Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Luminiţa Muraru, Gabriel Bogdan Muraru şi Gabriela Andreea Irimie în Dosarul nr. 44.431/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.026D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este îndeplinită. 3. Magistratul-asistent-şef menţionează că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită admiterea acesteia. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 4 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 44.431/3/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Luminiţa Muraru, Gabriel Bogdan Muraru şi Gabriela Andreea Irimie într-o cauză privind soluţionarea unei contestaţii formulate de cesionar prin care acesta critică valoarea punctelor primite printr-o decizie de compensare, ai cărei beneficiari sunt autorii excepţiei, în calitate de intervenienţi forţaţi în cauză. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat, prin care valoarea punctelor obţinute de cesionarii dreptului de proprietate este plafonată la 15% din valoarea cuvenită proprietarului iniţial sau moştenitorilor săi, creează o stare de discriminare între cele două categorii de persoane anterior menţionate, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă, de vreme ce acestea se află, în calitate de persoane îndreptăţite la despăgubiri, în aceeaşi situaţie. Inegalitatea de tratament astfel creată contravine normelor constituţionale şi convenţionale prin care este interzisă discriminarea, precum şi jurisprudenţei în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale. 7. Totodată, se susţine că norma legală criticată nu îndeplineşte exigenţele de calitate a legii stabilite de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, întrucât are un caracter confuz, neclar şi imprevizibil. Astfel, procentul de 15% stabilit pentru plafonarea despăgubirilor cuvenite cesionarilor nu este justificat în niciun fel de legiuitor, fiind aleatoriu. De asemenea, textul criticat ridică o serie de întrebări legate de suma cuvenită cesionarului în diferite situaţii, când suma plătită la cesionarea dreptului de proprietate ar fi mai mică sau, dimpotrivă, mai mare decât preţul de circulaţie al terenului ori decât valoarea acestuia stabilită prin expertiză, sau de utilitatea cunoaşterii preţului plătit de cesionar, dacă oricum nu se ţine seama de acesta. Prin urmare, se arată că destinatarul normei criticate nu poate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele unei speţe, care sunt consecinţele ce decurg din aceasta. 8. În final, se afirmă că textul legal criticat nedreptăţeşte autorii excepţiei prin acordarea despăgubirilor la un alt nivel decât cel cuvenit. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând o serie de considerente din deciziile pronunţate de Curtea Constituţională în această materie. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul conţinut: „(4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6).“ 14. Normele constituţionale indicate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5), invocate din perspectiva principiului dreptăţii ca valoare supremă a statului român şi a principiului legalităţii sub aspectul calităţii legii, ale art. 16 alin. (1) privind principiul egalităţii în drepturi şi ale art. 44 alin. (1) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceasta, texte referitoare la interzicerea discriminării. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională reaminteşte în prealabil, faţă de criticile formulate în cauză, că, în vederea finalizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, Legea nr. 165/2013 instituie trei forme de despăgubire, şi anume: (i) ca regulă, restituirea în natură [art. 1 alin. (1)], (ii) prin echivalent, prin compensarea cu alte bunuri oferite de entitatea învestită de lege în acest sens [art. 1 alin. (2)], şi (iii) prin echivalent, prin compensarea în puncte, ca măsură reparatorie acordată în situaţia în care restituirea în natură nu mai este posibilă (cap. III din Legea nr. 165/2013). Singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Cu privire la această situaţie, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabileşte că singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din lege, fără ca dobânditorul dreptului la despăgubire (cesionarul) să mai poată beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit art. 24 alin. (2), cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii. Art. 24 alin. (3) interzice ca numărul de puncte acordat în condiţiile alin. (2) să reprezinte o valoare mai mare decât cea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7), respectiv valoarea stabilită prin aplicarea grilei notariale, conform legii. 