Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Vasile Botomei în Dosarul nr. 7.068/180/2017/a1 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 9D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar note scrise cu privire la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, prin care solicită şi lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată. Preşedintele admite cererea şi dispune lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei de judecată. 4. La a doua strigare a cauzei lipseşte autorul excepţiei. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât în camera preliminară nu se verifică acuzaţia penală, ci legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În subsidiar, solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 15 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.068/180/2017/a1, Judecătoria Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Excepţia a fost ridicată de Vasile Botomei cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 încalcă principiul legalităţii, dreptul la informaţie, dreptul la învăţătură, accesul la cultură, dreptul de proprietate privată, libertatea economică şi condiţiile privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Consideră că textul de lege criticat este lacunar, întrucât „nu specifică în mod clar şi neechivoc prin ce act se obţine autorizaţia de folosire cu drept a denumirilor, dacă înregistrarea de pe certificatele fiscale nu este suficientă“. Autorul excepţiei invocă o instabilitate legislativă accentuată, „determinată de o succesiune de abrogări, suspendări ale aceleiaşi legi, fără a se raporta la practica juridică a interpretărilor date de instanţe, care, potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, ţine loc de lege“. Arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 109 din 9 februarie 2010, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/2008 (privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995), prin care se introdusese textul de lege criticat, a fost declarată neconstituţională, iar fapta a fost dezincriminată, norma penală de incriminare fiind însă reintrodusă prin Legea nr. 270/2010 (privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995). Ulterior, conţinutul constitutiv al infracţiunii a fost modificat prin Legea nr. 187/2012 (pentru punerea în aplicare a Codului penal), intrată în vigoare la 1 februarie 2014. Consideră că există un paralelism legislativ între dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 şi prevederile art. 26 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ, care incriminează exercitarea, fără drept, a oricărei activităţi specifice profesiei de avocat şi, respectiv, fapta persoanei care exercită activităţi specifice profesiei de avocat în cadrul unor entităţi care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de lege, motiv pentru care se impune constatarea intervenirii abrogării implicite a textelor menţionate. De asemenea, susţine că tehnica de redactare a dispoziţiilor de lege criticate este deficitară, întrucât acestea nu precizează „prin ce act de autorizare se folosesc cu drept denumirile respective şi cine îl dă“. Astfel, „cât timp statul a autorizat entităţi cu denumiri identice, nu este vina utilizatorului acestor denumiri; existau actele de înregistrare ale entităţilor juridice cu denumirile care au fost folosite; existau hotărâri judecătoreşti de înfiinţare a acestor persoane juridice; exista act constitutiv şi statut în privinţa baroului, autentificat la biroul de notar public; existau zeci şi sute de rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală şi de clasare, confirmate prin hotărâri judecătoreşti definitive“. Mai arată că, ulterior, a fost pronunţată, în recurs în interesul legii, Decizia nr. 15 din 21 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „care a dovedit imprevizibilitatea şi impredictibilitatea Legii nr. 51/1995“. În fine, susţine că textul de lege criticat „nu distinge între cauze de încetare a procesului penal, pe motivele interpretate de normele de drept internaţional“. În acest sens, consideră că, în cauză, dovada încetării procesului penal este făcută prin toate hotărârile judecătoreşti depuse la dosar. 8. Judecătoria Bacău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt previzibile, în condiţiile în care conceptele juridice la care se raportează sunt clar reglementate de acelaşi act normativ, respectiv dobândirea calităţii de avocat şi organizarea profesiei de avocat. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere transmis Curţii şi reţinut în deciziile nr. 155 din 17 martie 2015 şi nr. 509 din 30 iunie 2015, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, dispoziţii modificate prin prevederile art. 51 pct. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012. Ulterior sesizării Curţii, Legea nr. 51/1995 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 mai 2018 (în temeiul art. II din Legea nr. 25/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 28 martie 2017), dându-se textelor o nouă numerotare, astfel că art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, republicată în 2011, a devenit art. 59 alin. (6) din aceeaşi lege, republicată în 2018. Curtea se va pronunţa asupra textului de lege criticat, ţinând cont de numerotarea existentă la data la care a fost sesizată şi care a produs efecte în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, în numerotarea anterioară republicării din 2018, au următorul cuprins: „(6) Folosirea fără drept a denumirilor «Barou», «Uniunea Naţională a Barourilor din România», «U.N.B.R.» ori «Uniunea Avocaţilor din România» sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum şi folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiţii decât cele prevăzute de prezenta lege constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.“ 14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie, ale art. 32 alin. (1) referitor la dreptul la învăţătură, ale art. 33 privind accesul la cultură, ale art. 44 alin. (1)-(4), (6), (8) şi (9) referitor la dreptul de proprietate privată, ale art. 45 privind libertatea economică şi ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 27 iunie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 51/1995, reţinând că avocatura reprezintă un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, iar profesia de avocat este exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Această opţiune a legiuitorului nu poate fi considerată neconstituţională, având în vedere faptul că scopul Legii nr. 51/1995 (pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat) este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în baza cărora este organizată şi exercitată profesia de avocat nu încalcă prevederile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate formulate de autorii excepţiilor (Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 27 noiembrie 2013, Decizia nr. 155 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 17 aprilie 2015, paragraful 14, şi Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 25 mai 2017, paragrafele 19 şi 20). De asemenea, Curtea a constatat că normele în baza cărora funcţionează Uniunea Naţională a Barourilor din România nu contravin principiilor constituţionale invocate, cei care doresc să practice profesia de avocat fiind datori să respecte legea şi să accepte regulile impuse de aceasta (Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007). 