Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 506 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (2) fraza a doua şi ale art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 11, ale art. 52 alin. (1) fraza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 506 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (2) fraza a doua şi ale art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 11, ale art. 52 alin. (1) fraza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 255 din 24 martie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│Cu participarea reprezentantului      │
│Ministerului Public, procuror         │
│Nicoleta-Ecaterina Eucarie.           │
└──────────────────────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (2) teza finală şi ale art. 374 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 11, ale art. 52 alin. (1) teza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Gabriel Florin Andrei, de Carmen Gabriela Barbu şi de Ion Ţincu în Dosarul nr. 47.645/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 577D/2021.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.147 din 15 septembrie 2009, nr. 301 din 4 mai 2017 şi nr. 129 din 2 martie 2021.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin încheierile din 3 februarie şi 5 februarie 2021, pronunţate în Dosarul nr. 47.645/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (2) teza finală şi ale art. 374 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 11, ale art. 52 alin. (1) teza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Florin Andrei, de Carmen Gabriela Barbu şi de Ion Ţincu într-o cauză în care a fost invocată excepţia nelegalei compuneri a completului, apreciindu-se că este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, întrucât judecătorul care a preluat cauza nu a fost desemnat în mod legal, fiind încălcat principiul repartizării aleatorii.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, autorii acesteia susţin, în esenţă, că normele procesual penale criticate sunt contrare dreptului la un proces echitabil şi la o justiţie unică, întrucât unii justiţiabili au dreptul la un complet repartizat aleatoriu şi alţii la un complet „dirijat“. Susţin că modalitatea de reglementare a schimbării completului de judecată, fără a se stabili, prin lege, în ce condiţii are loc schimbarea acestuia, atunci când participarea judecătorului iniţial nu mai este posibilă, aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (2), ale art. 53 şi ale art. 124 alin. (2), precum şi prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşadar, susţin că reglementarea criticată nu conferă previzibilitate şi precizie referitor la maniera în care are loc în concret schimbarea completului, cine o realizează, în ce condiţii, conform cărei proceduri, astfel încât să se asigure obiectivitatea procesului penal, iar ingerinţa să fie minimă în asigurarea caracterului echitabil al unui proces.
    6. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, autorii acesteia arată că, în cauză, citirea extrasului din rechizitoriu s-a făcut de către preşedintele instanţei, iar nu de către grefier, iar, ulterior, preşedintele instanţei a refuzat acordarea de explicaţii inculpaţilor. Aşadar, se arată că, în cauză, instanţa de judecată a apreciat că se impune unirea celor două etape procesuale, prevăzute de art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, astfel ca, ulterior, să se aprecieze că nu mai este necesar să se dea explicaţii inculpaţilor şi că acestea trebuie acordate de către avocaţi, invocându-se faptul că timpul nu permite instanţei să dea explicaţii. Se arată, totodată, că solicitarea unuia dintre autorii excepţiei de neconstituţionalitate de a i se acorda explicaţii de către preşedintele instanţei de judecată, astfel cum prevede art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală, a fost îndreptăţită, având în vedere că, în faza de cameră preliminară, s-a cerut completarea rechizitoriului raportat la fiecare act material în parte. Menţionează că, în prezenta cauză, inculpaţilor li s-a oferit o acuzaţie generală, astfel că se impuneau explicaţiile cu privire la aceasta. Reţin că s-a folosit strategia citirii unui extras din rechizitoriu ca să se dea impresia unor explicaţii, însă subliniază că acest moment nu a avut loc, aspect ce reiese din transcrierea şedinţei. Aşa încât, apreciază că, din această perspectivă, normele procesual penale criticate sunt imprevizibile, lipsite de claritate, produc interpretări diferite din partea instanţei de judecată, cu efecte asupra procesului echitabil, a dreptului la apărare şi la informare completă şi detaliată al inculpaţilor. Totodată, apreciază că se impune definirea cuvântului „explicaţii“ din conţinutul art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală.
