Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 18.627/212/2016 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.372D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 925D/2017, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 5.420/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, dispune conexarea Dosarului nr. 925D/2017 la Dosarul nr. 1.372D/2016, care a fost primul înregistrat. 5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că, prin Decizia nr. 264 din 27 aprilie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „în cazul în care convieţuiesc“ din cuprinsul art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 este neconstituţională. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 18 iulie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 18.627/212/2016, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în cadrul soluţionării unei cereri având ca obiect emiterea unui ordin de protecţie. 7. Prin Sentinţa civilă nr. 3.161 din 9 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.420/4/2017, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reprezentantul Ministerului Public în cadrul soluţionării unei cereri având ca obiect emiterea unui ordin de protecţie, cauză ce se judecă cu participarea obligatorie a procurorului, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 1.372D/2016, instanţa de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 217/2003 enumeră limitativ situaţiile în care două persoane pot fi subsumate categoriei membrilor de familie. Spre deosebire de situaţia soţilor sau a foştilor soţi, care intră sub incidenţa legii, indiferent dacă mai locuiesc sau nu împreună şi fără a prezenta importanţă data la care căsătoria a fost desfăcută în cazul persoanelor care au stabilit doar relaţii de concubinaj se impune o condiţie suplimentară şi restrictivă, aceea de a convieţui la data formulării cererii, ceea ce presupune ca relaţia de concubinaj să fie actuală. Or, având în vedere principiul egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi scopul pentru care au fost edictate dispoziţiile de lege criticate, instanţa apreciază că nu există nicio justificare obiectivă pentru care, în situaţia stabilirii relaţiilor de familie cu îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege, persoanele în cauză beneficiază de o protecţie extinsă faţă de cele între care s-au stabilit astfel de relaţii faptice, fără a fi concretizate în căsătorie. Totodată, instanţa susţine că Legea nr. 217/2003 garantează dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică unor persoane considerate vulnerabile, tocmai datorită raporturilor speciale existente între agresor şi victimă, care fac parte din cadrul aceleiaşi familii, astfel cum este definită noţiunea de lege. Deşi victima are posibilitatea de a formula plângere penală, emiterea unui ordin de protecţie reprezintă un mijloc mai adecvat de protecţie în condiţiile în care acesta se soluţionează de urgenţă, printr-o hotărâre executorie în primă instanţă, care este de îndată comunicată organului de poliţie, pentru ca acesta să vegheze la respectarea sa, şi a cărui încălcare atrage consecinţe de natură penală pentru persoana faţă de care s-a emis. Nu în ultimul rând, instanţa apreciază că a impune victimei agresiunii convieţuirea cu agresorul pentru a fi admisibilă cererea de emitere a unui ordin de protecţie este de natură a pune în pericol chiar integritatea fizică ori viaţa acesteia. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 925D/2017, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 217/2003 nu oferă protecţie foştilor concubini ce nu mai convieţuiesc împreună, cererea de emitere a ordinului de protecţie fiind inadmisibilă din această perspectivă. De asemenea, consideră că textul de lege criticat este neconstituţional, raportat la art. 20 din Constituţie, indicând în acest sens Convenţia din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, adoptată la Istanbul, ratificată de România prin Legea nr. 30/2016. Conform art. 2 pct. 1 din Convenţie, aceasta se va aplica tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, inclusiv violenţei domestice, iar conform art. 3 lit. b) din Convenţie, „violenţa domestică“ înseamnă toate acţiunile de violenţă fizică, sexuală, psihologică sau economică, care se produc în mediul familial sau domestic ori între foştii sau actualii soţi sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărţit acelaşi domiciliu cu victima. 10. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin art. 20 din Constituţie, însă contravin art. 22 şi art. 26 din Constituţie. În acest sens arată că prevederile Convenţiei de la Istanbul pot fi aplicate în mod direct şi cu prioritate faţă de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 217/2003. Din perspectiva art. 22 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Constituţie, instanţa apreciază că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece nu oferă acelaşi standard de protecţie foştilor concubini care nu mai convieţuiesc împreună, aşa cum li se oferă soţilor sau foştilor soţi. Invocă în acest sens, Hotărârea din 13 iunie 1979, paragraful 40, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că art. 8 din Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale protejează şi oferă acelaşi standard de garanţii „familiilor ilicite“ ca şi familiilor tradiţionale, respectiv persoanelor care au înţeles să încheie o căsătorie. În concluzie, instanţa apreciază că teza finală a art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003, ce impune condiţia convieţuirii concubinilor, este neconstituţională şi discriminatorie. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece condiţia convieţuirii este justificată, având în vedere faptul că ordinul de protecţie este un instrument specific de protecţie pentru victimele violenţei în familie, or convieţuirea este de natura relaţiilor specifice soţ-soţie. Criticile de neconstituţionalitate privesc aspecte de oportunitate a legii, iar nu de constituţionalitate. Textul de lege criticat nu instituie tratamente discriminatorii pentru anumite categorii de persoane, aplicându-se în mod nediferenţiat tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică. Consideră că autoarea doreşte, de fapt, modificarea sau completarea unui text de lege, ceea ce nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale, ci a legiuitorului. În Dosarul nr. 925D/2017, Guvernul, în ceea ce priveşte susţinerea instanţei în sensul că art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 încalcă art. 22 din Constituţie, apreciază că ordinul de protecţie este doar unul dintre mijloacele legale - de natură civilă - din multitudinea de mijloace puse la dispoziţie pentru protejarea celor mai importante valori umane - viaţa şi integritatea fizică. Prin urmare, inaplicabilitatea unei instituţii de drept privat în toate situaţiile în care se pune problema unor forme de violenţă nu echivalează automat cu lipsa protecţiei pentru valori ca viaţa şi integritatea personală. Este corectă însă afirmaţia instanţei potrivit căreia nu se justifică o diferenţă de protecţie legală între actuali şi foşti parteneri, în ceea ce priveşte protecţia contra violenţei doar după criteriul convieţuirii la momentul exercitării violenţei (sau al soluţionării cererii), acesta nefiind un criteriu suficient şi rezonabil după care legea să distingă aplicabilitatea ordinului de protecţie. Dar apreciază că este un raţionament de interpretare, care trebuia dus până la capăt de instanţa de judecată în procesul de soluţionare a acţiunii, iar nu o chestiune de neconstituţionalitate. În final, precizează, cu titlu informativ, că, la nivelul autorităţilor publice centrale de specialitate ale Guvernului, se află în lucru un proiect de act normativ care urmăreşte modificarea Legii nr. 217/2003 pentru punerea de acord cu dispoziţiile Convenţiei de la Istanbul. 13. Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece aspectele sesizate de instanţa de judecată nu vizează, în realitate, neconstituţionalitatea textului de lege criticat, ci modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003, ceea ce este de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale. 14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele de şedinţă depuse de partea Teodora Chiriţă în Dosarul nr. 925D/2017, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actele de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege: [...] c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;“. Din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorii acesteia critică doar sintagma „în cazul în care convieţuiesc“, astfel încât Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie această sintagmă din cuprinsul dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003. 17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată. 18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 264 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „în cazul în care convieţuiesc“ din cuprinsul art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie este neconstituţională. În esenţă, Curtea a reţinut, la paragraful 21 al deciziei sus-menţionate, că cerinţa convieţuirii impusă de prevederile art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, pentru a se putea emite un ordin de protecţie, este nerezonabilă, întrucât poate determina inadmisibilitatea cererii de emitere a ordinului de protecţie, chiar dacă s-ar constata exercitarea unui act de violenţă, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea fizică sau psihică sau libertatea victimei şi chiar dacă aceasta ar demonstra în faţa instanţei că între părţi s-au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii. Astfel, această condiţionare impusă de textul de lege criticat contravine însuşi scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, şi anume crearea unui instrument juridic civil eficient pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie - ordinul de protecţie, prin care instanţa poate să dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsurile - obligaţii sau interdicţii prevăzute la art. 23 din lege, în scopul protejării vieţii, integrităţii fizice sau psihice ori libertăţii victimei. Curtea a constatat că sintagma „în cazul în care convieţuiesc“ din cuprinsul prevederilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 contravine dispoziţiilor art. 22 din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică al persoanei. Totodată, la paragraful 24 al Deciziei nr. 264 din 27 aprilie 2017, Curtea a constatat că, în cazul persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, impunerea convieţuirii victimei violenţei cu agresorul, ca una din cerinţele necesare pentru emiterea ordinului de protecţie, contravine şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 26, în componentele referitoare la viaţa intimă şi viaţa privată. Condiţionarea, prin dispoziţiile de lege criticate, a emiterii ordinului de protecţie de convieţuirea victimei cu agresorul echivalează cu încălcarea obligaţiei autorităţilor publice de a ocroti viaţa intimă şi privată a cetăţenilor. În concluzie, Curtea a constatat că sintagma „în cazul în care convieţuiesc“ din cuprinsul prevederilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 22 privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi ale art. 26 referitoare la viaţa intimă şi privată. Curtea a mai constatat, la paragraful 27 al deciziei menţionate, că cerinţa convieţuirii - impusă de prevederile art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 persoanelor care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, pentru a se putea emite un ordin de protecţie -, constituie o neconcordanţă, în accepţiunea art. 20 alin. (2) din Constituţie, între legea internă şi un tratat privitor la drepturile fundamentale ale omului. Întrucât legea internă nu conţine dispoziţii mai favorabile, dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie consacră prioritatea reglementării internaţionale, în speţă, a Convenţiei din 11 mai 2011 a Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ratificată de România prin Legea nr. 30/2016. 19. Prin urmare, ţinând cont de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din prezenta cauză, prin Încheierea din 18 iulie 2016 şi prin Sentinţa civilă din 9 martie 2017, pronunţate anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 264 din 27 aprilie 2017, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în cazul în care convieţuiesc“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 a devenit inadmisibilă. 20. Prin urmare, chiar dacă, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în temeiul deciziei anterior menţionate prin care s-a admis excepţia, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidenţa acestor ultime articole în speţă. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „în cazul în care convieţuiesc“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 18.627/212/2016 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi de reprezentantul Ministerului Public în Dosarul nr. 5.420/4/2017 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