16. Totodată, prin Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, mai sus menţionată, Curtea a constatat, în acord cu jurisprudenţa sa în materie, că, deşi avocatura este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să aibă loc într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, raţiuni care au impus constituirea unor structuri organizatorice unitare şi prohibirea constituirii în paralel a altor structuri destinate practicării aceleiaşi activităţi, fără suport legal (Decizia nr. 379 din 24 septembrie 2013, precitată, Decizia nr. 129 din 13 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 22 aprilie 2014, şi Decizia nr. 158 din 14 martie 2017, paragraful 21, citată anterior). 17. Astfel, prin Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, citată anterior, Curtea a reţinut, potrivit jurisprudenţei sale, că incriminarea şi sancţionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităţi, pentru care se cere o anumită pregătire şi, în consecinţă, sunt supuse autorizării, exprimă necesitatea apărării unor valori sociale de o importanţă deosebită, inclusiv viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanei, precum şi interesele patrimoniale ale acesteia. Societatea nu poate îngădui ca anumite profesii, precum aceea de medic sau de farmacist, să fie practicate de persoane fără calificare şi să nu fie angajată răspunderea necesară în caz de urmări periculoase ori păgubitoare. Faptul că cerinţe similare, cu aceleaşi consecinţe juridice, au fost impuse şi profesiei de avocat constituie o opţiune a legiuitorului, care intră în marja de apreciere a Parlamentului în cadrul activităţii sale de legiferare (Decizia nr. 339 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 1 iunie 2012). 18. De asemenea, prin Decizia nr. 509 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015, Curtea a respins, ca neîntemeiată, o excepţie de neconstituţionalitate identică ridicată de acelaşi autor cu privire la dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, constatând că organizarea avocaţilor în barouri şi a barourilor în Uniunea Avocaţilor din România nu contravine normelor din Constituţie invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin decizia menţionată, paragrafele 22, 23 şi 26, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 51/1995, profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R., constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. fiind interzise, iar actele de constituire şi de înregistrare ale acestora - nule de drept. Organizarea exercitării prin lege a profesiei de avocat, ca de altfel a oricărei alte activităţi care prezintă interes pentru societate, este firească şi necesară, în vederea stabilirii competenţei, a mijloacelor şi a modului în care se poate exercita această profesie, precum şi a limitelor dincolo de care s-ar încălca drepturile altor persoane sau categorii profesionale. Curtea a reţinut că legiuitorul are libertatea de a reglementa condiţiile în care pot fi constituite, organizate şi în care funcţionează diferite tipuri şi forme de asociaţie, inclusiv să dispună constituirea obligatorie a unor asociaţii pentru exercitarea unor profesii ori îndeplinirea unor atribuţii de interes public, având în vedere dispoziţiile art. 9 fraza întâi din Constituţie, potrivit cărora „Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii“. Barourile şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, precum şi camerele notarilor publici sunt asociaţii profesionale cu un specific deosebit, întrucât întreaga activitate desfăşurată de aceste asociaţii şi de membrii lor este una de interes public, ceea ce impune o reglementare legală mai cuprinzătoare, chiar şi în ceea ce priveşte calităţile membrilor, condiţiile de organizare şi funcţionare, nedemnităţile, incompatibilităţile, răspunderea disciplinară şi altele (Decizia nr. 321 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 3 decembrie 2004). Curtea a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 au fost edictate de legiuitor cu scopul de a proteja relaţiile sociale referitoare la exercitarea unei profesii liberale, respectiv profesia de avocat, astfel încât aceasta, ca de altfel şi alte profesii reglementate de norme speciale, se poate exercita numai cu respectarea legii, iar nu împotriva ei. Aşa fiind, Curtea a statuat că nu este încălcată prin textul de lege criticat niciuna dintre prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, inclusiv în cauza de faţă, şi anume art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (1), art. 33, art. 44 alin. (1)-(4), (6), (8) şi (9) şi art. 45 din Legea fundamentală. 19. Totodată, prin Decizia nr. 182 din 29 martie 2018, citată anterior, Curtea a constatat că, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în ceea ce priveşte cerinţele referitoare la calitatea legii, dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 sunt clare şi neechivoce, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător. În acest sens, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificilă redactarea unor legi de o precizie totală, iar o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011). 20. Curtea constată că în acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 349 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 10 august 2017, şi Decizia nr. 160 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 7 iunie 2018. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale, restrângere care nu s-a constatat însă în cauza de faţă. 23. În fine, autorul excepţiei este nemulţumit şi de modul de interpretare şi aplicare - în cauza dedusă judecăţii - a dispoziţiilor de lege criticate. Or, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că aspectele ce ţin de aplicarea legii intră în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege (Decizia nr. 332 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 16 august 2017, paragraful 14, Decizia nr. 500 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 19 noiembrie 2018, paragraful 14, Decizia nr. 824 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, şi Decizia nr. 524 din 24 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 19 din 13 ianuarie 2020). 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Botomei în Dosarul nr. 7.068/180/2017/a1 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
