Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 şi art. 453 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), alin. (2), (3), (4) fără ultima teză şi alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 25.921/197/2015 al Judecătoriei Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 217D/2016. 2. La apelul nominal lipseşte autoarea excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, a fost comunicată adresă prin care autoarea excepţiei informează Curtea Constituţională cu privire la imposibilitatea de prezentare. De asemenea, se arată că autoarea a formulat cerere prin care solicită următoarele: instanţa de control constituţional să solicite Comisiei Europene, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi Comisiei de la Veneţia puncte de vedere cu privire la chestiunea dacă în celelalte state ale Uniunii Europene partea vătămată din procesul penal căreia i-a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate are acces la revizuire sau la altă cale de atac formulată cu privire la hotărârea/încheierea pronunţată în temeiul normei juridice declarate neconstituţională; instanţa de control constituţional să constate, contrar omisiunilor cuprinse în raport şi punctele de vedere ale Guvernului, respectiv Avocatului Poporului, că încheierile penale cu privire la care s-a formulat revizuire au fost pronunţate în Dosarul penal nr. 19.813/ 197/2014, în care autoarea a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală cu privire la care Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 518/2015; instanţa de control constituţional să constate că, la momentul pronunţării Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XVII/2007, motivul de revizuire cuprins în art. 453 alin. (1) lit. f) din actualul Cod de procedură penală nu era reglementat de legea procesual penală anterioară. 4. Având cuvântul cu privire la cererile formulate de autoare, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestora. Curtea, deliberând, respinge cererile formulate de autoare. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa anterioară a instanţei de control constituţional în această materie. În acest sens, invocă Decizia nr. 722 din 6 decembrie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 16 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 25.921/197/2015, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 452 şi art. 453 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), alin. (2), (3), (4) fără ultima teză şi alin. (5) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Filofteia Ciobanu în cadrul cererii de revizuire formulate de autoare împotriva Încheierii penale nr. 116 din 7 octombrie 2014, precum şi a Încheierii din 29 septembrie 2014 privind partea de respingere a cererii, pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Braşov în Dosarul nr. 19.813/197/2014, în soluţionarea plângerii formulate în temeiul art. 340 din Codul de procedură penală. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine, în esenţă, că excluderea de la revizuire a încheierilor definitive de confirmare a soluţiilor de neurmărire şi netrimitere în judecată este contrară accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil, egalităţii în faţa legii şi aduce atingere dreptăţii, ca principiu al statului de drept. Susţine că sintagma „hotărâri judecătoreşti definitive“ include oricare dintre hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţa penală, respectiv încheieri, sentinţe şi decizii. 8. Judecătoria Braşov opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că autoarea excepţiei este nemulţumită, întrucât calea de atac a revizuirii nu poate fi promovată împotriva încheierilor pronunţate în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 340-341 din Codul de procedură penală. Reţine că instanţa de control constituţional s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor din reglementarea anterioară, respectiv art. 394 raportat la art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968, prin deciziile nr. 324 din 18 aprilie 2006, nr. 234 din 20 martie 2007 şi nr. 17 din 15 ianuarie 2008 şi, în toate cazurile, excepţiile de neconstituţionalitate au fost respinse. Reţine, totodată, că instanţa de control constituţional s-a pronunţat şi cu privire la normele procesual penale în vigoare referitoare la revizuire prin Decizia nr. 188 din 31 martie 2015, respingând, de asemenea, excepţia de neconstituţionalitate. Judecătorul de cameră preliminară reţine, în continuare, că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de art. 452 din Codul de procedură penală, care prevede hotărârile supuse revizuirii, şi de art. 453 din acelaşi cod, unde se prevăd în mod expres şi limitativ cazurile în care aceasta poate fi exercitată. Consideră că legiferarea normelor procesual penale precitate s-a realizat în baza prerogativelor date de Constituţie legiuitorului, prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, conform cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“. Apreciază că normele procesual penale criticate nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât nu conferă avantaje şi nici nu presupun discriminări în aplicarea sa, fiecare persoană care se află în aceeaşi situaţie juridică beneficiind, în mod egal, de dispoziţiile textelor precitate. Consideră că nu se aduce atingere nici liberului acces la justiţie, întrucât conţinutul dreptului presupune că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate. Împrejurarea că acest drept este supus unei condiţionări prin reglementarea de către legiuitor, care are competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti - în speţă a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea, este în acord cu textul constituţional, întrucât, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătoreşti, nu îngrădeşte, ci permite liberul acces la justiţie, în anumite condiţii. