Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 344 şi art. 346 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Nicolae Ristea în Dosarul nr. 1.556/270/2016/a1 al Judecătoriei Oneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.836D/2016. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere opţiunea legiuitorului ca, în etapa camerei preliminare a procesului penal, să se verifice exclusiv legalitatea administrării probelor de către organele de urmărire penală, iar nu temeinicia acestora. Arată că demersurile solicitate de către autorul excepţiei ţin exclusiv de faza cercetării judecătoreşti, aşa încât, în această fază procesuală, autorul excepţiei are posibilitatea să solicite verificarea temeiniciei, oportunităţii, caracterului complet ori incomplet al probatoriului administrat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 19 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.556/270/2016/a1, Judecătoria Oneşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342, art. 344 şi art. 346 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian Nicolae Ristea cu ocazia verificării legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în Dosarul nr. 1.446/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul face referire la obiectul procedurii de cameră preliminară, susţinând, în esenţă, că această fază procesuală este pur formală, de vreme ce judecătorul nu verifică legalitatea probatoriilor din perspectiva caracterului complet al urmăririi penale, în acord cu art. 327 din Codul de procedură penală. Susţine că judecătorul de cameră preliminară verifică rechizitoriul şi urmărirea penală doar din punctul de vedere al legalităţii acestora, orice alte aspecte invocate de către inculpat cu privire la administrarea probelor sau cu privire la desfăşurarea urmăririi penale fiind apreciate drept chestiuni ce ţin de fondul cauzei. Invocă situaţia de fapt din dosarul de fond şi arată că, în speţă, ar exista o situaţie de caz fortuit sau forţă majoră, sens în care era necesar a se efectua o expertiză tehnică menită să stabilească circumstanţele în care a avut loc accidentul de muncă, expertiză care ar fi dus la lămurirea completă a cauzei şi ar fi avut un deznodământ esenţial în ceea ce priveşte finalizarea urmăririi penale. Or, în condiţiile în care, în procedura de cameră preliminară, nu sunt analizate aceste aspecte, fiind considerate chestiuni ce ţin de fondul cauzei, şi nu de legalitatea urmăririi penale, şi se dispune începerea judecăţii, instanţa de judecată se substituie procurorului şi efectuează acte ce ţin de urmărirea penală. Invocă o serie de drepturi procesuale al căror exerciţiu este inerent fazei de urmărire penală, fără a avea legătură cu obiectul camerei preliminare. 6. Judecătoria Oneşti apreciază că textele de lege criticate respectă dispoziţiile constituţionale invocate. Reţine că instanţa de judecată, pe parcursul cercetării judecătoreşti, are competenţa de a aprecia asupra suficienţei materialului probator administrat în timpul urmăririi penale, putând să dispună administrarea de probe noi, care să clarifice aspectele legate de faptă şi contribuţia inculpatului la comiterea ei. Aşadar, pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa de judecată are posibilitatea de a aprecia cu privire la necesitatea administrării unei expertize tehnice şi, în funcţie de celelalte probe existente la dosarul cauzei, să constate incidenţa cazului fortuit sau de forţă majoră, aspecte de natură să se reflecte în soluţia ce urmează a fi dispusă. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. În motivarea soluţiei de inadmisibilitate, arată că autorul excepţiei critică normele procesual penale pentru ceea ce nu conţin, astfel încât, în speţă, nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate. În plus, observă că autorul excepţiei s-a mărginit să enumere o serie de dispoziţii convenţionale şi constituţionale, fără a arăta, în concret, în ce constă contradicţia dintre acestea şi norma legală criticată. În susţinerea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţine că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Arată că judecătorul de cameră preliminară nu se pronunţă asupra vinovăţiei inculpatului sau asupra temeiniciei materialului probator ori a rechizitoriului, acestea urmând a fi discutate în faza de judecată, cu toate garanţiile unui proces echitabil, în acord cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reţine că procedura de cameră preliminară are caracter autonom, prealabil fazei de judecată, permite o evaluare într-un termen scurt şi cu caracter definitiv a actelor de urmărire penală, iar judecătorul care exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi a urmăririi penale şi care decide începerea judecăţii va exercita, în continuare, în aceeaşi cauză, şi funcţia de judecată. Apreciază că dispoziţiile criticate nu afectează independenţa judecătorilor şi nici nu contravin principiului constituţional al supunerii acestora exclusiv legii, fiind, pe cale de consecinţă, conforme cu prevederile art. 124 alin. (3) din Constituţie. 9. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în sensul constituţionalităţii normelor procesual penale criticate, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 35 din 9 februarie 2016. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 342, art. 344 şi art. 346 din Codul de procedură penală. Analizând motivele de neconstituţionalitate dezvoltate în notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“ 13. Autorul excepţiei susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, cât şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional pronunţând numeroase decizii prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect (în acest sens, cu titlu de exemplu, sunt deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015; nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015; nr. 472 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 10 august 2015; nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015; nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016; nr. 40 din 9 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 23 martie 2016; nr. 511 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 decembrie 2016). 