Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.219/1/2022 Completul compus din:
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adina │ │
│Claudia │- judecător la Secţia penală│
│Cioflan │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia penală│
│Şerban │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ioana │ │
│Alina │- judecător la Secţia penală│
│Ilie │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia penală│
│Cosma │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Valentin │ │
│Gheorghe │- judecător la Secţia penală│
│Chitidean│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Laura │ │
│Mihaela │- judecător la Secţia penală│
│Soane │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia penală│
│Ispas │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Francisca│ │
│Maria │- judecător la Secţia penală│
│Vasile │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care, în baza art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul de a se stabili dacă sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, sub aspectul îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.“ Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi ale art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent în cadrul Secţiilor Unite, Elena Rosana Bota, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Laura Mihaela Soane, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, având în vedere că întrebarea supusă dezlegării nu reprezintă o veritabilă problemă de drept care să necesite lămuriri. În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat că interpretarea trebuie să urmărească cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate. S-a susţinut că, prin raportare la principiile jurisprudenţiale şi la circumstanţele prezentei cauze, se constată că problema de drept ce face obiectul sesizării nu comportă nicio dificultate de interpretare. Din modul de formulare a întrebării preliminare reiese că instanţa încearcă să lămurească interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, mai exact problema ridicată de instanţă vizează prezumţia instituită de articolul indicat şi efectul acesteia asupra elementelor de tipicitate ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, s-a stabilit că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ este neconstituţională, moment de la care Curtea Constituţională a readus în vizorul reglementării incriminarea anterioară intrării în vigoare a noului Cod penal. Astfel, conţinutul textului trebuie reinterpretat în sensul că momentul consumării infracţiunii se identifică cu momentul depistării în trafic a unui conducător auto care se află sub influenţa alcoolului peste limita admisă de lege sau sub influenţa unor substanţe psihoactive, iar această interpretare se regăseşte şi în jurisprudenţa instanţei supreme. Doamna procuror a mai arătat că, prin art. 78 alin. (2) al aceluiaşi act normativ, s-a instituit o prezumţie legală absolută, considerându-se că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului. De asemenea, din coroborarea dispoziţiilor art. 336 din Codul penal cu cele ale art. 78 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reiese că prezumţia este aplicabilă doar în ipoteza în care se produce un accident rutier. Reprezentantul Ministerului Public a subliniat că instanţa de contencios constituţional a analizat prevederile art. 78 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi a constatat că acestea sunt constituţionale, întrucât sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate, de natură să permită destinatarilor legii să îşi conformeze conduita şi să înţeleagă consecinţele ce decurg din nerespectarea normelor prescrise şi sunt conforme cu garanţiile dreptului la un proces echitabil. Totodată, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului permite sistemelor juridice să utilizeze prezumţii de fapt şi de drept în materie penală, fără ca acestea să fie incompatibile cu prezumţia de nevinovăţie, cu condiţia ca acestea să fie utilizate în limite rezonabile. S-a mai arătat că prezumţia instituită de art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 are rolul de a scuti organul de urmărire penală de a mai proba valoarea alcoolemiei de la momentul depistării conducătorului auto care consumă alcool ulterior producerii unui accident rutier, prezumându-se că gradul de intoxicaţie determinat la momentul recoltării probelor biologice reflectă valoarea acestuia de la momentul conducerii vehiculului implicat în evenimentul rutier. Sub aspectul fondului chestiunii de drept, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, instituie o prezumţie legală absolută cu privire la nivelul alcoolemiei sau starea conducătorului auto la momentul producerii accidentului de circulaţie, conducător auto care a încălcat interdicţia de a consuma alcool sau substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testare, fiind întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, sub aspectul îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Constatând că nu sunt alte întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de sesizare din 28 aprilie 2022, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, în sensul de a se stabili dacă sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, sub aspectul îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge." II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori este învestită, în ultimul grad de jurisdicţie, cu soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă şi inculpatul D.S.I. împotriva Sentinţei penale nr. 44 din 15 iulie 2021, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă în Dosarul nr. 