Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1)-(4) şi alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Doina Handîc, Maricica Jechel, Iuliana-Nicoleta Barbă, Marius Jechel, Silvia Simionică şi Ilie Jechel în Dosarul nr. 13.661/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.622D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus la dosar note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 4 decembrie 2015 (transmisă Curţii Constituţionale la data de 5 mai 2017), pronunţată în Dosarul nr. 13.661/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1)-(4) şi alin. (6) din Legea nr. 164/2014. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanţii Doina Handîc, Iuliana-Nicoleta Barbă, Maricica Jechel, Marius Jechel, Silvia Simionică şi Ilie Jechel în cadrul soluţionării acţiunii în contencios administrativ având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata de despăgubiri actualizate, conform Hotărârii nr. 1.106/2012 a Comisiei Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că o primă problemă ce se impune a fi analizată este aceea a termenului în care a fost eşalonată plata unei creanţe asupra statului, şi anume dacă acest termen este unul rezonabil, de natură a nu afecta dreptul fundamental la proprietate, pe de o parte, şi, pe de altă parte, dacă durata de eşalonare a plăţii acestei creanţe respectă exigenţele caracterului rezonabil al duratei unei proceduri judiciare, în sensul art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a consacrat, cu titlu de regulă, că executarea unei hotărâri, indiferent de instanţa care a pronunţat-o, trebuie considerată ca parte integrantă a procesului. În ipoteza în care autorităţile sunt obligate să acţioneze în vederea executării unei hotărâri judecătoreşti şi manifestă abstenţiune, această conduită este apreciată ca angajând răspunderea statului (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 august 1996, pronunţată în Cauza Di Pede împotriva Italiei, paragrafele 20-24, Hotărârea din 26 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Zappia împotriva Italiei, paragrafele 16-20, Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40). De asemenea, în jurisprudenţa sa referitoare la neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii pronunţate de către instanţele interne, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancţionat nu doar neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, ci şi întârzierea în executarea lor, inclusiv prin eşalonarea pe o perioadă nerezonabilă a sumelor datorate. Astfel, prin Hotărârea din 17 iunie 2003, pronunţată în Cauza Ruianu împotriva României, paragraful 65, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că dreptul la justiţie garantat de art. 6 din Convenţie protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii care, într-un stat ce respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părţi. Prin urmare, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau amânată pe o perioadă lungă de timp. În sensul jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, caracterul rezonabil al unei proceduri se analizează în funcţie de circumstanţele cauzei şi având în vedere anumite criterii, în special gradul de complexitate a cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor competente, precum şi importanţa pentru părţi a obiectului procedurii (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 24 februarie 1992, pronunţată în Cauza Pierazzini împotriva Italiei, paragraful 16, Hotărârea din 27 iunie 2000, pronunţată în Cauza Frydlender împotriva Franţei, paragraful 43, sau Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Comingersoll împotriva Portugaliei, paragraful 19). De asemenea s-a reţinut că nu este oportun să i se solicite unei persoane care a obţinut în urma unei proceduri judiciare o creanţă împotriva statului să iniţieze ulterior o executare silită pentru a obţine o reparaţie. În asemenea cazuri, statul, prin autorităţile sale, trebuie să ia toate măsurile necesare executării, iar sistemul bugetar al statului, lipsa de fonduri sau a altor resurse nu îl pot scuti pe acesta de obligaţia sa, în baza Convenţiei, de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătoreşti definitive într-un interval de timp rezonabil (se vedea, în acest sens, Hotărârea din 27 mai 2004, pronunţată în Cauza Metaxas împotriva Greciei, paragraful 19, sau Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34 şi 35). Mai mult, o omisiune din partea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în special atunci când obligaţia de executare a deciziei în cauză aparţine unei autorităţi administrative (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 27 mai 2004, pronunţată în Cauza Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 şi 31, sau Hotărârea din 29 septembrie 2005, pronunţată în Cauza Tacea împotriva României, paragrafele 27, 39 şi 40). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că pot exista situaţii în care circumstanţe particulare pot justifica întârzierea în executarea unei hotărâri, însă întârzierile nu pot fi de aşa natură încât să afecteze însăşi substanţa dreptului garantat prin art. 6 paragraful 1 din Convenţie (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 19 martie 1997, pronunţată în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40, sau Hotărârea din 15 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, paragrafele 34 şi 35, sau Hotărârea din 6 martie 2003, pronunţată în Cauza Jasiuniene împotriva Lituaniei, paragraful 27). 6. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că, în cauză, în temeiul Legii nr. 9/1998, al Legii nr. 290/2003 şi al Legii nr. 393/2006, statul român s-a obligat să plătească foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora compensaţii băneşti pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării graniţelor survenite înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fie în hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanţă asupra statului care beneficiază de protecţie constituţională, în condiţiile art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, dând naştere în patrimoniul persoanelor îndreptăţite la despăgubiri unui „bun“, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. În acest context se susţine că emiterea Legii nr. 164/2014, în temeiul căreia executarea integrală a unei creanţe asupra statului ar avea loc în decursul a 5 ani, nu este de natură a răspunde cerinţei termenului rezonabil ce se circumscrie noţiunii de proces echitabil, care include şi faza executării, afectând în acest mod drepturi fundamentale ale cetăţeanului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul de proprietate. De altfel, conceptul de termen rezonabil al unei proceduri judiciare nu poate fi considerat respectat, în condiţiile în care Legea nr. 164/2014 instituie o a doua eşalonare a plăţii unei creanţe asupra statului. Astfel, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, plata despăgubirilor a mai fost eşalonată în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi. În concluzie, autorii excepţiei solicită Curţii Constituţionale să constate că măsura instituită prin legea criticată, de reeşalonare a unor debite ale statului pe o perioadă de 5 ani, nu poate fi considerată una de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că persoana îndreptăţită suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubiri acordate prin lege. 7. A doua problemă pe care autorii excepţiei de neconstituţionalitate o supun dezbaterii Curţii Constituţionale este aceea că prin art. 10 alin. (6) din Legea nr. 164/2014 este reglementat un nou înscris denumit „titlu de plată“, prin care titlurile executorii existente la momentul de faţă (hotărârile comisiilor judeţene validate şi hotărârile judecătoreşti) sunt lipsite de forţa executorie, aspect care atrage în sarcina creditorilor noi proceduri judiciare pentru recuperarea creanţelor deja recunoscute, fapt ce contravine jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului anterior menţionată. În consecinţă, Legea nr. 164/2014 afectează în sens negativ dreptul fundamental la proprietate. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie. Astfel, prin Legea nr. 164/2014 nu sunt încălcate prevederile de lege criticate, întrucât statul român nu numai că nu a refuzat plata despăgubirilor către persoanele îndreptăţite potrivit Legii nr. 9/1998 şi Legii nr. 290/2003, ci, dimpotrivă, s-a obligat la plata eşalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată şi hotărârile prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor. Plata eşalonată a creanţelor nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar executarea uno ictu constituie doar o modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura modalitate posibilă de executare pe care un stat o poate aplica. Reglementarea criticată nu are ca efect privarea dreptului de proprietate garantat şi ocrotit prin Constituţie, ci doar stabileşte o modalitate prin care statul român garantează realizarea dreptului persoanelor fizice. Mai mult, prin Decizia din 4 septembrie 2012, pronunţată în Cauza Dumitru şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că nu se poate aprecia că însăşi substanţa dreptului reclamanţilor a fost afectată, iar eşalonarea plăţii creanţelor datorate reclamanţilor nu poate fi considerată nerezonabilă (paragraful 51). De asemenea a apreciat că echilibrul dintre interesele reclamanţilor şi interesul general al societăţii a fost menţinut, neexistând vreo dovadă potrivit căreia Guvernul nu ar avea intenţia să respecte calendarul de plăţi. Statul nu contestă existenţa unui „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile emise în temeiul Legii nr. 9/1998, al Legii nr. 290/2003 şi al Legii nr. 393/2006 şi nu refuză plata acestora. Instanţa judecătorească invocă, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la măsura de eşalonare a plăţii unor sume de bani ce constituie obiect al unor creanţe asupra statului. În speţă, a fost necesară eşalonarea plăţii despăgubirilor pentru o perioadă de până la 5 ani, tocmai având în vedere necesitatea respectării atât a angajamentelor asumate de statul român prin acordurile de împrumut încheiate cu partenerii externi, în ceea ce priveşte ţintele de deficit bugetar, cât şi a obiectivului de deficit structural prevăzut prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, semnat şi de România la data de 2 martie 2012, dar şi importanţa şi volumul obligaţiilor financiare concurente ale statului, măsura eşalonării plăţii despăgubirilor fiind singura prin care să se poată realiza executarea integrală a acestora. Cât priveşte invocarea art. 21 din Constituţie, instanţa consideră că actul normativ criticat reprezintă o măsură de natură să întărească finalitatea acordării despăgubirilor. Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 5 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii. Or, în speţă, Guvernul nu numai că nu refuză plata despăgubirilor, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 din 10 decembrie 2015 şi nr. 15 din 19 ianuarie 2016. 11. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost menţionat în Decizia nr. 120 din 3 martie 2016, în sensul constituţionalităţii normelor criticate, apreciind, în esenţă, că acestea nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare a acestora. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele scrise depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1)-(4) şi alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, având următorul conţinut: - Art. 3 alin. (2): „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.“; – Art. 10 alin. (1)-(4) şi alin. (6): "(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. […](6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite." 15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate şi art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la prevederile criticate din Legea nr. 164/2014, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca cele invocate în cauza de faţă, s-a mai pronunţat în numeroase cauze, de exemplu, prin Decizia nr. 70 din 22 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, sau prin Decizia nr. 578 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 28 ianuarie 2019. 17. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 578 din 20 septembrie 2018, paragraful 17, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum. 18. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi a art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată din perspectiva termenului de eşalonare a plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin Decizia nr. 70 din 22 februarie 2018, paragraful 19, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. 19. Aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura. 20. Totodată, prin Decizia nr. 133 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016, paragraful 36, Curtea a reţinut că, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998. Prin aceeaşi decizie, paragraful 38, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. 21. Cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia, prin instituirea titlurilor de plată, titlurile executorii existente la momentul de faţă (hotărârile comisiilor judeţene validate şi hotărârile judecătoreşti) sunt lipsite de forţă executorie, ceea ce afectează dreptul de proprietate, prin Decizia nr. 343 din 24 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 19 august 2016, paragraful 42, Curtea a reţinut că şi aceasta este neîntemeiată, deoarece emiterea unui titlu de plată de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru fiecare tranşă anuală, este consecinţa eşalonării prevăzute de lege, fiind valabile mutatis mutandis considerentele mai sus-reţinute cu privire la pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie. Titlul de plată se comunică în cel mult 5 zile de la emitere Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite, iar plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. În final, Curtea reţine că prevederile art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană nu au relevanţă în cauza de faţă. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit.d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Doina Handîc, Maricica Jechel, Iuliana-Nicoleta Barbă, Marius Jechel, Silvia Simionică şi Ilie Jechel în Dosarul nr. 13.661/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1)-(4) şi alin. (6) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
