Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Şerban Vlaicu în Dosarul nr. 5.151/30/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.710D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se arată că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional nu poate modifica sau completa textele de lege supuse controlului, or, autorul excepţiei de neconstituţionalitate solicită modificarea dispoziţiilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, în sensul extinderii cauzei de reducere a pedepsei reglementate prin norma anterior menţionată şi la etapa judecăţii. Se susţine că stabilirea cadrului procesual în care să fie incidentă o astfel de cauză de reducere a pedepsei este atribuţia exclusivă a legiuitorului, care este exercitată potrivit politicii penale a statului. Se mai arată că prevederile legale criticate se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în ipoteza pe care o reglementează. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 10 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.151/30/2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, excepţie ridicată de Şerban Vlaicu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara şi de către autorul excepţiei, împotriva unei sentinţe penale prin care acesta din urmă a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 sunt discriminatorii în măsura în care acestea sunt interpretate restrictiv, în sensul că ele sunt aplicabile doar dacă denunţul este făcut în etapa urmăririi penale. Se arată că, potrivit acestei interpretări, dacă inculpatul denunţă săvârşirea unei fapte de corupţie dintre cele incriminate prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, în etapa judecăţii, acesta nu mai poate beneficia de cauza de reducere a pedepsei, chiar dacă faptele denunţate se dovedesc a fi adevărate. Se susţine că acest aspect este de natură a discrimina inculpaţii care se află într-o etapă procesuală ulterioară urmăririi penale, care doresc să denunţe săvârşirea unor fapte de corupţie, în raport cu inculpaţii care nu au depăşit etapa anterior menţionată, cărora le sunt aplicabile prevederile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002. Se arată că, pentru acest motiv, dispoziţiile legale criticate sunt lipsite de previzibilitate, fiind, astfel, contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 26 februarie 2015, despre care se afirmă că este aplicabilă şi în prezenta cauză. 6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că încălcarea principiului egalităţii în drepturi are loc doar atunci când este reglementat un tratament juridic diferit pentru situaţii egale, fără să existe un motiv obiectiv şi rezonabil sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin reglementarea tratamentului inegal şi mijloacele folosite. Se arată că, altfel spus, principiul egalităţii în drepturi nu interzice impunerea unor reguli specifice, fiind opţiunea legiuitorului limitarea momentului până la care denunţul referitor la săvârşirea unor fapte de corupţie determină aplicarea reducerii limitelor de pedeapsă. Se susţine, totodată, că prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie nu au legătură cu cauza. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Se susţine că argumentele formulate de autorul excepţiei în susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 vizează, de fapt, modificarea textului criticat, atribuţie ce revine, în mod exclusiv, legiuitorului. Sunt invocate, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 99 din 13 februarie 2007 şi nr. 490 din 29 mai 2007, despre care se afirmă că sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Cu privire la fondul excepţiei de neconstituţionalitate se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 67 din 26 februarie 2015, paragrafele 13-17. Se susţine, totodată, că persoana care face denunţul înaintea finalizării urmăririi penale şi cea care face un denunţ după acest moment se află în situaţii juridice diferite, aspect ce justifică reglementarea unui regim juridic diferit sub aspectul reducerii pedepselor. Se mai arată că autorul nu a motivat pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, motiv pentru care, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. 9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se susţine că autorul acesteia critică dispoziţiile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 sub aspectul faptului că acestea nu prevăd aceeaşi formă de individualizare a pedepsei şi faţă de cei care denunţă fapte de corupţie în faza judecăţii. Or, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional nu poate modifica sau completa dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, care au următorul cuprins: „Persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.“. 13. Se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii şi ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală reglementează modurile de sesizare a organelor de urmărire penală, şi anume plângerea, denunţul, actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege şi sesizarea din oficiu. Dintre acestea, denunţul, prevăzut la art. 290 din Codul de procedură penală, reprezintă încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni. 15. Totodată, dispoziţiile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 prevăd că persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Aşa fiind, textul criticat reglementează un caz special al denunţului, al cărui titular este o persoană care a săvârşit una dintre infracţiunile în cazul cărora competenţa realizării urmăririi penale revine Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acest denunţ trebuie să fie însoţit de facilitarea de către denunţător a identificării şi tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate, care au săvârşit infracţiuni din categoria anterior menţionată. Potrivit dispoziţiilor art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, denunţătorul beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, condiţia impusă de legiuitor, pentru acordarea acestei reduceri, fiind aceea ca denunţul să fie realizat în cursul urmăririi penale. 