Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Bucureşti Com Impex - S.R.L. din Bucureşti şi Societatea Beautiful Sky - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.483/94/2017 al Judecătoriei Buftea - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.610 D/2017. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se susţine că autoarele excepţiei solicită modificarea textului criticat, în sensul extinderii sferei subiecţilor care pot formula contestaţia privind durata procesului penal, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Se arată că, de altfel, în argumentarea excepţiei se pleacă de la o situaţie particulară, în care au fost dispuse, cu privire la autoarele excepţiei, măsuri asigurătorii, măsuri care însă pot fi contestate, fiind asigurate, în acest fel, garanţiile procesuale necesare apărării intereselor procesuale ale acestora. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea nr. 638 din 5 aprilie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 4.483/94/2017, Judecătoria Buftea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Bucureşti Com Impex - S.R.L. din Bucureşti şi Societatea Beautiful Sky - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii cu privire la durata procesului penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că textul criticat lipseşte persoanele interesate în formularea unei contestaţii cu privire la durata procesului penal, care nu au una dintre calităţile de suspect, inculpat, persoană vătămată, parte civilă sau parte responsabilă civilmente, de posibilitatea de a formula o astfel de contestaţie, aspect ce constituie o încălcare a dreptului de acces la justiţie şi a dreptului la apărare al acestora. Se arată că, pe lângă participanţii la procesul penal enumeraţi în ipoteza normei juridice criticate, există şi alte persoane, cum sunt cele cu privire la ale căror bunuri au fost dispuse măsuri asigurătorii, în cursul urmăririi penale, care, pentru a-şi putea apăra dreptul de proprietate privată, pe care îl deţin asupra bunurilor sechestrate, sunt interesate ca respectivul proces penal să fie finalizat într-un termen rezonabil. Concret, se arată că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, o parte însemnată a bunurilor ce aparţin autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate a fost indisponibilizată, pentru perioade mai mari de 1 an, fără ca autoarele excepţiei să dobândească vreo calitate procesuală în respectivul proces penal şi, prin urmare, fără ca acestea să poată formula contestaţie, conform prevederilor art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru a-şi apăra dreptul de proprietate asupra respectivelor bunuri. 6. Judecătoria Buftea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că limitarea sferei persoanelor care pot formula contestaţie cu privire la durata procesului penal la cele enumerate în textul criticat poate aduce atingere drepturilor fundamentale ale unor terţe persoane care au un interes legitim în soluţionarea, cu celeritate, a procesului penal. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine, în acest sens, că persoanele care nu au o calitate procesuală, dar ale căror bunuri sunt indisponibilizate în cadrul unui proces penal, pot contesta măsura astfel dispusă, conform prevederilor art. 250 din Codul de procedură penală. Se arată, totodată, că măsurile de indisponibilizare a unor bunuri, în cursul procesului penal, lipsesc proprietarii acestora de atributul de a utiliza respectivele bunuri, de a dispune de ele şi de a le culege fructele, ingerinţe ce respectă însă condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţie. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Contestaţia poate fi introdusă de către suspect, inculpat, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. În cursul judecăţii, contestaţia poate fi introdusă şi de către procuror.“ 12. Se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în privinţa dispoziţiilor alin. (1) şi alin. (3) ale aceluiaşi art. 488^1 din Codul de procedură penală, au fost formulate critici de neconstituţionalitate similare, sens în care Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, prin care excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată a fost respinsă, ca neîntemeiată. 