Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.792/1/2019
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a│
│Voicheci │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- preşedintele delegat │
│Ionel Barbă │al Secţiei de contencios│
│ │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Georgeta │- judecător la Secţia I │
│Stegaru │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Truţescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Aurelia Rusu │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Tăbârcă │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mari Ilie │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ianina │- judecător la Secţia a │
│Blandiana │II-a civilă │
│Grădinaru │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Trănica Teau │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Maria │- judecător la Secţia a │
│Speranţa │II-a civilă │
│Cornea │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a │
│Florentina │II-a civilă │
│Duminecă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Gabriel │- judecător la Secţia de│
│Viziru │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Decebal │- judecător la Secţia de│
│Constantin │contencios administrativ│
│Vlad │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Maria Hrudei │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Nicolae │- judecător la Secţia de│
│Gabriel Ionaş│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia de│
│Ilie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.792/1/2019, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 7.739/271/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „modul de interpretare a dispoziţiilor art. 182 şi 183 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (în continuare, Legea nr. 310/2018), în sensul de a se stabili: dacă acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor poate fi asimilată depunerii la însuşi serviciul de curierat; dacă acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea serviciului de curierat încetează, dar în timpul programului de lucru al prestatorului privat, este socotită a fi făcută în termen“. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 5 iunie 2019, în Dosarul nr. 7.739/271/2017, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menţionată. 2. Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 28 iunie 2019, cu nr. 1.792/1/2019, termenul de judecată fiind stabilit la 11 noiembrie 2019. II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile 3. Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative Articolul 182: "(1) Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.(2) Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile.”" Articolul 183: "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.” (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată." III. Expunerea succintă a procesului 4. Prin sentinţa civilă nr. 5.755 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Judecătoria Oradea - Secţia civilă, a fost admisă în parte cererea principală formulată şi precizată de reclamantul X împotriva pârâtei Y, s-a dispus exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorilor părţilor, s-a stabilit locuinţa acestora la domiciliul reclamantului şi a fost obligată pârâta la plata pensiei de întreţinere. Totodată, a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta Y şi s-a încuviinţat, în favoarea acesteia, programul de vizitare a minorilor. Restul pretenţiilor părţilor au fost respinse. 5. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, solicitând schimbarea sentinţei cu privire la stabilirea domiciliului minorilor. 6. Hotărârea a fost comunicată apelantei la data de 7 decembrie 2018. Apelul a fost transmis instanţei într-un plic al firmei de curierat Z S.R.L., cu menţiunea datei de 7 ianuarie 2019, ora 20,00. 7. Intimatul a invocat prin întâmpinare excepţia tardivităţii apelului, arătând că procesarea expedierii de către firma de curierat a avut loc abia în data de 8 ianuarie 2019, aceasta fiind atestarea la care face referire art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 8. În urma susţinerilor apelantei şi a înscrisurilor comunicate de către firma de curierat, instanţa de apel a reţinut următoarele aspecte: - între firma de curierat Z S.R.L. şi un comerciant care deţine staţii de distribuţie carburanţi a fost încheiat Contractul de prestări servicii nr. xxxx din 26 septembrie 2013, obiectul acestuia fiind prestarea de către comerciant a serviciilor de colectare şi depozitare a expediţiilor preluate de la clienţi în cadrul staţiilor de distribuţie carburanţi şi predarea acestora către Z S.R.L.; – procedura de lucru presupune achitarea în avans a costului expediţiei de către client prin sms către Z S.R.L. şi primirea de către client a unui cod; clientul primeşte în staţia de carburanţi a comerciantului plicul şi AWB-ul pe care el însuşi le completează, inclusiv cu codul ce atestă plata; – prin contract, comerciantul se obligă să furnizeze serviciul pe toată durata programului de lucru al fiecărei locaţii în parte (programul comerciantului este în genere non-stop, iar programul Z S.R.L. se termină la ora 20,00); – în speţă, deşi pe AWB apare menţiunea ora 20,00, sms-ul ce atestă plata a fost înregistrat la ora 23,47, apelanta-pârâtă arătând că este posibil ca această din urmă oră să fie cea reală. 