Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (4) raportat la art. 165 din Codul penal, excepţie ridicată de Miruna Vasilică în Dosarul nr. 5.254/212/2019/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.128D/2019. 2. Dezbaterile au avut loc la data de 27 octombrie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 2 noiembrie 2022, când a pronunţat prezenta decizie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 3. Prin Încheierea nr. 783 din 9 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.254/212/2019/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 167 alin. (4) raportat la art. 165 din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Miruna Vasilică într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii formulate de autoarea excepţiei, prin care s-a solicitat reabilitarea cu privire la condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 2 ani, dispusă printr-o sentinţă penală. 4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că legiuitorul a reglementat condiţia ca persoana condamnată - susceptibilă a fi reabilitată de drept - să aştepte împlinirea atât a termenului de 3 ani de reabilitare, cât şi a termenului de supraveghere stabilit de judecătorul fondului, care variază de la 2 la 4 ani, în condiţiile art. 92 alin. (1) din Codul penal. Susţine că legiuitorul a impus, astfel, o dublă incriminare, respectiv o dublă supraveghere, de vreme ce pedeapsa se consideră executată după epuizarea termenului de supraveghere şi, din acest moment, începe să curgă termenul de 3 ani, care constituie principala condiţie a reabilitării de drept. Subliniază că nu contestă rolul fiecăruia dintre termenele menţionate, însă susţine că acestea au aceeaşi finalitate, aşa încât apreciază că aceste termene ar trebui să se suprapună. 5. Judecătoria Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că cele două instituţii cu privire la care autoarea a realizat o comparaţie - termenul de supraveghere, prevăzut de art. 92 din Codul penal, şi termenul de reabilitare, prevăzut de art. 165 din acelaşi act normativ - nu au o finalitate identică şi, prin urmare, nu se poate reţine o „dublă incriminare“ impusă de legiuitor. Termenul de supraveghere este stabilit în urma procesului de individualizare judiciară a executării pedepsei, modalitate de executare pe care instanţa o alege prin raportare la conduita inculpatului anterioară pronunţării hotărârii judecătoreşti, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul penal. Termenul de reabilitare, prevăzut de art. 165 din Codul penal, este stabilit de lege prin raportare la cuantumul pedepsei aplicate şi la modalitatea de executare a acesteia, fiind acelaşi pentru toate persoanele condamnate aflate într-o situaţie similară, indiferent de natura faptei pentru care persoana a fost condamnată. În aceste condiţii, având în vedere că expirarea termenului de supraveghere marchează momentul în care pedeapsa este considerată ca executată, apreciază că este firesc ca de la această dată să curgă termenul de reabilitare, conform regulii generale instituite de prevederile art. 167 alin. (1) din Codul penal. 6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 167 alin. (4) raportat la art. 165 din Codul penal, care au următorul conţinut: „(4) În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere.“ Art. 165 din Codul penal prevede că: „Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.“ 10. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că normele procesual penale criticate contravin atât prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, cât şi dispoziţiilor art. 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene privind egalitatea în faţa legii. 11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 636 din 19 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.251 din 30 decembrie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. În motivarea soluţiei sale, Curtea a constatat, în paragrafele 12-21 ale deciziei menţionate, că art. 165 din Codul penal reglementează condiţiile în care operează reabilitarea de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, respectiv dacă, în decurs de 3 ani, condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune. Potrivit dispoziţiilor art. 167 alin. (1) din Codul penal, care consacră regula generală în materie, termenul prevăzut la art. 165 din acelaşi act normativ se socoteşte de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. Alin. (4) al art. 167 din Codul penal - criticat în prezenta cauză - stabileşte că, în caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere. 12. Curtea a observat, totodată, că legea penală prevede condiţii similare în care reabilitarea de drept operează, în ceea ce priveşte termenul de reabilitare şi conduita condamnatului, atât în cazul condamnării la pedeapsa amenzii şi la pedeapsa închisorii (care nu depăşeşte 2 ani), cât şi în cazul pedepsei închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere. Legiuitorul a reglementat însă soluţii legislative diferite în ceea ce priveşte data (momentul) de la care se calculează termenul de reabilitare pentru fiecare dintre ipotezele menţionate anterior. Ca regulă generală, termenul de reabilitare se socoteşte de la data executării sau stingerii în alt mod a executării pedepsei, aşadar din momentul în care pedeapsa a fost executată sau considerată ca executată. 