14. Prin Decizia nr. 640 din 17 octombrie 2017, paragrafele 14-21, Curtea a reţinut că procedura specială reglementată la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală, referitoare la contestaţia privind durata procesului penal, reprezintă o garanţie a soluţionării cauzelor penale într-un termen rezonabil şi, în acest fel, a respectării dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenţie şi la art. 21 alin. (3) din Constituţie, drept fundamental reglementat totodată la art. 8 din Codul de procedură penală ca principiu al aplicării legii procesual penale, dispoziţie legală ce constituie o aplicare a normei constituţionale anterior menţionate. De asemenea, s-a arătat că legiuitorul a prevăzut procedura contestaţiei privind durata procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 13 din Convenţie, ca un remediu efectiv ce poate fi exercitat împotriva prelungirii nejustificate a etapelor procesului penal, în situaţia în care astfel de întârzieri sunt de natură a încălca drepturile fundamentale ale părţilor. 15. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că, astfel reglementată, contestaţia privind durata procesului penal presupune, aşa cum rezultă şi din denumirea instituţiei analizate, existenţa unui proces penal început. Şi, cum prima etapă a procesului penal, conform dispoziţiilor procesual penale, este cea a urmăririi penale, întrucât Codul de procedură penală nu reglementează, ca etapă distinctă a procesului penal, anterioară urmăririi penale, realizarea actelor de cercetare penală premergătoare începerii urmăririi penale, titularii contestaţiei reglementate la art. 488^1-488^6 din Codul de procedură penală sunt suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente; în cursul judecăţii, contestaţia privind durata procesului penal poate fi formulată şi de către procuror. 16. Aşa fiind, Curtea a reţinut că persoana faţă de care sunt realizate acte de cercetare penală, în cursul urmăririi penale începute in rem - sau chiar în cursul urmăririi penale începute in personam, dar în cadrul căreia persoana în cauză nu are calitatea de parte, - nu are dreptul de a promova contestaţia privind durata procesului penal. Prin urmare, în situaţia în care, deşi sesizat cu o plângere, procurorul nu dispune nicio măsură şi nu efectuează niciun act, pasivitatea organelor judiciare nu poate fi sancţionată prin utilizarea procedurii speciale analizate. 17. Curtea a statuat, totodată, că această soluţie juridică apare ca fiind rezonabilă, fiind justificată prin lipsa formulării, cu privire la o persoană în legătură cu care sunt efectuate doar acte de cercetare penală, dar care nu are calitatea de suspect sau de inculpat, a unei suspiciuni referitoare la săvârşirea de către aceasta a unei infracţiuni, suspiciune de natură să îi prelungească, pentru o perioadă nejustificată de timp, o situaţie juridică incertă. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 362 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 3 octombrie 2017, paragrafele 23-25, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 29 din Codul de procedură penală definesc ca fiind participanţi în procesul penal organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali, iar, cu privire la părţi, art. 32 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că acestea sunt subiecţii procesuali care exercită sau împotriva cărora se exercită acţiunea penală, iar alin. (2) al aceluiaşi art. 32 enumeră părţile procesului penal ca fiind inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente. Totodată, s-a arătat că art. 33 din Codul de procedură penală prevede la alin. (1) că subiecţii procesuali principali sunt suspectul şi persoana vătămată, iar la alin. (2) stabileşte, cu valoare de principiu, că aceştia au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţile, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora. În fine, art. 34 din Codul de procedură penală reglementează alţi subiecţi procesuali, aceştia fiind martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. Astfel, Curtea a observat că făptuitorul nu este reglementat în Codul de procedură penală, ca participant la procesul penal, această noţiune fiind utilizată în cuprinsul acestui cod, în lipsa unei definiţii legale, spre exemplu, la art. 44 referitor la competenţa în caz de reunire a cauzelor, art. 48 cu privire la competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului, art. 61 referitor la actele încheiate de unele organe de constatare, art. 62 privind actele încheiate de comandanţii de nave şi aeronave, art. 146^1 cu privire la obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane, art. 147 referitor la reţinerea, predarea şi percheziţionarea trimiterilor poştale şi art. 148 cu privire la utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor. Având în vedere aspectele anterior menţionate, Curtea a conchis că prin „făptuitor“ se înţelege