Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mircea Ştefan │- judecător │
│Minea │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Senia │- │
│Costinescu │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, obiecţie formulată de un număr de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. 2/12.044 din 18 decembrie 2017, Secretarul General al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 12.445 din 19 decembrie 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.942A/2017. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi intrinsecă. 4. Criticile de neconstituţionalitate extrinsecă vizează Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, care, în opinia autorilor sesizării, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (2), art. 75 alin. (1), art. 76 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (5). 5. Astfel, autorii susţin că, din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauza de faţă, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, se observă că există deosebiri majore de conţinut şi de formă. Una dintre aceste deosebiri s-a concretizat în introducerea pct. 3^2 al articolului unic din forma adoptată de Camera Deputaţilor, prin care se aduc modificări de substanţă Legii nr. 160/1998, neavute în vedere nici de iniţiator şi nici de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Această modificare nu are nicio legătură cu ordonanţa de urgenţă, cu scopul şi obiectul declarat al acestui act normativ, respectiv cu efectele juridice pe perioada de aplicare a ordonanţei. Prin urmare, legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 şi, cu precădere, acest pct. 3^2 al articolului unic contravin principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie. În demonstrarea temeiniciei criticii formulate, autorii sesizării invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie. 6. În continuare, autorii sesizării arată că legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a fost adoptată de Parlamentul României ca lege ordinară, deşi conţine prevederi care cad în sfera exclusivă de reglementare a legii organice. Astfel, toate normele cuprinse în textul legii criticate instituie reguli noi, diferite de cele stabilite prin Legea nr. 160/1998, care a fost adoptată ca lege organică. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că „ori de câte ori o lege derogă de la o lege organică, ea trebuie calificată ca fiind organică, întrucât intervine tot în domeniul rezervat legii organice“. În cuprinsul legii criticate se regăsesc inclusiv dispoziţii care se încadrează şi/sau care interferează cu cele privind statutul funcţionarilor publici, care intră în gestiunea Colegiului Medicilor Veterinari din România [art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie], organizarea generală a învăţământului, în domeniul sanitar veterinar [art. 73 alin. (3) lit. n) din Constituţie] şi, respectiv, regimul general privind raporturile de muncă în sistemul veterinar privat [art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituţie]. Cu toate acestea, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 a fost înregistrată, analizată şi adoptată ca lege ordinară, cu toate particularităţile decurgând din stabilirea greşită a caracterului legii. 7. Caracterul legii determină ordinea în care cele două Camere ale Parlamentului vor dezbate proiectul sau propunerea legislativă, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituţie. Aşadar, autorii obiecţiei arată că, ab initio, calificarea legii ce urmează să fie adoptată, ca organică sau ordinară, are o influenţă hotărâtoare asupra procesului legislativ, determinând automat parcursul proiectului de lege sau al propunerii legislative. În cazul de faţă, „astfel cum rezultă din fişa aferentă înregistrării la fiecare din cele două Camere ale Parlamentului, legea a fost dezbătută şi adoptată greşit ca fiind ordinară, ceea ce a atras competenţa Senatului ca primă Cameră sesizată, respectiv pe cea de Cameră decizională a Camerei Deputaţilor. Este adevărat că aceeaşi ordine de sesizare şi de decizie ar fi fost aplicabilă şi în situaţia în care legea ar fi fost calificată ca fiind organică, urmând să fie adoptată în procedura prevăzută de teza finală a art. 75 alin. (1) din Constituţie, însă acest aspect nu acoperă neregularitatea rezultată din incorecta calificare a legii ca ordinară, în loc de organică“. Viciul de neconstituţionalitate extrinsecă, generat de încadrarea legii în categoria legilor ordinare, determină şi încălcarea art. 115 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia ordonanţele de urgenţă care conţin norme de natura legii organice trebuie aprobate cu majoritatea prevăzută la art. 76 alin. (1) din Constituţie. 8. Criticile de neconstituţionalitate extrinsecă vizează şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, care, în opinia autorilor sesizării, a fost adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1) şi în art. 115 alin. (4). Astfel, pe de o parte, ordonanţa de urgenţă contracarează, anulează efectele unei legi adoptate de Parlamentul României, respectiv dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 160/1998, înfrângând în acest mod voinţa legiuitorului primar, şi, pe de altă parte, prevederile pct. 3 şi 4 din ordonanţa de urgenţă, preluate în legea de aprobare, au fost adoptate cu încălcarea condiţiilor restrictive privind existenţa unei situaţii extraordinare şi motivarea pertinentă a urgenţei reglementării. Prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, „Guvernul nu poate în mod făţiş să se opună unei legi deja adoptate de Parlament. O atare limitare a legiuitorului delegat rezultă chiar din însăşi raţiunea existenţei delegării legislative. Astfel, atribuţiile legislative delegate în favoarea Guvernului nu se pot constitui în piedici pentru punerea în aplicare a unui act de reglementare primară adoptat chiar de către puterea legiuitoare în exercitarea competenţei sale originare“. 9. Autorii sesizării susţin că măsurile privind modificarea/alterarea principiului exclusivităţii profesiunii de medic veterinar, în modalitatea prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 160/1998, care prevedea „comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar“, au fost adoptate, deşi nu exista o situaţie extraordinară care să justifice folosirea procedurii ordonanţei de urgenţă. Autorii arată că, dacă măsurile reglementate la pct. 1, 2 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 au fost adoptate pentru a preîntâmpina declanşarea procedurii de infringement împotriva României, aflată în faza unei iminente sesizări a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru obligarea României la plata unei sume forfetare în valoare de 1.855.000 euro, cauzată de netranspunerea Directivei 2013/55/UE în domeniul medical veterinar, în ceea ce priveşte măsurile reglementate la pct. 3 şi 4 din ordonanţa de urgenţă, acestea vizează o procedură de infringement total diferită, începută într-o altă cauză, şi care se află într-o fază în care nu există niciun pericol pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi/sau pentru obligarea României la penalităţi. Altfel spus, nu există şi nu este în niciun mod justificată imposibilitatea reglementării ulterioare, printr-o lege adoptată în Parlament, a măsurilor care fac obiectul reglementării prin pct. 3 şi 4 din ordonanţa de urgenţă. În preambulul actului normativ nu există o motivare pertinentă a urgenţei, care să poată justifica adoptarea acestuia în procedura ordonanţei de urgenţă. Cele două argumente, respectiv existenţa scrisorii Comisiei Europene C(2015) 3352 final în cauza 2014/4096 şi punctul de vedere al Comisiei Europene în cauza C297/16 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, sunt „puerile, formale şi irelevante, neputând satisface cerinţa textului constituţional“. 