9. În aceste condiţii, instanţa de apel, la termenul de judecată din data de 5 iunie 2019, a pus în discuţia contradictorie a părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept vizând modul de interpretare a dispoziţiilor art. 182 şi 183 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, în sensul de a se stabili: dacă acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor poate fi asimilată depunerii la însuşi serviciul de curierat; dacă acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea serviciului de curierat încetează, dar în timpul programului de lucru al prestatorului privat, este socotită a fi făcută în termen. 10. Prin Încheierea din 5 iunie 2019 s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedura reglementată de art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată şi, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 11. Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează: 12. Litigiul este în curs de judecată, tribunalul învestit cu soluţionarea cauzei urmează să soluţioneze pricina în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri definitive, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, iar cauza se află în competenţa legală a unui complet de judecată al tribunalului, învestit cu soluţionarea litigiului. 13. Cât priveşte admisibilitatea din perspectiva condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, tribunalul a reţinut că, în jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procesual dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea şi aplicarea normei au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei. Excepţia tardivităţii reprezintă un impediment procesual cu un efect final peremptoriu faţă de obiectul cauzei, iar de interpretarea dispoziţiilor art. 182 şi 183 din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în funcţie de soluţia adoptată cu privire la excepţia tardivităţii depunerii actului de procedură prin intermediul unui prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor. 14. Chestiunea identificată are şi un caracter de noutate, întrucât asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat prin niciunul dintre modurile prevăzute de lege, nu a făcut obiectul unui recurs în interesul legii şi nici al unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 15. Transmiterea actelor prin serviciul de curierat este un fenomen răspândit, iar contractul încheiat între Z S.R.L. şi comerciantul în cauză, începând cu anul 2013, la nivel naţional, asigură o facilitate persoanelor interesate. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 16. Punctul de vedere al apelantei-pârâte este că depunerea actului la o unitate care asigură preluarea corespondenţei unui serviciu de curierat rapid trebuie socotită ca o depunere la acel serviciu de curierat. Apelanta a invocat totodată Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017 (în continuare, Decizia nr. 34/2017), în considerentele căreia s-a reţinut că, pentru a fi socotit ca fiind făcut în termen, actul poate fi depus la serviciul de curierat până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului (paragrafele 103-104). 17. Punctul de vedere al intimatului-reclamant este că, faţă de modalitatea în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu referire la aceeaşi Decizie nr. 34/2017, a dispus cu privire la modalitatea de comunicare a actelor la instanţă, stabilind că orice comunicare trimisă după închiderea programului de funcţionare al instanţei este făcută în afara termenului, în mod similar trebuie să se dispună şi cu privire la înscrisurile trimise prin interpuşi către firmele de curierat, după închiderea programului acestora (al firmelor de curierat), ca fiind în afara termenului. 18. După comunicarea raportului, părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 19. Completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului în Dosarul nr. 7.739/271/2017 a reţinut următoarele: Faţă de dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, prima problemă ce se impune a fi lămurită este dacă acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor poate fi asimilată depunerii la însuşi serviciul de curierat. Această interpretare este necesară, raportat la existenţa unui contract încheiat între firma de curierat Z S.R.L. şi comerciantul în cauză, contract în baza căruia, la nivel naţional, se oferă clienţilor facilitatea de a depune transmiterile în locaţiile comerciantului, plicurile preluându-se ulterior de către curier. În măsura în care se poate accepta această asimilare, chestiunea ce trebuie tranşată se referă, în esenţă, la orarul de funcţionare diferit al firmei de curierat faţă de orarul prestatorului/depozitarului. Tribunalul a constatat că ambele părţi ale litigiului invocă în favoarea lor Decizia nr. 34/2017, prin care s-a statuat că actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea instanţei încetează, nu este socotit a fi depus în termen. În considerentele acestei decizii, la paragraful 93 se arată următoarele: „în mod evident, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, termenul se va împlini, conform art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la ora închiderii oficiului poştal, a serviciului de curierat rapid ori a serviciului specializat de comunicare.