    7. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004, susţin, în esenţă, că normele criticate nu reglementează condiţiile în care au loc restrângeri, limitări ale dreptului de a beneficia de un proces echitabil, în care completul de judecată să fie repartizat în mod aleatoriu, şi nu dirijat şi să se asigure continuitatea acestuia. Susţin că formularea din norma criticată este generală, ambiguă, pentru că sugerează o excepţie de la regula repartizării aleatorie a dosarelor, fără însă să definească limitele, condiţiile şi procedura ingerinţei în asigurarea dreptului la un proces echitabil. Consideră că sintagma „cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective“ nu este reglementată precis prin art. 11 din Legea nr. 304/2004, în condiţiile în care nu se face distincţie între schimbarea judecătorului din complet la un termen, la mai multe termene sau permanent, până la soluţionarea cauzei. Invocă art. 101 alin. (3) din Regulamentul de organizare a instanţelor de judecată, act normativ elaborat de către Consiliul Superior al Magistraturii, ca având legătură cu distribuirea aleatorie a dosarelor, prin schimbarea membrilor completului de judecată, pentru a susţine că nu este constituţional ca, printr-un act normativ cu forţă infralegală, să se completeze o prevedere dintr-o lege, în speţă dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, în condiţiile în care nerespectarea principiului repartizării aleatorii constituie o abatere disciplinară reglementată de art. 99 lit. m) din acelaşi act normativ.
    8. Cu privire la prevederile art. 52 alin. (1) fraza a doua din Legea nr. 304/2004, susţin, în esenţă, că acestea sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate, în condiţiile în care legiuitorul reglementează o delegare de legiferare a unor norme privind activitatea de judecată către Consiliul Superior al Magistraturii, care elaborează actul normativ intitulat Regulament de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cu valoare infralegală, aducând, astfel, completări unei legi.
    9. Susţin, totodată, că dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât nu reglementează definiţia, limitele şi procedura de repartizare în mod aleatoriu în sistem informatizat. În esenţă, se arată că vulnerabilitatea acestei norme este dată şi de efectele şi consecinţele care au permis adoptarea unor norme juridice cu forţă obligatorie printr-un regulament al Consiliului Superior al Magistraturii, act normativ care nu este o lege organică şi care nu poate completa sau modifica o lege.
    10. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens, reţine că normele procesual penale criticate sunt în deplină concordanţă atât cu dispoziţiile Directivei 2012/13/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale, cât şi cu prevederile art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reţine că, în materie penală, o informare precisă şi completă cu privire la acuzaţiile aduse unui inculpat şi, prin urmare, cu privire la încadrarea juridică pe care instanţa ar putea să o reţină împotriva acestuia este o condiţie esenţială a echităţii procedurii. Arată că art. 6 paragraful 3 lit. a) din convenţie recunoaşte acuzatului dreptul de a fi informat nu numai cu privire la „cauza“ acuzaţiei, adică faptele materiale de care este acuzat şi pe care se bazează acuzaţia, dar şi cu privire la „natura“ acuzaţiei, adică încadrarea juridică a faptelor în cauză. Din considerentele directivei menţionate, dar şi din maniera în care este formulat textul ce o transpune, precum şi din jurisprudenţa oferită de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, deduce că termenii „cauza“ şi „natura“ acuzaţiei aduse împotriva persoanei acuzate se referă la faptele imputate şi, respectiv, la calificarea juridică a acestora, precum şi la circumstanţele agravante existente şi aplicabile în cauză. Apreciază însă că acest drept de a primi explicaţii nu trebuie interpretat în sensul că instanţa este obligată să furnizeze informaţii până la cel mai mic detaliu atunci când cauza dedusă judecăţii este una deosebit de complexă, cu multe persoane implicate şi cu probatorii ample, iar acuzatul beneficiază de serviciile unui apărător ales, care a avut la dispoziţie timp suficient în vederea pregătirii apărării. Mai mult, având în vedere că aspectele legate de regularitatea şi legalitatea rechizitoriului ţin de procedura de cameră preliminară, apreciază că, în această etapă a explicării acuzaţiei de către instanţa de judecată, nu se mai pot invoca de către inculpaţi aspecte ce ţin de eventuale neclarităţi din cuprinsul actului de sesizare al instanţei de judecată. Explicaţiile oferite de către instanţa de judecată trebuie să se rezume la o prezentare succintă a faptelor ce au condus la punerea sub acuzare a inculpaţilor (prezentarea aspectelor cuprinse la capitolul „în drept“ al rechizitoriului fiind suficientă), precum şi a încadrării juridice date acestora prin actul de sesizare.
