Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────────────┼────────────────────┤
│Valentina Bărbăţeanu │- magistrat-asistent│
└──────────────────────┴────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, ridicată de Asociaţia Naţională a Distribuitorilor de Produse de Uz Veterinar din România în Dosarul nr. 3.754/2/CAF/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, excepţie care constituie obiectul Dosarului nr. 1.733D/2015 al Curţii Constituţionale. 2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 30 mai 2017, în prezenţa apărătorului ales al autorului excepţiei şi a celui al Colegiului Medicilor Veterinari din România, precum şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce au format obiectul dezbaterii, a amânat pronunţarea pentru data de 15 iunie 2017. La acea dată, Curtea, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru 4 iulie 2017, dată la care a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 3. Prin Încheierea din 12 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.754/2/CAF/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, excepţie ridicată de Asociaţia Naţională a Distribuitorilor de Produse de Uz Veterinar din România într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 31/2015 pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2014. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 45 din Constituţie, în măsura în care activitatea de comercializare cu amănuntul şi utilizare a produselor biologice, antiparazitare de uz special, precum şi a medicamentelor de uz veterinar poate fi desfăşurată numai de medici veterinari, iar nu şi de către societăţi cu obiect de activitate activităţi veterinare în cadrul cărora îşi exercită profesia medici veterinari, fără ca acţionariatul societăţii să aparţină exclusiv medicilor veterinari. Persoanelor care deţin astfel de unităţi le este afectată capacitatea civilă de folosinţă prin imposibilitatea realizării obiectului de activitate specific. Astfel, se limitează libertatea economică cu efect asupra liberei concurenţe, fără a se justifica tratamentul juridic restrictiv, în condiţiile în care libertatea economică presupune şi exercitarea activităţilor într-un mediu concurenţial nedistorsionat de bariere legale discriminatorii şi practici neloiale. Arată că acest drept fundamental trebuie interpretat în corelaţie cu art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, potrivit căruia statul trebuie să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. Precizează, totodată, că unii membri ai asociaţiei s-au adresat Consiliului Concurenţei cu o sesizare cu privire la efectele ordinului asupra libertăţii comerţului şi a concurenţei pe piaţa produselor farmaceutice veterinare, acesta reţinând că cerinţa prevăzută de art. 43 lit. j) din norma sanitară veterinară aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2014 (în continuare, ANSVSA), care stabileşte că, în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare veterinare de funcţionare pentru farmaciile veterinare, este necesară depunerea copiei certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale veterinare, este susceptibilă de a restrânge concurenţa pe piaţă. Acest demers a fost urmat de recunoaşterea de către ANSVSA a caracterului nelegal al art. 43 lit. j) din Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 83/2014, în situaţia existenţei unor farmacii veterinare a căror structură nu este formată exclusiv din medici veterinari, aceasta considerând justificată eliminarea condiţiei cuprinse în articolul menţionat, pentru a evita apariţia unor situaţii de restricţionare a concurenţei pe piaţa comercializării cu amănuntul a produselor medicinale veterinare prin intermediul farmaciilor veterinare. Susţine autorul excepţiei că, în acest context, ANSVSA s-a angajat să abroge prevederea din actul administrativ atacat în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate şi să iniţieze un proiect de ordin pentru abrogarea textului menţionat. De asemenea arată că, prin restricţionarea activităţii de comercializare a produselor de uz veterinar numai în favoarea persoanelor juridice deţinute de medici veterinari, se înlătură dreptul celorlalte persoane de a desfăşura o astfel de activitate economică, încălcându-se art. 53 din Constituţie. Mai susţine că se încalcă şi dreptul de proprietate privată, fiind evidentă lezarea drepturilor şi intereselor patrimoniale ale persoanelor ce deţin farmacii veterinare pe întreg teritoriul României, care activează de zeci de ani în domeniu şi care, deşi au făcut investiţii financiare şi umane considerabile, nu îşi mai pot desfăşura activitatea specifică. Precizează, totodată, că, prin impunerea restricţiei în discuţie, o societate deja înfiinţată ajunge să nu mai poată funcţiona ca urmare a imposibilităţii obţinerii autorizaţiei de funcţionare. Consecinţa este că restricţia blochează exercitarea activităţii economice pentru care societăţile ce deţin farmacii veterinare au fost înfiinţate, iar acţionarii sunt constrânşi ca, la un moment dat, să înstrăineze participaţiile ori să procedeze la lichidarea societăţii, fiind în mod vădit afectat dreptul de proprietate privată. 