Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 479, art. 480 alin. (2), art. 482 lit. h), art. 484 alin. (2), art. 485 alin. (1) lit. b) şi art. 487 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dobrică Dumitru în Dosarul nr. 4.453/114/2017 al Tribunalului Buzău - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 446 D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra compatibilităţii instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei cu dispoziţiile Constituţiei, prin Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016. Se susţine, totodată, că încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu încalcă prezumţia de nevinovăţie a inculpatului, întrucât aceasta reprezintă exprimarea propriei sale voinţe. De asemenea, se susţine că, având în vedere obiectul său, acordul de recunoaştere a vinovăţiei nu este suspus controlului judecătorului de cameră preliminară, nefiind incidentă în cauză nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017, întrucât este vorba despre instituţii procesual penale diferite. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 20 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.453/114/2017, Tribunalul Buzău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 479, art. 480 alin. (2), art. 482 lit. h), art. 484 alin. (2), art. 485 alin. (1) lit. b) şi art. 487 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dobrică Dumitru într-o cauză având ca obiect un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei este defectuos reglementată în legislaţia românească, întrucât încalcă prezumţia de nevinovăţie şi lipseşte inculpatul de etapa camerei preliminare. Se susţine că, în lipsa verificărilor ce fac obiectul camerei preliminare, judecătorul are, în cadrul instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei, un rol decorativ, formal, care se rezumă la confirmarea urmăririi penale. Se arată că judecătorul implicat în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu poate interveni în soluţionarea acţiunii penale şi nu poate cenzura sau suplimenta obligaţiile stabilite de procuror în sarcina inculpatului, aspect ce contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 802 din 5 decembrie 2017, paragrafele 42-46. 6. Tribunalul Buzău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 893 din 17 decembrie 2015 şi nr. 350 din 24 mai 2016 şi se susţine că procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei conţine garanţii care asigură negocierea de către inculpat a clauzelor acordului de recunoaştere a vinovăţiei în condiţii pe care le consideră avantajoase. Se arată că la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei inculpatul este asistat de un avocat, aşa încât imposibilitatea administrării de noi probe ulterior încheierii acordului nu afectează interesele procesuale ale acestuia. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 479, art. 480 alin. (2), art. 482 lit. h), art. 484 alin. (2), art. 485 alin. (1) lit. b) şi art. 487 din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorul critică, în realitate, instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei, în ansamblul său, motiv pentru care Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 478-488 din Codul de procedură penală. 11. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) cu privire la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 3 şi art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la principiul legalităţii incriminării şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie cu privire la interzicerea generală a discriminării. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 478-488 din Codul de procedură penală au mai fost suspuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituţională pronunţând Decizia nr. 829 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 29 aprilie 2020, şi Decizia nr. 690 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 22 februarie 2017. 13. Prin Decizia nr. 829 din 12 decembrie 2019, paragrafele 18-23, Curtea a reţinut că acordul de recunoaştere a vinovăţiei, reglementat la art. 478-488 din Codul de procedură penală, reprezintă una dintre instituţiile procesual penale specifice sistemului procesual adversial, introdusă de legiuitor în Codul de procedură penală în vigoare. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o excepţie de la principiul aflării adevărului, specific sistemului continental de drept, care obligă organele judiciare ca, în toate cauzele, să facă toate demersurile pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt. Această excepţie a fost instituită de legiuitor, care, în acest fel, a acordat prioritate în aplicare principiului oportunităţii, caracteristic sistemului de drept anglo-saxon, care, prin abordarea pragmatică a înfăptuirii justiţiei, conduce, în unele cazuri, întrun mod mai eficient, la acelaşi rezultat, respectiv la aplicarea unor pedepse persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Aceleaşi aspecte au fost reţinute de legiuitor în expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, conform căreia introducerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei în legislaţia românească presupune o schimbare radicală a procesului penal român ce are ca scop reducerea duratei judecării cauzelor şi simplificarea activităţii organelor de urmărire penală, cu consecinţa reducerii costurilor actului de justiţie pentru toate părţile, dar, în mod special, pentru stat, care, prin justiţia negociată, economiseşte resurse băneşti şi umane esenţiale. Prin urmare, acordul de recunoaştere a vinovăţiei este prezentat, în cuprinsul expunerii de motive anterior menţionate, ca aparţinând unei viziuni legislative inovatoare, ce asigură soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind, totodată, un remediu pentru înlăturarea deficienţei constând în durata mare a soluţionării cauzelor în România. 