Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 326 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, excepţie ridicată de Daniela Smaranda Ionescu în Dosarul nr. 568/35/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.230D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Mircea Dumitru a depus la dosar note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece stabilirea de către legiuitor a entităţilor care sunt obligate să pună în aplicare sancţiunile Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (denumit în continuare Consiliul Naţional de Etică) nu contravine art. 21 şi nici art. 52 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 6 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 568/35/2016, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 326 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta Daniela Smaranda Ionescu în cadrul soluţionării acţiunii în contencios administrativ având ca obiect principal anularea Ordinului ministrului educaţiei nr. 4.517 din 19 iulie 2016, prin care s-a dispus revocarea titlului didactic de conferenţiar, ca urmare a aplicării sancţiunii de către Consiliul Naţional de Etică. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece „un organism consultativ, fără personalitate juridică, nu are abilitarea de a dispune nici ministerului şi nici instituţiei de învăţământ superior punerea în aplicare a unei hotărâri proprii, în speţă, a unei sancţiuni“. Prevederile art. 121, 123 şi 213 din Legea nr. 1/2011 reglementează distinct principiul autonomiei universitare, lăsând la aprecierea instituţiei, în calitate de angajator, raporturile proprii cu angajaţii din categoria cadrelor universitare. Consiliul Naţional de Etică nu are atribuţii referitoare la raporturile de muncă ale universităţilor cu angajaţii cadre didactice, aceste raporturi fiind supuse regulilor din Codul muncii şi din Carta Universitară proprie. În concluzie, se susţine că reglementarea imperativă cuprinsă de art. 326 din Legea nr. 1/2011 constituie o ingerinţă în raporturile angajator-angajat. 6. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, stabilirea de către legiuitor a obligaţiei entităţilor enumerate în textul criticat de a pune în aplicare sancţiunea stabilită de Consiliul Naţional de Etică într-un termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii nu contravine dreptului la un proces echitabil ori dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. De asemenea, dispoziţiile de lege criticate nu au efecte pentru trecut, ci sunt aplicabile doar din momentul intrării în vigoare a legii, textul criticat nevizând o aplicare retroactivă a legii. Legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia liberul acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate. Or, prin instituirea unui termen de punere în executare a sancţiunii nu se aduce atingere liberului acces la justiţie, reclamanta putând contesta atât sancţiunea aplicată, cât şi punerea ei în executare. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, din conţinutul normativ al prevederilor legale criticate nu rezultă niciun element care să fundamenteze pretinsa neconstituţionalitate a acestora în raport cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Semnificaţia principiului fundamental al neretroactivităţii legii este aceea că un act normativ poate reglementa şi raporturi sau situaţii juridice care nu şi-au epuizat efectele la data intrării sale în vigoare (facta pendentia). Se invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 330 din 27 noiembrie 2001. Indubitabil, prin Legea nr. 1/2011 s-au instituit reguli şi obligaţii noi în raport cu reglementarea anterioară, respectiv Legea nr. 128/1997 şi Legea nr. 84/1995, însă legiuitorul a pus la dispoziţia destinatarilor actului normativ un termen adecvat pentru conformarea la noile cerinţe legislative. Astfel, dispoziţiile de lege criticate îndeplinesc cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate, aşa cum aceste exigenţe au fost cristalizate în timp în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Totodată, nu se poate reţine afectarea principiului fundamental al liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, şi nici a dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, garantat de art. 52 din Legea fundamentală, dovada peremptorie în acest sens fiind însăşi cauza aflată pe rolul instanţei, având ca obiect „anulare act administrativ“, în cadrul căreia s-a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Cu privire la încălcarea principiului autonomiei universitare, se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 23 din 20 ianuarie 2005, nr. 731 din 7 mai 2009 şi nr. 164 din 25 februarie 2010, potrivit cărora autonomia universitară nu este un drept absolut, ci presupune anumite limite. A da o altă interpretare principiului constituţional al autonomiei universitare ar însemna aşezarea instituţiilor de învăţământ superior mai presus de lege, ceea ce ar conduce la nesocotirea celorlalte dispoziţii şi principii din cuprinsul Legii fundamentale. Prin urmare, este neîndoielnic că dispoziţiile constituţionale trebuie interpretate sistematic şi prin luarea în considerare a finalităţii lor, fără a se absolutiza una dintre aceste prevederi până la înlăturarea celorlalte la fel de importante. 9. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, deşi doctrina are o viziune unitară asupra problemei referitoare la neretroactivitatea legii, consideră că, în mod obişnuit, situaţiilor juridice în curs li se poate aplica legea nouă fără ca aceasta să retroactiveze. Cu alte cuvinte, prevederile legale criticate, respectând principiul neretroactivităţii legii, se aplică începând cu data intrării în vigoare a legii, pentru viitor. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul propriu de reglementare“. În acest sens se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 516 din 9 aprilie 2009. Cât priveşte încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, consideră că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrucât părţile pot beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale care caracterizează procesul echitabil într-o societate democratică, permiţând tuturor persoanelor să se prevaleze de posibilitatea de a contesta în instanţă legalitatea actelor. În final, consideră că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât normele criticate respectă cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate, astfel cum au fost formulate şi dezvoltate atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 326 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Sancţiunile stabilite de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării sunt puse în aplicare în termen de 30 de zile de la data emiterii hotărârii, după caz, de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, de Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, de conducătorii autorităţilor contractante care asigură finanţarea din fonduri publice destinată cercetării-dezvoltării, de conducătorii instituţiilor de învăţământ superior sau ai unităţilor de cercetare-dezvoltare.“ 13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi în art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat face parte din secţiunea a 8-a: „Sancţiuni referitoare la încălcarea eticii universitare şi a bunei conduite în cercetare“ a capitolului II: „Statutul personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior“ din titlul IV: „Statutul personalului didactic“ al Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi prevede că sancţiunile stabilite de Consiliul Naţional de Etică sunt puse în aplicare, după caz, de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, de Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, de conducătorii autorităţilor contractante care asigură finanţarea din fonduri publice destinată cercetării-dezvoltării, de conducătorii instituţiilor de învăţământ superior sau ai unităţilor de cercetare-dezvoltare. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumită, în principal, de faptul că sancţiunile se stabilesc de către un organism consultativ, fără personalitate juridică - Consiliul Naţional de Etică - şi sunt puse în aplicare de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, conducătorii autorităţilor contractante care asigură finanţarea din fonduri publice destinată cercetării-dezvoltării sau conducătorii instituţiilor de învăţământ superior sau ai unităţilor de cercetare-dezvoltare. În speţă, stabilirea sancţiunii pentru încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare de către personalul din cadrul instituţiilor de învăţământ superior a fost făcută de Consiliul Naţional de Etică, iar aplicarea acesteia, şi anume revocarea titlului didactic de conferenţiar, s-a făcut prin Ordinul nr. 4.517 din 19 iulie 2016 emis de ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. 15. Curtea reţine că, potrivit art. 293 din Legea nr. 1/2011, ocuparea, evaluarea şi concedierea personalului didactic şi de cercetare din învăţământul superior sunt de competenţa universităţilor, iar acestea se realizează pe baza legislaţiei în vigoare, care include şi standardele de etică, a metodologiei-cadru stabilite de ministerul de resort şi a Cartei universitare. Secţiunea a 8-a a cap. II din lege reglementează repartizarea competenţelor între diferitele organisme şi autorităţi publice care pot stabili şi aplica sancţiunile prevăzute de lege pentru nerespectarea eticii universitare şi a bunei conduite în cercetare. În concret, art. 323 din lege precizează competenţa ce revine în acest domeniu Consiliului Naţional de Etică, art. 324 enumeră tipurile de sancţiuni ce pot fi stabilite în funcţie de gravitatea abaterii constatate, art. 325 interzice ocuparea în orice mod a posturilor didactice şi de cercetare de către persoane cu privire la care s-a dovedit că au realizat abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitatea universitară, iar art. 326 precizează termenul şi condiţiile în care trebuie puse în aplicare respectivele sancţiuni şi enumeră autorităţile publice cărora le revine această atribuţie, după caz. 16. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale referitoare la acest text din Legea fundamentală, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Ţinând cont de această jurisprudenţă, Curtea constată că susţinerea autoarei excepţiei privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat - potrivit căruia sancţiunile pentru încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare se stabilesc de către Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării şi sunt puse în aplicare de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, de Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, de conducătorii autorităţilor contractante care asigură finanţarea din fonduri publice destinată cercetării-dezvoltării sau de conducătorii instituţiilor de învăţământ superior sau ai unităţilor de cercetare-dezvoltare - este formulat cu o precizie suficientă care permite persoanelor interesate, care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist, să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. 17. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, Curtea constată că acestea nu sunt încălcate de textul de lege criticat, ci, din contră, aşa cum rezultă din actele dosarului, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul soluţionării acţiunii în contencios administrativ având ca obiect principal anularea Ordinului nr. 4.517 din 19 iulie 2016, prin care s-a dispus revocarea titlului didactic de conferenţiar, ca urmare a aplicării sancţiunii de către Consiliul Naţional de Etică. Astfel, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, autoritatea publică emitentă va comunica împreună cu întâmpinarea actul atacat împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei, iar instanţa poate solicita emitentului orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei. De asemenea, potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţa, soluţionând cererea de anulare a actului administrativ, poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă, fiind competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii. 18. În final, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului autonomiei universitare, Curtea reţine că autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin principiului autonomiei universitare, astfel cum este prevăzut în art. 121, 123 şi 213 din Legea nr. 1/2011, deoarece sancţiunile se stabilesc de către un organism cu care cadrul didactic nu are raporturi juridice. Referitor la principiul autonomiei universitare, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că acest principiu este garantat de art. 32 alin. (6) din Legea fundamentală, ca o componentă a dreptului la învăţătură. Principiul autonomiei universitare presupune un conţinut vast, ce include normele, procedurile şi standardele interne ale fiecărei universităţi, cu respectarea limitelor impuse de legislaţia în vigoare, prin care acestea tind să definească şi să individualizeze rolul lor în cadrul comunităţii. Autonomia universitară se poate exercita doar cu condiţia asumării răspunderii publice, care obligă orice instituţie de învăţământ superior să asigure eficienţă managerială. Autonomia universitară presupune respectarea standardelor legale de calitate, şi nu a standardelor proprii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.646 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2011, Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2011, sau Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 20 mai 2019, paragraful 37). 19. Curtea reţine că stabilirea sancţiunilor referitoare la încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare de către personalul didactic şi de cercetare, personalul didactic şi de cercetare auxiliar din învăţământul superior se face potrivit Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din acest act normativ, „În vederea coordonării şi monitorizării aplicării normelor de conduită morală şi profesională în activităţile de cercetare-dezvoltare, se înfiinţează Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, denumit în continuare Consiliul Naţional de Etică, organism consultativ, fără personalitate juridică, pe lângă autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare“, iar, potrivit art. 7 lit. f) şi f^1), acest consiliu analizează cazurile referitoare la încălcarea normelor de bună conduită, în urma sesizărilor sau contestaţiilor ori prin autosesizare, şi emite hotărâri prin care se constată dacă a fost realizată o abatere de la normele de bună conduită. În cazurile în care au fost constatate abateri, hotărârile numesc persoana sau persoanele fizice vinovate de respectivele abateri şi stabilesc sancţiunile ce urmează a fi aplicate. Astfel, reglementarea referitoare la stabilirea sancţiunilor de către Consiliul Naţional de Etică este cuprinsă în Legea nr. 206/2004 care, însă, nu face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată Curtea Constituţională. Dispoziţiile de lege criticate - art. 326 din Legea nr. 1/2011 - se referă la punerea în aplicare a sancţiunilor stabilite de Consiliul Naţional de Etică, iar nu la stabilirea sancţiunilor de către acest organism. 20. Curtea constată că reglementarea criticată nu încalcă principiul constituţional al autonomiei universitare, pentru că aceasta doar enumeră autorităţile publice care trebuie să pună în aplicare sancţiunile prevăzute de lege. Consiliul Naţional de Etică - organismul prevăzut de lege pentru a stabili sancţiunile pentru încălcarea regulilor de bună conduită în cercetare-dezvoltare - nu are atribuţii referitoare la raporturile de muncă ale universităţilor cu angajaţii cadre didactice. Tocmai acesta este motivul pentru care dispoziţiile de lege criticate prevăd că aplicarea acestor sancţiuni stabilite de către Consiliul Naţional de Etică se face, după caz, de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, de Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, de conducătorii autorităţilor contractante care asigură finanţarea din fonduri publice destinată cercetării-dezvoltării sau de conducătorii instituţiilor de învăţământ superior sau ai unităţilor de cercetare-dezvoltare, printre care se află şi entitatea cu care autoarea excepţiei are raporturi contractuale, şi anume instituţia de învăţământ superior. 21. În final, referitor la pretinsa lipsă de corelare a dispoziţiilor Legii nr. 1/2011 cu dispoziţiile Codului muncii, Curtea constată că şi această critică este neîntemeiată, deoarece, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 37, referitor la art. 301 şi 362 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, legiuitorul, în considerarea unor categorii socioprofesionale, poate institui, prin legi speciale, şi alte cauze de încetare de drept a raporturilor juridice de muncă, altele decât cele prevăzute de cadrul general, respectiv Codul muncii. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniela Smaranda Ionescu în Dosarul nr. 568/35/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 326 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