10. Aşa fiind, autorii sesizării consideră că, prin măsurile prevăzute la pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, a fost înfrântă voinţa expresă a Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării. Or, „Guvernul trebuie să acţioneze în sensul punerii în aplicare a legilor edictate de către Parlament, neavând dreptul de a le modifica în mod discreţionar prin ordonanţe de urgenţă. Atunci când există impedimente de orice natură pentru aplicarea legii adoptate de Parlament, Guvernul poate să o modifice prin angajarea răspunderii în temeiul art. 114 din Constituţie sau prin supunerea spre adoptare a unui proiect de lege în procedură de urgenţă. În niciun caz, Guvernul proprio motu nu poate altera sau contracara voinţa materializată a Parlamentului“. 11. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, autorii sesizării arată că „modificările aduse Legii nr. 160/1998 vor avea ca rezultat tocmai opusul considerentului Directivei 2001/82, în sensul că va creşte riscul utilizării produselor medicinale fără responsabilitatea medicului veterinar, va creşte riscul consumului de produse alimentare provenite de la animale tratate fără respectarea timpului de aşteptare, va creşte numărul reacţiilor adverse în rândul proprietarilor de animale, va creşte riscul antibiorezistenţei, va creşte consumul de antimicrobiene în detrimentul vaccinurilor etc.“, ceea ce este de natură a contraveni dispoziţiilor art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi obligaţia statului de a asigura sănătatea publică a cetăţenilor. 12. Noua reglementare „dă posibilitatea ca personalul cu studii medii (tehnician/asistent veterinar) să utilizeze şi să administreze produsele medicinale din categoria stupefiante şi psihotrope, în condiţiile în care, conform Legii nr. 339/2005 şi normelor de aplicare ale acesteia, doar medicul veterinar are dreptul de a prescrie, utiliza şi administra astfel de produse. Ţinerea la zi a registrului de evidenţă al substanţelor stupefiante şi psihotrope este sub responsabilitatea şi semnătura medicului veterinar. Medicul veterinar consemnează în registrul zilnic substanţa utilizată, cantitatea etc. Astfel, se încalcă Directiva 36/2005, deoarece singura profesie care are competenţe dobândite prin curricula obligatorie să utilizeze produsele medicinale veterinare la animale este cea de medic veterinar. Activitatea medicilor veterinari este una rezervată prin Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi Directiva 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne. Farmaciile veterinare vor putea să comercializeze cu amănuntul orice produs medicinal veterinar, întrucât prin lege nu există nicio interdicţie. În acest mod se încalcă legislaţia europeană şi, în special, prevederile referitoare la produsele ce conţin substanţe hormonale, tireostatice şi betagoniste, care trebuie să se găsească doar la medicul veterinar în vederea administrării la animale pentru a evita riscurile asupra sănătăţii publice (Directiva 96/22/CE).“ 13. În concluzie, autorii obiecţiei de neconstituţionalitate solicită admiterea criticilor şi constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, în ansamblul ei. 14. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a comunica punctul lor de vedere. 15. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, cu Adresa nr. 2/116 din 5 ianuarie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 139 din 9 ianuarie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea ce face obiectul Dosarului Curţii nr. 2.942A/2017. Referitor la obiecţiile de neconstituţionalitate extrinsecă, arată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât, în procedura de adoptare a legii criticate a fost respectat principiul bicameralismului, jurisprudenţa constituţională invocată de autorii sesizării confirmând această susţinere, iar în ceea ce priveşte apartenenţa unei reglementări la categoria legilor organice sau ordinare, singurul criteriu definitoriu este cel material, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 75 alin. (1) şi a art. 115 alin. (5) din Constituţie, de vreme ce „modificările şi completările aduse în Camera decizională, Camera Deputaţilor, nu au vizat în niciun fel dispoziţii de natura legii organice, ci numai dispoziţii de natura legii ordinare“. 16. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, Preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că „autorii sesizării abuzează din nou de bogata jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, fără însă a ţine cont că Guvernul a justificat foarte bine caracterul de urgenţă în motivarea emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017“. 17. Cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate intrinsecă, Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că autorii invocă art. 168 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fără a ţine însă cont de faptul că exclusivitatea în temeiul căreia acţionarii din farmaciile veterinare şi punctele farmaceutice veterinare pot fi doar medici veterinari, „constituie o restricţie în sensul art. 63 din acelaşi Tratat, precum şi o restricţie privind libertatea de stabilire, deoarece rezervă exercitarea unei activităţi doar unei categorii de persoane care îndeplineşte cerinţe prestabilite, care descurajează sau chiar împiedică operatorii economici din alte state membre să îşi exercite activităţile în statul membru gazdă. O astfel de restricţie este prevăzută la art. 15 alin. (2) lit. c) din Directiva 2006/123 privind cerinţele referitoare la deţinerea capitalului unei societăţi şi trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la alin. (3) al aceluiaşi articol pentru a putea fi menţinută. În consecinţă, se creează premisa discriminării, în funcţie de criteriul proprietăţii, la comercializarea aceloraşi tipuri de produse, în sensul în care farmaciilor comunitare nu li se va impune modificarea structurii de proprietate, deşi acestea comercializează şi medicamente de uz veterinar. Cele susţinute de autorii sesizării intră în contradicţie şi cu prevederile Legii farmaciei nr. 266/2008, republicată, referitoare la comercializarea produselor medicinale veterinare prin farmaciile umane, în condiţiile în care acţionariatul nu este restricţionat.