Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 21.509/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.503 D/2017. 2. La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată, în esenţă, că art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 este neconstituţional, deoarece în temeiul acestuia ministrul afacerilor interne poate să emită ordine sau instrucţiuni prin care să modifice, să abroge sau să completeze legea. Ministrul afacerilor interne trebuie să emită ordine sau instrucţiuni având ca temei doar legea, iar nu hotărâri ale Guvernului nepublicate sau alte ordine. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la textul de lege criticat. 5. Având cuvântul în replică, autorul excepţiei arată că există un ordin al ministrului afacerilor interne care reglementează activitatea de poliţie judiciară, ordin care nu este cunoscut şi care nu se comunică nici avocaţilor care reprezintă părţile interesate în procese, ceea ce aduce atingere dreptului la un proces echitabil. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 21.509/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Firicel într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri privind comunicarea unor informaţii de interes public, cauză în care a ridicat excepţia de nelegalitate a unor ordine ale ministrului afacerilor interne emise în temeiul textului de lege criticat. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, încălcând principiul securităţii raporturilor juridice, deoarece delegarea prevăzută de Legea nr. 360/2002 încalcă prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, iar completarea acestei dispoziţii cu prevederile unui ordin al ministrului afacerilor interne are drept consecinţă inaccesibilitatea şi imprevizibilitatea art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002. 8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, fiind o expresie a voinţei legiuitorului de a reglementa modalitatea de organizare a unei instituţii publice, această modalitate de reglementare încadrându-se în limitele stabilite de Constituţie. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin prevederile legale criticate nu se reglementează elementele esenţiale ale statutului poliţistului, ci se lasă la latitudinea ministrului de resort stabilirea competenţei emiterii unor acte administrative prin care se constată naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului. Prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie impun adoptarea măsurilor legislative privind statutul funcţionarului public prin lege organică, însă stabilirea prin ordin a competenţelor de emitere a actelor administrative care pun în aplicare elementele statutului poliţistului la nivelul legii nu intră în sfera elementelor componente ale statutului. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Competenţele emiterii actelor administrative privind naşterea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului se stabilesc prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, în condiţiile legii.“ 14. Referitor la denumirea actuală a autorităţii administraţiei publice centrale, la care face referire art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, Curtea observă că în prezent funcţionează Ministerul Afacerilor Interne, înfiinţat prin reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 29 martie 2013. 15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 73 alin. (3) lit. j) privind reglementarea prin lege organică a statutului funcţionarilor publici. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că asupra unei excepţii ridicate de acelaşi autor şi motivate în mod similar s-a pronunţat prin Decizia nr. 30 din 17 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 23 aprilie 2019. Prin aceasta a reţinut că textul de lege criticat a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici asemănătoare, şi, prin Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 653 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 18 decembrie 2017, Decizia nr. 207 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 13 iulie 2018, Decizia nr. 317 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 24 septembrie 2018, şi Decizia nr. 469 din 12 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002 din 27 noiembrie 2018, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 17. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, formulată din perspectiva unei lipse de claritate şi previzibilitate, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată. Referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, paragraful 28, Curtea Constituţională a statuat că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii şi că „Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta“ (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că aceasta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii“ (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 18. Cu privire la aceleaşi cerinţe de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007, 24 mai 2007 şi 5 ianuarie 2000, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66), Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34) şi Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii. În plus, a fost statuat faptul că nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintro anumită faptă (a se vedea Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, paragraful 43). 19. Aplicând aceste considerente de principiu, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate au un conţinut normativ clar şi precis pentru a putea fi aplicate şi oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de faţă, poliţistul - să înţeleagă sensul lor şi să îşi adapteze conduita (a se vedea Decizia nr. 207 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 13 iulie 2018, paragraful 21). 20. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, din perspectiva reglementării prin ordin al ministrului afacerilor interne a competenţelor ce ţin de modificarea raportului de serviciu, în raport cu art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, prin Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017, paragrafele 40-42, Decizia nr. 653 din 17 octombrie 2017, paragraful 33, Decizia nr. 317 din 10 mai 2018, paragrafele 15-17, şi Decizia nr. 469 din 12 iulie 2018, paragrafele 20-23, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, fără a putea reţine motivele invocate de autorul excepţiei, respectiv cele pe care s-a fundamentat Decizia Curţii Constituţionale nr. 392 din 2 iulie 2014. 21. În jurisprudenţa sa, Curtea a observat că, prin deciziile nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, şi nr. 244 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016, a constatat neconstituţionalitatea unor texte din Legea nr. 360/2002 care permiteau delegarea reglementării unor „elemente esenţiale“ referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al poliţistului, funcţionar public cu statut special, către ministrul de resort, care era abilitat să adopte ordine. Din analiza art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, Curtea a reţinut că termenul „competenţe“ are înţelesul de „persoană competentă“ să îşi exercite atribuţiile. De asemenea, Curtea a statuat că desemnarea prin ordin a persoanelor competente să decidă asupra punerii la dispoziţie nu constituie un „element esenţial“ în ceea ce priveşte modificarea raportului juridic de serviciu al poliţistului, în sensul celor reţinute de aceasta în jurisprudenţa sa, şi că aceste aspecte pot fi reglementate prin ordin al ministrului, cu respectarea art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010 (a se vedea, în acest sens, paragraful 33 din Decizia nr. 653 din 17 octombrie 2017, precitată). 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Firicel în Dosarul nr. 21.509/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