387/181/2020. Prin sentinţa penală menţionată s-au dispus următoarele: În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului D.S.I. pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul D.S.I. la pedeapsa închisorii de 3 (trei) ani pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia prevăzute de art. 338 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, a fost aplicată inculpatului D.S.I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce vreun vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o perioadă de 5 (cinci) ani. În baza art. 91 alin. (1) şi art. 92 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit 3 (trei) ani durata termenului de supraveghere. În baza art. 93 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) din Codul penal, s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpatul D.S.I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune din cadrul Tribunalului Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) şi b) din Codul penal, s-a dispus ca inculpatul să urmeze pe durata termenului de supraveghere un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională şi să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) şi (4) din Codul penal, s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul D.S.I. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la una din unităţile aflate în subordinea Primăriei B.A., judeţul M., în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 94 din Codul penal, datele prevăzute la art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din Codul penal se comunică serviciului de probaţiune, iar supravegherea executării obligaţiilor prevăzute la art. 93 alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (3) din Codul penal se face de serviciul de probaţiune. În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care inculpatul, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege. În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 de lei, cheltuieli judiciare către stat. În urma probatoriului administrat, prima instanţă a reţinut, ca stare de fapt, că la data de 24 decembrie 2018, ora 21.50, inculpatul D.S.I., deşi anterior consumase băuturi alcoolice, a condus autovehiculul marca X. cu numărul de înmatriculare Y. pe DN 67D, localitatea T., judeţul M., accidentându-l cu partea dreapta faţă a autovehiculului pe martorul S.I.N. care se deplasa pedestru pe acostamentul părţii carosabile, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale, inculpatul părăsind apoi locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie şi consumând alcool în prezenţa martorilor C.N.I. şi P.S.N. la un bar din satul M. Din analiza probelor biologice recoltate ulterior, respectiv potrivit Buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 8-9/7.01.2019 emis de Serviciul de Medicină Legală M., rezultă că inculpatul D.S.I. avea la data de 25.12.2018, ora 4.10, o alcoolemie de 1,30 g/l alcool pur în sânge, iar la data de 25.12.2018, ora 5.10, o alcoolemie de 1,15 g/l alcool pur în sânge. Starea de fapt reţinută a rezultat din coroborarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale cu depoziţiile martorilor audiaţi de către instanţă. Prin declaraţia dată de inculpat în instanţă, la data de 12 septembrie 2020, acesta a recunoscut că în seara zilei de 24 decembrie 2018 l-a lovit cu oglinda pe numitul S.I.N., speriindu-se foarte tare pentru că nu l-a văzut. A declarat că a sesizat că a lovit o persoană cu maşina, însă, din cauza emoţiilor, nu a oprit, iar după producerea accidentului, de frică, a consumat băuturi alcoolice. Din depoziţiile martorilor C.N.I. şi P.S.N., prima instanţă a reţinut că inculpatul, după ce l-a accidentat pe S.I.N., a mers la un bar din satul M. unde, în prezenţa altor persoane, a consumat alcool. În ceea ce priveşte acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal, prima instanţă a reţinut că tipicitatea infracţiunii impune ca acţiunea de conducere a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere să se realizeze de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Instanţa a reţinut că, în cauză, nu se poate stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a condus autoturismul X. cu numărul de înmatriculare Y. pe DN 67D, localitatea T., judeţul M., având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Aşa cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, trebuie avut în vedere că este de esenţa infracţiunilor de pericol faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Or, în cauză, inculpatul consumând alcool şi după producerea accidentului, însă înainte de recoltarea probelor biologice, aşa cum rezultă din probatoriul administrat, prima instanţă nu a putut fi convinsă că nivelul alcoolemiei precizat potrivit Buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 8-9/7.01.2019 sau pragul de 0,80 g/l alcool pur în sânge era atins la data de 24 decembrie 2018, ora 21.50, când inculpatul D.S.I. a condus autovehiculul marca X. cu numărul de înmatriculare Y. pe DN 67D, localitatea T., judeţul M. Pe cale de consecinţă, prima instanţă a reţinut că în cauză nu există probe că inculpatul D.S.I. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal şi în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală s-a dispus achitarea acestuia pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Prima instanţă a reţinut însă că fapta inculpatului D.S.I. care la data de 24.12.2018, ora 21.50, a condus autovehiculul marca X., cu numărul de înmatriculare Y. pe DN 67D, localitatea T., judeţul M., accidentând cu partea dreapta faţă a acestuia pe martorul S.I.N. în timp ce se deplasa pedestru pe acostamentul părţii carosabile, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale, ulterior părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de părăsire a locului accidentului sau de modificare ori ştergere a urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) din Codul penal, şi a dispus condamnarea inculpatului pentru această infracţiune reţinută prin actul de sesizare a instanţei. Împotriva Sentinţei penale nr. 44 din data de 15 iulie 2021, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă şi inculpatul D.S.I. În şedinţa publică din data de 28 aprilie 2022, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a pus în discuţia părţilor, din oficiu, sesizarea, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv „Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, în sensul de a se stabili dacă sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, sub aspectul îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“. Reprezentantul Ministerului Public şi apărătorul inculpatului D.S.I. au arătat că sunt de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Completul de judecată care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile a reţinut că, potrivit art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, „Conducătorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorului autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicaţi într-un accident de circulaţie, le este interzis consumul de alcool sau de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice“. Sancţiunea nerespectării acestei dispoziţii legale este prevăzută de art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care instituie prezumţia în sensul că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului. Instanţa de trimitere a apreciat că instituirea unei astfel de prezumţii se întemeiază pe importanţa şi semnificaţia obligaţiei stabilite în art. 78 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 195/2002, republicată, legiuitorul apreciind că este absolut necesar să interzică orice consum de alcool sau substanţe cu efecte similare, după producerea unui accident de circulaţie, în vederea stabilirii în condiţii de maximă operativitate şi cu exactitate a condiţiilor producerii accidentului, respectiv a stării conducătorului auto la acel moment. Cu toate acestea, în sistemul nostru de drept, prezumţia de nevinovăţie, astfel cum este reglementată prin dispoziţiile art. 4 din Codul penal şi art. 99 alin. (2) din Codul de procedură penală, îmbracă două coordonate: administrarea probelor şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumţia de nevinovăţie, este necesar să se înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile, aproximaţiile, pentru că atunci când infracţiunile nu sunt stabilite cu certitudine, prezumţia de nevinovăţie împiedică pronunţarea unei hotărâri de condamnare. Pe de altă parte, instanţa nu este ţinută, în mod particular, de nicio probă, convingerea sa reprezentând corolarul esenţial al puterii de apreciere a probelor, evident, numai pe baza probelor administrate în limitele legii. Prin urmare, s-a opinat că o astfel de prezumţie aşa cum este cea prevăzută de art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată nu poate fi considerată una absolută, vinovăţia urmând a fi stabilită ca urmare a evaluării materialului probator administrat în cauză. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării. Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie: Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Curtea de Apel Timişoara, care, după caz, au făcut referire la opiniile unora dintre instanţele arondate. Într-o primă opinie se apreciază că, în situaţia în care conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instructorul auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile acestuia, implicaţi într-un accident de circulaţie, consumă alcool după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, sub aspectul îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faţă de prevederea expresă din art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată. Această opinie a fost susţinută de Curtea de Apel Suceava (opinie majoritară) şi instanţele din circumscripţia acesteia, Curtea de Apel Piteşti, tribunalele Bistriţa-Năsăud, Brăila, Bucureşti, Iaşi, Sălaj şi Vaslui, judecătoriile Babadag, Bârlad, Bistriţa, Buzău, Giurgiu, Huşi, Lehliu-Gară, Moineşti, Oradea, Paşcani, Piatra-Neamţ, Pogoanele, Rupea, Vaslui, precum şi judecătoriile din circumscripţiile tribunalelor Bucureşti şi Sălaj. În argumentarea opiniei exprimate s-a arătat că dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, conform cărora „în situaţia în care nu sunt respectate dispoziţiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului“, exprimă voinţa legiuitorului, tocmai în raport de importanţa obligaţiei stabilite în alin. (1) al aceluiaşi text de lege. În acest context, legiuitorul naţional a apreciat că este absolut necesar să interzică orice consum de alcool sau substanţe psihoactive după producerea unui accident de circulaţie, astfel că, prin art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, este avertizat în mod expres conducătorul auto cu privire la consecinţele faptei interzise, precum şi cu privire la prezumţia care operează în cazul nerespectării acestora. Prezumţia legală instituită de acest text de lege este în sensul că alcoolemia din momentul recoltării probelor biologice reflectă alcoolemia din momentul conducerii autovehiculului de către inculpat, raţiunea prezumţiei legale fiind tocmai instituirea interdicţiei de a consuma alcool impuse persoanelor care au produs un accident. Aşa fiind, prezumţia instituită de art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, nu are la