Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 506 din 5 octombrie 2023  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 506 din 5 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 89 din 31 ianuarie 2024

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Crăescu în Dosarul nr. 1.808/325/2019/a2.1.1.1.1 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.357D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că instituirea cerinţei semnăturii pe cererea de chemare în judecată nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea civilă nr. 9.827 din 7 august 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.808/325/2019/a2.1.1.1.1, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Adrian Crăescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare a încheierii prin care a fost anulată o cerere de acordare a ajutorului public judiciar, întrucât nu a fost îndeplinită obligaţia de semnare a acesteia.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată, prin modul în care a fost aplicată în cazul său şi prin faptul că nu se aplică împreună cu art. 196 alin. (2) din Codul de procedură civilă, îngrădeşte accesul liber la justiţie. De asemenea, apreciază că o lege trebuie să fie clară, iar aplicarea acesteia unitară, şi nu diferită, cum s-a întâmplat în cazul său, când instanţele au aplicat diferit prevederile art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă.
    6. Mai arată că art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă prevede doar cerinţa semnăturii, fără alte specificaţii (originală, olografă), iar legea permite trimiterea cererii şi prin poştă electronică, nefăcând alte menţiuni.
    7. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale, întrucât dispoziţia legală care prevede obligaţia de a semna o cerere adresată unei instanţe nu poate constitui prin ea însăşi o îngrădire în exercitarea dreptului de acces liber la justiţie.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: „Cererea de chemare în judecată va cuprinde: [...] f) semnătura.“
    12. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat reglementează obligaţia ce revine părţilor, de a semna cererile adresate instanţelor judecătoreşti. Semnătura reclamantului este menită să ateste manifestarea de voinţă necesară declanşării procesului civil. Legea consacră expres prin art. 148 alin. (1) din Codul de procedură civilă condiţia formei scrise şi obligativitatea semnării oricărei cereri adresate instanţelor judecătoreşti. Aşadar, ori de câte ori justiţiabilul adresează o cerere pentru care legea prevede forma scrisă, acesta are obligaţia să o şi semneze.
    14. În situaţia în care nu este îndeplinită această condiţie de formă, Codul de procedură civilă dă posibilitatea complinirii acesteia fie prin semnarea cererii de către autorul acesteia, fie în tot cursul judecăţii din faţa instanţei judecătoreşti, fie până la primul termen de judecată următor. Aşadar, Codul de procedură civilă prevede expres la art. 196 alin. (2) că dacă se invocă lipsa de semnătură, reclamantul care lipseşte la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor, fiind înştiinţat în acest sens prin citaţie. Totodată, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că orice altă neregularitate în legătură cu semnarea cererii de chemare în judecată va fi îndreptată de reclamant în condiţiile prevăzute la alin. (2).
    15. Din economia textelor procedurale rezultă că sancţiunea anulării cererii operează doar în cazul lipsei totale a menţiunii privitoare la semnarea cererii de chemare în judecată.
    16. Aşa fiind, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, ci, dimpotrivă, dau expresie acestui principiu, constituind o garanţie a respectării drepturilor procesuale ale părţilor.
    17. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la tipul semnăturii (originală, olografă), precum şi la modul în care a fost aplicată dispoziţia legală criticată la situaţia de fapt concretă a cauzei sale, Curtea reţine că aceasta nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, problemele pe care le ridică autorul excepţiei constituind aspecte ce ţin exclusiv de competenţa instanţelor de judecată, textul legal criticat reglementând doar obligaţia semnării cererii adresate instanţei judecătoreşti.
    18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adrian Crăescu în Dosarul nr. 1.808/325/2019/a2.1.1.1.1 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 194 lit. f) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 octombrie 2023.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Andreea Costin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016