Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, excepţie ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 28.452/3/CA/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.797D/2017. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că citaţia autorului excepţiei de neconstituţionalitate a fost restituită Curţii Constituţionale cu menţiunea că destinatarul s-a mutat, însă la dosar nu există nicio înştiinţare referitoare la schimbarea domiciliului. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.798D/2017, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de acelaşi autor în Dosarul nr. 37.628/3/CA/2016 al aceleiaşi instanţe. 4. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.798D/2017 la Dosarul nr. 1.797D/2017, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care, în primul rând, arată că la data invocării excepţiei avea domiciliul ales la sediul sindicatului pe care îl reprezenta, în prezent nemaifiind lider al acelui sindicat. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate arată, în esenţă, că legea este ambiguă, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Constituţie. În cursul proceselor aflate pe rolul instanţelor sunt ascunse normele aplicabile litigiului emise de instituţiile statului, în speţă, de miniştri. Se invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că un principiu esenţial al unui stat de drept este acela ca fiecare parte să beneficieze de cunoaşterea tuturor probelor, instanţa fiind obligată să asculte toate părţile şi să cumpănească probele şi să decidă în consecinţă, şi nicidecum să decidă în baza unor norme ascunse şi doar invocate, aşa cum fac Poliţia Română şi Ministerul de Interne, care invocă, în litigii, anumite norme ascunse pe care le-ar fi emis. Or, obligaţia privind sancţionarea normelor nepublicate în Monitorul Oficial trebuie transpusă în lege, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, altfel, art. 154 alin. (1) din Constituţie nu are nicio valoare. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, potrivit art. 108 din Constituţie, nepublicarea hotărârii sau ordonanţei atrage inexistenţa acesteia, dispoziţii reluate în art. 27 alin. (3) din Legea nr. 90/2001. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Legii nr. 24/2000. Principiul „nemo censetur ignorare legem“ se aplică în toate situaţiile. Astfel, soluţia legislativă criticată este de natură a îndeplini exigenţele dreptului constituţional. 8. Având cuvântul în replică, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că art. 108 se referă doar la hotărâri sau ordonanţe ale Guvernului, iar nu la ordine ale miniştrilor. 9. Cu privire la această susţinere, reprezentantul Ministerului Public arată că ordinele miniştrilor nu pot face obiect al controlului de constituţionalitate. 10. În replică, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că textul criticat este un text de lege ce permite nesancţionarea nepublicării unor ordine ale miniştrilor. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 11. Prin încheierile din 18 aprilie 2017, pronunţate în dosarele nr. 28.452/3/CA/2016 şi nr. 37.628/3/CA/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamantul Alexandru Firicel în cadrul soluţionării unor cauze de contencios administrativ prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române să comunice în scris informaţiile solicitate, în temeiul Legii nr. 544/2001, şi să plătească daune morale, acţiune în cadrul căreia reclamantul a invocat şi excepţia inexistenţei Instrucţiunilor Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.111/2015. 12. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece „abrogarea art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, în condiţiile în care nu s-a instituit nicio altă sancţiune pentru actul nepublicat, a lipsit nejustificat instanţele de judecată de un text precis de sancţionare a actului nepublicat, a generat insecuritate juridică, a lipsit cetăţenii ţării de o garanţie împotriva arbitrariului autorităţilor şi instituţiilor publice şi a dreptului de acces la justiţie, a lăsat art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Constituţie iluzorii, încălcând principiul securităţii raporturilor juridice, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Constituţie, dreptul de acces la justiţie şi art. 126 alin. (2) din Constituţie“. În acest sens arată că, din anul 1991 până în prezent, legislaţia naţională a reglementat o singură procedură de intrare în vigoare a actelor normative, respectiv publicarea în Monitorul Oficial al României. De-a lungul timpului, nepublicarea actului a atras inexistenţa juridică a acestuia, aşa cum prevăd art. 99 (devenit art. 100) şi art. 107 (devenit art. 108) din Constituţie. Art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 a avut, până la modificarea adusă prin Legea nr. 202/1998, următorul cuprins: „Potrivit prevederilor constituţionale Regia Autonomă «Monitorul Oficial» are obligaţia publicării în Monitorul Oficial al României a actelor normative, nepublicarea lor atrăgând inexistenţa acestora.