“ 18. Având în vedere considerentele expuse, Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră obiecţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi propune respingerea acesteia ca atare. 19. Preşedinţii Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate. 20. La dosarul cauzei a fost depus un memoriu din partea Colegiului Medicilor Veterinari, prin care se susţin obiecţiile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar. 21. În temeiul dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 47/1992, în vederea stabilirii situaţiei de drept, necesare soluţionării cererii adresate Curţii, instanţa constituţională a solicitat Ministerului Afacerilor Externe - Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb informaţii cu privire la existenţa unei situaţii iminente de declanşare a unor proceduri de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene împotriva României, cauzate de neîndeplinirea obligaţiilor de stat membru, potrivit art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu privire la transpunerea prevederilor Directivei 2013/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne („Regulamentul IMI“), respectiv cu privire la incompatibilitatea anumitor restricţii din cadrul dreptului românesc, privind structura acţionariatului farmaciilor veterinare, cu prevederile Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne. 22. Prin Adresa nr. K2/184 din 25 ianuarie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 644 din 26 ianuarie 2018, Ministerul Afacerilor Externe, prin Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb a transmis răspunsul său, în care arată că „asigură reprezentarea juridică a Guvernului României în Cauza 2014/4096, care are ca obiect o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor ce revin României în temeiul art. 11 alin. (1), al art. 15 alin. (2) lit. (c) coroborat cu alin. (3), precum şi al art. 15 alin. (2) lit. (d) coroborat cu alin. (3) din Directiva 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne. Unul dintre aspectele reproşate de Comisia Europeană, în această cauză, este structura acţionariatului farmaciilor veterinare, mai exact exclusivitatea deţinerii farmaciilor veterinare de către medicii veterinari, situaţie care ar ridica, în opinia Comisiei, probleme din perspectiva prevederilor Directivei 2006/123/CE. Cauza 2014/4/096 se află în prima etapă a fazei precontencioase - etapa punerii în întârziere suplimentare cu răspuns transmis Comisiei Europene la data de 29 septembrie 2015.“ 23. Pe de altă parte, Ministerul Afacerilor Externe, prin Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb „a depus observaţii, în numele Guvernului, în Cauza C-297/16, Colegiul Medicilor Veterinari din România/Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Bucureşti în legătură cu interpretarea dreptului Uniunii Europene (n.n.: în materia libertăţii de stabilire şi a libertăţii de prestare de servicii), în contextul activităţii de comercializare cu amănuntul a produselor medicamentoase veterinare. La data de 1 martie 2018, C.J.U.E. va pronunţa hotărârea sa în Cauza C-297/16.“ 24. De asemenea precizează că „în Cauza 2016/0228, acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne („Regulamentul IMI“), Comisia Europeană a reproşat autorităţilor române că nu au asigurat transpunerea completă a respectivului act al U.E. În urma notificării actelor normative interne care asigură transpunerea directivei (printre care şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, împreună cu legea de aprobare a acesteia şi cu tabelul de concordanţă aferent), Comisia a luat, la data de 25 ianuarie 2018, decizia de a clasa Cauza 2016/0228“. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate. 26. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, în ansamblul său, dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, în ansamblul său, precum şi art. I pct. 3 şi 4 din ordonanţa de urgenţă, în special. 27. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 16 alin. (1) şi ale art. 54 alin. (2) din Constituţie. 28. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.“ Astfel, se constată că actul supus controlului de constituţionalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de un număr de 55 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, subiect de drept care întruneşte, potrivit dispoziţiilor legale, calitatea de titular al sesizării Curţii Constituţionale cu obiecţia de neconstituţionalitate. 29. Examinând cadrul normativ în domeniul vizat de legea supusă controlului de constituţionalitate, Curtea constată că medicina veterinară este una dintre profesiile reglementate sectorial prin Directiva Parlamentului şi a Consiliului European nr. 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 255 din 30 septembrie 2005. Exercitarea profesiei de medic veterinar este reglementată prin Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 24 martie 2014. 30. Prin art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, se prevedea că „Profesiunea de medic veterinar are exclusivitate în următoarele domenii de competenţă: [...] comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar;“. Această reglementare a principiului exclusivităţii s-a întemeiat pe Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 311 din 28 noiembrie 2001. 31. Directiva 2001/82/CE prevede, la art. 66 alin. (1), obligaţia tuturor statelor membre de a lua măsurile necesare pentru a se asigura că vânzarea cu amănuntul a produselor medicinale veterinare este îndeplinită doar de către persoane autorizate să efectueze această activitate conform legislaţiei naţionale. De asemenea, în directivă se menţionează faptul că utilizarea şi comercializarea medicamentelor veterinare trebuie să fie reglementată şi controlată de statele membre, având în vedere faptul că obiectivul esenţial al normelor ce reglementează producţia şi distribuţia produselor medicamentoase veterinare trebuie să fie protecţia sănătăţii publice, stabilind totodată, prin art. 67, 68, 70 şi 72, o serie de reguli şi restricţii de utilizare şi comercializare cu amănuntul a acestora. 32. Prin Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 4 octombrie 2017, Curtea Constituţională a reţinut că „exclusivitatea conferită medicilor veterinari de art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, cu eliminarea implicită a posibilităţii oricărei persoane care nu are calitatea de medic veterinar de a comercializa tipurile de produse enumerate de textul de lege este o expresie a prevederilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic şi, în acest scop, trebuie să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. [...] Grija pentru sănătatea animalelor apare, aşadar, ca o reflexie a dreptului oamenilor la ocrotirea sănătăţii, garantat la nivel constituţional prin prevederile art. 34, care instituie în sarcina statului obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice“. 