5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu privire la constituţionalitatea textului de lege criticat. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege supus controlului de constituţionalitate enumeră într-o manieră exhaustivă domeniile de competenţă ale profesiei de medic veterinar şi nu se poate susţine că ar aduce atingere drepturilor şi intereselor patrimoniale ale persoanelor care deţin farmacii. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele, concluziile scrise şi celelalte documente depuse la dosar, susţinerile reprezentanţilor părţilor prezente în şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 24 martie 2014, potrivit cărora „Profesiunea de medic veterinar are exclusivitate în următoarele domenii de competenţă: (...) i) comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar;“. 11. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 44 alin. (1), care stabilesc că dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, iar conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, art. 45, care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea susţine că sunt încălcate şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul de proprietate şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la aceeaşi convenţie, referitor la interzicerea discriminării. Afirmă că sunt nesocotite prevederile din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cuprinse la art. 10 privind egalitatea în faţa legii, art. 16 privind libertatea de a desfăşura o activitate comercială, art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 21 privind nediscriminarea şi art. 52 privind restrângerea drepturilor şi libertăţilor, art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană care recunoaşte drepturile din Carta drepturilor fundamentale, art. 106 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitoare la întreprinderile publice şi întreprinderile cărora statele membre le acordă drepturi speciale sau exclusive, prevederile din Directiva 123/2006 a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene cuprinse la art. 15 alin. (3) privind îndeplinirea condiţiilor pentru cerinţele nediscriminatorii şi la art. 25 privind obligaţia statelor de a nu adopta cerinţe care să limiteze desfăşurarea activităţilor multidisciplinare, precum şi prevederile din Directiva 82/2001 cuprinse la art. 67 privind dreptul de achiziţie şi deţinere a produselor medicale veterinare recunoscut în favoarea publicului şi la art. 69 privind dreptul de achiziţie, deţinere, administrare a produselor medicale veterinare care au proprietăţi anabolice, antiinfecţioase, antiparazitare, antiinflamatorii, hormonale sau psihotrope recunoscut în favoarea deţinătorilor şi proprietarilor de animale. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în esenţă, autorul excepţiei, Asociaţia Naţională a Distribuitorilor de Produse de Uz Veterinar din România susţine că art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, care prevede că profesiunea de medic veterinar are exclusivitate în domeniul comercializării cu amănuntul şi al utilizării produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar, este neconstituţional, întrucât limitează libertatea economică şi libera concurenţă şi, în acelaşi timp, lezează drepturile şi interesele patrimoniale ale persoanelor ce deţin deja farmacii veterinare. 13. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că nici dreptul de proprietate privată, nici libertatea economică nu sunt drepturi absolute, ci pot fi limitate, prin impunerea de către legiuitor a anumitor condiţii de formă şi de fond pentru exercitarea acestora, concluzie ce rezultă din dispoziţiile constituţionale care garantează aceste drepturi. Astfel, potrivit art. 44 alin. (1) din Legea fundamentală, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată „sunt stabilite de lege“, iar art. 45 statuează că accesul liber al persoanei la o activitate economică, precum şi libera iniţiativă şi exercitarea acestora se desfăşoară „în condiţiile legii“. 14. Exclusivitatea conferită medicilor veterinari de art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, cu eliminarea implicită a posibilităţii oricărei persoane care nu are calitatea de medic veterinar de a comercializa tipurile de produse enumerate de textul de lege criticat, este o expresie a prevederilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic şi, în acest scop, trebuie să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Animalele pot fi privite ca o parte constitutivă a unui mediu înconjurător durabil şi echilibrat ecologic, protecţia acestora fiind încorporată în cadrul mai larg al asigurării condiţiilor pentru menţinerea unei naturi sănătoase, de care să beneficieze atât generaţiile prezente, cât şi cele viitoare. 