“ Însă ulterior, la paragrafele 103-104, se reţine: „cu toate acestea, legea permite ca, în cazul în care un act de procedură nu a fost depus la instanţă de parte personal sau prin reprezentant sau nu a fost transmis instanţei prin poştă, curier, fax sau scanat şi transmis prin poşta electronică ori prin înscris în formă electronică, până la ora la care activitatea instanţei încetează în mod legal, astfel că nu a fost înregistrat şi nu a primit dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare, în conformitate cu prevederile art. 199 din Codul de procedură civilă, să fie socotit depus înăuntrul termenului prevăzut de lege, dacă a fost depus prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiţia de a fi depus până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege. Cu alte cuvinte, fiind o derogare de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiţia de a fi depus până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege, este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu şi cazul comunicării prin fax sau e-mail, care, nefiind în mod expres menţionat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare.“ În aceste condiţii este important a se determina dacă actul este socotit în termen doar dacă este depus până la ora închiderii activităţii serviciului de curierat sau până la ora 24,00 a ultimei zile, în condiţiile în care intermediarul serviciului de curierat are program non-stop. Opinia tribunalului este că actul este socotit în termen doar dacă este depus până la ora închiderii activităţii serviciului de curierat. Având în vedere toate aceste considerente, caracterul de noutate al problemei de drept şi necesitatea unei interpretări a normei de drept, apreciind atât admisibilitatea, cât şi oportunitatea dezlegării chestiunii controversate de drept, în baza art. 519 şi art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, tribunalul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea acesteia o rezolvare de principiu. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 20. Din relaţiile comunicate de curţile de apel, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat existenţa a două orientări jurisprudenţiale, rezultate din opiniile teoretice exprimate de judecători şi din hotărârile pronunţate în materie, după cum urmează: 21. Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea serviciului de curierat încetează, dar în timpul programului de lucru al prestatorului privat, nu poate fi socotită ca fiind făcută în termen. Astfel, s-a argumentat că, prin raportare la Decizia nr. 34/2017, pentru calculul termenului de îndeplinire a actului de procedură se poate avea în vedere exclusiv data/ora consemnate de serviciul de curierat rapid, orice atestare făcută de intermediari fiind irelevantă. În caz contrar, s-ar încălca voinţa legiuitorului, dovada depunerii datei actului ajungând să fie făcută prin alte mijloace decât cele expres prevăzute de art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Această normă reprezintă o reglementare de excepţie care permite, prin derogare de la regula instituită de art. 182 din Codul de procedură civilă privind împlinirea termenului procedural, a se socoti un act ca făcut în termen atunci când este depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la oficiul poştal, la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare. Or, fiind vorba despre o reglementare de excepţie, ea este de strictă interpretare, rezultând că derogarea instituită operează doar în măsura în care actul procedural este depus la una dintre categoriile de agenţi de comunicare enumerate în textul legal. Un prestator privat, care nu are ca obiect de activitate efectuarea comunicărilor, ci doar colectarea şi depozitarea expediţiilor, fiind în legături contractuale cu un serviciu de curierat, nu se numără printre categoriile reglementate de art. 183 din Codul de procedură civilă. S-au apreciat ca fiind relevante şi dispoziţiile art. 2 pct. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 187/2013, cu modificările şi completările ulterioare, din interpretarea acestui text şi a dispoziţiilor art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă reieşind că acţiunea/cererea trebuie depusă la serviciul de curierat ori la serviciul specializat de comunicare, care are sarcina de a înregistra şi atesta, pe actul depus, însăşi acţiunea de depunere, exigenţe care, nici chiar într-o interpretare extensivă, nu pot fi satisfăcute de către un prestator privat, care are ca obiect de activitate doar colectarea şi depozitarea expediţiilor. În acest sens s-au exprimat opinii teoretice de către Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă, Tribunalul Neamţ, secţiile a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a VI-a civilă şi a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale ale Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Judecătoria Zimnicea, Tribunalul Ialomiţa, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă, Tribunalul Specializat Cluj, Curtea de Apel Galaţi - Secţia a II-a civilă, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureş. În ilustrarea acestei opinii s-au depus hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă şi Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate. 22. Achiesând la această opinie, o parte a judecătorilor secţiilor a II-a şi a VII-a ale Tribunalului Bucureşti, precum şi ai judecătoriilor arondate au apreciat că acţiunea sau cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea serviciului de curierat încetează, dar în timpul programului de lucru al prestatorului privat, nu este socotită a fi făcută în termen, cu excepţia situaţiei în care prestatorul privat acţionează în calitate de mandatar al serviciului de curierat, deoarece mandatarul nu acţionează în nume propriu, ci în numele serviciului de curierat. 