16. Textul criticat de autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate - art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 -normează ipoteza în care preţul tranzacţionării dreptului de proprietate nu este cunoscut şi stabileşte că punctele acordate cesionarului vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform aceleiaşi grile notariale. 17. Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici asemănătoare celor invocate de autorii prezentei excepţii, consolidându-se astfel o bogată jurisprudenţă în această materie, relevante fiind Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragrafele 27-38, Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragrafele 15-20, Decizia nr. 21 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 27 februarie 2015, paragrafele 14-16 şi 18, Decizia nr. 87 din 27 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragrafele 15-17, sau Decizia nr. 7 din 15 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 27 mai 2019, paragrafele 17-20. 18. Cu privire la pretinsa discriminare a cesionarului dreptului la despăgubire faţă de titularul iniţial al dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, din perspectiva plafonării legale a cuantumului despăgubirilor cuvenite, Curtea a constatat că aceste critici sunt neîntemeiate. În acest sens a reţinut, în esenţă, că cele două categorii de persoane se află, într-adevăr, în aceeaşi situaţie juridică, în calitate de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prevăzute de legislaţia din domeniu, însă tratamentul juridic diferit aplicat cesionarilor se justifică în mod obiectiv şi rezonabil, astfel că nu se poate constata crearea unei discriminări. Astfel, prin Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, precitată, paragraful 18, Curtea a reţinut că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie însă o discriminare, dat fiind faptul că, în sensul jurisprudenţei constituţionale şi europene, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Curţii Constituţionale nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, precum şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 iunie 2002 şi 29 aprilie 2008, pronunţate în cauzele Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48, şi, respectiv, Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Mai mult, Curtea europeană a statuat că art. 14 - Interzicerea discriminării cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu interzice unui stat membru să trateze unele grupuri diferit pentru a îndrepta „inegalităţile de fapt“ dintre acestea, deoarece statul contractant beneficiază de o amplă marjă de apreciere când evaluează dacă şi în ce măsură diferenţele în situaţii similare justifică un tratament diferit, Convenţia lăsând statului contractant o amplă marjă de apreciere în domeniul măsurilor economice sau de strategie socială (a se vedea, în acest sens, decizia cu privire la Cererea nr. 13.902/11 introdusă de Ionel Panfile împotriva României, paragraful 27, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2012). 19. Or, în ceea ce priveşte justificarea obiectivă şi rezonabilă a acestui tratament juridic diferenţiat sub aspectul măsurilor reparatorii acordate cesionarilor dreptului de despăgubire, Curtea a observat în Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, precitată, paragrafele 28-38, după examinarea reglementărilor referitoare la reparaţiile pentru suferinţele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, că politicile de restituire îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea, plecând de la aceste aspecte, legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013 este acela al prevalenţei restituirii în natură, iar în ceea ce priveşte punctele acordate prin decizia de compensare emisă pe numele titularului dreptului de proprietate, fost proprietar, sau al moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este însă soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele care se considerau îndreptăţite şi care au depus notificări potrivit Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune. În aceste situaţii, legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului. Curtea a arătat că aceste contracte de cesiune reprezintă contracte aleatorii cu titlu oneros în care întinderea sau chiar existenţa obligaţiei pentru una dintre părţi ori pentru ambele părţi contractante nu se cunoaşte în momentul încheierii contractului, deoarece depinde de un eveniment viitor şi incert, în cazul de faţă stabilirea dreptului de proprietate al cedentului. Aşadar, la încheierea contractului, nici cedentul - persoana care se consideră îndreptăţită la restituire -, nici cesionarul - terţul raportului între stat şi persoana care se consideră îndreptăţită - nu poate stabili cu certitudine existenţa unui drept de proprietate al celui dintâi, care să determine un