15. Totodată, mediul înconjurător de calitate implică şi o faună sănătoasă, problemele animalelor putând afecta, în acelaşi timp, sănătatea şi siguranţa oamenilor. Grija pentru sănătatea animalelor apare, aşadar, ca o reflexie a dreptului oamenilor la ocrotirea sănătăţii, garantat la nivel constituţional prin prevederile art. 34, care instituie în sarcina statului obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice. Tratarea necorespunzătoare a unor boli ale animalelor transmisibile oamenilor sau potenţialele probleme de sănătate ale populaţiei pe care consumul de produse provenind din animale bolnave ori cărora li s-au administrat în mod iraţional anumite medicamente sunt doar câteva dintre riscurile pe care comercializarea cu amănuntul doar de către medicii veterinari a produselor menţionate în textul de lege criticat le poate evita. 16. Activităţile pe care legiuitorul le dă în competenţa exclusivă a medicilor veterinari prezintă o importanţă deosebită, având un impact direct asupra sănătăţii animalelor şi indirect asupra celei a oamenilor. În considerarea acestor valori ce se urmăreşte a fi protejate, desfăşurarea activităţilor date de lege în competenţa medicilor veterinari - inclusiv cea asupra căreia poartă critica de neconstituţionalitate în cauza de faţă - necesită o pregătire teoretică şi practică specială, pe care doar persoanele care au obţinut diplomă de medic veterinar eliberată de o instituţie de învăţământ superior o pot dovedi. Absolvirea studiilor academice de medicină veterinară (învăţământ universitar desfăşurat pe parcursul a 6 ani) reprezintă o garanţie pentru dobândirea cunoştinţelor de specialitate care conturează un profesionist autentic, apt să acţioneze cu responsabilitate şi competenţă pentru prevenirea, combaterea şi vindecarea bolilor animalelor. Stabilindu-se prin lege exclusivitatea medicului veterinar în domeniul comercializării şi utilizării produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar, se conferă profesionalism actului medical-veterinar şi se evită riscul ca o persoană lipsită de pregătire de specialitate să exercite competenţe proprii unei profesii strict specializate, cu consecinţa periculoasă a posibilei comiteri a unor greşeli care să afecteze negativ sănătatea animalelor şi, consecutiv, pe cea a oamenilor. 17. Exclusivitatea stipulată prin textul de lege criticat este justificată cu atât mai mult cu cât în domeniul veterinar nu există profesia de farmacist veterinar, calificat prin studii superioare de specialitate, aşa cum există în domeniul farmaciei umane. O altă formă de specializare în domeniul veterinar, în afară de Facultatea de Medicină Veterinară, o reprezintă colegiile postliceale cu învăţământ de scurtă durată (3 ani), dar absolvenţii acestora obţin diplomă de asistent veterinar sau tehnician veterinar. 18. Prin urmare, doar medicul veterinar deţine competenţele necesare pentru desfăşurarea activităţilor specifice prin care se asigură sănătatea şi bunăstarea animalelor, şi, implicit, calitatea mediului înconjurător, de care beneficiază deopotrivă oamenii şi animalele. Aşa cum se statuează în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 160/1998, „Medicina veterinară este o ştiinţă medicală care asigură confortul şi protecţia animalelor şi contribuie la menţinerea sănătăţii publice şi la protecţia mediului“. Totodată, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 160/1998 prevede că „Profesiunea de medic veterinar are ca obiective apărarea sănătăţii animalelor, sănătăţii publice, protecţia consumatorului şi a mediului înconjurător, în scopul ameliorării efectivelor de animale, al asigurării securităţii alimentare a populaţiei, al facilitării relaţiilor comerciale şi al păstrării echilibrului ecologic“. 19. În consecinţă, ţinând seama de cele mai sus arătate, Curtea apreciază că este justificat ca medicul veterinar să fie cel care să comercializeze produsele biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentele de uz veterinar conştientizând responsabilitatea exerciţiului actului medical specific, cunoscând necesitatea respectării anumitor scheme de tratament şi importanţa aprecierii corecte cu privire la compatibilitatea substanţelor active existente în anumite medicamente în cazul asocierilor de tratamente şi având permanent în vedere prevenirea riscului accidentelor medicamentoase, în scopul asigurării deopotrivă a sănătăţii animalelor şi a sănătăţii oamenilor. 20. Din această perspectivă, prevederile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, care formează obiectul prezentei excepţii, nu contravin dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, precum şi libera iniţiativă, dar care, în acelaşi timp, condiţionează exercitarea acestora de respectarea exigenţelor stabilite prin lege. Or, în acest caz, ţinând cont de importanţa domeniului vizat, legiuitorul a înţeles să permită doar medicilor veterinari să desfăşoare activităţile enumerate în textul de lege criticat, măsura fiind de natură să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general referitoare la sănătatea publică şi limitarea instituită prin prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi întrunind, totodată, şi exigenţele referitoare la caracterul adecvat şi necesar, aşa cum rezultă din cele mai sus prezentate. 