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că revizuirea este o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“ Aceste dispoziţii constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementării exprese şi limitative a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea. Apreciază că normele procesual penale criticate nu aduc atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât acestea nu consacră privilegii sau discriminări, asigurând egalitatea cetăţenilor în utilizarea căii de atac a revizuirii, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie. Reţine că prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării acestor măsuri, indiferent de natura lor. Consideră că dispoziţiile art. 452 şi art. 453 din Codul de procedură penală nu îngrădesc liberul acces la justiţie, întrucât acesta semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiţionări, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revenindu-i legiuitorului. Apreciază că prevederile criticate, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătoreşti, nu îngrădesc, ci permit liberul acces la justiţie, în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un recurs efectiv. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 452 şi art. 453 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), alin. (2), (3), (4) şi alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Reţine că acestea nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, fiind constituţională instituirea, prin dispoziţiile legale criticate, a unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte revizuirea, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate a normelor procesuale precitate în raport cu art. 21 din Constituţie, citează considerentele cuprinse în paragrafele 43 şi 44 ale Deciziei Curţii nr. 126 din 3 martie 2016, potrivit cărora revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece, prin revizuire, se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât, şi în aceste ipoteze, instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. De asemenea, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.“ Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Pe cale de consecinţă, apreciază că prevederile legale criticate, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătoreşti, nu îngrădesc, ci permit liberul acces la justiţie. Cât priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, constată că prevederile legale criticate nu încalcă principiul supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii legii şi nici trăsăturile şi valorile supreme ale statului român. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii, dispoziţiile art. 452 şi art. 453 alin. (1) lit. a), b), c), d), e), alin. (2), (3), (4) fără ultima teză şi alin. (5) din Codul de procedură penală. Din formularea motivelor de neconstituţionalitate invocate, astfel cum rezultă din notele scrise ale autoarei, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală. Textul de lege criticat are următorul conţinut: „Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.“ 15. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) referitor la principiile statului de drept, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 21 alin. (1)-(3) privind liberul acces la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat, cu privire la critica de neconstituţionalitate formulată de autoare, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 42-45, în care a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă - sentinţe - sau la instanţa de apel - decizii. Totodată, cât priveşte hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive şi la instanţa de recurs (decizii). În acelaşi sens reglementau şi normele procesual penale anterioare, respectiv art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, care stabilea că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. De asemenea, referinduse la hotărârile supuse revizuirii, Codul de procedură penală din 1936, republicat, le caracteriza ca „nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac“ (art. 417). Curtea a reţinut, totodată, că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece, prin revizuire, se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. 17. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului Cod de procedură penală, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care a fost soluţionată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Curtea a reţinut, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare. 18. Având în vedere cele arătate, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În aceste condiţii, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată (considerente similare au fost reţinute şi în Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016). 19. De asemenea, cu privire la caracterul definitiv al încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară pronunţă una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) din Codul de procedură penală, analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24-25, respingând excepţia, ca neîntemeiată, soluţia şi considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale instanţei de control constituţional, cum ar fi deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din data de 22 ianuarie 2015, nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, nr. 294 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, şi nr. 408 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015. 20. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 25.921/197/2015 al Judecătoriei Braşov şi constată că dispoziţiile art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 februarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
