Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Cătălina │- │
│Turcu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Crin Iosif Gălăţean în Dosarul nr. 12.911/211/2017 al Judecătoriei Gherla şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 527D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la Decizia nr. 199 din 28 mai 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 26 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 12.911/211/2017, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a fost ridicată de Crin Iosif Gălăţean într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul circulaţiei rutiere. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul face o comparaţie între regulile aplicabile în materie administrativă şi cele aplicabile în materie contravenţională. Astfel, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţie, controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ este garantat, însă, potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anumite acte administrative - cum este procesul-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii - nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, deoarece cu privire la acestea se prevede prin lege organică o altă procedură judiciară. Deşi, în ansamblu, procedura reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este mult mai avantajoasă pentru contravenient decât procedura administrativă, instituirea prin art. 32 alin. (1) din acelaşi act normativ a regulii de competenţă teritorială a instanţei de la locul săvârşirii contravenţiei este mult mai restrictivă faţă de regula cuprinsă în art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu privire la competenţa instanţei de la domiciliul reclamantului. Legiuitorul a derogat de la normele ce reglementează procedura dreptului administrativ, ce conferea reclamantului posibilitatea de a alege între instanţele competente teritorial, şi, totodată, de la prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie. 6. În ceea ce priveşte încălcarea art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorul mai susţine că instituirea procedurii restrictive din punctul de vedere al competenţei teritoriale reglementate prin art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 presupune costuri suplimentare - spre exemplu, deplasarea şi cazarea apărătorului ales -, care aduc atingere accesului liber la justiţie. 7. Judecătoria Gherla, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care au următorul conţinut: - Art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“; – Art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004: „Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.“ 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi în art. 126 alin. (6) privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, precum şi celor ale art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea, iar această modalitate de reglementare reprezintă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. 14. Totodată, stabilirea competenţei teritoriale unice a instanţei de judecată pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei/unor contravenţii la circulaţia pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general şi obiectiv, şi anume cel al locului unde a fost săvârşită şi constatată contravenţia, ceea ce este pe deplin justificat şi rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenţii, şi anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele ce circulă pe drumurile publice şi care trebuie să respecte aceleaşi reguli de circulaţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (a se vedea paragrafele 29 şi 30 din Decizia nr. 216 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 28 iunie 2018). 15. Distinct de cele reţinute în decizia menţionată, Curtea observă că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin faptul că stabilirea competenţei teritoriale a judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia presupune costuri suplimentare - spre exemplu, deplasarea şi cazarea apărătorului ales. 16. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006 (a se vedea Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012). 17. Curtea observă că aceste limitări privesc, spre exemplu, plata taxelor judiciare de timbru sau, în cazul de faţă, cheltuielile suplimentare determinate de deplasarea apărătorului. Curtea observă însă că autorul are posibilitatea angajării unui avocat care îşi desfăşoară activitatea în localitatea unde a fost săvârşită contravenţia. Totodată, în cazul în care, în urma judecăţii, procesul-verbal este desfiinţat, autorul îşi poate recupera toate cheltuielile de judecată aferente procesului, inclusiv costurile cu deplasarea şi cazarea apărătorului. 18. În ceea ce priveşte încălcarea art. 126 alin. (6) din Constituţie, Curtea constată că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, în ansamblul său, prin Decizia nr. 1.553 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 21 ianuarie 2011. Prin aceasta s-a reţinut că, deşi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 există şi prevederi specifice materiei contenciosului administrativ, aceasta nu conduce la transformarea tuturor dispoziţiilor ordonanţei menţionate în prevederi de natura legii organice, deoarece s-ar ajunge la completarea Constituţiei, care reglementează expres şi limitativ domeniile rezervate acestei categorii de legi, printre care nu figurează şi dispoziţiile legale privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. În sensul art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituţie, prin contencios administrativ se înţelege acea modalitate prin care, prin intermediul justiţiei, cetăţenii sunt apăraţi de eventualele abuzuri ale autorităţilor administraţiei publice. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. 19. Or, Curtea a reţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 cuprinde reglementări al căror scop îl constituie sancţionarea unor comportamente ce aduc atingere acelor valori sociale care, deşi nu se bucură de protecţia legii penale, trebuie apărate prin mijloace extrapenale. Prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a reţinut că în dreptul românesc contravenţiile au fost scoase de sub incidenţa legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Scoaterea acestora din domeniul ilicitului penal nu echivalează însă cu introducerea lor sub cupola Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, lege care are în vedere raporturile stabilite între cetăţean şi autorităţile publice prin acte administrative, iar nu prin încălcarea conduitei prescrise printr-un act normativ (a se vedea Decizia nr. 687 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 17 august 2011). 20. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie privind garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ nu sunt aplicabile în cauză. Controlul judecătoresc al proceselor-verbale de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se face pe calea contenciosului administrativ, ci, potrivit prevederilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, printr-o procedură specifică materiei contravenţionale. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Crin Iosif Gălăţean în Dosarul nr. 12.911/211/2017 al Judecătoriei Gherla şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Gherla şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