    11. Totodată, apreciază că prevederile art. 354 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 11, ale art. 52 alin. (1) teza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 sunt în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate. În acest sens, reţine că nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modalitatea de desemnare a membrilor completurilor să fie realizată în mod direct prin lege. Dacă însă legea reglementează un anumit mod de desemnare a membrilor completurilor de judecată, colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti nu pot stabili un alt mod de desemnare a acestora. Consideră că, în lipsa unei prevederi legale exprese care să reglementeze un anumit mod de desemnare a membrilor completurilor, colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti pot stabili ele însele modul de desemnare a acestora. De asemenea, apreciază că situaţiile obiective în care un anumit judecător nu mai poate continua judecarea unei cauze cu care a fost învestit, ce se pot ivi în practica judiciară, sunt extrem de numeroase şi nu ar putea fi cuprinse în mod exhaustiv de legiuitor.
    12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 354 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală este neîntemeiată şi, în acest sens, reţine că, în cazul în care nu se poate menţine aceeaşi componenţă a completului de judecată până la începerea dezbaterilor, aceasta se va schimba cu respectarea principiului distribuirii aleatorii a cauzelor, potrivit dispoziţiilor din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Consideră că, procedându-se astfel, se asigură respectarea inclusiv a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil, întrucât doar judecătorii în faţa cărora au avut loc dezbaterile (concluziile finale ale procurorului, ale persoanei vătămate şi ale părţilor din proces, personal sau prin apărătorii lor, asupra fondului cauzei penale - existenţa sau inexistenţa infracţiunii, săvârşirea ei de către inculpat, împrejurările care stabilesc răspunderea penală şi civilă) pot delibera asupra chestiunilor de fapt şi de drept ale cauzei şi pot lua hotărârea, potrivit art. 392-394 din Codul de procedură penală, aceştia fiind cei care, în mod nemijlocit, au imaginea de ansamblu a cauzei care permite formarea convingerii instanţei.
    14. Totodată, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală este, în principal, inadmisibilă, întrucât autorii solicită ca instanţa de contencios constituţional să stabilească o interpretare a normelor criticate, în sensul de a se decide ce explicaţii trebuie să se ofere potrivit art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum şi întinderea acestora. De asemenea, apreciază că autorii critică, în realitate, modalitatea de aplicare a dispoziţiilor ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât susţin că citirea actului de sesizare a instanţei s-a realizat, în cauză, de către judecător, iar nu de către grefier. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi, în acest sens, invocă unele considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 301 din 4 mai 2017.
    15. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11, ale art. 52 alin. (1) fraza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, apreciază că aceasta este neîntemeiată. Reţine că, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia unica autoritate legiuitoare a ţării este Parlamentul, acesta a adoptat Legea nr. 304/2004, care reglementează organizarea şi funcţionarea instanţelor judecătoreşti, în conformitate cu art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. De asemenea, arată că, prin art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004, legiuitorul infraconstituţional a delegat Consiliului Superior al Magistraturii atribuţia de a adopta, prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, norme secundare care să stabilească modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe completuri de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuţiei aleatorii şi continuităţii. Reţine, totodată, că, prin art. 11 din Legea nr. 304/2004, legiuitorul a reglementat principiul repartizării dosarelor în mod aleatoriu, care semnifică distribuirea dosarelor cu excluderea factorului decizional uman, prin intermediul unui sistem informatizat sau, cu titlu de excepţie, potrivit metodei ciclice, o aplicare a principiului repartizării aleatorii a cauzelor. Aşadar, completul de judecată (fie complet unic, fie complet colegial) învestit cu soluţionarea unei cauze este stabilit în mod aleatoriu, iar nu după o repartizare predictibilă.
    16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 354 alin. (2) teza finală şi ale art. 374 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 11, ale art. 52 alin. (1) teza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Din notele scrise ale autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta priveşte dispoziţiile art. 354 alin. (2) fraza a doua şi ale art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 11, ale art. 52 alin. (1) fraza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Ulterior sesizării Curţii, Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin prevederile art. 168 alin. (5) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, însă, întrucât textele criticate din Legea nr. 304/2004 au produs efecte în cauză, Curtea se va pronunţa asupra acestora. Textele de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 354 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală:
    "(2) Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.“;"

    – Art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală:
    "(1) La primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii sau să facă o prezentare succintă a acestuia.
(2) Preşedintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, persoanei vătămate, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar."