16. Dispoziţiile legale criticate constituie, în realitate, o aplicare, în legislaţia procesual penală naţională, a dispoziţiilor art. 22 lit. a) din Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1999, sub auspiciile Consiliului Europei, ratificată de statul român prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, precum şi a prevederilor art. 37 pct. 1 şi pct. 2 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004. Potrivit art. 22 lit. a) din Convenţia penală a Consiliului Europei privind corupţia, fiecare stat parte la convenţie s-a obligat să adopte măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura o protecţie efectivă şi corespunzătoare persoanelor care furnizează informaţii referitoare la infracţiunile ce fac obiectul de reglementare al convenţiei sau care colaborează, în alt mod, cu autorităţile însărcinate cu investigaţii sau urmăriri, iar, conform art. 37 pct. 1 şi pct. 2 din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, fiecare stat parte ia măsurile potrivite pentru a încuraja persoanele care participă sau care au participat la săvârşirea unei infracţiuni ce intră în obiectul de reglementare al convenţiei să furnizeze autorităţilor competente informaţii utile în scopurile anchetei şi cercetării probelor, precum şi o asistenţă faptică şi concretă care ar putea contribui la lipsirea autorilor infracţiunii de produsul infracţiunii şi la recuperarea acestui produs, aceleaşi state având în vedere să prevadă posibilitatea, în cazurile corespunzătoare, a micşorării pedepsei de care este pasibil un învinuit care cooperează într-un mod substanţial la anchetă sau la urmăririle referitoare la o infracţiune prevăzută de aceeaşi convenţie. 17. De altfel, o dispoziţie legală de aceeaşi natură se regăseşte în legislaţia românească, în cuprinsul art. 290 din Codul penal, ce reglementează infracţiunea de dare de mită, alin. (3) al articolului anterior menţionat prevăzând că mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta. 18. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că reducerea cu jumătate a limitelor pedepselor prevăzute de lege pentru persoanele care au comis una dintre infracţiunile atribuite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi care facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni reprezintă, în realitate, un beneficiu, şi nu un drept, acordat de legiuitor, în aplicarea actelor internaţionale mai sus arătate, în favoarea persoanelor menţionate în cuprinsul textului criticat. Aşa fiind, cu prilejul reglementării acestui beneficiu, legiuitorul a impus, printre altele, condiţia ca denunţul şi actele de facilitare a identificării şi a tragerii la răspundere penală a persoanelor denunţate să fie efectuate în cursul urmăririi penale. Această condiţie are scopul de a determina persoanele care pot face denunţuri, în condiţiile prevăzute prin textul criticat, să procedeze la punerea la dispoziţia organelor judiciare a informaţiilor de care dispun, într-o etapă incipientă a procesului penal, respectiv la un moment cât mai apropiat de cel al comiterii faptelor denunţate, contribuind, în acest fel, la descoperirea şi tragerea la răspundere penală a autorilor, în timp util, înaintea intervenirii unor cauze de natură a înlătura răspunderea penală sau executarea pedepsei şi, prin urmare, dreptul organelor judiciare de a manifesta un rol activ în combaterea faptelor de corupţie. Prin urmare, condiţia criticată de autorul excepţiei vizează aspecte ce ţin de desfăşurarea etapelor procesului penal şi are ca scop creşterea eficienţei activităţii organelor judiciare, contribuind la descoperirea şi sancţionarea infracţiunilor de corupţie într-un interval de timp cât mai scurt de la momentul comiterii lor. 19. Această condiţie nu discriminează, însă, persoanele care vor să facă un asemenea denunţ în etapele procesuale ulterioare urmăririi penale, în raport cu denunţătorii care oferă organelor judiciare informaţiile, prevăzute în cuprinsul textului criticat, în etapa procesuală anterior specificată. Cu privire la incidenţa art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994) şi, de asemenea, că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). 20. Or, prin raportare la standardele de constituţionalitate mai sus arătate, diferenţa dată de etapa procesuală în care se află persoanele care denunţă comiterea unor infracţiuni de corupţie şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorilor constituie un criteriu obiectiv şi rezonabil, care justifică opţiunea legiuitorului de a reglementa beneficiul unui regim juridic diferit în privinţa limitelor pedepselor aplicabile, în favoarea persoanelor care denunţă săvârşirea unor infracţiuni în cursul urmăririi penale, şi respectiv, excluderea de la acest beneficiu legal a celor care efectuează asemenea denunţuri în etapele procesuale ulterioare urmăririi penale. Totodată, această diferenţă de tratament juridic are un scop legitim, constând în descoperirea, într-un timp cât mai scurt, a comiterii unor fapte de corupţie şi în sancţionarea persoanelor care le săvârşesc, finalitate ce corespunde scopului normelor de procedură penală, prevăzut la art. 1 alin. (2) din Codul de procedură penală, acela al asigurării exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare. 21. Nu în ultimul rând, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, şi au fost reglementate cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 alin. (1) şi în marja de apreciere prevăzută de acestea. 22. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât prevederile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 reglementează cu claritate, precizie şi previzibilitate conţinutul beneficiului constând în reducerea cu jumătate a limitelor pedepselor aplicabile, titularii acestuia şi condiţiile acordării lui. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Şerban Vlaicu în Dosarul nr. 5.151/30/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