bază un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului, ci, din contră, vizează chiar activitatea acestuia, astfel că, dacă făptuitorul consumă alcool între momentul depistării în trafic şi cel al recoltării propriu-zise, încălcându-se astfel obligaţia prevăzută de art. 78 alin. (1) din actul normativ menţionat, rezultatul probelor biologice ar trebui să fie considerat ca reflectând starea persoanei în cauză din momentul producerii accidentului de circulaţie, fiind astfel întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, sub aspectul îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În opinia susţinută de curţile de apel Oradea, Ploieşti, Târgu Mureş şi instanţele din circumscripţia acesteia din urmă, precum şi de Judecătoria Roman s-a apreciat că art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 instituie o prezumţie legală absolută cu privire la nivelul alcoolemiei sau starea conducătorului auto la momentul producerii accidentului de circulaţie, conducător auto care a încălcat interdicţia de a consuma alcool sau substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. S-a arătat că prezumţia legală instituită de textul invocat este una absolută, întrucât din redactarea acestuia nu rezultă posibilitatea de a fi înlăturată prin proba contrară. Prin urmare, s-a concluzionat că tipicitatea faptei concrete, în raport cu prevederile art. 336 din Codul penal, se stabileşte în funcţie de rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate ulterior consumului de alcool sau de substanţe psihoactive după producerea evenimentului. Într-o altă opinie, susţinută de curţile de apel Bucureşti - Secţia I penală, Galaţi, Iaşi, Timişoara, tribunalele Caraş-Severin, Ialomiţa, Teleorman, Timiş, judecătoriile Alexandria, Bolintin-Vale, Buhuşi, Buftea, Caransebeş, Constanţa, Iaşi, Moldova Nouă, Reşiţa, Roşiori de Vede, Timişoara, Tulcea, Turnu Măgurele şi Zimnicea s-a arătat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool în sânge, sub condiţia coroborării cu alte mijloace de probă, fiind vorba despre o prezumţie relativă, iar vinovăţia urmând a fi stabilită doar ca urmare a evaluării întregului material probator administrat în cauză. S-a apreciat că art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, instituie o prezumţie legală, respectiv considerarea rezultatului testării alcoolemiei ca fiind corespondentă momentului producerii accidentului, în cazul în care conducătorul auto consumă alcool după producerea accidentului şi până la testarea concentraţiei de alcool, prezumţie ce poate conduce la întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, prin coroborarea cu alte probe. Astfel, s-a opinat că nu se poate dispune condamnarea unei persoane doar în temeiul acestei prezumţii, în lipsa unor probe care să o completeze şi care să confere judecătorului convingerea privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, astfel încât, de la caz la caz, în funcţie de probatoriul administrat în fiecare cauză, instanţa îşi poate forma convingerea întemeindu-se, pe lângă probele administrate în cauză, şi pe această prezumţie. S-a arătat că dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 559 din data de 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 22 iunie 2022, a statuat că aceste dispoziţii „sunt menite să sancţioneze o conduită contrară legii, în considerarea scopului ordonanţei de urgenţă, respectiv asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private“. O altă opinie a fost exprimată de Tribunalul Galaţi şi instanţele din circumscripţia sa, judecătoriile Beiuş, Cornetu, Năsăud, Pătârlagele, Răducăneni, Râmnicu Sărat şi Videle, în sensul că nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal. În susţinerea acestei opinii s-a apreciat că, în ceea ce priveşte modul de interpretare a articolului sus-menţionat, se consideră că starea conducătorului auto este cea de la momentul producerii accidentului, şi nu de la momentul în care se prelevează probele biologice, ca urmare a nerespectării art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată. V. Opinia specialiştilor consultaţi În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării. Colectivul de drept penal al Facultăţii de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai a apreciat că incidenţa art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 republicată, nu poate determina de plano întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, sub aspectul îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În susţinerea concluziei de mai sus s-a arătat, în esenţă, că prin art. 90 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (în forma anterioară datei de 1 februarie 2014) era incriminată fapta conducătorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substanţe stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane până la recoltarea probelor biologice ori până la testarea cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic sau până la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezenţei acestora în aerul expirat. Aşadar, anterior, conduita avută în vedere de instanţa de trimitere era în mod explicit sancţionată penal, relevant fiind faptul că forma corespondentă temporal a art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 era aceeaşi. S-a arătat că, odată cu preluarea infracţiunilor rutiere în Codul penal, conduita relevantă nu a mai fost inclusă într-o manieră explicită într-o normă de incriminare. Potrivit opiniei exprimate, această lacună legislativă nu poate fi „acoperită“ prin activarea prezumării elementului de tipicitate al îmbibaţiei alcoolice peste limita legală, conform art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, pentru