15. Faţă de criticile formulate în prezenta cauză, relevantă este Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, precitată, în care, la paragrafele 11-15, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“, iar, cât priveşte modalitatea concretă de realizare a justiţiei, Curtea a constatat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, aceasta este circumscrisă legii care stabileşte atât competenţa instanţelor judecătoreşti, cât şi procedura de judecată. Aşa fiind, plenitudinea de jurisdicţie a autorităţilor chemate să înfăptuiască justiţia este structurată, şi nu limitată în funcţie de anumite proceduri, termene şi condiţii, a căror respectare este indisolubil legată de actul de justiţie. Cu alte cuvinte, ceea ce prevalează, din perspectiva raportării la menirea instanţelor judecătoreşti, este faptul ca aspectele conflictuale deduse judecăţii să fie dezlegate de o instanţă judecătorească. Singurele limitări ale plenitudinii de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti sunt reprezentate de competenţa acordată Curţii Constituţionale conform art. 146 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 302 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012) şi de domeniile excluse controlului judecătoresc conform art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală. 16. Curtea a reţinut că, sub acest aspect, în cadrul procesului penal, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi şi instanţele de fond stabilite de lege au deplină legitimitate, potrivit competenţei atribuite de lege, să se pronunţe asupra dezlegării tuturor pricinilor date în competenţa lor, respectând, deci, exigenţa mai sus enunţată. Împrejurarea că în anumite proceduri, cum ar fi procedura de cameră preliminară, apel, căi extraordinare de atac, legiuitorul a instituit anumite limite [cum ar fi obiectul procedurii în camera preliminară prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală, efectul devolutiv sau extensiv al apelului în cadrul limitelor prevăzute de art. 417 alin. (1), art. 418 şi art. 419 din Codul de procedură penală şi cu respectarea principiului non reformatio in pejus, exercitarea contestaţiei în anulare numai în situaţiile prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală, a recursului în casaţie în situaţiile prevăzute de art. 434 alin. (2) din Codul de procedură penală etc.] nu înseamnă că este afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece, aşa cum s-a arătat, aceasta se circumscrie numai legii, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2), cu condiţia ca, prin reglementarea la nivel legal a principiilor constituţionale referitoare la procedura de judecată, legiuitorul să asigure atât dreptul părţilor de a avea un parcurs procedural previzibil şi dreptul acestora de a-şi adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanţii indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât şi crearea premiselor constituţionale în vederea realizării de către instanţele judecătoreşti a unei justiţii unice, egale şi imparţiale. 17. Prin urmare, Curtea a constatat că, din această perspectivă, plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti nu este absolută, ea putând fi structurată prin instituirea unor termene, condiţii legale ori competenţe limitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). 18. Aşa fiind, Curtea a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată, în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. De asemenea, cu privire la legalitatea probaţiunii, Curtea a reţinut că, în camera preliminară, pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. În aceste condiţii, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată. Aşadar, legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. 19. În prezenta cauză, faţă de susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că legalitatea şi temeinicia sunt însuşiri fundamentale ale oricărei probe care, prin elementele de fapt conţinute, servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei, contribuind la aflarea adevărului în procesul penal. Din perspectiva legalităţii administrării probelor, Curtea reţine că acest aspect poate fi cenzurat, în acord cu art. 342 din Codul de procedură penală, în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi cod, poate exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale. Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei. 20. Prin urmare, Curtea constată că, în cadrul procedurii de cameră preliminară, este validată legalitatea probelor, urmând ca aspectele ce ţin de temeinicia acestora să fie puse în discuţie în faţa judecătorului de fond în raport de acuzaţia concretă pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată. Astfel, potrivit art. 374 alin. (5) din Codul de procedură penală, „Preşedintele întreabă procurorul, părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe“, părţile şi persoana vătămată având posibilitatea să conteste probele administrate şi să propună administrarea de probe, indiferent dacă au fost administrate sau nu în faza de urmărire penală, iar, în cazul în care se propun probe, trebuie să se arate faptele şi împrejurările ce urmează a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se află aceste mijloace, iar în ceea ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora. Art. 374 alin. (9) din Codul de procedură penală prevede că procurorul, persoana vătămată şi părţile pot cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti. De asemenea, Curtea constată că, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei, instanţa va administra din oficiu probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată, putând, totodată, să dispună din oficiu şi administrarea de probe noi [art. 374 alin. (8) şi alin. (9) din Codul de procedură penală]. În aceste condiţii, Curtea reţine că, pe parcursul cercetării judecătoreşti, părţile pot solicita administrarea unei expertize tehnice, în acelaşi mod, instanţa de judecată având posibilitatea de a aprecia cu privire la necesitatea administrării unei astfel de expertize în vederea aflării adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. 21. Aşadar, Curtea constată că aprecierea cu privire la caracterul complet al probelor necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei excedează competenţei judecătorului de cameră preliminară, astfel cum este aceasta circumscrisă în raport de obiectul camerei preliminare, fără a se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, în condiţiile în care legiuitorul poate institui anumite limite de competenţă, nefiind afectată plenitudinea de jurisdicţie a instanţelor judecătoreşti, deoarece aceasta se circumscrie, în acord cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, numai legii. De altfel, astfel cum a reţinut Curtea, există norme procesual penale în temeiul cărora se va asigura administrarea probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, potrivit cerinţelor legii, cu respectarea drepturilor fundamentale invocate, de vreme ce instituţia procesuală a camerei preliminare nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie (în acest sens, Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, anterior citată). Faptul că aprecierea cu privire la caracterul complet al probelor necesare pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, „Instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii.’’ 22. Totodată, Curtea constată că, în repetate rânduri, a fost chemată să se pronunţe asupra unor dispoziţii secvenţiale ale instituţiei camerei preliminare, constatând că aceasta a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare, acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Procedura camerei preliminare a fost încredinţată, potrivit art. 54 din Codul de procedură penală, unui judecător, a cărui activitate se circumscrie aceleiaşi competenţe materiale, personale şi teritoriale a instanţei din care face parte, conferindu-i acestei noi faze procesuale un caracter jurisdicţional (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 25 şi paragraful 27). 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Nicolae Ristea în Dosarul nr. 1.556/270/2016/a1 al Judecătoriei Oneşti şi constată că dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Oneşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