14. Curtea a reţinut, totodată, că instituţia procesual penală analizată a fost însă adaptată de legiuitor la cerinţele dreptului continental. Astfel, Curtea a reţinut prin aceeaşi decizie că acordul de recunoaştere a vinovăţiei putea fi încheiat, conform prevederilor art. 478 alin. (1) şi art. 480 din Codul de procedură penală, după punerea în mişcare a acţiunii penale, cu privire la infracţiunile pentru care legea prevedea pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani (limită extinsă, ulterior, la 15 ani), atunci când din probele administrate rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului. La încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei asistenţa juridică este obligatorie. Ca efect al încheierii sale, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Conform art. 478 alin. (1) din Codul de procedură penală, titularii acordului de recunoaştere a vinovăţiei sunt inculpatul şi procurorul, acordul putând fi iniţiat, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, de oricare dintre aceştia, limitele încheierii sale fiind stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, conform art. 478 alin. (4) din Codul de procedură penală. Potrivit art. 479 din acelaşi cod, obiectul acordului îl constituie recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală; acesta priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia, respectiv felul măsurii educative ori, după caz, soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Potrivit art. 481 şi 483 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se încheie în formă scrisă şi constituie act de sesizare a instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Conform art. 485 din Codul de procedură penală, aceasta admite sau respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei printr-o procedură publică la care sunt citaţi inculpatul, celelalte părţi şi persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului şi a avocatului acestuia, precum şi, dacă sunt prezente, a celorlalte părţi şi a persoanei vătămate, instanţa se pronunţă prin sentinţă, potrivit art. 484 din Codul de procedură penală. Sentinţa astfel pronunţată poate fi atacată cu apel, conform art. 488 din Codul de procedură penală, în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părţi şi persoana vătămată. Mai mult, în cazul respingerii de către instanţă a acordului de recunoaştere a vinovăţiei, soluţionarea cauzei se face potrivit normelor procesual penale cu caracter general, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală. Prin art. II pct. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, limita de 7 ani a pedepsei închisorii, prevăzută la art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, a fost extinsă la 15 ani. 15. Curtea a constatat că, astfel reglementat, acordul de recunoaştere a vinovăţiei constituie o instituţie de drept procesual penal ce asigură toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi în situaţia prevederii de către legiuitor, în contextul acestei instituţii, a dreptului procurorului de a iniţia acest acord, cu avizul procurorului ierarhic superior, potrivit art. 478 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală, precum şi a dreptului acestuia de a stabili felul, cuantumul şi forma de executare a pedepsei ori soluţia de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, potrivit art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală. Aceasta întrucât acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între procuror şi inculpat, în condiţiile arătate de autorul excepţiei, este supus controlului instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, care poate să îl admită sau să îl respingă, conform procedurii analizate, iar împotriva sentinţei astfel pronunţate părţile interesate pot formula apel. 16. Referitor la norma constituţională de la art. 21 alin. (3), invocată de autorul excepţiei, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că aceasta garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. S-a statuat, în acelaşi sens, că dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului, ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile, şi, totodată, că dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă (a se vedea Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 29 şi 30). 17. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie. 18. Pentru aceleaşi motive, Curtea a constatat că nu este încălcat nici principiul separaţiei puterilor în stat şi nici principiul separaţiei funcţiilor judiciare, întrucât înfăptuirea actului de justiţie, chiar şi în urma încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, are loc cu controlul instanţei judecătoreşti, care, printre altele, conform art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în cazul respingerii acordului dispune judecarea cauzei potrivit dispoziţiilor procesual penale cu caracter general. 19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenţei anterior invocate, atât soluţia, cât şi considerentele reţinute în decizia mai sus analizată sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 20. Distinct de cele reţinute prin jurisprudenţa mai sus invocată, Curtea constată că obiectul acordului de recunoaştere a vinovăţiei îl constituie recunoaşterea de către inculpat a comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, iar scopul acestuia este cel de soluţionare cu celeritate a cauzelor penale, prin nesupunerea acelor cauze în care sunt încheiate astfel de acorduri procedurii de judecată. Având în vedere aceste aspecte, este firesc ca asupra încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei să nu fie incident controlul judecătorului de cameră preliminară, întrucât procedura camerei preliminare este premergătoare judecăţii, obiectul său constituindu-l verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dobrică Dumitru în Dosarul nr. 4.453/114/2017 al Tribunalului Buzău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 478-488 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
