Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 519 din 24 septembrie 2019  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 519 din 24 septembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 50 din 27 ianuarie 2020

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Moiş în Dosarul nr. 1.413/83/2017/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.244 D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. Se arată că excepţia de neconstituţionalitate se întemeiază pe o confuzie între noţiunile de „drept la apărare“ şi „drept de asistenţă juridică obligatorie“. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 506 din 5 iulie 2016.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea penală nr. 80/CCP din 13 iulie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.413/83/2017/a1, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 90 lit. b) şi c) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Moiş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară de la instanţa inferioară, prin au fost constatate legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi legalitatea sesizării instanţei.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu privire la dispoziţiile art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, se arată că sintagma „în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea“ din cuprinsul textului criticat creează discriminare între diferite categorii de justiţiabili, prin asigurarea asistenţei juridice obligatorii doar pentru o parte dintre aceştia, contravenind astfel prevederilor art. 16 din Constituţie. Se arată că există categorii de justiţiabili cărora, potrivit textului criticat, nu le este asigurată asistenţa juridică obligatorie, dar în privinţa cărora pot fi dispuse pedepse penale privative de libertate şi sancţiuni civile de natură a le afecta în mod decisiv viaţa, starea de sănătate şi libertatea individuală, acestora fiindu-le încălcate astfel dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Se susţine, de asemenea, că sintagma „în cursul judecăţii“ din cuprinsul prevederilor art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare al justiţiabililor, drept ce se impune a fi asigurat, conform art. 24 din Constituţie, în toate etapele procesului penal, nu doar în cea a judecăţii. Pentru aceleaşi motive, se susţine încălcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se face trimitere la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1992, 17 iulie 2001, 12 februarie 2004 şi 28 aprilie 2005, pronunţate în cauzele Vidal împotriva Belgiei, Sadak şi alţii împotriva Turciei, Perez împotriva Franţei şi Albina împotriva României. Se face referire la situaţia de fapt din dosarul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, arătându-se că autorului excepţiei nu i-a fost asigurată asistenţa juridică în cursul urmăririi penale, fiindu-i adusă la cunoştinţă calitatea de suspect şi cea de inculpat, precum şi schimbarea încadrării juridice a faptei, în lipsa unui avocat ales sau numit din oficiu.
    6. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că textele criticate nu aduc atingere dreptului fundamental la apărare, întrucât acesta nu presupune, în toate cazurile, asistenţa juridică obligatorie. Se arată că dispoziţiile art. 24 din Constituţie garantează dreptul la apărare, prin asigurarea dreptului la asistenţă juridică facultativă, aceasta din urmă constituind regula, prin raportare la care asistenţa juridică obligatorie reprezintă excepţia, a cărei reglementare este lăsată la aprecierea exclusivă a legiuitorului.
    7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că desemnarea unui avocat din oficiu, conform prevederilor art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, nu este lăsată de către legiuitor la aprecierea discreţionară a procurorului, întrucât, dacă acesta din urmă nu procedează la numirea unui avocat, iar inculpatul invocă faptul că nu a fost capabil să-şi facă singur apărarea, judecătorul de cameră preliminară poate dispune anularea actelor efectuate în cursul urmăririi penale, dacă apreciază, în funcţie de circumstanţele invocate de inculpat, că era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 494 din 19 aprilie 2011 şi se conchide că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 24 din Constituţie.
    9. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că sunt menţinute punctele de vedere ce au fost reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 461 din 28 iunie 2016 şi nr. 506 din 5 iulie 2016.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 90 lit. b) şi c) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:
    "Asistenţa juridică este obligatorie: […]
    b) în cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea;
    c) în cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani."