13. Cu privire la acest din urmă aspect, prin Decizia nr. 730 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 7 februarie 2017, paragrafele 15-17, Curtea a constatat că nici Codul penal şi nici Codul de procedură penală nu reglementează, în mod distinct, momentul în care ia sfârşit executarea pedepsei penale principale. Interpretând sistematic dispoziţiile legale din cuprinsul Codului penal referitoare la pedepse, Curtea a constatat însă că momentul în care pedeapsa penală principală este considerată executată trebuie analizat în funcţie de modul de stingere a acesteia. Astfel, în cazul executării pedepsei închisorii într-un loc de detenţie, această formă de executare ia sfârşit la data punerii în libertate a condamnatului. Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 72 din Codul penal referitoare la computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate, în situaţia în care pedeapsa cu închisoarea este egală cu durata măsurilor preventive privative de libertate dispuse în cursul procesului penal, executarea pedepsei principale ia sfârşit la data pronunţării hotărârii de condamnare. De asemenea, în cazul liberării condiţionate a inculpatului, pedeapsa se consideră executată la împlinirea duratei acesteia. În acest sens, art. 100 alin. (6) din Codul penal prevede că intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, dispoziţie legală ce se impune a fi coroborată cu prevederile art. 106 din Codul penal referitoare la efectele liberării condiţionate, potrivit cărora, dacă până la expirarea termenului de supraveghere nu este descoperită săvârşirea de către inculpat a unei noi infracţiuni, pedeapsa este considerată executată. În fine, în ipoteza în care o persoană este condamnată succesiv la pedepse cu închisoarea, termenul de reabilitare curge de la data la care ia sfârşit executarea ultimei pedepse. Dacă pedeapsa principală dispusă este amenda, aceasta este considerată executată de la data la care suma de bani reprezentând amenda este achitată. 14. Curtea a observat că termenul de 3 ani, după a cărui împlinire are loc reabilitarea de drept, începe să curgă de la data executării efective a pedepsei închisorii ori, când executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere, de la data când a expirat termenul de supraveghere, moment în care pedeapsa se consideră executată. 15. Potrivit art. 92 alin. (1) şi (2) din Codul penal, durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate. Termenul de supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă, iar termenul de 3 ani, după a cărui împlinire operează reabilitarea legală, începe să curgă de la data când a expirat termenul de supraveghere. De asemenea, art. 98 alin. (1) din acelaşi act normativ stabileşte că pedeapsa închisorii pentru care s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere se consideră executată în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. 16. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, reglementând astfel data de la care curge termenul de reabilitare în cazul în care executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere, legiuitorul a avut în vedere atât durata termenului de supraveghere şi faptul că, în această perioadă, cel condamnat este supravegheat de serviciul de probaţiune, iar îndreptarea condamnatului trebuie să fie observată o perioadă mai lungă şi fără monitorizarea agentului de probaţiune pentru a putea fi considerat reintegrat în societate şi pentru a opera reabilitarea de drept, cât şi faptul că această modalitate de individualizare judiciară a pedepsei închisorii constituie o modalitate de stingere a executării pedepsei. De altfel, conduita condamnatului în termenul de 3 ani - perioadă în care nu trebuie să mai săvârşească o altă infracţiune, dovedind astfel că s-a îndreptat, iar consecinţele condamnării pot înceta - constituie o condiţie suplimentară (cumulativă condiţiilor privind natura/durata condamnării şi modul de executare a pedepsei) pentru ca reabilitarea de drept să intervină. 17. Totodată, Curtea a reţinut că regimul juridic al reabilitării legale, sub aspectul condiţiilor în care operează, reprezintă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale. Cu alte cuvinte, Curtea a reţinut că în materia reglementării regimului juridic al reabilitării (de drept sau judecătorească), ce se realizează prin intermediul dispoziţiilor penale, legiuitorul beneficiază de o marjă de apreciere, având în vedere şi faptul că aceste dispoziţii conturează politica penală a statului. 