următoarele argumente: Chiar şi anterior, în condiţiile unui conţinut identic al art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, legiuitorul a incriminat în mod distinct conduita relevantă. Principiul legalităţii incriminării nu permite „extinderea“ textului de la art. 336 din Codul penal, prin activarea unei prezumţii de tipicitate, în temeiul art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Destinatarul normei trebuie să cunoască cu exactitate care este conduita interzisă de lege, iar în condiţiile „mixării“ unui text clar sub aspectul tipicităţii cu o prezumţie dintr-o lege extrapenală nu se poate susţine că un astfel de deziderat ar putea fi atins. S-a apreciat că interpretarea conform căreia art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, ar permite reţinerea tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal şi în ipoteza mai sus analizată ar contraveni indirect considerentelor cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, prin care s-a stabilit că lezarea valorii sociale protejate prin art. 336 din Codul penal are loc doar în situaţia în care autorul prezenta o alcoolemie peste limita legală, la momentul conducerii unui autovehicul pe drumurile publice. Pe cale de consecinţă, a fortiori, ar trebui considerată neconstituţională şi soluţia activării prezumţiei prevăzute de art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, pentru a fundamenta tipicitatea infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal. Totodată, s-a apreciat că, deşi prezumţia este tolerată şi în cadrul procesului penal, prezumarea unei îmbibaţii alcoolice peste limita legală la momentul conducerii autovehiculului din faptul conex al consumului de alcool post factum nu are un caracter rezonabil, căci din consumul de alcool post factum nu poate fi dedusă într-o manieră rezonabilă depăşirea limitei legale a îmbibaţiei alcoolice la momentul conducerii autovehiculului pe drumurile publice. În cuprinsul opiniei exprimate s-a apreciat că, dacă s-ar accepta că art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 instituie o prezumţie cu incidenţă şi în sfera dreptului penal, ar însemna că norma de incriminare rezultată [art. 336 din Codul penal „completat“ cu art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată] ar avea o aplicabilitate mai largă chiar decât norma de incriminare anterioară. Astfel, art. 90 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (forma anterioară datei de 1 februarie 2014) incrimina consumul de alcool post factum doar în cazul în care autorul produsese anterior un accident de circulaţie care avusese ca rezultat „uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane“. Pe de altă parte, raportat la conţinutul art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prezumţia de tipicitate ar fi incidentă în cazul consumului de alcool post factum dacă autorul a produs un accident de circulaţie, iar alcoolemia rezultată depăşeşte limita legală. Or, conform art. 75 din acelaşi act normativ, „Accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) sa produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare“. În consecinţă, fapta ar fi sancţionată şi dacă autorul a produs un accident (fără urmarea privind vătămarea sau moartea altor persoane), a consumat ulterior alcool, rezultând o alcoolemie ce depăşeşte limita legală, pe când, anterior datei de 1 februarie 2014, o astfel de conduită era infracţiune doar dacă consumul de alcool era subsecvent producerii unui accident de circulaţie care a produs uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane. VI. Examenul jurisprudenţei în materie 1. Jurisprudenţa naţională relevantă În materialul transmis de curţile de apel au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante pentru problema de drept ridicată în speţă, soluţiile pronunţate fiind, în majoritate, în sensul că din perspectiva interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal. 2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 2.1.1. Referitor la deciziile obligatorii, menite să asigure unificarea practicii judiciare, a fost identificată ca fiind relevantă în problema de drept analizată Decizia nr. 24 din data de 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 869 din 20 noiembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Prin decizia amintită s-a statuat că: "În practica naţională, subsecventă datei de 27 ianuarie 2015, problema «momentului consumării infracţiunii» prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal a fost soluţionată unitar, întro manieră ce reflectă considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014. În majoritatea hotărârilor, momentul depistării în trafic a fost reţinut ca moment al săvârşirii (mai exact al epuizării) infracţiunii continue analizate, neconstatându-se controverse reale sub acest aspect. Cât timp, în prezentarea raţionamentului său juridic (paragraful 26 al deciziei), Curtea Constituţională a identificat, într-o manieră lipsită de orice echivoc, momentul «săvârşirii infracţiunii» ca fiind «cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului», ea a furnizat, astfel, atât autorităţilor cu competenţe în procesul de legiferare, cât şi instanţelor judecătoreşti toate elementele necesare pentru cunoaşterea efectelor ce trebuie atribuite deciziei sale." 2.1.2. Totodată, prin Decizia nr. 6 din data de 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 30 iunie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că „(...) identificarea conţinutului constitutiv al infracţiunii deduse judecăţii nu comportă o veritabilă dificultate, dacă este rezultatul unei interpretări a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal în lumina cunoştinţelor de specialitate juridică şi a experienţei profesionale a magistratului, dar şi în contextul considerentelor Deciziei nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale. Aceasta deoarece, la paragrafele 25-27 ale deciziei menţionate, elementele de conţinut constitutiv ale infracţiunii analizate sunt descrise cu o claritate ce nu lasă loc unui minim echivoc“. 