    – Art. 11 din Legea nr. 304/2004: „Activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective.“;
    – Art. 52 alin. (1) fraza a doua din Legea nr. 304/2004: „(1) (...) Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.“;
    – Art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004: „(2) Cauzele repartizate unui complet de judecată nu pot fi trecute altui complet decât în condiţiile prevăzute de lege.“

    19. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, precum şi principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 73 referitor la categoriile de legi adoptate de Parlament, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 alin. (2) privind instanţele judecătoreşti, ale art. 133 privind rolul şi structura Consiliului Superior al Magistraturii şi ale art. 134 privind atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 7 privind principiul legalităţii şi ale art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 11, ale art. 52 alin. (1) fraza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, precum şi ale art. 354 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 496 din 2 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2023, paragrafele 12-20, precum şi prin Decizia nr. 759 din 14 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 16 mai 2024, paragrafele 20-29, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.
    21. În considerentele deciziilor precitate, Curtea a reţinut, referitor la competenţa colegiilor de conducere ale curţilor de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate şi ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completurilor de judecată, că ceea ce se critică este însăşi ideea de învestire ex lege a acestora cu competenţa de a stabili compunerea completurilor, ceea ce înseamnă că pot opta pentru o anumită modalitate concretă de desemnare a membrilor completurilor, tocmai pentru că legea nu reglementează dacă aceasta se face aleatoriu sau prin nominalizare. Or, Curtea a reţinut că legiuitorul are opţiunea să stabilească el însuşi organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Învestirea/Desemnarea colegiilor de conducere ex lege cu competenţa de a stabili ele însele compunerea completurilor de judecată nu pune nicio problemă de constituţionalitate. Curtea nu are competenţa să cenzureze opţiunea legiuitorului de a stabili la nivelul curţilor de apel, al tribunalelor sau al judecătoriilor organul competent să aprobe/să valideze compunerea completurilor de judecată şi nici, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să lase stabilirea organului competent în sarcina colegiului de conducere.
    22. Referitor la modul concret de desemnare a membrilor completului, Curtea a reţinut că sunt aplicabile mutatis mutandis paragrafele 48 şi 51 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020. Astfel, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de ducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, Curtea a constatat că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar.
    23. Prin deciziile nr. 496 din 2 noiembrie 2022 şi nr. 759 din 14 decembrie 2023, anterior citate, Curtea a mai reţinut că nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completurilor să fie realizat în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative, astfel că textul criticat nu contravine prevederilor art. 61 şi ale art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie.
    24. De asemenea, Curtea a reţinut că şi în privinţa curţilor de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate şi a judecătoriilor este aplicabil mutatis mutandis paragraful 57 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020, precitată, astfel că, dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi, înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege. Pentru argumentele de mai sus, Curtea nu a reţinut nici încălcarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti.
    25. Referitor la critica potrivit căreia sintagma „cu excepţia situaţiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective“, cuprinsă în dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, este lipsită de precizie şi generează aplicare discreţionară şi abuz ce afectează caracterul de echitate, independenţă şi imparţialitate a procesului, Curtea a constatat, prin deciziile nr. 496 din 2 noiembrie 2022 şi nr. 759 din 14 decembrie 2023, că şi această susţinere este neîntemeiată. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 304/2004, activitatea de judecată se desfăşoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor şi continuităţii, iar, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din aceeaşi lege, repartizarea cauzelor pe completuri de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat. Prin această din urmă reglementare, legiuitorul a instituit o excepţie de la principiul continuităţii, având în vedere că pot exista motive obiective pentru care judecătorul să nu poată participa la judecată. Faptul că în cuprinsul legii nu sunt enumerate aceste motive obiective nu poate conduce la neconstituţionalitatea textului de lege criticat, deoarece legiuitorul nici nu ar fi putut să prevadă, în mod exhaustiv, aceste situaţii obiective. În acest sens, dispoziţiile art. 52 alin. (1) fraza a doua prevăd că schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.
    26. În aceste condiţii, prin deciziile menţionate la paragraful anterior, Curtea a reţinut că şi critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, în sensul că inculpaţii nu beneficiază de garanţiile unei justiţii unice, egale şi imparţiale din cauza pretinsei neclarităţi a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004, este neîntemeiată, deoarece faptul că nu sunt prevăzute exhaustiv în lege criteriile obiective pentru schimbarea membrilor completurilor, ci doar în regulament, nu echivalează cu instituirea unor privilegii sau discriminări. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată, deoarece normele de lege criticate vizează reguli privind compunerea completurilor de judecată, fără a afecta principiul înfăptuirii justiţiei în numele legii şi principiul potrivit căruia competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege.