23. În a doua orientare jurisprudenţială s-a opinat că acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor poate fi asimilată depunerii la însuşi serviciul de curierat; acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea serviciului de curierat încetează, dar în timpul programului de lucru al prestatorului privat, este socotită a fi făcută în termen. S-a arătat că, în situaţia din speţă, în care diferă orarele de funcţionare ale serviciului de curierat şi ale prestatorului/ depozitarului, termenul se calculează, în conformitate cu dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în funcţie de ora la care activitatea încetează în mod legal la prestatorul de servicii, iar nu la firma de curierat. În condiţiile în care intermediarul serviciului de curierat are program non-stop, actul de procedură este socotit a fi depus în termen, întrucât a fost depus în timpul programului de lucru al prestatorului privat. Deşi norma vorbeşte în mod expres de depunerea acţiunii la curier, prestatorul de servicii în temeiul unui contract poate fi asimilat curierului, operând practic o mandatare a acestuia pentru ridicarea corespondenţei. Un alt argument a fost că este posibil ca justiţiabilul să asimileze prestatorul curierului însuşi, astfel că justiţiabilul nu ar trebui sancţionat. Modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor de către serviciul de curierat - în mod direct ori indirect prin intermediul unui prestator privat - nu poate avea repercusiuni negative asupra părţii care înţelege să apeleze la serviciul de curierat prin intermediul prestatorului privat angajat de acesta din urmă. În acest sens s-au exprimat Tribunalul Bacău, secţiile a IV-a civilă şi a V-a civilă ale Curţii de Apel Bucureşti, judecătorii secţiilor a II-a şi a VII-a ale Tribunalului Bucureşti şi ai judecătoriilor arondate (în opinie majoritară), Judecătoria Buftea, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Videle, Judecătoria Baia Mare, Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă, Tribunalul Galaţi, Judecătoria Iaşi, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă. Au fost depuse hotărâri judecătoreşti relevante pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi instanţele arondate. 24. Au existat şi instanţe care, apreciind că acţiunea/cererea depusă la un prestator privat poate fi asimilată cu depunerea la însuşi serviciul de curierat, au considerat că actul va fi socotit în termen doar dacă este depus până la ora închiderii activităţii serviciului de curierat, aceasta fiind ipoteza avută în vedere de dispoziţiile art. 182 şi 183 din Codul de procedură civilă (Judecătoria Lieşti, Tribunalul Vrancea, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Vişeu de Sus). 25. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale 26. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, prin care a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 182 şi 183 din Codul de procedură civilă, actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen. În esenţă, instanţa supremă a reţinut că „legea permite ca, în cazul în care un act de procedură nu a fost depus la instanţă de parte personal sau prin reprezentant sau nu a fost transmis instanţei prin poştă, curier, fax sau scanat şi transmis prin poşta electronică ori prin înscris în formă electronică, până la ora la care activitatea instanţei încetează în mod legal, astfel că nu a fost înregistrat şi nu a primit dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare, în conformitate cu prevederile art. 199 din Codul de procedură civilă, să fie socotit depus înăuntrul termenului prevăzut de lege, dacă a fost depus prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiţia de a fi depus până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege. Cu alte cuvinte, fiind o derogare de la regula înscrisă în art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, numai actul de procedură depus prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiţia de a fi depus până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege, este prezumat de lege ca socotit a fi făcut în termen, nu şi cazul comunicării prin fax sau e-mail, care, nefiind în mod expres menţionat în cuprinsul art. 183, nu poate fi extins pe cale de interpretare. Toate actele depuse prin fax sau e-mail după ora încheierii programului de lucru al instanţei sunt înregistrate a doua zi, fiind considerate depuse la data înregistrării, în conformitate cu prevederile art. 199 din Codul de procedură civilă“ (paragrafele 103-105). 27. Din verificările efectuate rezultă că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi constatând că dispoziţiile analizate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Astfel, Curtea Constituţională a apreciat că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă, şi nu trimiterii prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul, partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului (paragraful 27). 28. Aceste considerente au fost reluate şi în Decizia nr. 16 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018. 29. Prin Decizia nr. 464 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 17 august 2017, instanţa de contencios constituţional a reţinut că: „21. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, Curtea observă că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2) că «Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege»“. Aşadar, Curtea reţine că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994). Principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38), iar accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). Instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51-52). Dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, putând fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni (Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93).“ 30. În privinţa termenelor procedurale, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că instituirea acestora a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, şi nicidecum îngrădirea accesului liber la justiţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006).“ IX. Raportul asupra chestiunii de drept 31. Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că sesizarea nu îndeplineşte condiţia ca soluţionarea cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunile de drept a căror lămurire se cere, încheierea de sesizare nu este motivată din perspectiva caracterului veritabil al chestiunii de drept, iar aspectele invocate presupun aprecieri cu privire la situaţia de fapt şi calificarea juridică a raporturilor dintre părţile contractului de prestări servicii, probleme ce intră în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea litigiului. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 32. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Asupra admisibilităţii sesizării 33. Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. 34. Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior se desprind condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, condiţii care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, respectiv: existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 35. Verificarea admisibilităţii sesizării, din această perspectivă, relevă următoarele: 36. Litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, titularul sesizării, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, învestit cu calea de atac a apelului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă. 37. Cauza care face obiectul judecăţii în apel se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă, învestit să o soluţioneze; litigiul are ca obiect luarea măsurilor privind exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minor, ce conferă competenţă tribunalului, ca ultimă instanţă. 38. Din perspectiva legăturii cu cauza a întrebărilor formulate de instanţa de apel, se constată că titularul sesizării solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare următoarelor chestiuni de drept: 1) dacă acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor poate fi asimilată depunerii la însuşi serviciul de curierat; 2) dacă acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea serviciului de curierat încetează, dar în timpul programului de lucru al prestatorului privat, este socotită a fi făcută în termen. 39. În încheierea de sesizare se arată că lămurirea primei probleme de drept este necesară, raportat la existenţa unui contract încheiat între firma de curierat şi prestatorul privat, contract în baza căruia, la nivel naţional, se oferă clienţilor facilitatea de a depune transmiterile în locaţiile (staţiile de distribuţie carburanţi) aparţinând prestatorului, plicurile preluându-se ulterior de către curier. 40. A doua problemă de drept care, în opinia instanţei, ar trebui tranşată decurge din orarul de funcţionare diferit al firmei de curierat faţă de orarul prestatorului, întrucât ambele părţi invocă în favoarea lor considerente reţinute în Decizia nr. 34/2017, sub aspectul momentului la care se consideră împlinit termenul socotit pe zile, în cazul trimiterii prin intermediul serviciului poştal, al serviciului de curierat rapid sau al serviciului specializat de comunicare. 41. Pe de o parte, intimatul, care a invocat excepţia tardivităţii apelului, se prevalează de considerentul de la paragraful 93, în care se reţine că termenul se consideră împlinit la ora închiderii oficiului poştal, a serviciului de curierat rapid sau a serviciului specializat de comunicare, iar, pe de altă parte, apelanta invocă argumentele care se regăsesc în paragrafele 103-104 ale aceleiaşi decizii, din care reiese concluzia că actul de procedură este socotit ca fiind depus înăuntrul termenului prevăzut de lege dacă a fost depus prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, cu condiţia de a fi depus până la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege. 42. Totodată, instanţa de apel face o prezentare succintă a elementelor de fapt constatate în cauză, reţinând că, potrivit contractului încheiat între furnizorul de servicii de curierat, denumit beneficiar, şi comerciantul care şi-a asumat obligaţia de a colecta şi depozita expediţiile de la clienţi, denumit prestator, procedura de lucru presupune achitarea în avans a costului expediţiei de către client prin sms către beneficiar (furnizorul de servicii de curierat) şi primirea de către client a unui cod; clientul primeşte în staţia de carburanţi a prestatorului plicul şi formularul AWB pe care el însuşi le completează, inclusiv cu codul ce atestă plata; prestatorul se obligă să furnizeze serviciul pe toată durata programului de lucru al fiecărei locaţii în parte (programul prestatorului este non-stop, iar programul furnizorului de servicii de curierat se termină la ora 20,00). 