drept la despăgubire al celui de-al doilea, astfel încât nu se poate determina cuantumul câştigului sau al pierderii ori existenţa acestora. Curtea a conchis că, prin plafonarea valorii despăgubirilor pe care le pot obţine cesionarii, stabilită prin dispoziţiile de lege criticate, intenţia legiuitorului a fost aceea de a limita operaţiunile speculative cu drepturi litigioase, adică limitarea veniturilor încasate de aceştia, întrucât scopul măsurilor reparatorii a fost acela de atenuare a consecinţelor încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate din trecut, nicidecum crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane. Aşa fiind, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în cazul în care s-a stabilit dreptul la despăgubiri, cesionarul dreptului de creanţă primeşte un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din lege. 20. Aşadar, având în vedere obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, şi anume măsuri pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi domeniul special de reglementare, constând în acordarea de măsuri reparatorii, în considerarea abuzurilor săvârşite în perioada comunistă în materia preluărilor de către stat ale imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Cu alte cuvinte, dat fiind caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile de către stat, aspect ce s-a răsfrânt asupra persoanei, legislaţia cu caracter reparator l-a vizat exclusiv pe titularul dreptului sau pe moştenitorii acestuia. 21. Aşa fiind, contrar susţinerilor autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 nu generează o discriminare a cesionarilor faţă de titularii iniţiali ai dreptului la despăgubire, foşti proprietari sau moştenitorii acestora, de vreme ce, deşi se află în aceeaşi categorie de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prevăzute de legislaţia aplicabilă în domeniu, scopul legii - şi anume recompensarea persoanelor direct afectate de abuzurile regimului comunist asupra dreptului acestora de proprietate privată, respectiv titularii dreptului de proprietate, foşti proprietari şi moştenitorii acestora - este cel ce justifică în mod obiectiv şi raţional tratamentul juridic diferit al cesionarilor sub aspectul plafonării despăgubirilor obţinute din contravaloarea punctelor acordate ca măsură reparatorie prin echivalent. Ca atare, nu poate fi reţinută încălcarea normelor cuprinse în art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi convenţie. 22. Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea a stabilit, prin aceeaşi jurisprudenţă în materie (Decizia nr. 197 din 3 aprilie 2014, precitată, paragrafele 20 şi 21), că şi aceste critici sunt neîntemeiate. Curtea a reţinut, în acest sens, că legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului. Totodată, măsura este în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României), potrivit căreia statul are dreptul de a expropria bunuri - inclusiv orice drepturi la despăgubire consfinţite de lege - şi de a reduce, chiar foarte mult, nivelul despăgubirilor prin mijloace legislative, cu condiţia ca valoarea despăgubirii acordate pentru o privare de proprietate operată de stat să fie în mod rezonabil proporţională cu valoarea bunului. Aceasta deoarece art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie nu garantează un drept la o compensaţie integrală în orice circumstanţe, o compensaţie numai parţială nefăcând privarea de proprietate nelegitimă eo ipso în toate cazurile. În mod special, anumite obiective legitime, de utilitate publică, precum cele care urmăresc măsuri de reformă economică sau de dreptate socială, pot milita pentru o rambursare mai mică decât valoarea de piaţă integrală (a se vedea, în acest sens, hotărârile din 21 februarie 1986 şi din 8 iulie 1986, pronunţate în cauzele James şi alţii împotriva Regatului Unit şi, respectiv, Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit). Prin urmare, împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii nu echivalează cu o expropriere, această reglementare încadrându-se în sfera măsurilor cu caracter general pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a sugerat spre adoptare statului român. Mai mult, în acest caz, legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului. 23. Pe de altă parte, referitor la existenţa unui „bun“ în cauzele referitoare la restituirea imobilelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „speranţa de a vedea renăscută supravieţuirea unui vechi drept de proprietate care este de mult timp imposibil de exercitat în mod efectiv nu poate fi considerată ca un «bun» în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1“ (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). În acelaşi context, instanţa europeană a considerat