Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepţia a fost ridicată de Dana-Florica Timar în Dosarul nr. 553/117/2020 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 910D/2023. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.247D/2023-1.254D/2023, nr. 1.274D/2023, nr. 1.329D/2023, nr. 1.353D/2023, nr. 1.354D/2023 şi nr. 1.363D/2023, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege, excepţie ridicată de Oana Elena Talagiu (fostă Rugină), Natalia Monica Laura Gherman, Corina Maria Florea, Florentina Sandu, Carmen-Gabriela Miron, Delia Udroiu-Lucian, Radu Ciprian Harja, Marcela Daniela Teaha, Marian Bozga, Virgil Haidu şi alţii, Cristian Moraru şi alţii, Maria Cotrău, precum şi de Virgil Haidu şi alţii în dosarele nr. 555/117/2020, nr. 557/117/2020, nr. 561/117/2020, nr. 566/117/2020, nr. 571/117/2020, nr. 578/117/2020, nr. 580/117/2020, nr. 3.073/117/2020, nr. 550/117/2020, nr. 1.131/84/2020, nr. 2.734/117/2020, nr. 4.432/117/2020 şi nr. 641/84/2020* ale Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.247D/2023-1.254D/2023, nr. 1.274D/2023, nr. 1.329D/2023, nr. 1.353D/2023, nr. 1.354D/2023 şi nr. 1.363D/2023 la Dosarul nr. 910D/2023, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, în principal, a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât se solicită o interpretare şi o modificare a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011. În secundar, pune concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 580 din 14 iulie 2020, paragraful 22. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 22 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 553/117/2020, încheierile din 13 martie 2023, pronunţate în dosarele nr. 555/117/2020, nr. 557/117/2020, nr. 561/117/2020, nr. 566/117/2020, nr. 571/117/2020, nr. 578/117/2020, nr. 580/117/2020 şi nr. 3.073/117/2020, Încheierea din 25 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 550/117/2020, Încheierea din 10 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.131/84/2020, Încheierea din 21 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 2.734/117/2020, Încheierea din 7 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 4.432/117/2020, şi Încheierea din 18 aprilie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 641/84/2020*, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Excepţia a fost ridicată de Dana-Florica Timar, Oana Elena Talagiu (fostă Rugină), Natalia Monica Laura Gherman, Corina Maria Florea, Florentina Sandu, Carmen-Gabriela Miron, Delia Udroiu-Lucian, Radu Ciprian Harja, Marcela Daniela Teaha, Marian Bozga, Virgil Haidu şi alţii, Cristian Moraru şi alţii, Maria Cotrău, precum şi de Virgil Haidu şi alţii în cauze având ca obiect drepturi băneşti ale personalului din justiţie, aflate în etapa procesuală a apelului. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt neconstituţionale în măsura în care această decizie se aplică şi în situaţia în care calitatea de reclamant o are salariatul. Altfel spus, art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în interpretarea dată de instanţa supremă, este constituţional numai în măsura în care se referă doar la acţiunea în răspundere patrimonială a salariatului, promovată de angajator împotriva acestuia, neputând viza şi situaţia diametral opusă, în care reclamant este chiar angajatul. Astfel, consideră că angajatorul trebuie şi poate să cunoască paguba produsă de salariat, având organe de conducere şi control, precum şi acces la propria gestiune şi contabilitate, în timp ce salariatul nu are acces la contabilitatea angajatorului ori la statele de plată ori fluturaşii de salariu ai colegilor şi nici nu are obligaţia de a urmări acţiunile juridice ale acestora. Prin urmare, nu s-ar putea aprecia decât cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă că şi faţă de salariat termenul de prescripţie curge tot de la data producerii pagubei, întrucât acesta, în mod obiectiv, nu avea cum să cunoască discriminarea constând în plata unor drepturi salariale diferite pentru colegii săi. Consideră că, în cazul discriminării salariatului, devine incident art. 27 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, relevante fiind, sub acest aspect, şi considerentele Deciziei nr. 22 din 24 iunie 2019, paragraful 87, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, referitor la data de la care începe să curgă termenul de prescripţie pentru formularea unei acţiuni în despăgubire în materia contenciosului administrativ. 9. Ca urmare, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât încalcă accesul liber la justiţie. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 670 din 18 mai 2011. De asemenea, amintesc că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este să apere drepturi concrete şi efective, nu drepturi teoretice sau iluzorii, în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunţată în Cauza Prinţul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, şi Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României. Totodată, amintesc că principiul accesului liber la justiţie implică şi adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, care să cuprindă cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale, în acest sens fiind Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României. 