43. Instanţa de apel mai reţine că, în speţă, deşi pe formularul AWB este menţionată ora 20,00, sms-ul ce atestă plata a fost înregistrat la ora 23,47, apelanta-pârâtă arătând că este posibil ca această din urmă oră să fie cea reală. 44. Nu rezultă dacă instanţa, în urma verificării probelor administrate, a reţinut caracterul nereal al menţiunii din documentul de transport, prin care serviciul de curierat atestă depunerea actului de procedură la ora 20,00 (moment temporal care marchează sfârşitul programul de lucru al furnizorului de servicii de curierat, dar situat în interiorul acestuia) şi dacă acest înscris doveditor ar fi fost înlăturat, dându-se prevalenţă orei la care a fost înregistrat mesajul telefonic, în contextul în care art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă stabileşte că dovada datei depunerii actului se face prin „înregistrarea ori atestarea făcută (…) de serviciul de curierat rapid (…)“. 45. Răspunsurile la întrebările formulate de instanţă ar fi utile doar în ipoteza în care s-ar stabili că actul de procedură nu a fost depus la ora menţionată în documentul de transport, ci după terminarea programului de lucru al serviciului de curierat, iar această concluzie poate fi trasă numai după administrarea probelor şi, eventual, verificarea înscrisului, urmată de înlăturarea menţiunii neconforme cu realitatea. Fiind vorba de aprecieri cu privire la circumstanţele de fapt ale pricinii, competenţa revine exclusiv judecătorului cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputându-se substitui instanţei de judecată în analiza probelor şi stabilirea stării de fapt. 46. În concluzie, sesizarea nu îndeplineşte condiţia ca soluţionarea cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunile de drept a căror lămurire se solicită, în contextul în care înscrisul care dovedeşte depunerea cererii de apel în termenul prevăzut de lege nu a fost înlăturat în condiţii procedurale, simplul dubiu al instanţei cu privire la ora depunerii actului de procedură nefiind suficient pentru a justifica pronunţarea unei soluţii de principiu în cadrul mecanismului prevăzut de art. 519 din Codul de procedură civilă. 47. În ceea ce priveşte condiţia ivirii unei „chestiuni de drept“ de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte această noţiune. 48. În doctrină s-a arătat că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară, fiind susceptibilă, în aceste condiţii, să constituie izvorul unor interpretări divergente şi, în consecinţă, al practicii neunitare. 49. Numai într-un atare context legal poate fi învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării hotărârii prealabile, în condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, şi, de aceea, este impusă condiţia ca încheierea de sesizare să fie motivată în acest sens, fiind de subliniat faptul că simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru iniţierea mecanismului de unificare jurisprudenţială, reprezentat de pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018, paragrafele 36-42). 50. Problema de drept trebuie să suscite interpretări diferite sau contradictorii ale unui text de lege, respectiv să prezinte un grad de dificultate suficient de mare, astfel încât instanţa de sesizare să considere că, pentru a înlătura orice incertitudine referitoare la securitatea raportului juridic dedus judecăţii, este necesară declanşarea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile. 51. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare. 52. Chestiunea de drept trebuie să fie aptă să suscite interpretări diferite, care, fie ele doar prefigurate sau deja afirmate pe plan doctrinar, trebuie arătate în sesizare. 53. În conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată, după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă, prin încheiere, se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor. 54. Înţelesul noţiunii de „motivare“ a actului de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, presupune ca din cuprinsul motivării încheierii de sesizare să rezulte îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă şi, de aici, şi necesitatea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei, reprezentat de hotărârea prealabilă pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Ca atare, instanţa de trimitere trebuie să motiveze admisibilitatea sesizării, inclusiv din perspectiva caracterului veritabil al problemei de drept. 55. Astfel, încheierea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să cuprindă o argumentare temeinică asupra admisibilităţii sesizării, nu numai sub aspectul condiţiilor de procedură, cât, mai ales, asupra circumstanţierii condiţiei privind ivirea unei chestiuni de drept noi, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 56. Deşi legiuitorul nu a prevăzut în mod explicit care este sancţiunea ce afectează încheierea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază solicitarea de pronunţare a unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, este evident că, în atare situaţie, se impune respingerea sesizării, ca fiind inadmisibilă. 