21. Totodată, prevederile de lege supuse controlului nu sunt de natură ca, prin ele însele, să nesocotească nici dreptul de proprietate privată. Dacă, în speţă, din modul de transpunere la nivelul legislaţiei secundare a dispoziţiilor legislaţiei primare rezultă atingeri aduse acestui drept fundamental, nu poate fi pusă în discuţie constituţionalitatea textului din lege supus controlului, deficitare sau defectuoase sub acest aspect fiind, eventual, reglementările subsecvente emise în baza acestuia. 22. Curtea observă că autorul excepţiei critică textul supus controlului de constituţionalitate în special prin prisma modului de organizare a unităţilor prin intermediul cărora se realizează comercializarea cu amănuntul a produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar. 23. Astfel, autorul excepţiei susţine că prevederile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 contravin prevederilor art. 44 şi 45 din Constituţie în măsura în care activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor menţionate poate fi desfăşurată numai de medici veterinari, iar nu şi de către societăţi cu obiect de activitate activităţi veterinare în cadrul cărora să îşi exercite profesia medici veterinari, fără ca acţionariatul societăţii să aparţină exclusiv medicilor veterinari. 24. Sub acest aspect, Curtea reţine că litigiul de contencios administrativ în cursul soluţionării căruia a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate vizează anularea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 31/2015 pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/ autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 7 aprilie 2015. Prin acest ordin au fost abrogate prevederile art. 43 lit. j) dinOrdinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 şi 541 bis din 22 iulie 2014, potrivit cărora, în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare veterinare de funcţionare pentru farmaciile veterinare, reprezentantul legal al unităţii trebuie să depună la autoritatea sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor competentă un dosar care să conţină, printre alte documente, copia certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică. 25. Situaţia litigioasă a fost generată de faptul că, în art. 1 lit. m) din Statutul medicului veterinar, adoptat prin Hotărârea Congresului Naţional al Medicilor Veterinari nr. 3/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 16 septembrie 2014, se precizează în mod expres faptul că în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinare cu sau fără personalitate juridică, gestionat de Biroul executiv al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Veterinari, sunt înregistrate toate unităţile medicale veterinare de asistenţă, cu sau fără personalitate juridică, cu drept de funcţionare în România, precum şi farmaciile veterinare şi punctele farmaceutice veterinare, „dacă acţionariatul este format exclusiv din medici veterinari sau este constituit altfel, ca urmare a modificărilor legislative ulterioare“. 26. Curtea mai observă că textul de lege criticat în cauza de faţă are aceeaşi redactare din anul 1998, de la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 160/1998 acesta nesuferind nicio modificare până în prezent. În schimb, pe parcursul anilor, au fost elaborate norme cu forţă juridică inferioară, care au reglementat înfiinţarea şi autorizarea funcţionării farmaciilor veterinare. Astfel, au fost emise succesiv de către preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor o serie de ordine pentru aprobarea şi apoi pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind condiţiile de organizare şi funcţionare a unităţilor farmaceutice veterinare, precum şi procedura de înregistrare sanitară veterinară/autorizare sanitară veterinară a unităţilor şi activităţilor din domeniul farmaceutic veterinar (Ordinul nr. 185/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 21 august 2006, Ordinul nr. 16/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 7 martie 2008, Ordinul nr. 4/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 31 ianuarie 2012, Ordinul nr. 83/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 şi 541 bis din 22 iulie 2014). În cuprinsul acestora, printre condiţiile pentru înfiinţarea şi funcţionarea legală a farmaciilor veterinare, a fost menţionată şi cerinţa care a generat procesul în cursul judecării căruia a fost ridicată excepţia de faţă, referitoare la necesitatea obţinerii certificatului de înregistrare a farmaciei veterinare în registrul unic al cabinetelor veterinare, lucru care, în prezent, este posibil doar dacă acţionariatul acesteia este format exclusiv din medici veterinari, după cum prevede art. 1 lit. m) din Statutul medicului veterinar, mai sus citat. 