Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Ionuţ Simion Moldovan în Dosarul nr. 28.117/299/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 757 D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că regimul sancţionator reglementat prin textul criticat este determinat de faptul că săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă infracţională ce impune sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării persoanei. Referitor la susţinerea potrivit căreia judecătorul nu are libertatea de a stabili cuantumul pedepsei, se arată că această operaţiune se realizează în temeiul legii, iar judecătorul beneficiază de pârghiile necesare pentru a stabili o pedeapsă corespunzătoare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia penală nr. 502/A din 11 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 28.117/299/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepţie ridicată de Ionuţ Simion Moldovan într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-un dosar referitor la stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşii în concurs a mai multor infracţiuni, printre care cea de conducere a unui vehicul fără permis, prevăzută la art. 335 alin. (1) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că aplicarea regulilor referitoare la regimul sancţionator al concursului de infracţiuni determină o disproporţie vădită între pedeapsa cea mai grea aplicată şi pedeapsa rezultantă, precum şi între pedeapsa rezultantă şi ansamblul activităţii infracţionale a inculpatului. Se susţine că neconstituţionalitatea textului criticat derivă din imposibilitatea judecătorului de a individualiza sporul ce se adaugă la pedeapsa cea mai grea aplicată, spor care ar trebui să se situeze în limita unei treimi din totalul pedepselor cu închisoarea. Se arată că inexistenţa dreptului judecătorului de a individualiza sporul de pedeapsă prevăzut prin textul criticat poate crea situaţii inechitabile, prin aplicarea unei pedepse injust de mari prin raportare la prejudiciul creat unor persoane şi societăţii. Se susţine că, astfel, lipsa unor criterii de individualizare a sporului reglementat la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal încalcă principiul proporţionalităţii. Se arată că la stabilirea sporului prevăzut în cazul sancţionării concursului de infracţiuni trebuie avute în vedere particularităţile cauzei şi, în mod special, prejudiciul material sau de altă natură produs prin comiterea faptelor. 6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 210 din 12 aprilie 2016 şi nr. 470 din 27 iunie 2017, despre care se afirmă că sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale şi arată că îşi menţine punctele de vedere exprimate şi reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 256 din 5 mai 2016, nr. 329 din 24 mai 2016, nr. 545 din 12 iulie 2016. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, care au următorul cuprins: „(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: […] b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; […]“. 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) cu privire la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 49 paragraful 3 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu privire la principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare, fiind pronunţate, în acest sens, mai multe decizii, dintre care Decizia nr. 447 din 28 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 2 noiembrie 2018, Decizia nr. 859 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 6 februarie 2019, şi Decizia nr. 113 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 27 mai 2019, şi Decizia nr. 544 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 31 ianuarie 2020, excepţia de neconstituţionalitate invocată fiind respinsă ca neîntemeiată. 14. Prin Decizia nr. 544 din 26 septembrie 2019, paragrafele 14-19, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege criticate reglementează în materia sancţionării concursului de infracţiuni săvârşite de persoana fizică, infractor major, pentru ipoteza în care s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, instituind tratamentul penal al concursului de infracţiuni prin aplicarea sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix. Aşadar, potrivit prevederilor precitate, dacă pentru infracţiunile concurente s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. În acest context, Curtea a reţinut că o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Prin aceeaşi decizie s-a arătat că în actualul Cod penal legiuitorul român are o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracţiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni, în contextul în care critica principală a tendinţelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracţiuni, a fost aceea că sistemul sancţionator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze. Astfel, în expunerea de motive la proiectul Legii privind Codul penal se arată că „soluţia de dorit nu este deci o majorare dusă la absurd a limitelor de pedeapsă, care nu face altceva decât să nesocotească ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică“. Pe de altă parte, legiuitorul a urmărit ca noul Cod penal să ofere şi instrumente mult mai eficiente pentru individualizarea şi sancţionarea pluralităţii de infracţiuni, în condiţiile în care, sub imperiul fostei reglementări, pluralitatea de infracţiuni, deşi un indiciu important privind periculozitatea sporită a infractorului, rămânea practic nesancţionată, cauza de agravare fiind în foarte multe situaţii ignorată de