18. În acest context, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa potrivit căreia Parlamentul este liber să decidă cu privire la politica penală a statului, în virtutea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării. Totodată, Curtea a stabilit că nu are competenţa de a se implica în domeniul legiferării şi al politicii penale a statului, orice atitudine contrară constituind o imixtiune în competenţa acestei autorităţi constituţionale (a se vedea Decizia nr. 629 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 932 din 21 decembrie 2014, paragraful 23). Astfel, Curtea a recunoscut că, în acest domeniu, legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale. Cu toate acestea, Curtea a reţinut că, deşi, în principiu, Parlamentul se bucură de o competenţă exclusivă în reglementarea măsurilor ce ţin de politica penală a statului, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate, marja de apreciere a legiuitorului nefiind absolută, ci limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din data de 8 iulie 2016, paragraful 66). Aşa fiind, instanţa de contencios constituţional a statuat, cu valoare de principiu, că, deşi există domenii în care legiuitorul beneficiază de o marjă de apreciere largă, domeniul politicii penale fiind unul dintre acestea, dispoziţiile astfel adoptate nu pot fi excluse de la controlul de constituţionalitate, principiile, valorile şi exigenţele constituţionale fiind pe deplin aplicabile. 19. Raportând aceste concluzii la materia supusă examinării, Curtea a constatat că soluţia legislativă criticată nu afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prevăzut la art. 16 din Constituţie, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situaţia reglementării unor soluţii juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii similare, aspect ce nu poate fi reţinut în cauză. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferenţe de situaţii (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Cu privire la pretinsa încălcare prin normele penale criticate a prevederilor art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea a reţinut că, reglementând caracterul unic, imparţial şi egal al justiţiei, acestea nu sunt aplicabile în cauză, de vreme ce criticile nu vizează afectarea garanţiilor specifice de care instanţele judecătoreşti se bucură în temeiul textului constituţional precitat. 20. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 167 alin. (4) din Codul penal contravin normelor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea a reţinut că dreptul fundamental anterior menţionat este garantat prin dispoziţii procesual penale, iar nu prin cele de drept penal substanţial, aşa încât prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie nu sunt aplicabile în cauză (a se vedea Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, paragraful 33, şi Decizia nr. 730 din 6 decembrie 2016, precitată, paragraful 22). 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin Decizia nr. 636 din 19 octombrie 2021, mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 22. Totodată, referitor la dreptul la apărare, instanţa de control constituţional a statuat, în jurisprudenţa sa, că acesta este în serviciul efectivităţii realizării dreptului constituţional al cetăţenilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime (Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 12 iulie 1994). De asemenea, Curtea a calificat art. 24 din Constituţie ca fiind o garanţie a dreptului la un proces echitabil (Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 51, Decizia nr. 111 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 16 mai 2016, paragraful 23, şi Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 19 iunie 2019, paragraful 29). În aceste condiţii, Curtea constată că respectarea dreptului la apărare se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a litigiului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, normele penale criticate reglementând cu privire la calculul termenului de reabilitare în caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei. Cât priveşte invocarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, dat fiind faptul că nu s-a constatat restrângerea unui drept sau a unei libertăţi constituţionale, Curtea reţine că acestea nu au incidenţă în cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Miruna Vasilică în Dosarul nr. 5.254/212/2019/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 167 alin. (4) raportat la art. 165 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