“ Dispoziţiile de lege criticate au abrogat nejustificat art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, singura normă din legislaţia infraconstituţională care, reflectând Constituţia, instituise cu caracter general sancţiunea inexistenţei actului nepublicat şi care reprezenta o garanţie împotriva arbitrariului autorităţilor publice în ceea ce priveşte publicarea actelor normative. 13. Or, se susţine că, în lipsa unei sancţiuni clar instituite de lege cu privire la actul normativ nepublicat şi în lipsa unei definiţii clare şi complete a actului normativ administrativ, instanţele au început să dezvolte o jurisprudenţă neunitară în ceea ce priveşte actele normative nepublicate, după cum urmează: unele instanţe au reţinut inexistenţa actului normativ nepublicat, alte instanţe au reţinut nulitatea actului normativ nepublicat, iar altele au reţinut că actul normativ nesecret, nemilitar, nepublicat este valabil. Mai mult, în lipsa unei sancţiuni exprese prevăzute de lege, „chiar şi Curtea Constituţională a arătat dezorientare în ceea ce priveşte sancţiunea ce afectează actul normativ nepublicat, reţinând, spre exemplu, la paragraful 19 al Deciziei nr. 392 din 2 iulie 2014, cu referire la Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 400/2004, că actul administrativ nu este accesibil şi, deci, nici opozabil“. În final, autorul excepţiei redă jurisprudenţa Curţii Constituţionale privind efectele deciziilor sale, în special cea privind intrarea în vigoare a normelor abrogate odată cu declararea ca fiind neconstituţionale a normelor abrogatoare, invocând deciziile nr. 1.039 din 5 decembrie 2012 şi nr. 206 din 29 aprilie 2013. De asemenea, autorul excepţiei invocă deciziile nr. 766 din 15 iunie 2011, nr. 348 din 17 iunie 2014 şi nr. 447 din 29 octombrie 2013. 14. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că, prin art. 108 alin. (4) din Constituţie, inexistenţa ca sancţiune a actului administrativ nepublicat, distinctă de nulitate, a dobândit un statut constituţional. Aceste dispoziţii sunt reluate în cuprinsul art. 27 alin. (3) din Legea nr. 90/2001, potrivit cărora: „Hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate.“ De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, având ca denumire marginală „Publicarea actelor normative“, „în vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I“. După cum sa arătat în doctrină, hotărârea de Guvern nepublicată şi orice alt act administrativ „lovit de inexistenţă“ nu se bucură de prezumţia de legalitate şi nici de executarea din oficiu. Având în vedere acestea, Guvernul consideră că este neîntemeiată critica autorului excepţiei, în sensul că abrogarea art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 a lipsit nejustificat instanţele de judecată de un text precis de sancţionare a actului nepublicat, generând insecuritate juridică. Potrivit art. 252 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa de judecată trebuie să ia cunoştinţă din oficiu de dreptul în vigoare în România. În doctrină s-a arătat că legile, indiferent de forma lor de exprimare, sunt prezumate în mod absolut că sunt cunoscute de toţi cetăţenii, prin urmare, judecătorul nu poate solicita părţilor să propună probe cu privire la dovada normelor juridic. Regula enunţată nu are valoare absolută, art. 252 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă stabilind unele excepţii: textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege, convenţiile, tratatele şi acordurile internaţionale aplicabile în România, care nu sunt integrate într-un text de lege, precum şi dreptul internaţional cutumiar trebuie dovedite de partea interesată; dispoziţiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite şi consultate numai în condiţiile prevăzute de lege. Prima excepţie, vizând, printre altele, textele care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, este considerată în doctrină o consecinţă firească, deoarece obligativitatea caracteristică normei juridice impune cunoaşterea acesteia, iar acest din urmă deziderat se poate realiza, în principiu, doar prin publicarea actului normativ în Monitorul Oficial al României. În lumina celor mai sus expuse, soluţia legislativă cuprinsă în art. 252 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conferind părţii interesate posibilitatea de a face dovada textelor care nu sunt publicate în Monitorul Oficial al României sau într-o altă modalitate anume prevăzută de lege - este de natură să satisfacă exigenţele dreptului convenţional, constituţional şi legal la un proces echitabil în termen rezonabil (optim şi previzibil). Se invocă, în acest sens, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 422 din 10 mai 2007, potrivit căreia „oricine trebuie să cunoască legea, care, în accepţiunea sa de act normativ primar, reglementează cu privire la drepturi şi obligaţii. În cazul actelor secundare este de remarcat că ele sunt emise pentru executarea legii şi sunt destinate cu precădere autorităţilor publice, care le execută având în vedere atât criterii de legalitate, cât şi de oportunitate, aceasta cu atât mai mult cu cât administraţia, în sens larg, pentru a putea funcţiona, are nevoie deseori de posibilitatea de a uza de măsuri urgente“. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017, cu următorul conţinut: „Pe aceeaşi dată se abrogă art. 3 alin. 1-3 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 privind înfiinţarea şi organizarea Regiei Autonome «Monitorul Oficial» şi cap. IV «Organizarea regiei» din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Regiei Autonome „Monitorul Oficial“, anexă la hotărâre, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 13 aprilie 1994, precum şi orice alte dispoziţii contrare, iar art. 3 lit. a) din regulament se modifică în mod corespunzător.“ Art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991 are următorul conţinut: „Potrivit prevederilor constituţionale, Regia Autonomă «Monitorul Oficial» are obligaţia publicării în Monitorul Oficial al României a actelor normative, nepublicarea lor atrăgând inexistenţa acestora.“ 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 100 privind actele Preşedintelui, art. 108 alin. (4) privind acele Guvernului şi art. 126 alin. (2) privind instanţele judecătoreşti. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate, care abrogă art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, sunt neconstituţionale, deoarece nu mai există un text precis de sancţionare a unui act normativ nepublicat. 22. Cu privire la aceste susţineri, Curtea constată că, potrivit art. 78 din Constituţie, cu denumirea marginală „Intrarea în vigoare a legii“, „Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei“. Pornind de la ierarhia actelor normative, art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu denumirea marginală „Intrarea în vigoare a actelor normative“, prevede următoarele: "(1) Legile şi ordonanţele emise de Guvern în baza unei legi speciale de abilitare intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau la o dată ulterioară prevăzută în textul lor. Termenul de 3 zile se calculează pe zile calendaristice, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, şi expiră la ora 24,00 a celei de-a treia zi de la publicare.(2) Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. (3) Actele normative prevăzute la art. 11 alin. (1), cu excepţia legilor şi a ordonanţelor, intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară. Atunci când nu se impune ca intrarea în vigoare să se producă la data publicării, în cuprinsul acestor acte normative trebuie să se prevadă că ele intră în vigoare la o dată ulterioară stabilită prin text.“ Dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, la care fac referire dispoziţiile art. 12 alin. (3) din aceeaşi lege, prevăd că „În vederea intrării lor în vigoare, legile şi celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile şi ordonanţele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I“." 23. Astfel, Curtea reţine că, din coroborarea art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, rezultă regula potrivit căreia, pentru a intra în vigoare, celelalte acte normative adoptate de Parlament în afară de legi, hotărârile Guvernului, deciziile prim-ministrului, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ca excepţie de la această regulă, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 prevede că „Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: a) deciziile primului-ministru clasificate, potrivit legii; b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate.“ 24. Referitor la sancţiunea nepublicării actelor normative, art. 108 alin. (4) din Constituţie prevede că nepublicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârilor şi ordonanţelor adoptate de Guvern atrage inexistenţa acestora. De asemenea, Curtea reţine că, potrivit art. 100 alin. (1) din Constituţie, nepublicarea decretelor emise de Preşedinte atrage inexistenţa acestora. 25. Având în vedere acest context legislativ, Curtea constată că legiuitorul constituant a prevăzut expres sancţiunea inexistenţei actului în caz de nepublicare doar pentru hotărârile şi ordonanţele adoptate de Guvern, precum şi pentru decretele emise de Preşedinte. Art. 78 din Constituţie prevede că legea intră în vigoare după data publicării în Monitorul Oficial al României, fără să prevadă expres sancţiunea pentru neîndeplinirea acestei obligaţii. 