    13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, Decizia nr. 506 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 20 octombrie 2016, Decizia nr. 328 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 10 august 2016, şi Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată.
    15. Prin Decizia nr. 506 din 5 iulie 2016, paragrafele 14-16, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală reglementează două cazuri de asistenţă juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, şi anume cazul în care organul judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, respectiv cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar cauza se află în cursul judecăţii. Art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie în sarcina organului judiciar obligaţia de a asigura prezenţa unui avocat din oficiu, dacă suspectul sau inculpatul nu şi-a ales un avocat, în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie. Respectarea de către organul judiciar a acestei obligaţii este garantată prin intermediul art. 281 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care sancţionează cu nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor privind asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa juridică este obligatorie. Dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nulitatea se constată până la încheierea procedurii în camera preliminară, potrivit art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală.
    16. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie, având în vedere că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie. Primul este garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea este creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care consideră că este necesar. Aşadar, de vreme ce Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie în toate cazurile, câtă vreme exercitarea dreptului la asistenţă juridică este garantată. Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie, se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social, care funcţionează atât în favoarea suspectului şi a inculpatului, cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege. Totodată, Curtea a reţinut şi faptul că norma cuprinsă în art. 91 alin. (1) din Codul de procedură penală - care este mai favorabilă decât norma corespondentă din art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ce prevede dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi sau de a fi asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, de a fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer - asigură inculpatului un apărător din oficiu atunci când acesta nu are posibilitatea să beneficieze de serviciile unui avocat ales, iar asistenţa juridică este obligatorie, şi anume în cazurile stabilite de art. 90 din Codul de procedură penală.
    17. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că nici critica adusă dispoziţiilor art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi reţinută, câtă vreme dispoziţiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără discriminări pe considerente arbitrare. Astfel, incidenţa dispoziţiilor art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală nu este determinată de o anumită calitate, orice suspect sau inculpat beneficiind de asistenţă juridică din oficiu dacă nu are avocat ales şi se află într-una dintre situaţiile reglementate de art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală, având în vedere că principiul egalităţii presupune un tratament identic pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, iar nu uniformizarea situaţiilor în care se poate afla o persoană. În fine, nu se poate susţine că legiuitorul lasă la aprecierea discreţionară a procurorului existenţa în concret a ipotezei vizate de art. 90 lit. b) din Codul de procedură penală, câtă vreme circumstanţele de natură a-l împiedica pe suspect sau inculpat să-şi facă singur apărarea pot să fie dovedite în faţa judecătorului de cameră preliminară şi să atragă nulitatea actelor de procedură efectuate în cursul urmăririi penale, dacă judecătorul apreciază că, în raport cu aceste circumstanţe, era necesară desemnarea unui avocat din oficiu. Altfel spus, modul de interpretare şi aplicare de către organul judiciar a dispoziţiilor art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.
    18. Referitor la prevederile art. 90 lit. c) din Codul de procedură penală, respectiv la garantarea asistenţei juridice obligatorii doar în etapa camerei preliminare şi în cea a judecăţii, în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, prin Decizia nr. 134 din 20 martie 2018, paragraful 24, Curtea a reţinut că persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat în cursul urmăririi penale şi cele care au calitatea de inculpat în cursul judecăţii se află în situaţii juridice diferite, chiar dacă sunt acuzate de săvârşirea unor infracţiuni din aceeaşi categorie, respectiv infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau detenţiunea pe viaţă, diferenţă determinată de specificul celor două etape procesuale invocate şi de drepturile şi obligaţiile diferite pe care părţile procesului penal le au în cadrul acestora. Aceste aspecte justifică acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit sub aspectul asigurării asistenţei juridice din oficiu, în etapa urmăririi penale, faţă de cea a camerei preliminare şi a judecăţii, fără ca, în acest fel, textul criticat să contravină prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Cu toate acestea, astfel cum s-a reţinut prin jurisprudenţa mai sus invocată, Curtea a constatat că, în cursul urmăririi penale, persoanele în sarcina cărora este reţinută săvârşirea unor infracţiuni din categoria anterior menţionată au dreptul de a-şi angaja un avocat, fiindu-le asigurat, conform aceleiaşi jurisprudenţe, dreptul la apărare.
    19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Moiş în Dosarul nr. 1.413/83/2017/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 90 lit. b) şi c) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Teodora Pop


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016