Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Marin Botez în Dosarul nr. 36.978/3/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.642D/2017. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 149/RC din 3 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 36.978/3/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Adrian Marin Botez cu ocazia verificării admisibilităţii în principiu a unei cereri de recurs în casaţie. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, precum şi legalitatea incriminării şi a pedepsei, întrucât exclud posibilitatea atacării cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că recursul în casaţie se poate exercita numai în anumite cazuri, strict şi limitativ prevăzute de legiuitor, având în vedere caracterul acestuia de cale extraordinară de atac. Textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor de a apela la instanţele judecătoreşti, de a promova căile de atac ordinare prevăzute de lege şi de a se prevala de garanţiile procesuale care asigură dreptul la un proces echitabil. Astfel, participanţii din procesul penal soluţionat prin aplicarea procedurii privind recunoaşterea învinuirii beneficiază de garanţiile recunoscute de prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie, atât pe parcursul judecăţii în primă instanţă, cât şi în faza apelului. Referitor la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, consacrat de prevederile art. 16 din Legea fundamentală, apreciază că nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte restrângerea cazurilor în care pot fi promovate căile extraordinare de atac, respectiv cea a recursului în casaţie, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 525 din 7 iulie 2015. 9. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 493D/2016, în sensul că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Invocă, totodată, jurisprudenţa în materie a Curţii, respectiv deciziile nr. 525 din 7 iulie 2015 şi nr. 879 din 15 decembrie 2015. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, introduse prin art. 102 pct. 264 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curţii, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, aceasta a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „Nu pot fi atacate cu recurs în casaţie: [...] f) soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 124 alin. (2) referitor la egalitatea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 7 privind legalitatea incriminării şi a pedepsei şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 18 decembrie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut că - având în vedere motivele pentru care se poate declara recurs în casaţie, prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală, precum şi împrejurarea că, în actuala reglementare, nu pot fi atacate cu recurs în casaţie soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii -, într-o cauză soluţionată definitiv potrivit procedurii accelerate, ar rămâne nesancţionate aspecte precum: nerespectarea, în cursul judecăţii, a dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; greşita încetare a procesului penal; neconstatarea graţierii pedepsei sau greşita constatare a acesteia; aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege (paragraful 26). Curtea a constatat că excluderea posibilităţii atacării cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii creează discriminare atât pentru inculpat, cât şi pentru partea civilă şi partea responsabilă civilmente, faţă de părţile din cauzele penale soluţionate potrivit procedurii de drept comun, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi (paragraful 27). Astfel, din perspectiva interesului de a cere şi obţine îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea apelului, persoane care se află în situaţii similare, şi anume părţile din cauze diferite - în care judecata pe fond a fost finalizată cu soluţii definitive date cu încălcarea legii - şi chiar părţile din aceeaşi cauză au parte de un tratament juridic diferit cu privire la posibilitatea de a declara calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, în funcţie de unicul criteriu al manifestării de voinţă a inculpatului, respectiv a unuia dintre inculpaţi, de a opta sau nu pentru judecarea cauzei potrivit procedurii privind recunoaşterea învinuirii. În acest fel, partea civilă şi partea responsabilă civilmente sunt puse în situaţia de a nu avea acces la calea extraordinară de atac a recursului în casaţie doar prin voinţa inculpatului de a urma procedura privind recunoaşterea învinuirii. Totodată, este posibil ca, în aceeaşi cauză, unii inculpaţi să fie judecaţi după procedura simplificată, iar ceilalţi potrivit procedurii de drept comun. Într-o atare situaţie, în ipoteza existenţei unuia sau a mai multora dintre cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală - cu privire la toţi inculpaţii -, recursul în casaţie poate fi declarat doar de către o parte dintre inculpaţi, şi anume de către cei judecaţi după procedura obişnuită. Astfel, dacă, de exemplu, tuturor inculpaţilor li se aplică pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, aceia care au optat pentru procedura accelerată vor executa pedepse nelegal aplicate, în timp ce restul coinculpaţilor au la dispoziţie mijlocul procesual prin care se poate remedia această nelegalitate, şi anume calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate creează, cu privire la persoane aflate în situaţii similare, o vădită inegalitate de tratament sub aspectul recunoaşterii liberului acces la justiţie, în componenta sa referitoare la dreptul la un proces echitabil, această inegalitate nefiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil (paragraful 31). 15. Având în vedere cele mai sus arătate, prin Decizia nr. 651 din 17 octombrie 2017, citată anterior, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, care exclud posibilitatea atacării cu recurs în casaţie a soluţiilor pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii, încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public, întrucât, pe de o parte, creează pentru părţi o vădită inegalitate de tratament prin împiedicarea accesului la justiţie în situaţia soluţionării apelului prin pronunţarea unei hotărâri definitive nelegale ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii, iar, pe de altă parte, lipsesc procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal. În concluzie, în cazul în care normele de procedură penală şi/sau de drept penal substanţial - avute în vedere de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală la reglementarea cazurilor de casare - sunt încălcate, trebuie să se asigure atât părţii interesate, cât şi procurorului posibilitatea de a cere şi obţine restabilirea legalităţii, prin casarea hotărârii definitive nelegale pronunţate în cadrul procedurii privind recunoaşterea învinuirii (paragraful 35). 16. Ţinând cont de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 - potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ - şi de faptul că instanţa de contencios constituţional a fost sesizată în prezenta cauză anterior publicării Deciziei nr. 651 din 17 octombrie 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 434 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Marin Botez în Dosarul nr. 36.978/3/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