    27. Totodată, Curtea a reţinut că cele statuate mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 354 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, referitor la compunerea instanţei, astfel că nu se poate reţine contrarietatea acestui text de lege cu prevederile constituţionale invocate. Textul de lege criticat normează cu privire la unicitatea completului de judecată şi continuitatea şedinţei, însă nu exclude modificarea componenţei completului de judecată, până la începerea dezbaterilor, dacă menţinerea acesteia nu este posibilă.
    28. De asemenea, în ceea ce priveşte continuitatea completului de judecată, instanţa de control constituţional a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care obligă la luarea în considerare a principiului continuităţii completului de judecată, prin prisma exigenţelor regulii nemijlocirii ce decurge din prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţie (a se vedea Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunţată în Cauza Cutean împotriva României, paragrafele 60 şi 61, şi Hotărârea din 7 martie 2017, pronunţată în Cauza Cerovsek şi Božičnik împotriva Sloveniei, paragraful 43). În Hotărârea din 2 decembrie 2014, pronunţată în Cauza Cutean împotriva României, instanţa de la Strasbourg a reamintit că, potrivit principiului nemijlocirii, într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorii care au fost prezenţi la procedură şi la procesul de administrare a probelor. Totuşi, nu se poate considera că aceasta constituie o interdicţie a schimbării compunerii completului de judecată în timpul unui proces. Pot apărea factori administrativi sau procedurali foarte evidenţi care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător într-un proces. De asemenea, pot fi luate măsuri pentru a se asigura că judecătorii care continuă să judece cauza au înţeles în mod corespunzător probele şi argumentele, de pildă, prin asigurarea disponibilităţii în formă scrisă a declaraţiilor, în cazul în care credibilitatea martorilor în discuţie nu este pusă la îndoială, sau prin noi ascultări ale argumentelor relevante sau ale martorilor importanţi înaintea completului nou-format. În vederea respectării dreptului la un proces echitabil şi a continuităţii completului de judecată este necesar ca hotărârea judecătorească, actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat litigiul dintre părţi, să fie rezultatul activităţii de deliberare la care să participe judecătorii care au calitatea de membri ai completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea (în acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 470 din 8 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1164 din 8 decembrie 2021, şi Decizia nr. 138 din 21 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 1 august 2023).
    29. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, examinând critici similare celor formulate în prezenta cauză, Curtea a pronunţat Decizia nr. 750 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017, paragrafele 14-21, şi Decizia nr. 120 din 2 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 13 mai 2021, paragrafele 13-22, prin care excepţia de neconsituţionalitate a fost respinsă ca neîntemeiată.
    30. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că citirea actului de sesizare reprezintă punctul iniţial al etapei preliminare cercetării judecătoreşti, aceea a aducerii la cunoştinţă a învinuirii, lămuririlor şi formulării cererilor prealabile. Prin citirea actului de sesizare, acuzarea devine publică, fiind stabilite totodată şi limitele judecăţii. În acelaşi timp, la acest moment se poate aprecia că dosarul se află în stare de judecată (Decizia nr. 750 din 13 decembrie 2016, precitată, paragraful 14). Citirea actului de sesizare ori prezentarea succintă a acestuia nu marchează începutul cercetării judecătoreşti, ci se situează anterior acestui moment, rolul său fiind de a asigura încă de la debutul fazei de judecată cunoaşterea şi expunerea în public a acuzaţiilor formulate de procuror (Decizia nr. 301 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, paragraful 16). Ulterior citirii actului de sesizare, preşedintele procedează conform art. 374 alin. (2) din Codul de procedură penală. Curtea a observat că, la acest moment procesual, preşedintele îi explică inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înştiinţează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-i atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, precum şi cu privire la dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, persoanei vătămate, celorlalte părţi, martorilor, experţilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar. Curtea a reţinut că, prin parcurgerea acestor formalităţi, instanţa se asigură că inculpatul cunoaşte învinuirea şi principalele drepturi procesuale în faza de judecată, totodată, această obligaţie a preşedintelui fiind, în fapt, o garanţie a dreptului la apărare al inculpatului şi o aplicare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală.