că, în măsura în care cel interesat nu îndeplineşte condiţiile esenţiale pentru a putea redobândi un bun trecut în proprietatea statului sub regimul politic anterior, există o diferenţă evidentă între „simpla speranţă de restituire“, oricât ar fi ea de îndreptăţită din punct de vedere moral, şi o „speranţă legitimă“, de natură mult mai concretă, bazată pe o dispoziţie legală sau pe o decizie judiciară (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 49). În lumina acestor considerente, Curtea Constituţională a constatat că cesionarii drepturilor de creanţă izvorâte din legile de restituire nu se bucură de un bun în sensul Convenţiei, astfel încât, corelativ, nu pot invoca încălcarea dreptului de proprietate prevăzut de art. 44 din Constituţie. Chiar dacă s-ar pleca de la premisa că cesionarul dreptului de creanţă se bucură de un „bun“, Curtea a constatat că nu este încălcat dreptul de proprietate al acestuia. Prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, Curtea a statuat că, „întrucât nu poate fi vorba despre drepturi a căror existenţă este incontestabilă, aşadar despre drepturi al căror exerciţiu ar putea fi, eventual, restrâns în considerarea motivelor avute în vedere de art. 53 din Constituţie, revine, ca atribut suveran, legiuitorului să aprecieze asupra modalităţilor şi condiţiilor de realizare a măsurilor reparatorii, ca şi asupra unor eventuale limite ale acestora. Evident că, nefiind vorba despre restrângerea exerciţiului unor drepturi, ci despre stabilirea, prin lege, a limitelor unor reparaţii, nu se poate vorbi despre aplicarea art. 53 din Constituţie. Limitarea întinderii reparaţiilor are în vedere, în cazul legii a cărei constituţionalitate este discutată, posibilităţile economice şi financiare existente în raport cu alte necesităţi şi priorităţi economice şi sociale, în a căror evaluare şi satisfacere legiuitorul este suveran“ (Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, precitată, paragrafele 35 şi 36). 24. În prezenta cauză, autorii excepţiei critică dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 şi din perspectiva carenţelor de calitate normativă, în sensul că acestea ar contraveni art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, deoarece sunt confuze şi nu răspund unor situaţii legate de cunoaşterea sau necunoaşterea preţului tranzacţionării dreptului de proprietare către cesionar, care nu poate previziona valoarea despăgubirilor cuvenite. 25. Faţă de aceste susţineri, Curtea observă că dispoziţiile art. 24 alin. (4) din legea criticată prevăd ipoteza în care preţul tranzacţiei dreptului litigios nu este cunoscut, stabilind că punctele cuvenite cesionarului vor reprezenta echivalentul a 15% din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6) din aceeaşi lege. Acest text reglementează o situaţie de excepţie, a necunoaşterii preţului plătit, regula fiind cea a cunoaşterii preţului, prevăzută de art. 24 alin. (2), situaţie în care numărul de puncte acordat cesionarului este egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi a unei cote de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită în acord cu art. 21 alin. (6). Conform art. 24 alin. (3), în această ipoteză, rezultatul obţinut nu poate depăşi valoarea stabilită potrivit art. 21 alin. (6) şi (7). Aşadar, Curtea constată că textul legal criticat este suficient de clar şi precis încât destinatarul său, eventual cu o minimă asistenţă de specialitate, să îi poată determina conţinutul juridic şi consecinţele, interpretarea juridică sistematică şi coroborată a textelor unui act normativ fiind o operaţiune firească, inerentă şi implicită oricărei dispoziţii normative. O normă juridică nu poate reglementa totalitatea situaţiilor de fapt ce pot apărea în concret - şi cu atât mai puţin cele ipotetice, pur teoretice - însă, tocmai prin caracterul său general, abstract, suplu şi flexibil, aceasta îşi găseşte eficienţa prin procesul de interpretare judiciară şi aplicare a legii în funcţie de circumstanţele specifice fiecărei cauze, operaţiuni ce revin în exclusivitate organelor abilitate în acest sens şi, în final, instanţelor de judecată. De altfel, în cauza de faţă, autorii excepţiei au deferit instanţei competente tocmai problema calculului rezultat printr-o decizie de compensare emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Curtea Constituţională neavând atribuţii legale în stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii. 26. Pentru toate argumentele prezentate, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate, excepţia urmând să fie respinsă ca neîntemeiată. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Luminiţa Muraru, Gabriel Bogdan Muraru şi Gabriela Andreea Irimie în Dosarul nr. 44.431/3/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