27. Curtea reţine că formele de exercitare a profesiei de medic veterinar sunt reglementate în art. 28 din Legea nr. 160/1998. Potrivit acestor prevederi legale, medicii veterinari de liberă practică îşi pot desfăşura activitatea fie în cabinete medicale veterinare, fie în societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, al căror obiect principal de activitate îl reprezintă activităţile veterinare. Totodată, prin art. 31 din Legea nr. 160/1998 se stabileşte că unităţile medical-veterinare cu personalitate juridică ce se înfiinţează potrivit Legii nr. 31/1990 vor putea funcţiona dacă au ca obiect de activitate principal activităţile veterinare şi dacă sunt înregistrate în Registrul unic al cabinetelor medical-veterinare. Aşadar, cerinţa înregistrării în Registrul unic al cabinetelor medicale veterinară este stipulată chiar prin Legea nr. 160/1998. 28. Curtea constată că, din perspectiva învederată în motivarea criticii de neconstituţionalitate, a încălcării libertăţii economice şi a dreptului de proprietate, autorul excepţiei pune problema modului de înfiinţare, organizare şi funcţionare a farmaciilor veterinare. Aşadar, constituţionalitatea textului de lege criticat, prin raportare la art. 44 şi 45 din Legea fundamentală, se cere a fi analizată prin prisma necesităţii obţinerii, în vederea autorizării farmaciilor veterinare, a certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor veterinare, ceea ce ar impune, de fapt, examinarea modului în care este alcătuit acţionariatul unităţilor farmaceutice veterinare organizate potrivit Legii nr. 31/1990 şi clarificarea aspectului dacă acesta trebuie să aparţină în totalitate medicilor veterinari sau poate fi partajat, în proporţii variabile, cu persoane care nu au calitatea de medic veterinar. Această abordare denotă însă faptul că autorul excepţiei, pornind de la dispoziţiile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 translatează, în realitate, critica de neconstituţionalitate asupra art. 28 coroborat cu art. 31 din Legea nr. 160/1998. Or, aceste din urmă prevederi de lege nu formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în cauza de faţă, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. 29. Din perspectiva verificării constituţionalităţii prevederilor art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 nu prezintă interes dacă pentru autorizarea farmaciilor veterinare este necesar certificatul de înregistrare în Registrul unic al cabinetelor veterinare şi nici dacă, în acelaşi scop, acţionariatul acestora trebuie să aparţină în totalitate medicilor veterinari sau poate fi partajat, în proporţii variabile, cu persoane care nu au calitatea de medic veterinar, acestea fiind aspecte a căror legalitate instanţele judecătoreşti vor trebui să le aprecieze în funcţie de circumstanţele specifice cauzei, în considerarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 160/1998, care impun obţinerea acestuia în vederea autorizării funcţionării unităţilor medical-veterinare cu personalitate juridică, ce se înfiinţează potrivit Legii nr. 31/1990. Aşadar, problema constituţionalităţii art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 prin raportare la art. 44 şi 45 din Legea fundamentală nu poate fi analizată prin prisma necesităţii obţinerii, în vederea autorizării farmaciilor veterinare, a certificatului de înregistrare în registrul unic al cabinetelor veterinare. 30. Cu alte cuvinte, modul în care autorităţile administrative cu atribuţii în domeniul reglementării activităţilor specifice medicinei veterinare înţeleg să transpună în legislaţia secundară exigenţele legislaţiei primare poate fi verificat şi, eventual, sancţionat pe calea contenciosului administrativ, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, prevederile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 nu fac referire la această problematică, limitându-se la a statua exclusivitatea medicilor veterinari în ce priveşte comercializarea şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar, dar fără să antameze modul de organizare a unităţilor prin care această activitate se desfăşoară. 31. Importanţă prezintă exclusivitatea medicului veterinar în ce priveşte comercializarea şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar, care, aşa cum s-a arătat mai sus, îşi găseşte o justificare rezonabilă prin prisma prevederilor constituţionale ale art. 34 şi 35 din Constituţie care consacră dreptul la ocrotirea sănătăţii, respectiv dreptul la un mediu sănătos. 32. Faţă de toate aceste consideraţii, Curtea constată că prevederile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 nu contravin dispoziţiilor art. 44 şi 45 din Constituţie, întrucât consacrarea legală a exclusivităţii medicilor veterinari în ce priveşte comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar se justifică din perspectiva importanţei valorilor apărate prin intermediul acestei prevederi şi a gravităţii consecinţelor ce pot apărea în cazul unei soluţii legislative diferite. 