33. La data de 5 octombrie 2017, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 10 octombrie 2017. Dispoziţiile ordonanţei de urgenţă vizează, la pct. 1 şi 2, aspecte privind statutul profesiei de medic veterinar. Prin pct. 3 din ordonanţa de urgenţă s-a dispus modificarea art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, în sensul înlocuirii exclusivităţii în „comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar“, printr-o exclusivitate ce vizează în mod limitativ „prescrierea produselor medicinale veterinare“. Prin pct. 4 din ordonanţa de urgenţă se modifică art. 37 din lege, care are ca obiect de reglementare comercializarea produselor medicinale veterinare din depozite farmaceutice veterinare, puncte farmaceutice veterinare şi farmacii veterinare, iar prin pct. 5 din actul normativ se introduce obligaţia Colegiului Medicilor Veterinari de a informa autorităţile competente cu privire la restrângerea sau interzicerea dreptului de exercitare a profesiei de către medicii veterinari. 34. Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 a fost depus la Senatul României, în calitate de primă Cameră sesizată, la data de 10 octombrie 2017. Proiectul de lege primise Avizul Consiliului Legislativ, adoptat la data de 25 septembrie 2017, prin care această autoritate a avizat favorabil iniţiativa, cu unele observaţii şi propuneri punctuale. La data de 7 noiembrie 2017, proiectul de lege a fost aprobat, cu modificări şi completări, de Senat, şi înaintat, ulterior, spre Camera decizională. La data de 13 decembrie 2017, Camera Deputaţilor, în temeiul art. 75 şi art. 76 alin. (2) din Constituţie, a adoptat legea, cu modificări şi completări, şi a trimis-o spre promulgare Preşedintelui României în data de 20 decembrie 2017. 35. În termenul legal, un număr de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal a formulat obiecţia de neconstituţionalitate, care constituie obiectul prezentului dosar. 36. Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă care vizează Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, raportate la dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (2), art. 75 alin. (1), art. 76 alin. (1) şi ale art. 115 alin. (5). Analizând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea reţine cele statuate prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, iar structura sa este bicamerală, fiind alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat. Principiul bicameralismului, astfel consacrat, se reflectă însă nu numai în dualismul instituţional în cadrul Parlamentului, ci şi în cel funcţional, deoarece art. 75 din Legea fundamentală stabileşte competenţe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres definite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie de Cameră decizională. Totodată, ţinând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unicitatea sa ca autoritate legiuitoare a ţării, Constituţia nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră. Art. 75 din Legea fundamentală a introdus, după revizuirea şi republicarea acesteia în octombrie 2003, soluţia obligativităţii sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecţie, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaţilor şi, pe cale de consecinţă, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului şi, pentru alte materii, a Camerei Deputaţilor, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării“. 37. De asemenea, dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracţie de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Aşa fiind, modificările şi completările, pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege sau propunerii legislative adoptate de prima Cameră sesizată, trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008). 38. Pe cale jurisprudenţială (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ. 39. În consecinţă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptate de prima Cameră sesizată să fie dezbătute în Camera decizională, unde li se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator. 40. Pornind de la premisa că legea este, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament, Curtea reţine că autoritatea legiuitoare trebuie să respecte principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de către o singură Cameră. Din analiza comparativă a conţinutului normativ al actelor adoptate în prima Cameră sesizată (Senatul), respectiv în Camera decizională (Camera Deputaţilor), Curtea observă că, pe de o parte, prima Cameră sesizată (Senatul, în şedinţa plenului din 7 noiembrie 2017) aduce o serie de completări legii iniţiate de Guvern, modificând mai multe articole ale ordonanţei de urgenţă supuse aprobării, iar, pe de altă parte, Camera decizională (Camera Deputaţilor, în şedinţa plenului din 13 decembrie 2017) înlătură şi modifică o parte din amendamentele primei Camere şi aduce o completare legii iniţiate de Guvern, forma finală a legii modificând două articole din ordonanţă, dintre care unul face obiectul criticii privind încălcarea principiului bicameralismului. Este vorba de introducerea prin articolul unic pct. 1 din lege a unui nou punct, 3^1, la articolul unic din ordonanţa de urgenţă, modificare care vizează completarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 160/1998, referitoare la suspendarea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Veterinari pe perioada în care medicul veterinar exercită o funcţie publică, deci devine funcţionar public. Suspendarea reprezintă consecinţa stării de incompatibilitate în care se află funcţionarul public, potrivit dispoziţiilor art. 94 din Legea nr. 161/2003 „(1) Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii publice sau calităţi decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică“. Cu alte cuvinte, suspendarea calităţii de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, deci a exercitării profesiei de medic veterinar, are scopul de a preîntâmpina starea de incompatibilitate cu funcţia publică dobândită şi constituie o măsură care întregeşte statutul juridic al medicului veterinar, statut care a constituit obiectul modificărilor operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017. Aşadar, Curtea observă că, deşi forma adoptată de Senat, Cameră de reflecţie, diferă de cea adoptată de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, între cele două forme ale legii nu există o diferenţă majoră de conţinut, legea finală dând substanţă şi efectivitate scopului urmărit de iniţiator, Guvernul României, şi anume clarificarea unor aspecte referitoare la statutul profesiei de medic veterinar. Legea, în redactarea pe care a adoptat-o Camera Deputaţilor, nu se îndepărtează de textul adoptat în Senat şi nici nu deturnează obiectivele urmărite de iniţiativa legislativă, prin modificările aduse, Camera Deputaţilor reglementând norme care se circumscriu în mod complementar obiectului de reglementare a legii iniţiate de Guvern. 41. Bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism în sensul că cea de-a doua Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. 42. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (a se vedea în acest sens Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017). 43. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 61 alin. (2) din Constituţie; din contră, modul în care a fost adoptată legea criticată constituie o aplicare a principiului bicameralismului, caracterizat printr-o strânsă conlucrare şi colaborare între cele două Camere ale Parlamentului. 44. În continuare, referitor la profesia de medic veterinar, Curtea observă că Legea fundamentală nu cuprinde reglementări exprese şi nici nu impune reglementarea organizării sau funcţionării sale prin norme de natura legii organice, ale cărei domenii, stabilite prin art. 73 alin. (3) din Constituţie, sunt de strictă interpretare şi aplicare. Potrivit Constituţiei, legile organice pot fi adoptate numai în domeniile expres prevăzute de art. 73 alin. (3), iar organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar, care nu reprezintă o profesie circumscrisă noţiunii de funcţionar public, nu se regăsesc printre acestea şi nici, conform lit. t) a aceluiaşi alineat, printre „celelalte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice“, care sunt stabilite expres, la art. 31 alin. (5), art. 40 alin. (3), art. 55 alin. (2), art. 58 alin. (3), art. 79 alin. (2), art. 102 alin. (3), art. 105 alin. (2), art. 117 alin. (3), art. 118 alin. (2) şi (3), art. 120 alin. (2), art. 126 alin. (4) şi (5) şi art. 142 alin. (5) din Constituţie (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 1.150 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din data de 10 decembrie 2008). 45. Cu toate acestea, Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, astfel cum rezultă din menţiunea finală a acesteia, care atestă că „legea a fost adoptată de Senat în şedinţa din 9 iulie 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României“ [art. 76 alin. (1) din Constituţia, republicată] a fost adoptată cu majoritatea cerută de Constituţie pentru o lege organică. 46. Trecând peste aceste aspecte care ţin de modul de adoptare a Legii nr. 160/1998, act normativ care nu face obiectul controlului de constituţionalitate în prezenta cauză, dar având ca premisă faptul că această lege a fost adoptată în temeiul dispoziţiilor constituţionale referitoare la majoritatea de vot necesară unei legi organice, Curtea urmează să analizeze în ce măsură o lege organică poate suferi modificări aduse printr-o lege ordinară. 47. Astfel cum a statuat în jurisprudenţa sa, Curtea reţine că printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, ci se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecinţă, criteriul material este definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (a se vedea şi Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994, Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, şi Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015). Cu alte cuvinte, Curtea a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete caracter organic, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, şi Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009). 48. Actul normativ care modifică şi completează Legea nr. 160/1998 este Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017. Conţinutul normativ al ordonanţei de urgenţă vizează modificarea unor dispoziţii referitoare la statutul profesiei de medic veterinar, modalităţile de comercializare a produselor medicinale veterinare, precum şi o serie de atribuţii ale Colegiului Medicilor Veterinari. Toate aceste reglementări încadrează actul normativ în categoria legilor ordinare. În cauza de faţă, Curtea constată că legea supusă controlului de constituţionalitate, respectiv legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, este o lege cu caracter ordinar, îndeplinind atât cerinţa criteriului material, cât şi cerinţa criteriului formal, astfel cum rezultă din menţiunea finală a acesteia, care atestă că „Legea a fost adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată“. 49. Stabilirea caracterului ordinar al legii are relevanţă şi cu privire la respectarea procedurii de adoptare a legilor, astfel cum aceasta este consacrată în Legea fundamentală. Astfel, ordinea în care cele două Camere ale Parlamentului vor dezbate proiectul sau propunerea legislativă depinde şi de caracterizarea legii ca organică sau ordinară, în funcţie de această caracterizare urmând să fie determinată Camera competentă să adopte legea în calitate de Cameră de reflecţie, respectiv Cameră decizională, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituţie. Aşadar, calificarea iniţială a legii ce urmează să fie adoptată, ca organică sau ordinară, are influenţă asupra procesului legislativ, determinând parcursul proiectului de lege sau al propunerii legislative (a se vedea Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017). În cazul de faţă, legea a fost considerată ca aparţinând categoriei legilor ordinare, ceea ce a atras competenţa Senatului ca primă Cameră sesizată şi pe cea de Cameră decizională a Camerei Deputaţilor. 50. În fine, referitor la critica de neconstituţionalitate a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 în raport cu art. 115 alin. (5) din Constituţie, potrivit căruia „Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1)“, Curtea reţine că, per a contrario, ordonanţa de urgenţă care nu cuprinde norme de natura legii organice va fi aprobată cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (2) din Constituţie, referitoare la legile organice, lucru care s-a petrecut şi în cazul de faţă. 51. În concluzie, în considerarea argumentelor mai sus prezentate, Curtea constată că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar a fost adoptată ca lege ordinară, fiind respectate prevederile art. 75, art. 76 alin. (2) şi art. 115 alin. (5) din Constituţie. 52. Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă care vizează dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, raportate la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1) şi în art. 115 alin. (4). În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, după aprobarea ordonanţei de urgenţă de către Parlament, controlul de constituţionalitate se exercită faţă de legea de aprobare, al cărei conţinut este chiar ordonanţa guvernamentală. Altfel spus, legea de aprobare integrează în totalitate prevederile din ordonanţa de urgenţă aprobată, iar, prin aprobare, ordonanţa de urgenţă încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct; aprobarea dă naştere, însă, unui act normativ nou, care a absorbit şi ordonanţa de urgenţă. Ca atare, Curtea consideră că, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă pot fi supuse controlului de constituţionalitate în condiţiile art. 146 lit. a) din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009). 53. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). De asemenea, în accepţiunea Deciziei nr. 258 din 14 martie 2006, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, „Inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă [...]. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu“ (a se vedea şi Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşa fiind, pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea a reţinut că „invocarea elementului de oportunitate, prin definiţie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficienţă contributivă determinantă a urgenţei, ceea ce, implicit, îl converteşte în situaţie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar şi univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie şi unor factori subiectivi (...).“ Din analiza jurisprudenţei menţionate rezultă că numai existenţa unor elemente cu caracter obiectiv, care nu au putut fi prevăzute, pot determina apariţia unei situaţii a cărei reglementare se impune cu celeritate. Constatarea acestor elemente se realizează de Guvern, care este obligat să motiveze intervenţia sa în preambulul actului normativ adoptat. Prin urmare, decizia legiferării aparţine în exclusivitate legiuitorului delegat, care, dacă hotărăşte reglementarea unei anumite situaţii juridice, are obligaţia de a se conforma exigenţelor constituţionale. 54. Referitor la critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, formulată în raport cu art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că urgenţa adoptării acestui act normativ a fost motivată potrivit preambulului său şi notei de fundamentare. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, Guvernul şi-a justificat intervenţia legislativă, arătând că scopul reglementării îl constituie „evitarea riscului iminent al declanşării unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru, potrivit art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene“. Pe de o parte, Guvernul a luat act de faptul că termenul pentru transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2013/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne („Regulamentul IMI“) a fost stabilit pentru data de 18 ianuarie 2016, precum şi de „Scrisoarea Comisiei Europene C(2016) 2.500/23 final din 23 martie 2016, prin care a fost transmisă autorităţilor române punerea în întârziere în Cauza 2016/0228 pentru neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2013/55/UE, prin care Comisia Europeană a invitat autorităţile române să îi comunice, până la data de 23 mai 2017, măsurile naţionale adoptate în acest sens“. În scrisoarea menţionată, Comisia Europeană „atrage atenţia asupra sancţiunilor financiare pe care le poate impune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 260 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi pe care Comisia le va aplica astfel cum se prevede în Comunicarea sa din 11 noiembrie 2010 privind punerea în aplicare a art. 260 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene“. 55. Pe de altă parte, Guvernul şi-a propus să transpună legislaţia europeană şi să creeze cadrul organizatoric necesar pentru aplicarea măsurilor necesare recunoaşterii titlurilor oficiale de calificare în profesia de medic veterinar, având în vedere consecinţele negative pe care netranspunerea dispoziţiilor Directivei 2013/55/UE le-ar determina cu privire la nerecunoaşterea sau recunoaşterea neconformă cu normele europene obligatorii a acestor calificări profesionale, „ceea ce este de natură a restrânge exercitarea dreptului la liberă circulaţie a persoanelor, libertate fundamentală consacrată la nivelul Uniunii Europene în art. 45-53 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ratificat de România“. În acest sens, sunt invocate „Scrisoarea Comisiei Europene C(2015) 3.352 final de somare suplimentară în Cauza 2014/4.096, referitoare la incompatibilitatea anumitor restricţii din cadrul dreptului românesc, privind structura acţionariatului farmaciilor veterinare, cu prevederile Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne“, precum şi punctul de vedere al Comisiei Europene din data de 23 noiembrie 2016, transmis Curţii de Justiţie a Uniunii Europene la Cauza C-297/16 CMVRO, potrivit căruia „libertatea de stabilire, în special principiul proporţionalităţii astfel cum este definit la art. 15 alin. (3) din Directiva 2006/123/CE, se opune unei cerinţe prin care se instituie obligativitatea organizării numai ca persoane juridice a farmaciilor veterinare şi punctelor farmaceutice veterinare“. 56. Având în vedere şi răspunsul transmis de Ministerul Afacerilor Externe - Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (paragrafele 21-24 din prezenta decizie), Curtea constată că actul normativ supus controlului de constituţionalitate întruneşte exigenţele stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie, astfel încât critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, sub acest aspect, este neîntemeiată. 57. În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 prin raportare la prevederile constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1), pe motiv că ordonanţa de urgenţă contracarează, anulează efectele unei legi adoptate de Parlamentul României, respectiv „alterează“ principiul exclusivităţii profesiunii de medic veterinar în modalitatea prevăzută de art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 care prevedea „comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar“, Curtea reţine că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. 58. Delegarea legislativă, consacrată expres de Legea fundamentală, presupune o excepţie de la principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi o derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării“. Mandatul atribuit Guvernului, în temeiul art. 115 alin. (4), izvorăşte direct din Constituţie şi vizează cazuri extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Delegarea întemeiată pe dispoziţiile art. 115 alin. (4), care are ca efect adoptarea ordonanţelor de urgenţă, reprezintă o excepţie, de care Guvernul nu poate uza decât în situaţii cu un grad mare de abatere de la normal, cazuri în care aprobarea de către Parlament, în procedură de urgenţă, este obligatorie, controlul parlamentar asupra actului administrativ cu forţă de lege exercitându-se, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie. De altfel, pentru a garanta statutul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, legiuitorul constituant a condiţionat intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de declanşarea controlului parlamentar asupra acestui act normativ, prevăzând obligaţia Guvernului de a-l depune spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, paragraful 37). 59. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că aprecierea oportunităţii adoptării unei ordonanţe de urgenţă, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat, care poate fi cenzurat doar în condiţiile prevăzute expres de Constituţie, respectiv doar pe calea controlului parlamentar exercitat potrivit art. 115 alin. (5) din Constituţie. Aşadar, doar Parlamentul poate decide soarta actului normativ al Guvernului, adoptând o lege de aprobare sau de respingere. Cu ocazia dezbaterilor parlamentare, forul legislativ suprem are competenţa de a cenzura ordonanţa de urgenţă a Guvernului, atât sub aspectul legalităţii, cât şi al oportunităţii, dispoziţiile art. 115 alin. (8) din Constituţie statuând că prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei. Având în vedere prevederile constituţionale invocate, Curtea a constatat că nicio altă autoritate publică, aparţinând altei puteri decât cea legislativă, nu poate controla actul normativ al Guvernului din perspectiva oportunităţii actului de legiferare (a se vedea Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din data de 14 martie 2017). 60. Curtea nu poate reţine incidenţa, în cauza de faţă, a argumentelor care au stat la baza soluţiei pronunţate prin Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, decizie în care Curtea a statuat că „adoptarea de către Guvern a Ordonanţei de urgenţă nr. 136/2008 nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învăţământ adoptată de Parlament. Aşa fiind, în condiţiile în care legiuitorul primar a stabilit deja prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2008 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 28 octombrie 2008, condiţiile şi criteriile de acordare a acestor creşteri salariale, Guvernul, prin intervenţia sa ulterioară, intră în conflict cu prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie“. Cu acel prilej, intervenţia legiuitorului delegat a avut ca unic scop anularea unei măsuri legislative adoptate de Parlament, imediat după adoptarea sa şi înainte ca aceasta să producă efecte juridice, înlăturând practic voinţa legiuitorului primar, cu sfidarea art. 61 alin. (1) din Constituţie. 61. Or, în cauza de faţă, soluţia legislativă modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 a produs efecte juridice de la data intrării în vigoare a Legii nr. 160/1998, respectiv 6 august 1998, până la data la care, motivat de argumentele prezentate în preambulul ordonanţei de urgenţă, Guvernul a operat modificarea, respectiv 5 octombrie 2017, în sensul limitării exclusivităţii medicului veterinar doar la domeniul „prescrierii produselor medicinale veterinare“, deci peste 19 ani. Mai mult, intervenţia Guvernului nu poate fi calificată drept o „contracarare a unei măsuri de politică legislativă“ a Parlamentului, în condiţiile în care chiar Parlamentul validează, ulterior, modificarea, prin adoptarea legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, cu alte cuvinte, confirmă oportunitatea actului de legiferare. 62. În concluzie, în considerarea argumentelor mai sus prezentate, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 61 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) din Constituţie. 63. Analiza criticilor care vizează înlăturarea exclusivităţii profesiunii de medic veterinar în activitatea de comercializare a produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar, prin raportare la prevederile art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la dreptul la ocrotirea sănătăţii şi obligaţia statului de a asigura sănătatea publică a cetăţenilor. Cu privire la exclusivitatea conferită medicilor veterinari de art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, în forma anterioară modificării operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, Curtea s-a pronunţat în prealabil, reţinând că aceasta „este o expresie a prevederilor art. 35 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic şi, în acest scop, trebuie să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept. Animalele pot fi privite ca o parte constitutivă a unui mediu înconjurător durabil şi echilibrat ecologic, protecţia acestora fiind încorporată în cadrul mai larg al asigurării condiţiilor pentru menţinerea unei naturi sănătoase, de care să beneficieze atât generaţiile prezente, cât şi cele viitoare“ (Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 4 octombrie 2017, paragraful 14). Curtea a reţinut că „activităţile pe care legiuitorul le dă în competenţa exclusivă a medicilor veterinari prezintă o importanţă deosebită, având un impact direct asupra sănătăţii animalelor şi indirect asupra celei a oamenilor. În considerarea acestor valori ce se urmăreşte a fi protejate, desfăşurarea activităţilor date de lege în competenţa medicilor veterinari - inclusiv cea asupra căreia poartă critica de neconstituţionalitate în cauza de faţă - necesită o pregătire teoretică şi practică specială, pe care doar persoanele care au obţinut diplomă de medic veterinar eliberată de o instituţie de învăţământ superior o pot dovedi. Absolvirea studiilor academice de medicină veterinară (învăţământ universitar desfăşurat pe parcursul a 6 ani) reprezintă o garanţie pentru dobândirea cunoştinţelor de specialitate care conturează un profesionist autentic, apt să acţioneze cu responsabilitate şi competenţă pentru prevenirea, combaterea şi vindecarea bolilor animalelor. Stabilindu-se prin lege exclusivitatea medicului veterinar în domeniul comercializării şi utilizării produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar, se conferă profesionalism actului medical-veterinar şi se evită riscul ca o persoană lipsită de pregătire de specialitate să exercite competenţe proprii unei profesii strict specializate, cu consecinţa periculoasă a posibilei comiteri a unor greşeli care să afecteze negativ sănătatea animalelor şi, consecutiv, pe cea a oamenilor“ (paragraful 16). 64. În consecinţă, Curtea a apreciat că „este justificat ca medicul veterinar să fie cel care să comercializeze produsele biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentele de uz veterinar conştientizând responsabilitatea exerciţiului actului medical specific, cunoscând necesitatea respectării anumitor scheme de tratament şi importanţa aprecierii corecte cu privire la compatibilitatea substanţelor active existente în anumite medicamente în cazul asocierilor de tratamente şi având permanent în vedere prevenirea riscului accidentelor medicamentoase, în scopul asigurării deopotrivă a sănătăţii animalelor şi a sănătăţii oamenilor“ (paragraful 19). 65. Din punctul de vedere al dreptului european, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar şi legea sa de aprobare intră sub incidenţa reglementărilor statuate la nivelul Uniunii Europene, subsumate Politicii în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi a serviciilor, având ca sediu primar al materiei art. 45, art. 49, respectiv art. 