57. Cu referire la chestiunile de drept a căror dezlegare de principiu s-a solicitat în prezenta cauză, se constată că întrebările instanţei de trimitere se raportează generic la dispoziţiile art. 182 şi 183 din Codul de procedură civilă, texte care reglementează un complex de situaţii şi ipoteze. Instanţa de trimitere nu identifică în concret care dintre aceste dispoziţii legale prezintă dificultăţi de interpretare şi nici nu motivează în ce constă dificultatea deosebită de a identifica înţelesul sau sfera de aplicare a acestor norme juridice, fiind astfel de natură a conduce la interpretări diferite din partea instanţelor, cu consecinţa generării unei practici judiciare neuniforme. 58. În ceea ce priveşte motivarea necesităţii declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei în cazul primei întrebări, în încheierea de sesizare se regăseşte o singură frază, în care se afirmă că această interpretare este necesară raportat la existenţa unui contract încheiat între furnizorul de servicii de curierat şi prestatorul privat, contract în baza căruia, la nivel naţional, se oferă clienţilor facilitatea de a depune transmiterile în locaţiile aparţinând prestatorului, plicurile preluându-se ulterior de către curier. 59. Or, simpla existenţă a unui contract încheiat între furnizorul de servicii de curierat şi un prestator privat, chiar dacă dă naştere unor probleme de drept noi, nu justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. 60. Operaţiunea de interpretare şi de aplicare a unor dispoziţii legale şi principii de drept la diferite circumstanţe ce caracterizează fiecare litigiu face parte din activitatea curentă a instanţei de judecată, neputând fi transferată Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 61. Justificând necesitatea unui răspuns la cea de-a doua întrebare, instanţa de trimitere invocă un element de fapt, şi anume orarul de funcţionare diferit al întreprinderii de curierat faţă de orarul prestatorului, precum şi faptul că ambele părţi invocă în favoarea lor considerente reţinute în Decizia nr. 34/2017. 62. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că problema de drept care a făcut obiectul dezlegării prin decizia invocată nu are legătură cu întrebările formulate de instanţa de trimitere în prezenta cauză. 63. Astfel, prin Decizia nr. 34/2017 s-a stabilit că actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică, în ultima zi a termenului care se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanţă, nu este socotit a fi depus în termen. 64. Această decizie a avut, aşadar, de rezolvat o altă situaţie, aceea a actelor depuse la instanţă prin fax sau poştă electronică, instanţa supremă reţinând că acestea nu pot cădea sub incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, având în vedere şi prevederile art. 183 alin. (3) din acelaşi act normativ, care prevăd, în mod expres, că recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare serveşte ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, deoarece, în cazul actelor de procedură transmise prin fax sau poştă electronică, nu există o prevedere similară. Ca atare, şi considerentele pe care decizia se sprijină trebuie privite în contextul obiectului de analiză asupra căruia instanţa s-a pronunţat. 65. Considerentele cuprinse în paragrafele 93, 103 şi 104 ale deciziei menţionate, prezentate în încheierea de sesizare ca având un caracter contradictoriu - generând astfel, în opinia instanţei, pretinsa dificultate de interpretare în prezenta cauză -, ar putea determina, eventual, o problemă legată de momentul împlinirii termenului în cazul depunerii actului de procedură la serviciul poştal, serviciul de curierat rapid sau serviciul specializat de comunicare, respectiv dacă termenul se consideră împlinit la ora închiderii activităţii acestor servicii sau la ora 24,00 a ultimei zile a termenului prevăzut de lege. 66. Însă întrebările formulate în prezenta cauză pornesc de la o altă situaţie de fapt, în care se invocă depunerea actului la un prestator privat care a încheiat contract de prestări servicii (colectare şi depozitare expediţii) cu întreprinderea de curierat, lămurirea problemelor de drept identificate de instanţa de trimitere necesitând, în realitate, stabilirea naturii juridice a contractului, a raporturilor care există între părţile contractante şi a limitelor în care poate acţiona prestatorul, în contextul legislaţiei care reglementează serviciile poştale, toate aceste aspecte intrând în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea litigiului. 67. Pentru considerentele expuse, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile, sesizarea va fi respinsă ca inadmisibilă. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 7.739/271/2017, cu privire la următoarea problemă de drept: Modul de interpretare a dispoziţiilor art. 182 şi 183 din Codul de procedură civilă, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în sensul de a se stabili: 1) dacă acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor poate fi asimilată depunerii la însuşi serviciul de curierat; 2) dacă acţiunea/cererea depusă la un prestator privat cu care serviciul de curierat are încheiat contract de prestări servicii pentru colectarea şi depozitarea expediţiilor, în ultima zi a termenului ce se socoteşte pe zile, după ora la care activitatea serviciului de curierat încetează, dar în timpul programului de lucru al prestatorului privat, este socotită a fi făcută în termen. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2019. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