2.2. În ceea ce priveşte deciziile de speţă, în urma documentării prealabile întocmirii prezentului raport, la nivelul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate hotărâri care să conţină aspecte referitoare la problema de drept supusă dezlegării. La nivelul completurilor de 5 judecători nu a fost identificată practică judiciară cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 3. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 3.1. Prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, Curtea Constituţională a decis că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, întrucât „lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale. (...) Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează, astfel, consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate.“ 3.2. Prin Decizia nr. 559 din data de 14 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 22 iunie 2022, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Curtea Constituţională a relevat, prin raportare la prevederile art. 78 alin. (1) al acestui act normativ, că: "16. (...) Sancţiunea nerespectării acestei dispoziţii legale este prevăzută de alin. (2) al art. 78, criticat în prezenta cauză, care instituie prezumţia că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului. Este evident că instituirea unei astfel de prezumţii se întemeiază pe importanţa şi semnificaţia obligaţiei stabilite în art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, legiuitorul apreciind că este absolut necesar să interzică orice consum de alcool sau substanţe cu efecte similare după producerea unui accident de circulaţie, în vederea stabilirii în condiţii de maximă operativitate şi cu exactitate a condiţiilor producerii accidentului, respectiv a stării conducătorului auto la acel moment. Prevederile criticate sunt menite să sancţioneze o conduită contrară legii, în considerarea scopului ordonanţei de urgenţă, respectiv asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private." VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VIII. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia judiciară, prin concluziile formulate, a apreciat ca fiind inadmisibilă sesizarea prin care sa solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu problemei de drept menţionate, considerându-se că aceasta nu reprezintă o veritabilă problemă de drept, interpretarea şi aplicarea art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 fiind clare. Din modul de formulare a întrebării preliminare reiese că problema pe care o ridică instanţa vizează prezumţia instituită de art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, şi efectul acesteia asupra elementelor de tipicitate ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014 s-a stabilit că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ este neconstituţională, întrucât aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţia României referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin această decizie s-a arătat că „Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării probelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi contravenţionale mai sus menţionate“. Totodată, s-a reţinut că art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 „interzice conducătorului unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instructorului auto, aflat în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere şi examinatorului autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, consumul de alcool sau substanţe psihoactive după producerea unui accident de circulaţie în care au fost implicaţi şi până la momentul testării sau recoltării probelor biologice“. În cazul în care persoanele enumerate mai sus încalcă această obligaţie, prin art. 78 alin. (2) din acelaşi act normativ sa instituit o prezumţie legală absolută, considerându-se că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului. De asemenea, din coroborarea dispoziţiilor art. 336 din Codul penal cu cele ale art. 78 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reiese că prezumţia este aplicabilă doar în ipoteza în care se produce un accident rutier. Având în vedere aceste aspecte, s-a apreciat că prezumţia instituită de art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 are rolul de a scuti organul de urmărire penală de a mai proba valoarea alcoolemiei de la momentul depistării conducătorului vehiculului, instructorului auto sau a examinatorului care consumă alcool ulterior producerii unui accident rutier, prezumându-se că gradul de intoxicaţie determinat la momentul recoltării probelor biologice reflectă valoarea acestuia de la momentul conducerii vehiculului implicat în evenimentul rutier. În ipoteza în care această valoare depăşeşte pragul de 0,80 g/l alcool pur în sânge, sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal. IX. Dispoziţii legale incidente: Codul penal "ART. 336 Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. (3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani." Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, privind circulaţia pe drumurile publice "ART. 78 (1) Conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instructorului auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorului autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicaţi într-un accident de circulaţie, le este interzis consumul de alcool sau de substanţe psihoactive după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice. (2) În situaţia în care nu sunt respectate dispoziţiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului." X. Opinia judecătorului-raportor Judecătorul-raportor a apreciat că problema de drept este clarificată şi, prin urmare, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept este inadmisibilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Cu privire la admisibilitatea sesizării Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub aspectul admisibilităţii acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine următoarele: În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“ Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerinţe: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă; existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Din perspectiva condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se verifică dacă sunt întrunite premisele de analiză ale acesteia, şi anume: existenţa unei chestiuni de drept apte a primi o dezlegare de principiu; problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi, prin urmare, să prezinte un anumit nivel de dificultate; chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei, context în care noţiunea de „soluţionare pe fond“ trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, astfel cum s-a conturat jurisprudenţa instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare. În speţă este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori fiind învestită cu soluţionarea apelului penal formulat împotriva Sentinţei penale nr. 44 din data de 15 iulie 2021, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă în Dosarul nr. 387/181/2020. De asemenea, este îndeplinită şi condiţia referitoare la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă în cadrul unui mecanism de unificare a practicii judiciare asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării. Cu privire la cerinţa referitoare la natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării şi la aptitudinea dezlegării date de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei se reţin următoarele: Înţelesul sintagmei „soluţionarea pe fond a cauzei“ a fost desluşit prin Decizia nr. 22 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1057 din 28 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care a reţinut: „(…) Aşadar, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă şi de natură a da naştere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează concursul dat tribunalelor şi curţilor de apel de către instanţa supremă într-o cauză pendinte. În cazul considerării ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la soluţionarea propriu-zisă a unor chestiuni ce ţin de fondul cauzei, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o «procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii.» (...) Or, intervenţia instanţei supreme în procedura reglementată de art. 475 din Codul de procedură penală este legitimă doar atunci când tinde la clarificarea înţelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conţinut ori a căror succesiune în timp poate da naştere la dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând în final unitatea aplicării lor de către instanţele naţionale.“ În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-au pronunţat soluţii de respingere, ca inadmisibile, a sesizărilor pentru neîndeplinirea condiţiei referitoare la legătura problemei de drept ce se solicită a fi dezlegată cu soluţionarea pe fond a cauzei din perspectiva existenţei unei veritabile chestiuni de drept care să necesite o dezlegare din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acest sens, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat: „(...) între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual) şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii“ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 11 din 2 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014). Totodată, s-a constatat că „este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei, cum ar fi analiza întrunirii elementelor constitutive ale unei infracţiuni ori stabilirea încadrării juridice în cauza dedusă judecăţii“ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 14 din data de 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015). "În ipoteza aprecierii ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la rezolvarea directă a unor chestiuni ce ţin de situaţia în cauză, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o «procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii»“ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 17 din 17 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021)." În jurisprudenţa anterioară în materie s-a statuat, în mod progresiv, asupra înţelesului ce trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală. "S-a subliniat, sub un prim aspect, că sesizarea în procedura întrebării prealabile trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce şi care ar putea da naştere mai multor soluţii. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială“ (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 19 din 14 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 29 iunie 2017)." În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 3 din 19 ianuarie 2015, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2015, din care reiese că „deşi nu este menţionată expressis verbis ca o condiţie de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să aibă ca obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii“. Raportat la considerentele anterior expuse, se apreciază că nu reprezintă o veritabilă problemă de drept chestiunea de drept asupra căreia s-a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să ofere o dezlegare de principiu. Se constată că instanţa de trimitere solicită rezolvarea următoarei chestiuni de drept: „Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, în sensul de a se stabili dacă sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, sub aspectul îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge“. Dispoziţia legală a fost supusă de mai multe ori controlului de constituţionalitate, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 23 alin. (11) din Constituţia României, care consacră prezumţia de nevinovăţie şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, Curtea Constituţională constatând că dispoziţiile art. 78 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, sunt redactate cu suficientă precizie, claritate, permiţând destinatarilor legii să îşi conformeze conduita şi să înţeleagă consecinţele ce decurg din nerespectarea normelor prescrise, fiind conforme cu garanţiile dreptului la un proces echitabil. În esenţă, Curtea Constituţională a apreciat că prezumţia legală prevăzută de art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, răspunde criteriilor constituţionale de previzibilitate, principiului legalităţii incriminării şi nu înlătură prezumţia de nevinovăţie. Astfel, în considerentele Deciziei nr. 417 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 25 mai 2010, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Curtea Constituţională a constatat că „instituirea unei astfel de prezumţii se întemeiază pe importanţa şi semnificaţia obligaţiei stabilite în art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, legiuitorul apreciind că este absolut necesar să interzică orice consum de alcool sau substanţe cu efecte similare după producerea unui accident de circulaţie, în vederea stabilirii în condiţii de maximă operativitate şi cu exactitate a condiţiilor producerii accidentului, respectiv a stării conducătorului auto la acel moment. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, norma criticată este menită practic să sancţioneze o conduită contrară dispoziţiilor legale, în considerarea scopului ordonanţei, respectiv asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private. Referindu-se la regimul probelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu în Cauza Salabiaku împotriva Franţei, 1988, că prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, de vreme ce în orice sistem de drept sunt operate prezumţii de drept sau de fapt, iar Convenţia nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite şi nu încalcă drepturile apărării. În cauză, conducătorul auto este avertizat cu privire la consecinţele faptei interzise de legiuitor, acesta trebuind să cunoască dispoziţiile legale care interzic consumul de alcool, substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea accidentului rutier şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, precum şi prezumţia care operează în cazul nerespectării acestora. Absenţa unei astfel de interdicţii ar determina, de altfel, dificultăţi în stabilirea cu exactitate a stării conducătorului auto la momentul producerii accidentului, or, determinarea cât mai exactă a acestei stări este deopotrivă în interesul apărării, al organului constatator şi, în esenţă, al respectării principiului aflării adevărului“. Caracterul obligatoriu al considerentelor deciziilor pronunţate de instanţa de contencios constituţional a fost stabilit prin Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, în cuprinsul căreia s-a arătat că „… puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acestea. Astfel, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept“. Totodată, se constată că prin întrebarea adresată în vederea dezlegării unei chestiuni de drept se urmăreşte, de fapt, stabilirea standardului probator ce trebuie avut în vedere pentru dovedirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) din Codul penal, aspect ce nu poate face obiectul procedurii reglementate de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală. În această privinţă, potrivit jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că sesizarea trebuie să vizeze, în mod exclusiv, o problemă de interpretare a legii, iar fundamentul întrebării ce formează obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia de fapt, astfel cum aceasta este stabilită prin probatoriul administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei (deciziile nr. 16 din 22 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015; nr. 28 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 9 decembrie 2015; nr. 31 din 19 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 11 ianuarie 2016). Prin raportare la considerentele anterior expuse, se constată că problema de drept este clarificată, sesizarea fiind inadmisibilă atât din această perspectivă, cât şi prin raportare la exigenţele art. 477 alin. (1) din Codul de procedură penală. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 387/181/2020 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul de a se stabili dacă sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 336 din Codul penal, sub aspectul îndeplinirii condiţiei vizând existenţa unei îmbibaţii alcoolice de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge." Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 septembrie 2022. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Elena Rosana Bota ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