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (T.F.U.E.). Aceste reglementări primare au drept scop garantarea exercitării unei activităţi economice sau a unei profesii de către cetăţeanul unui stat membru, pe teritoriul altui stat decât cel în care şi-a dobândit calificările profesionale sau al cărui resortisant este, ca lucrător salariat sau independent, cu titlu permanent sau ocazional, fără a fi supus unui tratament discriminatoriu, în special din raţiuni de cetăţenie sau de domiciliu/reşedinţă. 66. Deşi Directiva 2013/55/UE a făcut obiectul transpunerii parţiale prin mai multe acte normative, acestea nu reglementează şi exercitarea profesiei de medic veterinar, precum şi recunoaşterea calificărilor profesionale specifice. Or, transpunerea la nivel naţional a dispoziţiilor directivei reprezintă o necesitate stringentă, în raport de termenul limită fixat, ce s-ar fi impus a fi respectat, respectiv, data de 18 ianuarie 2016. Această împrejurare a condus la transmiterea, din partea Comisiei Europene, a unei scrisori de punere în întârziere, având ca obiect neîndeplinirea obligaţiei de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2013/55/UE, România având ca termen de răspuns la scrisoarea Comisiei data de 23 mai 2017. 67. Totodată, Curtea reţine că, modificarea art. 4 lit. i) şi a art. 37 din Legea nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, s-a realizat ca urmare a scrisorii de somare suplimentară în Cauza 2014/4096 (referitoare la „acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor“ (infringement) care revin autorităţilor române ca stat membru al Uniunii Europene privind cerinţelor referitoare la structura acţionariatului farmaciilor veterinare, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne de către anumite acte care reglementează funcţionarea farmaciilor veterinare în România). 68. Curtea constată că, prin introducerea unor prevederi referitoare la organizarea şi funcţionarea farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare, se evită apariţia unor situaţii de restricţionare a concurenţei pe piaţa comercializării cu amănuntul a produselor medicinale veterinare, şi, în acelaşi timp, se elimină crearea unor drepturi exclusive în favoarea medicului veterinar de liberă practică în înfiinţarea şi deţinerea unităţilor farmaceutice veterinare. Din această perspectivă, Curtea consideră că modificările operate au ca scop asigurarea unei pieţe reglementate care să ţină seama, pe de o parte, de dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic şi, pe de altă parte, de accesul liber al persoanei la o activitate economică, precum şi libera iniţiativă, în condiţiile stabilite prin lege. Or, în acest caz, ţinând cont de importanţa domeniului vizat, legiuitorul a înţeles să păstreze exclusivitatea medicilor veterinari în ceea ce priveşte activitatea de prescriere a produselor biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentelor de uz veterinar, eliminând exclusivitatea cu privire la activitatea de comercializare a acestora, în condiţiile în care această piaţă este una reglementată, supusă autorizării statului, deci controlată de autoritatea publică. Măsura este de natură să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general referitoare la sănătatea publică şi interesul privat referitor la organizarea şi funcţionarea farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare şi întruneşte exigenţele referitoare la caracterul adecvat şi necesar realizării scopului pentru care au fost edictate. 69. Noua reglementare este în acord şi cu art. 66 alin. (1) din Directiva 2001/82/CE care prevede obligaţia tuturor statelor membre de a lua măsurile necesare pentru a se asigura că vânzarea cu amănuntul a produselor medicinale veterinare este efectuată doar de către persoane autorizate să efectueze această activitate conform legislaţiei naţionale, întrucât, potrivit art. 37 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 160/1998, în forma modificată, „Activitatea din cadrul farmaciilor veterinare şi al punctelor farmaceutice veterinare este coordonată de medici veterinari cu drept de liberă practică“, iar „Depozitele farmaceutice veterinare, farmaciile veterinare şi punctele farmaceutice veterinare funcţionează în baza autorizaţiei/înregistrării sanitar-veterinare emise de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti“. Mai mult, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, „Produsele medicinale veterinare care conţin substanţe din categoria stupefiante, psihotrope, precum şi produsele medicinale veterinare care conţin substanţe aflate sub control naţional sunt utilizate şi se administrează doar de către medicii veterinari, atât la sediul unităţilor de asistenţă medicală veterinară, cât şi în condiţii de teren; medicul veterinar întocmeşte şi păstrează un registru de evidenţă a acestor produse medicinale veterinare, care este prezentat organelor de control sau de inspecţie, la solicitarea acestora“. 70. Aşa fiind, în raport cu prevederile europene mai sus menţionate, rezultă că demersul normativ şi-a atins finalitatea propusă, prin îndeplinirea condiţiilor de fond cerute de dispoziţiile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, aşa cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE, consolidând astfel cadrul legislativ naţional în domeniu. 71. În acest context normativ, naţional şi european, împrejurarea că, anterior modificărilor operate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 asupra Legii nr. 160/1998, Curtea Constituţională a analizat unele dispoziţii ale legii, constatând conformitatea lor cu Legea fundamentală, nu împiedică legiuitorul ca, în considerarea unor argumente precum cele înfăţişate în prealabil, în cadrul marjei proprii de apreciere, să modifice aceste dispoziţii, în procedura de transpunere a legislaţiei europene, asigurând conformitatea dreptului intern cu actele obligatorii ale Uniunii Europene, în temeiul art. 148 din Constituţie. Noile reglementări pot fi supuse controlului de constituţionalitate (cauza de faţă fiind un exemplu în acest sens), instanţa constituţională având competenţa de a se pronunţa asupra modului în care legiuitorul a respectat procedurile de legiferare şi drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute în Constituţie. 72. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că modificările prevăzute de dispoziţiile art. I pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, astfel cum au fost modificate prin legea sa de aprobare, sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 34 alin. (1) şi (2) din Constituţie. 73. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A. a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 55 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi constată că dispoziţiile Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 februarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