persoana care nu are calitatea de suspect, dar în legătură cu care sunt realizate acte de cercetare penală. Astfel, pot avea calitatea de făptuitor persoanele împotriva cărora a fost înregistrată o plângere penală sau persoanele avute în vedere în desfăşurarea urmăririi penale in rem, dar în privinţa cărora nu este atins standardul de probaţiune necesar pentru a putea fi încadrate în categoria suspecţilor sau a inculpaţilor. Prin urmare, în privinţa acestor persoane, probatoriul administrat furnizează indicii care să sugereze o eventuală formă de vinovăţie în săvârşirea faptelor ce fac obiectul urmăririi penale. Din această perspectivă, Curtea a constatat că procesul penal parcurge mai multe etape, caracterizate prin nivele diferite ale probării vinovăţiei persoanelor care săvârşesc fapte de natură penală. Această evoluţie graduală debutează cu existenţa unor bănuieli rezonabile că persoana în cauză a săvârşit o infracţiune, suspiciuni a căror constatare îi conferă respectivei persoane calitatea de suspect, continuă cu formarea, pe baza probelor administrate, a unei presupuneri rezonabile că persoana avută în vedere a săvârşit o infracţiune, etapă ce determină punerea în mişcare a acţiunii penale, conform art. 15 din Codul de procedură penală, şi dobândirea calităţii de inculpat, şi se finalizează cu demonstrarea vinovăţiei acesteia, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapt ce transformă inculpatul în persoană condamnată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 4 iulie 2017). 18. Având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea a constatat, prin aceeaşi decizie anterior menţionată, că, întradevăr, procesul etapizat de formulare şi demonstrare a unei acuzaţii în materie penală presupune, printre altele, crearea, pentru participanţii la procesul penal, a unei stări de incertitudine juridică, ce evoluează odată cu etapele procesului penal, incertitudine de natură a afecta existenţa acestora şi de a influenţa conţinutul raporturilor juridice pe care ei le încheie cu alţi subiecţi de drept, motiv pentru care se impune a fi limitată în timp, pentru a nu afecta în mod ireversibil existenţa persoanelor în cauză. 19. Curtea a reţinut însă că această problemă nu poate fi invocată în privinţa făptuitorului sau a altor persoane chemate, în cursul urmăririi penale, pentru a fi audiate cu privire la diferite fapte reţinute în dosarele penale şi care nu au calitatea de părţi ale procesului penal. Acest aspect a fost reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, spre exemplu, prin Hotărârea din 27 septembrie 2007, paragrafele 48 şi 54, pronunţată în Cauza Reiner şi alţii împotriva României, a statuat, în privinţa reclamantului, că „deşi a fost audiat în anul 1991 de poliţie, el nu avea niciun motiv să presupună că este vizat personal şi nimic nu indică faptul că în acest stadiu era el însuşi bănuit de săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Deşi este adevărat că martorul F.G. l-a menţionat printre agresorii lui A.A., nu a fost luată nicio măsură care ar fi putut avea urmări importante asupra situaţiei sale. În plus, din 1991 până în 1997, el nu a fost citat pentru a depune mărturie şi nicio altă măsură nu a fost luată împotriva lui. Deşi numărul dosarului penal indică faptul că a fost constituit în anul 1990, nu e mai puţin adevărat faptul că era vorba de o urmărire penală in rem şi că era posibil ca ancheta împotriva reclamantului să înceapă mai târziu. De altfel, reclamantul însuşi a precizat în formularul său de cerere trimis Curţii că a fost citat pentru a fi audiat în anul 1997. Abia la data de 13 noiembrie 1997 Parchetul l-a audiat şi l-a informat oficial că era bănuit de săvârşirea unei infracţiuni. Prin urmare, Curtea apreciază că abia la această dată a început procedura penală în ceea ce îl priveşte.“ Prin aceeaşi hotărâre, instanţa europeană a reamintit că, în materie penală, dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil are tocmai scopul de a evita „ca o persoană inculpată să rămână prea mult în incertitudine privind soarta sa (Hotărârea din 10 noiembrie 1969, pronunţată în Cauza Stőgműller împotriva Austriei, paragraful 5)“. 