Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia-Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia a fost ridicată de Ion Cornescu în Dosarul nr. 56/46/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 770D/2020. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor începute după data de 1 ianuarie 2019, iar procesul în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a început pe data de 18 august 2016, astfel că se aplică un alt text de lege. Prin urmare, art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu are legătură cu cauza. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 56/46/2018/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, aşa cum a fost modificat prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia a fost ridicată de Ion Cornescu într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, aflată în etapa procesuală a recursului formulat împotriva deciziei civile prin care a fost respinsă cererea de revizuire a deciziei de respingere a apelului formulat în cauză. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea nr. 62/2011 sunt neconstituţionale, prin raportare la cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, paragraful 24, atunci când posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului depinde exclusiv de data calendaristică şi de materia în care a fost pronunţată hotărârea în care a fost iniţiat procesul civil. 6. Teza privind cererile referitoare la conflictele de muncă cuprinsă în dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 214 din Legea nr. 62/2011 este reluată în conţinutul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. 7. Potrivit art. 216 din Legea nr. 62/2011, dispoziţiile acestei legi referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile Codului de procedură civilă, dispoziţiile art. 214 fiind completate de art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi reluate de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. 8. Criteriul pragului valoric ca limitare a exercitării recursului este înlăturat, indiferent de cuantumul acestuia. Aceasta pentru că instanţa de control constituţional nu a făcut un simplu „test de proporţionalitate“ a cuantumului pragului valoric de 1.000.000 lei, ci a repudiat însuşi sistemul prin care se condiţionează accesul la recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de un prag valoric. 9. Deciziile date în apel în legătură cu care recursul era limitat în temeiul criteriului valoric sunt recurabile, ceea ce conduce la concluzia că şi primul criteriu din paragraful 24 al Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, cu privire la conflictele de muncă şi asigurări sociale, trebuie să fie recurabil, dar Curtea Constituţională nu a fost învestită cu analizarea acestui criteriu până la prezenta excepţie de neconstituţionalitate. 10. Autorul excepţiei arată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 creează o evidentă discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului în materie civilă (litigii de muncă) între justiţiabilii care s-au adresat cu cereri în justiţie începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi cei care s-au adresat instanţelor în cazuri similare anterior acestei date. 11. Această ultimă categorie de justiţiabili este lipsită de dreptul la calea de atac a recursului în vederea apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, deşi art. 21 alin. (2) din Constituţie interzice îngrădirea acestui drept prin lege, iar art. 16 din Constituţie impune egalitatea în drepturi. 12. Discriminarea creată de dispoziţiile de lege criticate nu se bazează pe nicio cauză obiectivă, ci este efectiv rezultatul hazardului ce ţine de materia procesului civil şi de momentul în care cererea adresată justiţiei se înregistrează pe rolul instanţelor. 13. Măsurile pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti instituite prin Legea nr. 2/2013 nu pot constitui un motiv obiectiv pentru discriminarea justiţiabililor în condiţiile în care Constituţia garantează prin dispoziţiile art. 124 alin. (2) că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Or, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea dispar atunci când dreptul la exercitarea unei căi de atac depinde exclusiv de data calendaristică şi de materia în care a fost iniţiat procesul civil sub imperiul aceloraşi norme de procedură civilă, respectiv noul Cod de procedură civilă, care este o lege organică. 14. Dispoziţiile de lege criticate, care interzic exercitarea recursului, condiţionând exercitarea căii de atac a recursului în funcţie de materia în care a fost pronunţată hotărârea (litigii de muncă), creează o vădită discriminare în ceea ce priveşte accesul la justiţie, în condiţiile în care funcţionarii publici care sunt în litigii de muncă, prin similitudine cu personalul contractual, au dreptul la recurs împotriva hotărârilor instanţelor de fond. 15. Autorul excepţiei solicită, în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, să se aibă în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la discriminarea persoanelor aflate în situaţii similare. 16. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că art. 21 din Constituţie stabileşte accesul liber la justiţie, dar acesta presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Aminteşte că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, ci implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. Invocă în acest sens Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36. Mai mult, aminteşte că nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii privind obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. Mai arată că, în speţă, autorul excepţiei a avut posibilitatea de a se adresa justiţiei în fond - în primă instanţă tribunalului - şi de a exercita apel, la instanţa ierarhic superioară, deci s-a bucurat de exerciţiul acestei căi de atac, astfel că nu se poate reţine, cu temei, o încălcare a principiului liberului acces la justiţie, în condiţiile în care legea nu prevede calea de atac a recursului în cererile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale. Mai reţine şi că nu se poate vorbi de o încălcare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât statele nu sunt obligate să creeze căi de atac, cu excepţia celui de-al doilea grad de jurisdicţie în materie penală. Astfel, numai în măsura în care acestea o fac, au obligaţia, în temeiul art. 6 din Convenţie, să asigure respectarea exigenţelor unui proces echitabil în căile de atac astfel create. Cu privire la exercitarea căilor de atac şi la concordanţa legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţie, care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, aminteşte că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, statuând că, în sensul practicii europene, conceptul de „proces echitabil“ nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor căi de atac a hotărârilor judecătoreşti, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părţile din proces. Arată că la elaborarea actualului Cod de procedură civilă s-au avut în vedere concepţiile moderne privind desfăşurarea procesului civil, rolul şi atribuţiile participanţilor la proces, în centrul atenţiei situându-se preocuparea pentru recunoaşterea şi clarificarea, într-un termen optim şi previzibil, a drepturilor şi intereselor legitime deduse judecăţii. 17. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 18. Guvernul apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. În acest sens, aminteşte că, în temeiul art. 126 alin. (2) şi al art. 129 din Constituţie, legiuitorul are un mandat constituţional de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Invocă cele reţinute cu privire la accesul liber la justiţie prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. Arată că, în temeiul mandatului constituţional, legiuitorul, în noul Cod de procedură civilă, a exceptat de la calea extraordinară de atac a recursului hotărârile date de instanţele de apel în unele materii expres prevăzute de lege. Raţiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al decongestionării instanţei supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru suprimarea căii extraordinare de atac a recursului. Este şi cazul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care a exclus de la calea de atac a recursului [suplimentar faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă] hotărârile pronunţate, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, asupra cererilor evaluabile în bani în valoare de peste 500.000 lei şi până la 1.000.000 lei inclusiv. Termenul prevăzut de acest text de lege a fost prorogat succesiv. Guvernul aminteşte că în acest context a fost pronunţată Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017. Arată, totodată, că dreptul de acces la justiţie, ca drept fundamental convenţional şi constituţional, nu conferă tuturor şi sine modo şi dreptul de acces la toate gradele de jurisdicţie, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Susţine că soluţia legislativă criticată trebuie analizată în contextul regândirii regimului căilor de atac, care a dus la o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac şi rolul recursului. Invocă argumente din doctrină, jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 226 din 18 mai 2004, Decizia nr. 366 din 5 iulie 2005, Decizia nr. 350 din 7 mai 2015, Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, Decizia nr. 517 din 7 iulie 2015 şi Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, precum şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008. 19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, aşa cum a fost modificat prin art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, Curtea constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, al căror conţinut îl critică de fapt autorul excepţiei, nu modifică dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, ci reprezintă o reglementare de sine stătătoare, ce vizează modul de aplicare a dispoziţiilor din acest cod. De altfel, aşa cum reiese din dispoziţiile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017, termen prorogat ulterior, în mod succesiv, până la 1 ianuarie 2019. Or, având în vedere că, în speţă, litigiul de muncă a fost iniţiat la data de 18 august 2016, se constată că, la acea dată, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu erau aplicabile în speţă. Prin urmare, Curtea reţine că, în realitate, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, care au fost modificate succesiv, păstrându-se însă soluţia legislativă criticată, forma în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale fiind cea modificată prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, potrivit căreia: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 22. Totodată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012. Curtea constată că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 62/2011 a fost abrogată prin dispoziţiile art. 189 din Legea dialogului social nr. 367/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022, însă, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea dispoziţiilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, care au următoarea redactare: „Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.“ 23. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2), potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. De asemenea, consideră că sunt încălcate dispoziţiile art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind procesul echitabil şi interzicerea discriminării. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a mai analizat constituţionalitatea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi a celor ale art. 214 din Legea nr. 62/2011 prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, referitoare, în esenţă, la încălcarea accesului la justiţie prin eliminarea căii de atac a recursului. În acest sens sunt relevante Decizia nr. 711 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2017, şi Decizia nr. 630 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 5 decembrie 2017, precum şi, ad similis, Decizia nr. 168 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 28 iunie 2018, Decizia nr. 13 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 18 mai 2021 şi Decizia nr. 72 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 aprilie 2021. 25. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate reglementează cu privire la faptul că hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului. Curtea a statuat că, în noua lege procesual civilă, legiuitorul a reaşezat căile de atac, recursul constituind o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată de partea nemulţumită pentru motive de nelegalitate şi numai în condiţiile prevăzute de lege. Apelul reprezintă calea ordinară de atac care are un caracter devolutiv, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept (art. 476 din Codul de procedură civilă). În ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, Curtea a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi speciale de exercitare a drepturilor procedurale, semnificaţia accesului liber la justiţie nefiind aceea a accesului, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens sunt Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Decizia nr. 1.132 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008,şi Decizia nr. 396 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012. 26. Curtea a mai reţinut că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006). 27. De asemenea, cu privire la raţiunea instituirii unei singure căi de atac în materia conflictelor de muncă, Curtea a reţinut că, având în vedere specificul şi implicaţiile lor sociale, conflictele de muncă se judecă după o procedură caracterizată prin celeritate. De aceea, legiuitorul a prevăzut pentru soluţionarea acestora două grade de jurisdicţie, respectiv o singură cale de atac. Nicio dispoziţie constituţională sau reglementare internaţională nu stabileşte gradele de jurisdicţie şi numărul căilor de atac care trebuie prevăzute pentru judecarea diferitelor litigii, reglementarea acestor probleme intrând în atribuţiile exclusive ale legiuitorului naţional. Ţinând seama de specificul unor litigii sau chiar de situaţia deosebită în care se află persoanele implicate, stabilirea unor reguli diferenţiate în această materie nu are semnificaţia instituirii unor privilegii ori discriminări. 28. Totodată, Curtea a reţinut că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea. 29. Curtea a amintit şi faptul că legislaţia anterioară intrării în vigoare a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu reglementa trei grade de jurisdicţie în materia conflictelor de muncă, opţiunea legiuitorului în sensul instituirii a două grade de jurisdicţie fiind constantă şi, totodată, constituţională, astfel cum rezultă din deciziile Curţii Constituţionale mai sus menţionate, care îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză. Recursul, în concepţia noului Cod de procedură civilă, este o cale extraordinară de atac, permisă în anumite condiţii prevăzute de lege, în timp ce apelul joacă rolul fostului recurs, în sensul că este o cale ordinară de atac, cu efect devolutiv. Astfel, hotărârile judecătoreşti ce puteau fi supuse recursului potrivit vechiului Cod de procedură civilă, drept cale ordinară de atac cu efect devolutiv, specifică litigiilor de muncă, pot fi atacate cu apel în condiţiile noului Cod de procedură civilă şi ale Legii nr. 2/2013. Practic, coroborând prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă cu cele ale art. XVIII alin. (1) şi (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că, în noua concepţie normativă, recursul nu a fost şi nici nu este încă implementat ca o cale de atac extraordinară aplicabilă conflictelor de muncă. 30. În final, Curtea reţine că în prezenta cauză nu sunt aplicabile cele reţinute prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, prin care s-a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională. Curtea constată că admiterea excepţiei cu acel prilej a avut ca temei încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie întrucât legiuitorul a stabilit un prag valoric prin care nu a asigurat o protecţie egală a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, creând discriminări între cetăţeni - în ceea ce priveşte dreptul de a formula o cale de atac - în funcţie de valoarea cererii adresate instanţei judecătoreşti. Este vorba de o discriminare pe criteriul valorii cererii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care au formulat cereri evaluabile în bani. Or, Curtea reţine că aceste considerente nu sunt aplicabile în cauza de faţă unde criteriul folosit este cel al materiei, care poate fi stabilit de legiuitor potrivit opţiunii sale, fără a se putea pune semnul egalităţii între persoane care au litigii din materii diferite. 31. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Cornescu în Dosarul nr. 56/46/2018/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi ale art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Patricia-Marilena Ionea -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
