – Art. 304 alin. (1) şi alin. (2) din Codul penal: „(1) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.“ 14. Autorul susţine că normele criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la valorile supreme într-un stat de drept, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi principiul legalităţii, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil şi art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, cât şi prevederilor art. 7 paragraful 1 referitor la principiul legalităţii incriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în varianta normativă prevăzută de alin. (1) al art. 304 din Codul penal, care incriminează divulgarea, fără drept, a unor informaţii care nu sunt destinate publicităţii „de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu“, subiectul activ nemijlocit al infracţiunii este calificat, autor fiind numai un funcţionar, respectiv o persoană care desfăşoară o activitate profesională care îi permite să intre în posesia unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii. Aşadar, autorul infracţiunii trebuie să cunoască informaţiile datorită atribuţiilor de serviciu. Or, Curtea constată că, în prezenta speţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a fost trimis în judecată, printre altele, pentru complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii, pentru altul, de foloase necuvenite, prevăzută de art. 48 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de intermediar, l-a avertizat telefonic pe inculpatul Costică Ţîncu, administrator al unei societăţi comerciale cu acelaşi domeniu de activitate - exploatare aparate jocuri de noroc - cu privire la controlul ce urma să aibă loc într-o anumită dată, din partea funcţionarilor Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc - Serviciul Teritorial Nord Est Suceava, la unul dintre punctele sale de lucru, informaţii pe care le-a aflat de la inculpatul Ioan Teodorescu, inspector în cadrul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc, cu scopul de a-şi acoperi din timp eventuale nereguli. Aşadar, autorul excepţiei, subiect activ nemijlocit al infracţiunii, este o persoană care are cunoştinţă de unele informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii dintr-o altă sursă, iar nu în virtutea unor atribuţii de serviciu, fiindu-i astfel opozabilă varianta normativă a alin. (2) al art. 304 din Codul penal. 16. În aceste condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 304 alin. (1) din Codul penal, raportat la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „legătura cu soluţionarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun aceste dispoziţii legale, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Aşadar, având în vedere condiţia reglementată de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea va respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (1) din Codul penal ca inadmisibilă. 17. Cât priveşte dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, fiind pronunţată Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile examinate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Astfel, în paragrafele 33-38 ale deciziei precitate, Curtea a reţinut cu privire la critica referitoare la neclaritatea sintagmei „informaţii ce nu sunt destinate publicităţii“, cuprinsă în art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, că aceasta are în vedere toate acele informaţii nepublice care pot fi de două categorii, şi anume informaţii clasificate care intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, şi informaţii confidenţiale pentru care există obligativitatea păstrării acestui caracter. 18. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit art. 15 lit. c) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, legiuitorul a stabilit două clase de secretizare, respectiv secrete de stat şi secrete de serviciu, acestea din urmă vizând informaţiile a căror divulgare este de natură să determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat. În acord cu art. 7 din Legea nr. 182/2002, accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi lit. e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, inclusiv pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte. În ceea ce priveşte informaţiile secrete de serviciu, Curtea a constatat că legiuitorul a atribuit conducătorului persoanei juridice competenţa de a le stabili, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului, sens în care neglijenţa în păstrarea lor atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate. Totodată, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice sunt obligaţi să stabilească şi regulile de protecţie a acestora, să coordoneze activitatea şi să controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competenţelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului (a se vedea Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002, Hotărârea Guvernului nr. 781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 5 august 2002, şi Hotărârea Guvernului nr. 1.349/2002 privind colectarea, transportul, distribuirea şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 13 decembrie 2002). Mai mult, potrivit art. 5 lit. c) din Legea nr. 182/2002, măsurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate să garanteze că informaţiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, să le cunoască. În acest sens, potrivit art. 26 şi art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, transmiterea informaţiilor clasificate către alţi utilizatori se va efectua numai dacă aceştia deţin certificate de securitate sau autorizaţii de acces corespunzător nivelului de secretizare, iar accesul la informaţii clasificate este permis cu respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte numai persoanelor care deţin certificat de securitate sau autorizaţie de acces, valabile pentru nivelul de secretizare a informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor de serviciu. Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, se aplică în mod corespunzător şi informaţiilor secrete de serviciu în ceea ce priveşte clasificarea, declasificarea şi măsurile minime de protecţie (a se vedea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 781/2002). 19. Cu privire la informaţiile confidenţiale, Curtea a constatat, ţinând seama de natura şi diversitatea informaţiilor confidenţiale ce pot fi deţinute de subiectul activ al infracţiunii prevăzute de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, că legiuitorul nu avea cum să prevadă în textul criticat toată paleta de informaţii, motiv pentru care identificarea ori individualizarea lor se va face în funcţie de domeniul specific prevăzut în legile speciale, regulamente ori convenţii sau angajamente ale subiectului activ. Prin urmare, în sfera informaţiilor confidenţiale intră acele informaţii care, fără a avea caracter clasificat, sunt supuse unui regim restrictiv de circulaţie, unor limitări şi îngrădiri legale, impuse de interese sociale superioare. Aceasta nu înseamnă că orice diseminare de informaţii confidenţiale intră în sfera de aplicare a textului legal criticat, întrucât cerinţa esenţială instituită de legiuitor pentru existenţa infracţiunii nu este aceea a nerespectării unei clauze de confidenţialitate ori a unor norme legale, regulamentare, statutare etc., ci aceea ca permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţiile nedestinate publicităţii ori folosirea, în orice mod, direct sau indirect de astfel de informaţii obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiilor sau însărcinărilor încredinţate să fie realizată în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. 20. Cât priveşte critica referitoare la afectarea dreptului la un proces echitabil, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 sunt norme penale care nu produc consecinţe în echitatea procedurii. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 22. De asemenea, observând considerentele Deciziei nr. 50 din 2 februarie 2017, Curtea constată că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă, cât priveşte criticile autorului excepţiei referitoare la lipsa de claritate a sintagmei „informaţii care nu sunt destinate publicităţii“ din cuprinsul art. 304 alin. (2) din Codul penal. 23. Totodată, Curtea reţine că principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, invocat de către autor, presupune existenţa unui control reciproc între puterile statului, sub aspectul exercitării în conformitate cu legea a atribuţiilor lor specifice, acesta fiind un mecanism specific statului de drept şi democratic, pentru evitarea abuzurilor din partea uneia sau alteia dintre puterile statului (a se vedea Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011). Or, interpretarea şi aplicarea textelor de lege invocate ca temei de drept, realizată de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cauze penale, corespunde atribuţiilor constituţionale ale acesteia. Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, în activitatea de înfăptuire a justiţiei, judecătorii se supun numai legii, a cărei interpretare se realizează în mod necesar în procesul soluţionării cauzelor, întrucât interpretarea este o fază indispensabilă aplicării legii. În aceste condiţii, Curtea reţine că prin interpretarea şi aplicarea de către instanţă a textelor de lege criticate nu se realizează un transfer de competenţă din sfera puterii legislative în sfera puterii judecătoreşti. De asemenea, Curtea constată că prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare nu sunt aplicabile în cauza de faţă, toate acestea fiind, în esenţă, drepturi procedurale, în vreme ce obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţii de drept penal substanţial. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 304 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Costel Calistru în Dosarul nr. 128/39/2016/a9 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi ale art. 304 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