10. De asemenea, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, precum şi dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CA a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă şi ale art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 11. Sunt încălcate, în opinia autorilor excepţiei, şi prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind previzibilitatea legii, în condiţiile în care interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 nu este aplicabilă decât în situaţia în care reclamant este angajatorul. Invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 391 din 4 iunie 2019, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la cerinţele de claritate şi previzibilitate a legii. 12. Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020, paragrafele 19-23, precum şi Decizia nr. 38 din 5 februarie 2013 şi arată că dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 recunosc dreptul titularului la exercitarea acţiunii şi asigură posibilitatea de valorificare a acestuia într-un termen care începe să curgă de la data producerii pagubei, deci într-un cadru precis determinat, impus de raţiuni sociale majore, respectiv de evitarea stării de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilităţii şi securităţii acestora. Totodată, norma criticată, prin care se stabileşte data producerii pagubei ca fiind momentul de referinţă în ceea ce priveşte data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului la acţiune în situaţia cererilor de plată a unor despăgubiri, nu prezintă vicii pe tărâmul exigenţelor vizând claritatea şi previzibilitatea legii. În ceea ce priveşte distincţia dintre titularii dreptului la acţiune în răspundere patrimonială, angajator sau angajat, instanţa reţine că, în concret, curgerea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune prevăzut de norma criticată nu poate fi influenţată de opţiunea de a nu iniţia un demers judiciar în cadrul termenului de prescripţie aplicabil pentru a nu se expune riscului respingerii pretenţiilor sale, în contextul unei practici judiciare nefavorabile, şi de a promova o astfel de acţiune doar ca urmare a pronunţării unei decizii de unificare a practicii judiciare, obligatorie pentru instanţe. Utilizarea acestui raţionament ar presupune curgerea unui nou termen de prescripţie cu ocazia fiecărei decizii pronunţate într-un sens favorabil în cadrul mecanismelor de unificare a practicii judiciare, cu ocazia pronunţării fiecărei soluţii de acordare a unor drepturi băneşti în favoarea altor salariaţi comparabili care au iniţiat acţiuni în justiţie ori cu ocazia fiecărei plăţi efectuate în favoarea acestora, ceea ce contravine înseşi raţiunii instituirii prin lege a termenului de prescripţie şi chiar principiului securităţii juridice. Totodată, instanţa consideră că prevederile criticate corespund exigenţelor impuse prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului. În acest sens, are în vedere jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit Hotărârii din data de 20 octombrie 2022, în cauza C-301/2021, pronunţată într-o cauză identică din punctul de vedere al problematicii deduse judecăţii, prin care Curtea a statuat că: „1) Articolul 2 alineatele (1) şi (2) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă trebuie interpretat în sensul că nu este aplicabil unei reglementări naţionale care, astfel cum a fost interpretată printr-o jurisprudenţă naţională obligatorie, are ca rezultat faptul că salariul primit de anumiţi magistraţi recrutaţi după intrarea în vigoare a acestei reglementări este inferior celui al magistraţilor recrutaţi înainte de intrarea sa în vigoare, întrucât din ea nu rezultă nicio discriminare directă sau indirectă pe motive de vârstă. Directiva 2000/78/CE trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei discriminări decât atunci când aceasta este întemeiată pe unul dintre motivele enumerate expres la articolul 1 din directivă.“ Pentru aceleaşi considerente, sunt respectate şi prevederile art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 13. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 24 octombrie 2019. Curtea constată că Legea nr. 62/2011 a fost abrogată prin art. 189 din Legea privind dialogul social nr. 367/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022. Având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, precum şi faptul că dispoziţiile de lege criticate sunt aplicabile în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată. Dispoziţiile de lege criticate au următoarea redactare: - Art. 211 lit. c): "Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează:(…) c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei." 17. Prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a decis că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 şi 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, şi a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a art. 2.526 din Codul civil, actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului. 18. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor articole din Constituţie: art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, susţin că sunt încălcate prevederile art. 20 raportat la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil (în componenta privind accesul efectiv la o instanţă) şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 1 la aceeaşi convenţie. Se mai invocă şi dispoziţiile art. 2 şi art. 3 alin. (1) lit. c) teza finală, ale art. 9 alin. (1) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă şi ale art. 47 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în realitate, susţinerile autorilor excepţiei vizează două aspecte. Astfel, un prim aspect priveşte aplicabilitatea, în speţă, a interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a dat-o dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011. Se observă că, deşi autorii excepţiei par a critica interpretarea instanţei supreme, în realitate solicită ca această interpretare să nu fie extinsă şi cu privire la situaţia în care aceştia se găsesc. Un al doilea aspect vizează neconstituţionalitatea art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 în măsura în care acesta prevede că momentul de la care curge termenul de prescripţie al acţiunii salariatului pentru plata unor despăgubiri datorate de angajator pentru pagubele cauzate începe să curgă de la data producerii pagubei, iar nu de la data când salariatul a aflat efectiv de aceasta. 