Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Adriana Păun în Dosarul nr. 7.604/2/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.882D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând ca precedent constituţional Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.604/2/2016/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Adriana Păun într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva unei rezoluţii de clasare a unei sesizări adresate Inspecţiei Judiciare de autoarea excepţiei. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată, potrivit căreia soluţia dată în prima instanţă de curtea de apel faţă de contestaţia la rezoluţia de clasare a Inspecţiei Judiciare este irevocabilă, restrânge posibilitatea petentului de a avea dreptul şi la o cale de atac jurisdicţională, respectiv recursul, aşa cum prevede art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi cum a arătat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014. 6. Consideră că dreptul la o cale de atac, statuat şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, vizează o cale de atac faţă de hotărârea dată în fondul cauzei în procedura contencioasă/judecătorească, şi nu faţă de o procedură administrativă necontencioasă. Reglementarea unei căi de atac efective împotriva unui act jurisdicţional oferă un remediu posibil şi necesar faţă de erorile judiciare ce se pot săvârşi, iar limitarea acestui drept fundamental nu trebuie să afecteze substanţa dreptului şi trebuie să urmărească un scop legitim. Motive precum scurtarea timpului de soluţionare a cauzelor sau reducerea costurilor nu reprezintă, însă, justificări reale ale lipsei de control judiciar efectiv, întrucât acestea nu servesc interesului cetăţeanului, ci celui al statului şi instituţiilor acestuia, care oricum se află a priori într-o poziţie privilegiată. Obiectivele mai sus invocate pentru limitarea sau eliminarea căilor de atac se pot atinge prin mijloace cu adevărat eficiente, cum ar fi motivarea şi redactarea hotărârilor în termenul legal de 30 de zile, acordarea unor termene mult mai scurte sau reducerea cuantumului taxelor judiciare. 7. În aceste circumstanţe, în cauza în care s-a ridicat prezenta excepţie şi al cărei obiect constă în contestarea rezoluţiei de clasare prin care Inspecţia Judiciară a respins o sesizare formulată de un justiţiabil împotriva unor judecători, apare în mod pertinent întrebarea din partea acestuia dacă excluderea căii de atac a soluţiei primei instanţe nu reprezintă decât o formă de a „scăpa mai repede Inspecţia Judiciară şi magistraţii de faptele cu privire la care s-a formulat plângerea“. 8. Prin urmare, contrar prevederilor cuprinse în art. 21 alin. (3), art. 126 alin. (6) şi art. 129 din Constituţie, în art. 20 din Legea nr. 554/2004, dar şi contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 397 din 3 iulie 2014, dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 interzic accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. 9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă accesul liber la justiţie al cetăţeanului, drept care, însă, nu este absolut, putând fi supus unor limitări. Limitarea dreptului de acces la o cale de atac se justifică, în acest caz, printr-un scop legitim, constând în buna administrare a actului de justiţie şi este proporţională, existând un just echilibru între scopul urmărit şi măsurile adoptate de legiuitor, aceste măsuri neafectând substanţa dreptului părţilor. Plângerea formulată împotriva unui judecător sau procuror este analizată într-o primă fază în faţa unei instituţii administrative, iar ulterior în faţa unei instanţe judecătoreşti, părţile beneficiind de un remediu efectiv, aşa cum este acesta definit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul a transmis punctul său de vedere prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 12. Dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie legitimează legiuitorul să adopte, pentru stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, care include şi căile de atac, reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii, aceste aspecte fiind constant menţionate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Prin urmare, accesul liber la justiţie, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia şi are semnificaţia faptului că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social, însă nu îl obligă pe legiuitor la consacrarea generală a dublului grad de jurisdicţie, acest drept fiind recunoscut în mod expres doar în materie penală. 13. În cauzele privind sesizările formulate de justiţiabili împotriva judecătorilor şi procurorilor, legiuitorul a prevăzut, pentru eliminarea incertitudinii care afectează stabilitatea raporturilor de serviciu ale magistraţilor, că hotărârea judecătorească pronunţată în soluţionarea contestaţiei este irevocabilă (definitivă, potrivit noului Cod de procedură civilă), scopul reglementării fiind de a cerceta şi stabili cu celeritate faptele imputate, având în vedere şi garanţiile de independenţă recunoscute magistraţilor. În acest sens, legiuitorul a stabilit reguli specifice, cum ar fi soluţionarea de urgenţă şi cu precădere a contestaţiei sau soluţionarea în termen de 6 luni a recursului formulat împotriva hotărârii prin care contestaţia a fost admisă, rezoluţia inspectorului judiciar a fost desfiinţată, iar dosarul a fost trimis pentru continuarea procedurii disciplinare. 