33. În fine, Curtea reţine că, odată cu sesizarea sa cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, instanţa a procedat şi la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene spre a se pronunţa, cu titlu preliminar, şi a lămuri dacă dreptul Uniunii Europene se opune unei reglementări naţionale prin care se instituie în beneficiul medicului veterinar o exclusivitate de comercializare cu amănuntul şi utilizare a produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar, iar în măsura în care constată că o asemenea exclusivitate este în concordanţă cu dreptul Uniunii Europene, dacă dreptul Uniunii Europene se opune ca o asemenea exclusivitate să privească inclusiv unităţile prin care intervine respectiva comercializare, în sensul ca acestea să fie deţinute în procent majoritar sau exclusiv de medic veterinar/medici veterinari. Cauza se află în curs de soluţionare. 34. Având în vedere această împrejurare, Curtea Constituţională apreciază că, în ceea ce priveşte invocarea, în motivarea excepţiei, a anumitor prevederi de drept al Uniunii Europene, în condiţiile în care instanţa învestită cu soluţionarea fondului litigiului a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare referitoare chiar la concordanţa dintre prevederea din Legea nr. 160/1998 criticată în cauza de faţă şi norme de drept european, Curtea Constituţională trebuie să îşi limiteze controlul exclusiv la conformitatea textului de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate cu dispoziţiile din Constituţia României prin raportare la care a fost formulată critica, respectând, astfel, competenţa exclusivă în materie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. 35. De altfel, în ceea ce priveşte invocarea legislaţiei Uniunii Europene, prin prisma art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a arătat, într-o primă fază, că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, această competenţă aparţinând instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară, în sensul art. 267 din Tratat, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, situaţie care se şi regăseşte, în concret, în cauza de faţă. Curtea a precizat că sarcina aplicării cu prioritate a reglementărilor dreptului european obligatorii în raport cu prevederile legislaţiei naţionale revine instanţei de judecată, fiind o chestiune de aplicare a legii, şi nu de constituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.249 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, sau Decizia nr. 750 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 11 ianuarie 2016). 36. Ulterior, Curtea a mai observat că folosirea unei norme de drept al Uniunii Europene în cadrul controlului de constituţionalitate ca normă interpusă celei de referinţă implică, în temeiul art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, o condiţionalitate cumulativă: pe de o parte, această normă să fie suficient de clară, precisă şi neechivocă prin ea însăşi sau înţelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei - unica normă directă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Într-o atare ipoteză, demersul Curţii Constituţionale este distinct de simpla aplicare şi interpretare a legii, competenţă ce aparţine instanţelor judecătoreşti şi autorităţilor administrative, sau de eventualele chestiuni ce ţin de politica legislativă promovată de Parlament ori Guvern, după caz (a se vedea Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011). 37. Aşadar, este competenţa exclusivă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene de a stabili interpretarea actelor Uniunii Europene, Curtea Constituţională neputându-le atribui o interpretare proprie pentru a clarifica şi stabili conţinutul acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 383 din 23 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 21 aprilie 2011). Astfel, prin prisma dublei condiţionalităţi mai sus menţionate, Curtea constată neîndeplinirea în cauza de faţă a celei dintâi - adică înţelesul normei de drept al Uniunii Europene să fi fost stabilit în mod clar, precis şi neechivoc de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene -, motiv pentru care nu poate analiza dacă clauza de conformare cuprinsă în art. 148 din Constituţie a fost sau nu respectată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015). În consecinţă, revine instanţei de judecată să stabilească, în funcţie de hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, modul de aplicare a legislaţiei naţionale în raport cu cea a Uniunii Europene. 38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Naţională a Distribuitorilor de Produse de Uz Veterinar din România în Dosarul nr. 3.754/2/CAF/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