26. Curtea constată că, în cauză, actele cărora ar trebui, potrivit autorului excepţiei, să li se aplice sancţiunea inexistenţei sunt ordine nepublicate ale ministrului afacerilor interne, iar nu decrete emise de Preşedintele României sau hotărâri şi ordonanţe adoptate de Guvern, la care fac referire art. 100 şi art. 108 alin. (4) din Legea fundamentală, astfel că aceste dispoziţii constituţionale, invocate de autorul excepţiei, nu au relevanţă în cauza de faţă. 27. Curtea constată că faptul că legiuitorul infraconstituţional nu a prevăzut în mod expres care este sancţiunea nepublicării actului administrativ normativ în Monitorul Oficial al României nu echivalează cu lipsa obligaţiei prevăzute de art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora, pentru a intra în vigoare, celelalte acte normative adoptate de Parlament în afară de legi (pentru care există reglementare separată), hotărârile Guvernului, deciziile prim-ministrului, actele normative ale autorităţilor administrative autonome, precum şi ordinele, instrucţiunile şi alte acte normative emise de conducătorii organelor administraţiei publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Acestea reprezintă norme imperative, potrivit cărora actele normative se publică în Monitorul Oficial al României. 28. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragraful 17, „o eventuală nepublicare a unor ordine privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, precum şi din alte instituţii asupra cărora au incidenţă prevederile statutului cadrelor militare sau a unor regulamente militare, în măsura în care acestea au caracter normativ, ţine de o neregularitate, iar nu de constituţionalitate“. Aşadar, susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia textul de lege criticat „a lipsit nejustificat instanţele de judecată de text precis de sancţionare a actului nepublicat“, ceea ce a condus la interpretări diferite ale instanţelor judecătoreşti, nu poate fi primită, deoarece reprezintă o problemă de aplicare a legii, iar nu de constituţionalitate. 29. Referitor la principiul stabilităţii/securităţii raporturilor juridice, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Curtea a reţinut că, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, instanţa de la Strasbourg a reţinut că „unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice“ (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Androne împotriva României; Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, „odată ce Statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de către măsurile de aplicare a acestei soluţii (...)“, prin Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). 30. Prin urmare, nu se poate susţine că abrogarea - prin textul de lege criticat - a dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, care prevedeau obligaţia Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ de a publica în Monitorul Oficial al României actele normative şi care menţionau expres sancţiunea inexistenţei actelor normative nepublicate, ar conduce la încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice. 31. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 21 şi ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine că abrogarea textului care prevedea expres sancţiunea inexistenţei actului normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României nu are semnificaţia îngrădirii accesului liber la justiţie şi nici a încălcării normei constituţionale potrivit căreia justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, deoarece, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege“. De altfel, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul unei cauze de contencios administrativ prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române să comunice în scris informaţiile solicitate, în temeiul Legii nr. 544/2001, acţiune în cadrul căreia reclamantul a invocat şi „excepţia inexistenţei Instrucţiunilor Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1.111/2015“, care se referă la asistenţa juridică în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi la dreptul de reprezentare procesuală a Inspectoratului General al Poliţiei Române de către Direcţia Juridică. 32. În concluzie, Curtea constată că abrogarea - prin textul de lege criticat - a dispoziţiilor art. 3 alin. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 358/1991, care prevedeau obligaţia Regiei Autonome „Monitorul Oficial“ de a publica în Monitorul Oficial al României a actelor normative şi care menţionau expres sancţiunea inexistenţei actelor normative nepublicate, nu echivalează cu lipsa obligaţiei de publicare în Monitorul Oficial a actelor administrative normative, cu excepţiile prevăzute de lege. 33. Cât priveşte sancţiunea concretă aplicabilă în caz de nepublicare a unui act administrativ cu caracter normativ, aceasta reprezintă o problemă de interpretare şi de aplicare a legii, de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu o problemă de constituţionalitate. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Firicel în dosarele nr. 28.452/3/CA/2016 şi nr. 37.628/3/CA/2016 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