instanţe în stabilirea pedepsei rezultante, din cauza faptului că sporul de pedeapsă prevăzut de lege avea un caracter facultativ. Aşa încât noul Cod penal răspunde unei puternice exigenţe sociale, aceea de a reglementa mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional. Potrivit expunerii de motive la proiectul Legii privind Codul penal, „într-un stat de drept, întinderea şi intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanţa valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit mai multe infracţiuni înainte de a fi definitiv condamnaţi şi cu atât mai mult pentru cei aflaţi în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispoziţiile părţii generale, care vor permite o agravare proporţională a regimului sancţionator prevăzut pentru pluralitatea de infracţiuni“. Aşadar, în cazul concursului de infracţiuni, pe lângă pedeapsa cea mai grea cu închisoarea - singura sancţiune aplicată, în mod obişnuit, de către instanţe sub legea veche -, sub imperiul legii noi, este obligatorie aplicarea unui spor egal cu o treime din totalul celorlalte pedepse. Având în vedere toate cele arătate, Curtea a reţinut că, întrucât săvârşirea mai multor infracţiuni de către aceeaşi persoană demonstrează o perseverenţă pe calea infracţională a acesteia, sunt necesare sisteme de sancţionare adecvate pentru asigurarea constrângerii şi reeducării, iar reglementarea acestora nu trebuie să se facă decât cu respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale. 15. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai reţinut că reglementarea tratamentului penal al concursului de infracţiuni intră în atribuţiile organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, care, realizând o individualizare legală a sancţiunilor în materie, apreciază, în concret, în funcţie de o serie de criterii, printre care şi frecvenţa fenomenului infracţional. Aşa fiind, Curtea a reţinut că prin adoptarea noului regim juridic de sancţionare a celor două forme de concurs de infracţiuni, real şi formal - referitor la persoana fizică, infractor major -, reglementând mai sever tratamentul sancţionator al celui care repetă comportamentul infracţional, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere. 16. De asemenea, Curtea nu a reţinut nici susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora prevederile constituţionale ale art. 23 referitor la libertatea individuală ar fi încălcate de dispoziţiile de lege criticate. În această privinţă s-a reţinut că libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar a se exercita între coordonatele stabilite de ordinea de drept, aşa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcţie de gravitatea comportamentului infracţional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziţii penale însă trebuie să fie strict delimitate şi condiţionate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, Curtea a constatat că normele criticate permit o individualizare judiciară a pedepsei principale (rezultante) în caz de concurs de infracţiuni „în condiţiile şi în temeiul legii“, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, o garanţie împotriva unei eventuale ingerinţe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentând-o limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege. Aşadar, o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează a fi executată se face prin dispoziţiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Cu alte cuvinte, dacă sporul obligatoriu ar depăşi limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege, pedeapsa s-ar reduce corespunzător. 17. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate prevăd reguli clare, precise şi previzibile de stabilire a pedepsei în cazul concursului de infracţiuni, atunci când pentru faptele săvârşite s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, reguli a căror aplicare duce la stabilirea unei pedepse rezultante care nu poate depăşi maximul general al pedepselor penale cu închisoarea, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 7 paragraful 1 teza a II-a din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la legalitatea incriminării şi a pedepsei, astfel cum acestea au fost preluate la art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală. 18. Pentru aceleaşi motive, Curtea a reţinut că nu poate fi constatată nici încălcarea, prin prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, a dispoziţiilor convenţionale şi a celor de drept european referitoare la interzicerea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, astfel cum acestea se regăsesc la art. 22 alin. (2) din Constituţie, aplicarea textului criticat neputând afecta integritatea fizică sau psihică ori demnitatea persoanei condamnate câtă vreme pedeapsa rezultantă nu depăşeşte maximul general al pedepsei prevăzut la art. 60 din Codul penal. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudenţei anterior invocate, atât soluţia, cât şi considerentele reţinute în deciziile mai sus analizate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 20. Distinct de jurisprudenţa mai sus enunţată, pentru aceleaşi considerente, Curtea reţine că prevederile art. 148 alin. (2) şi (3) cu privire la integrarea în Uniunea Europeană şi ale art. 49 paragraful 3 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu privire la principiile legalităţii şi proporţionalităţii infracţiunilor şi pedepselor nu sunt incidente în prezenta cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ Simion Moldovan în Dosarul nr. 28.117/299/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