14. Totodată, se arată că, în cauza în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, partea interesată a putut formula contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef, adresată Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, această instanţă având plenitudine de jurisdicţie, astfel că, în cadrul acestui control judecătoresc asupra actului administrativ în discuţie, partea a beneficiat de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi a dreptului la apărare. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepţiei, aveau următorul cuprins: „(7) Hotărârea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă“. [s.n. - potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească „definitivă şi irevocabilă“ sau, după caz, „irevocabilă“ se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească „definitivă“]. 18. Hotărârea menţionată în textul legal criticat reprezintă actul jurisdicţional prin care se soluţionează contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării formulate în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori, atunci când se dispune clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 47 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, adică atunci când rezoluţia inspectorului judiciar este infirmată de inspectorul-şef, acesta dispunând una dintre soluţiile prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. a) sau c) din aceeaşi lege, şi anume: a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii sau c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii. 19. Anterior sesizării Curţii Constituţionale, soluţia legislativă reglementată prin textul de lege criticat a fost modificată prin art. I pct. 46 şi 47 din Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 8 octombrie 2018, instituindu-se la art. 47 alin. (8) posibilitatea atacării cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărârii în discuţie. Totodată, ulterior sesizării Curţii, Legea nr. 317/2004 a fost integral abrogată prin art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, noul act normativ prevăzând, la actualul art. 46 alin. (6), că este definitivă hotărârea Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti prin care se soluţionează contestaţia împotriva rezoluţiei prin care inspectorul-şef a soluţionat plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării. 20. În cauză, autoarea excepţiei a formulat recurs împotriva Sentinţei nr. 1.185 din 22 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, iar aceasta a criticat, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 în redactarea anterioară modificării aduse prin art. I pct. 46 şi 47 din Legea nr. 234/2018, astfel că, în acord cu cele stabilite prin Decizia sa nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituţională se va pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 234/2018. 21. Normele constituţionale indicate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice şi ale art. 129 - Folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 47 - Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici asemănătoare celor invocate de autoarea prezentei excepţii, Curtea Constituţională pronunţând în acest sens Decizia nr. 218 din 30 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 1 iulie 2021, şi Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 27 februarie 2020. 23. Prin această ultimă decizie, paragrafele 22-28, Curtea a amintit jurisprudenţa sa potrivit căreia, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite prin lege. Din aceste prevederi constituţionale rezultă că legiuitorul are libertatea de a stabili cazurile şi condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac stabilite de acelaşi legiuitor, în limitele conferite de normele şi principiile constituţionale. În acest sens, Curtea a statuat că posibilitatea legiuitorului de a determina condiţiile de exercitare a căilor de atac şi procedura de judecată nu este absolută, limitele libertăţii de reglementare fiind subsumate obligativităţii respectării normelor şi principiilor pe care se bazează asigurarea, garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. Totodată, Curtea a subliniat că accesul liber la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. De asemenea, Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, dar aceasta nu înseamnă că el trebuie asigurat la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Nici reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie. În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că prevederile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie obligă statele membre la asigurarea unui dublu grad de jurisdicţie doar în situaţia examinării vinovăţiei în materie penală. 24. Având în vedere cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că doar în materie penală este necesară existenţa unui dublu grad de jurisdicţie, instanţa de control constituţional a constatat că prevederile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 234/2018, sunt în concordanţă cu cele ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. Partea interesată are la dispoziţie posibilitatea de a contesta rezoluţia Inspecţiei Judiciare în faţa unei instanţe judecătoreşti, care se va pronunţa în urma unui proces desfăşurat în conformitate cu standardele constituţionale şi convenţionale ale procesului echitabil, în care părţile pot utiliza toate apărările pe care le consideră necesare pentru susţinerea propriilor interese procesuale şi care se va finaliza cu o soluţie pronunţată în condiţiile respectării independenţei şi imparţialităţii specifice judecătorilor. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 26. În plus faţă de cele reţinute în jurisprudenţa în materie a Curţii, Curtea observă că autoarea prezentei excepţii consideră că dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, criticate, ar trebui să li aplice mutatis mutandis argumentele pentru care Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „rezoluţia de clasare este definitivă“ din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege. Curtea constată că prin decizia menţionată a analizat caracterul definitiv al rezoluţiei de clasare dispuse de inspectorul judiciar în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, şi a constatat că, fiind definitivă, rezoluţia de clasare era exclusă controlului judiciar şi se încălca astfel accesul liber la justiţie, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Aşadar, textul de lege declarat neconstituţional împiedica în mod absolut accesul la orice instanţă judecătorească, în situaţia precizată. Or, în prezenta cauză, autoarea a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei de clasare, aceasta fiind deci deferită controlului judecătoresc al actelor administrative, exercitat, în acest caz, exclusiv de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Aşadar, autoarea excepţiei nu pretinde accesul în faţa unei instanţe judecătoreşti, ca în cazul Deciziei nr. 397 din 3 iulie 2014, ci posibilitatea exercitării recursului drept cale de atac formulată împotriva hotărârii judecătoreşti date în prima instanţă în cauza sa. Or, în jurisprudenţa sa în materie, exemplificată mai sus, Curtea a stabilit că accesul liber la justiţie impune în mod obligatoriu asigurarea accesului la cel puţin o instanţă de judecată, ca expresie a realizării controlului judecătoresc şi înfăptuirii justiţiei într-un stat de drept, însă nu presupune asigurarea în mod obligatoriu a unui dublu grad de jurisdicţie, cu excepţia domeniului dreptului penal, care nu este incident în prezenta cauză. Aşadar, aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi reţinute. 27. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, este de observat că acestea, la fel ca şi cele ale art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează persoanei ale cărei drepturi sau libertăţi recunoscute de dreptul Uniunii/Convenţie au fost încălcate dreptul la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale. Sintagma „cale de atac efectivă“ utilizată în cuprinsul acestor norme convenţionale nu trebuie înţeleasă în sensul său restrâns, de dublu grad de jurisdicţie, ci în sensul său larg, general, ca posibilitate a oricărei persoane vătămate de a apela efectiv la un judecător/o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege pentru apărarea drepturilor sau intereselor sale legitime, în cadrul unui proces echitabil. 28. Or, în cauza de faţă, rezoluţia de clasare întocmită de inspectorul judiciar a fost supusă unui control ierarhic intern efectuat de Inspecţia Judiciară, exercitat la nivelul inspectorului-şef, legea garantând, prin chiar textul de lege criticat, contestarea actelor administrative emise în această procedură în faţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Faptul că hotărârea acestei instanţe de judecată are caracter definitiv nu echivalează cu negarea dreptului de acces la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil, invocate de autoarea excepţiei, iar obligaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie este, aşa cum s-a arătat în cele de mai sus, instituită numai în materie penală, ceea ce nu este cazul de faţă. 29. Totodată, nu poate fi reţinută pretinsa contradicţie între textul de lege criticat şi cel al art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, referitor la formularea recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, întrucât Legea nr. 317/2004 este un act normativ cu caracter special, ale cărui norme pot deroga de la cele cu caracter general (cum sunt cele cuprinse în Legea nr. 554/2004), în considerarea unor condiţii apreciate de legiuitor ca fiind deosebite, de natură să justifice un tratament juridic diferit. Or, în materia cererilor de cercetare disciplinară a judecătorilor şi procurorilor, interesul soluţionării definitive a acestora în condiţii de celeritate serveşte bunei administrări a justiţiei, în sensul tranşării rapide a unor astfel de solicitări, care au caracter incidental în procesul de înfăptuire a justiţiei. 30. Aşa fiind, criticile de neconstituţionalitate formulate în motivarea excepţiei, raportate la normele cuprinse în art. 21 alin. (3), art. 126 alin. (6) şi art. 129 din Constituţie, în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi în art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu pot fi reţinute, excepţia urmând să fie respinsă ca neîntemeiată. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adriana Păun în Dosarul nr. 7.604/2/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