    31. Atunci când cauza se află în stare de judecată, instanţa începe efectuarea cercetării judecătoreşti [art. 376 alin. (1) din Codul de procedură penală], procedând la audierea inculpatului, a persoanei vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, după care la administrarea probelor încuviinţate anterior, administrarea de probe din oficiu putând fi făcută oricând pe parcursul cercetării judecătoreşti [art. 376 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală]. Curtea observă că, dacă instanţa nu dispune altfel, cercetarea judecătorească începe cu audierea inculpatului, întrucât acesta este subiectul central al procesului penal. De atitudinea inculpatului în faţa instanţei depind, în bună măsură, conţinutul şi desfăşurarea cercetării judecătoreşti, motiv pentru care este util ca această atitudine să fie cunoscută de la început. Deşi audierea inculpatului la începutul cercetării judecătoreşti reprezintă regula - potrivit art. 378 din Codul de procedură penală, în temeiul art. 376 alin. (5) din acelaşi cod, atunci când este necesar, instanţa poate dispune schimbarea ordinii efectuării actelor de cercetare judecătorească.
    32. În jurisprudenţa sa (Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 8 iulie 2020), Curtea a reţinut că actuala lege procesual penală reglementează dreptul la tăcere şi dreptul de a nu contribui la propria incriminare în raport cu diverse momente procesuale, iar, la nivel de principiu, reglementează dreptul la apărare în art. 10 alin. (4).
    33. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 83 lit. a), art. 99 alin. (2), art. 109 alin. (3), art. 209 alin. (6), art. 225 alin. (8), art. 374 alin. (2) şi art. 420 alin. (4) din Codul de procedură penală instituie obligaţia organelor judiciare de a avertiza suspectul sau inculpatul, în diferite momente procesuale, cu privire la dreptul la tăcere şi neautoincriminare, încălcarea obligaţiei menţionate fiind sancţionată în condiţiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu consecinţa excluderii probei astfel obţinute, conform art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea a reţinut că dreptul la tăcere şi la neautoincriminare nu este un drept absolut, fiind un drept procedural, circumscris garanţiilor procesual penale instituite prin art. 6 din Convenţie, având caracter relativ, în acest sens fiind permis titularului său să renunţe la acest drept, dar şi organelor judiciare să aducă limitări justificate, în anumite circumstanţe şi având în vedere diverşi factori, cu respectarea unui just echilibru între restrângerea acestui drept şi scopul urmărit (paragraful 46). Curtea a constatat, totodată, că exercitarea de către inculpat a dreptului la tăcere şi la neautoincriminare nu poate fi interpretată ca o limitare a posibilităţii acestuia de a fi audiat în tot cursul cercetării judecătoreşti, cum de altfel acesta nu poate fi cenzurat cu privire la dreptul de a da explicaţii (lămuriri suplimentare) atunci când socoteşte necesar, aceste drepturi procedurale reprezentând, deopotrivă, garanţii ale dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare ale inculpatului, precum şi o garantare a aplicării prezumţiei de nevinovăţie.
    34. Aşadar, Curtea a constatat că normele procesual penale referitoare la aducerea la cunoştinţă a învinuirii, respectiv la dreptul inculpatului de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar, precum şi posibilitatea ca inculpatul să poată fi reascultat - în condiţiile art. 378 alin. (6) din Codul de procedură penală, indiferent dacă inculpatul şi-a exercitat dreptul de a nu face vreo declaraţie ori a renunţat la acest drept şi a fost audiat în condiţiile art. 376 din Codul de procedură penală, nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate, ci, dimpotrivă, constituie garanţii ale acestora. Totodată, având în vedere considerentele mai sus arătate, inclusiv jurisprudenţa instanţei de control constituţional precitată, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, fiind în acord cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie ce reglementează statul de drept şi calitatea legii.
    35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    36. În plus, Curtea constată că motivele de neconstituţionalitate formulate de autori în prezenta cauză, cu privire la dispoziţiile art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, relevă şi o problemă de interpretare şi aplicare a normelor procesual penale criticate. În acest sens, autorii susţin că citirea extrasului din rechizitoriu s-a făcut de către preşedintele instanţei, iar nu de către grefier, iar, ulterior, preşedintele instanţei a refuzat acordarea de explicaţii inculpaţilor. Curtea reţine însă că interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
    37. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Florin Andrei, de Carmen Gabriela Barbu şi de Ion Ţincu în Dosarul nr. 47.645/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 354 alin. (2) fraza a doua şi ale art. 374 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 11, ale art. 52 alin. (1) fraza a doua şi ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 17 octombrie 2024.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Ionescu

    ------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 506 din 17 octombrie 2024

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"