20. În ceea ce priveşte primul aspect, Curtea reţine că stabilirea incidenţei în speţă a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii este un atribut exclusiv al instanţei de judecată. Aceste aspecte nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează aplicarea legii, care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, fiind, prin urmare, inadmisibile. 21. În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, Curtea reţine că susţinerile autorilor excepţiei pleacă de la premisa că salariaţii nu au aceleaşi posibilităţi ca angajatorul de a cunoaşte faptul că au fost păgubiţi, astfel că ar putea să se găsească în situaţia în care termenul de prescripţie să se fi împlinit înainte ca aceştia să afle despre producerea pagubei. 22. Curtea observă că termenul prevăzut de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 vizează, deopotrivă, atât acţiunile în justiţie ale salariaţilor, cât şi pe cele ale angajatorului. 23. Prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 27 octombrie 2020, Curtea Constituţională a analizat o critică similară, formulată din perspectiva angajatorului. Prin paragraful 19 din decizia amintită, Curtea a reţinut că stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie este în atribuţia legiuitorului, fără ca prin aceasta să se încalce principiul legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Prin paragrafele 23 şi următoarele din aceeaşi decizie, Curtea a statuat că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Curtea Constituţională a amintit şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, în care s-a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerinţă ilegală în privinţa exerciţiului unuia dintre drepturile sale având caracter civil, adăugând însă că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut“ şi că „acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie“. 24. Curtea apreciază că cele reţinute prin Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020 sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta speţă. 25. De altfel, decizia mai sus menţionată demonstrează faptul că, în realitate, angajatorul nu se află într-o poziţie mai favorabilă în raport cu salariatul, aşa cum se susţine în critica de neconstituţionalitate, întrucât şi angajatorul se poate afla în situaţia de a descoperi producerea unei pagube ulterior împlinirii termenului de prescripţie. În realitate, autorii prezentei excepţii de neconstituţionalitate au comparat două situaţii diferite: situaţia tezei a doua din art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, în care angajatorul a realizat plăţi nedatorate - situaţie avută în vedere prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii - când angajatorul putea să cunoască împrejurarea că a făcut o plată care nu era în concordanţă cu dispoziţiile care reglementau plata salariilor, pe de o parte, cu situaţia tezei întâi din art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, când salariatul a fost păgubit de către angajator. Aflate în aceeaşi ipoteză legală însă, respectiv teza întâi din art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, ambele părţi ale raportului juridic se află în situaţii identice. 26. În sfârşit, în ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de claritate şi previzibilitate a reglementării, Curtea constată că autorii excepţiei invocă faptul că prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nu a precizat că această decizie este aplicabilă doar angajatorilor, iar nu şi salariaţilor. Or, Curtea reţine că obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Chiar dacă instanţa de contencios constituţional poate analiza constituţionalitatea interpretărilor pe care instanţa supremă o dă unor reglementări legale în vederea asigurării unei practici judiciare unitare, competenţa Curţii Constituţionale nu se extinde şi cu privire la sancţionarea clarităţii redactării acestor decizii ori asupra incidenţei unei astfel de interpretări în speţă. Prin urmare, această critică este inadmisibilă. 27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dana-Florica Timar, Oana Elena Talagiu (fostă Rugină), Natalia Monica Laura Gherman, Corina Maria Florea, Florentina Sandu, Carmen-Gabriela Miron, Delia Udroiu-Lucian, Radu Ciprian Harja, Marcela Daniela Teaha, Marian Bozga, Virgil Haidu şi alţii, Cristian Moraru şi alţii, Maria Cotrău, precum şi de Virgil Haidu şi alţii în dosarele nr. 533/117/2020, nr. 555/117/2020, nr. 557/117/2020, nr. 561/117/2020, nr. 566/117/2020, nr. 571/117/2020, nr. 578/117/2020, nr. 580/117/2020, nr. 3.073/117/2020, nr. 550/117/2020, nr. 1.131/84/2020, nr. 2.734/117/2020, nr. 4.432/117/2020 şi nr. 641/84/2020* ale Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, în interpretarea dată prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