20. De altfel, Curtea a reţinut că aceeaşi soluţie juridică rezultă şi din raţiunea reglementării instituţiei prescripţiei răspunderii penale. Aceasta, pe de o parte, limitează, în timp, starea de incertitudine a persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală şi care nu mai pot fi trase la răspundere după împlinirea termenelor de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele comise, termene ce sunt calculate conform art. 154 din Codul penal şi, respectiv, art. 155 alin. (4) din acelaşi cod, iar, pe de altă parte, asigură dreptul organelor judiciare ca, până la împlinirea termenelor anterior menţionate, sau chiar în scopul întreruperii curgerii acestora, să efectueze toate actele de urmărire penală pe care le consideră necesare, în vederea aflării adevărului. Astfel, în interiorul termenelor de prescripţie a răspunderii penale, organele judiciare au dreptul de a efectua toate actele procedurale pe care le consideră necesare, în vederea soluţionării cauzelor, cu respectarea drepturilor fundamentale ale persoanelor implicate. 21. Pentru aceste considerente, Curtea a reţinut că excluderea persoanelor faţă de care au fost realizate acte de urmărire penală, dar care nu au calitatea de părţi ale procesului penal, din categoria titularilor dreptului de a formula contestaţie privind durata procesului penal este firească, nefiind de natură a încălca accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil al acestora. Cu privire la drepturile fundamentale anterior menţionate, Curtea Constituţională a arătat, în jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie este asigurat atunci când persoana interesată are dreptul de a se adresa cel puţin unei instanţe naţionale independente, în vederea valorificării drepturilor sau intereselor sale legitime (a se vedea Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78), iar dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor garanţii precum egalitatea armelor între acuzare şi apărare, dreptul de a formula apărările necesare şi dreptul de a beneficia de soluţionarea cauzelor în cadrul unor proceduri caracterizate prin contradictorialitate (a se vedea Decizia nr. 307 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 3 mai 2010). Or Curtea a reţinut că persoanelor împotriva cărora nu a fost începută urmărirea penală le sunt asigurate aceste garanţii procesuale, în forme corespunzătoare etapei procesuale, anterioare urmăririi penale, în care se află. 22. Raportând criticile formulate în prezenta cauză la considerentele Deciziei nr. 640 din 17 octombrie 2017, anterior invocată, Curtea reţine că acestea sunt aplicabile şi în prezenta cauză, în care prevederile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt criticate din aceeaşi perspectivă a imposibilităţii formulării contestaţiei cu privire la durata procesului penal, în cursul urmăririi penale, de către persoane care nu au calitatea prescrisă de lege. 23. Mai mult, persoanele în privinţa cărora sunt dispuse măsuri asigurătorii au dreptul de a formula contestaţie, conform prevederilor art. 250 din Codul de procedură penală. 24. Distinct de cele reţinute prin decizia anterior menţionată, dar pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că textul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, dreptul la apărare fiind asigurat, în ipoteza juridică analizată, proporţional cu nevoia de garantare specifică fazei procesuale anterioare începerii urmăririi penale şi, respectiv, într-o manieră corespunzătoare calităţii de persoană în privinţa căreia sunt efectuate acte de urmărire penală in rem. De altfel, dispoziţiile procesual penale în vigoare nu împiedică persoanele care au calitatea de făptuitor sau pe cele cu privire la ale căror bunuri sunt dispuse măsuri asigurătorii, în cursul urmăririi penale, fără a fi părţi în procesul penal, să beneficieze de serviciile unui avocat, pentru a-şi apăra drepturile şi interesele procesuale. 25. În fine, referitor la pretinsa încălcare, prin dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, a prevederilor art. 44 din Constituţie, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi reţinută. Într-adevăr, dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură penală permit aplicarea măsurilor asigurătorii, chiar şi în cursul urmăririi penale in rem, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune. Însă, împotriva măsurilor asigurătorii sau a modului lor de aducere la îndeplinire, persoana interesată poate formula contestaţie, conform art. 250 din Codul de procedură penală, beneficiind, astfel, de garanţiile necesare apărării dreptului său de proprietate privată. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Bucureşti Com Impex - S.R.L. din Bucureşti şi Societatea Beautiful Sky - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.483/94/2017 al Judecătoriei Buftea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 488^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Buftea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
